Aiurea, să nu credeți în lucrurile mărețe și sfinte din Palatul Victoria sau că guvernanții s-au gândit la burțile flămânde ale unora. Da de unde, lucrurile astea se întâmplă doar în povești și în programele de guvernare din campaniile electorale. Chestia trebuia făcută de liberali încă din luna septembrie, căci banii vin dintr-un Fond de ajutorare al Uniunea Europeană, și nu pentru că domnul Cîțu îi avea puși de-o parte. Numai că, Orban-bacsi și ai lui au așteptat să vină alegerile parlamentare. Să le arunce praf în ochi ăstora fără căpătâi, cu mesajul: „Uite, bă, ce facem noi (și) pentru voi“. În septembrie, oamenii ăștia își potoleau foamea mai cu o corcodușă, o ștevie, mai cu mere pădurețe și nu le ardeau buza după programul ăsta european, de care, la drept vorbind, nici măcar nu auziseră. Așa că, guvernul a așteptat momentul alegerilor parlamentare pentru ca populimea să exclame: „Ce oameni buni sunt liberalii, Dumnezeu să le dea sănătate!“
Când au auzit că guvernul le dă un card cu 180 de lei pe lună, bani din care să-și plătească masa caldă, mai, mai să leșine. Mulți dintre ei n-au văzut în viața lor cum arată un card, iar ăștia acum îi aliniază la normele europene. Bine că nu-i pun să-și cumpere telefoane mobile sau tablete, dacă vor să primească mâncare de la stat.
Bieții de ei au crezut că Orban și ai lui îi iau la mișto. Și-au făcut cruce și au scuipat în sân. Piei, drace! De ce ar avea nevoie de un card ca să-și amăgească mațele ghiorțăind? Și, mai ales, pentru ce? Pentru 6 lei pe zi, că atât vine 180 împărțit la 30 de zile? Bă, voi, ăștia care v-ați gândit la așa ceva, sunteți întregi la minte? Cu banii ăștia, repet, 6 lei pe zi, primești cel mult o zeamă chioară, cu două trei feliuțe de morcovi plutind în ea, câteva boabe de mazăre congelată, o urmă de cartof degerat și câteva firicele vestejite de pătrunjel, care nu te ajută nici măcar în cura de slăbire. Să vină ăștia din guvern să se îngrașă, acu’, de Crăciun, cu 6 lei pe zi, și după aia mai stăm de vorbă.
Și asta nu-i decât partea vizibilă a prostelii celor care au gândit să hrănească săracii cu cardul, înainte de alegerile parlamentare. Căci, musiu guvernant, ce te faci cu amărâții care locuiesc în satele uitate de lume, la zeci de kilometri distanță de firma de catering? Ori cu cei care dorm prin gări, sălașe sau case părăsite? La ăștia cum ajunge cel ce le furnizează blidul cu ciorbă asigurat de nea Orban și ai lui? La Cornereva, de exemplu? Cine credeți că e prostul să urce până la Inileț cu marmida în spinare pentru două, trei porții de ciorbă de ștevie?
Ce ziceți? Când vă mai fată mintea câte o prosteală de asta, îmi dați și mie un pui?
Stimate domn reporter, eu cred că ei au găsit soluția dar d-ta ești cârcotaș și nu vrei să o accepti. Așa cum toate se fac acum online, de ce nu le-ar trimite online și ciorba aia cu nudelși din faina (pentru că, cartofii sunt prea scumpi). O să să le dea cîte o tabletă să se uite oamenii toată ziua la poză. Și succesul e garantat, împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: se satură cu privitul și se încălzesc de la aburii virtuali ce ies din ”savuroasa” zeamă de 2 lei.
Si atunci cand sunt sătui …merg la culcare .