Într-o conferință de presă, primarul municipiului a explicat că acești arbori au fost plantați deasupra canalului termic al orașului, caz în care rădăcinile nu erau înfipte adânc în pământ, ci extinse în lateral, neavând stabilitate. Contestatarii susțin că dacă au rezistat zeci de ani, fără să fie doborâți de vânt, ar fi rezistat și în continuare și nu trebuiau tăiați.
Supărat pentru atâtea reclamații venite din partea unui localnic, Marius Hegeduș, Popa a spus: „Vreau să comunic reșițenilor un lucru: de patru ani și jumătate lucrăm la schimbarea acestui oraș. Am tăiat sălcile de pe malul Bârzavei și am fost apostrofat. Am lucrat la fântâna cinetică și am schimbat țevile ruginite, pompa veche și le-am înlocuit cu altele noi, cu comandă electronică și iarăși nu a fost bine. Am primit scrisori de la oamenii de cultură în care mă întrebau îmi permit eu să mă ating de fântâna maestrului Lucaci. Lucrăm la aceste străzi în acest moment. Eu știu că Reșița în momentul în care am preluat-o a fost un oraș depresiv. Există comunități, din păcate, depresive, în România. Valea Jiului este toată depresivă, dar și altele pe care nu le mai numesc aici. Reșița a fost un oraș depresiv cu oameni care nu mai aveau încredere în ei, că nu se mai poate face nimic pentru ei. În septembrie 27 s-a dovedit că o foarte mare parte din populație nu mai este depresivă și crede că se pot face lucruri buni. Acestora care încă mai sunt depresivi și nu își iau pastilele la timp îi voi da în judecată, pentru că atunci când vorbesc despre Primăria Reșița vorbesc despre colegii mei, despre munca lor, vorbesc despre diriginții de șantier, vorbesc despre constructori, arhitecți și firme de proiectare și aceste lucruri nu le mai admit‘’, a mărturisit primarul.
Ioan Popa nu s-a oprit aici, ci a continuat să „tragă“ în personajul principal al atacurilor apărute în mediul online.
„Pe Marius Hegeduș îl anunț că luni îl dau în judecată. Toți banii care îi iau acestui flăcău îi voi vărsa în contul Fundației Comunitare a Banatului Montan. Vom încărca aceste conturi cu bani de la oameni care nu își iau pastilele la timp. Această muncă pe care noi o facem și dumneavoastră o vedeți în teren zi de zi o voi duce până la capăt, cu toate frânele și cu toți depresivii ăștia care nu-și iau pastilele’’, este mesajul transmis de primarul Reșiței.
Desigur. Taina va fi soluționată de justiție. Pe un singur aspect nu (prea) înțeleg: cum pui trotuare in partea de gardă a blocului, trebuie respectat minim 1 metru în jurul fundației! Desigur, vor fi specialiști care vor decide, păcat că nu există comunicare..
Drepresiv este el ,nu orasul. Arogant si jignitor pt resiteni. Nu e normal sa fie asa. El, primarul, indiferent cine e, nu este deasupra populatiei, a resitenilor.