Ieri vorbeam de „grețoasa ciolaniadă“ din PNL, așa cum a descris Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, ceea ce s-a întâmplat în partid când, pentru a pune mâna pe ciolanul Camerei Deputaților, Ludovic Orban a cedat USR-ului cele mai importante ministere din guvern. Poate că unii au zis că a fost doar o întâmplare, un puseu de nemulțumire pe care Tișe ar fi trebuit să-l țină pentru sine și nu să-l arunce în eter, pentru ca partidul să arate impecabil în fața alegătorilor. Dar uite că nu este așa. Orban s-a dovedit o persoană egoistă și nicidecum altruistă, ținând să demonstreze că întotdeauna cămașa este mai aproape de piele decât haina.
Astăzi, despre Marcel Vela. Senatorul, nu ministrul. Despre el, am văzut o postare făcută de colegul său, deputatul Florin Roman, intrigat pentru că ăștia, ce formează noul guvern, au omis să-l invite pe el și pe Nelu Tătaru la debutul campaniei de vaccinare împotriva coronavirusului. Ca să fi făcut, ce? Să fi tăiat vreo panglică ori să fi primit diplomă pentru modul în care au gestionat pandemia? Să fim serioși. Conform tradiției strămoșești, ce a mâncat gaia e bun mâncat. Apoi, aveți impresia că Vela și Tătaru i-ar fi invitat pe cei de dinaintea lor dacă ar fi fost într-o situație asemănătoare? Eu mă îndoiesc. Ai fost ministru, ai fost plătit ca să-ți faci treaba, ai servit patria, ai trăit sentimentul datoriei împlinite și alte chestii de genul ăsta, ce să cauți acum lângă noul ministru? Ce-a fost, a fost, gata. Acum ești senator și atât. Lasă-i pe alții să-și facă datoria față de țară și popor. Și nu avea grija lor, că o să le vină și lor rândul de n-o să-i mai bage nimeni în seamă. Ba, mai rău, o să uite lumea de tine, la fel cum a uitat și de alții.
Credeați că doar la alte partide se întâmplă de astea? Sau aveți impresia că la PNL nu există nesimțirea de a nu te mai lua în seamă după ce nu mai ești cine ai fost? Să fim serioși, că doar de la Râm ne tragem toți.
Doar la comuniști cadrele rămâneau în activul de partid indiferent de fapte. Ei primeneau oamenii pe funcții și nu-și permiteau să piardă nicio investiție în persoane.
,, Sensibila “constatare gazetarească i-mi confirmă încă odată faptul că unitatea de măsură nu este aprecierea. Vorbind pe înțelesul tuturor, dacă ai făcut performanță de la primul mandat de parlamentar (cazul d-lui Vela) e normal sa apară invidia, ura, precum și improșcarea cu noroi.. De către cine..?!.. Pai sunt încă dinozauri politici cu 4(patru)sau 5(cinci )mandate de deputăție, care nu și-au dat silința să facă nimic ptr alegatori. (.alegătorul este.. omul de bună credință, mințit la fiecare 4 ani ). Incompetența sau impotența aleșilor, atit administrativă, cât și ca factor de răspundere este trecută cu vederea datorită sau gratie.. condeiului otrăvit, al unor,, umili servitori “.. ce-ți inspiră.. milă la prima vedere, dar care nu înțeleg și nu se adaptează vremurilor, asteptând.. arginții, ptr a lauda ,, lumina”.. rosie de la răsărit. C’est la.. vie..
dar, pnl ul, trebuie sa fie altfel, si de aceea pretentiile sint altele. daca nu vor face asa, si nu vor fi alceva in politica tarii, romanii ,peste 4 ani, ii vor spulbera. depinde de ei, de parlamentari de guvern si in ansamblu, de tot partidul, ce imagine vor avea. de profesionalism, sau lichelism, de competenti sau incompetenti? sint multe dileme ce vor urma, insa in functie de rezultate, acest popor, ii va aplauda si ii vor alege, sau nu.pina acum, doar unele bile gri, pe tabela de scor. insa ,vom trai, daca ne lasa virusul in pace, sau nu, si vom constata.