Nu, nu am nimic. Absolut nimic, doar că, trecând zi de zi pe lângă o parohie de cartier unde se practică acest serviciu, iar nările mi se inflamează, ca de la tămâie, de mirosul de sarmale și cârnați prăjiți la felul II, nu pot să nu-mi pun întrebarea, ca un bun creștin ce sunt, câți dintre enoriașii amărâți ajung la un polonic de ciorbă, o lingură, două de pilaf ori piure? Câți dintre cei care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să-și trăiască visele sub poduri, prin săli de așteptare din gări sau guri de canal, au avut norocul să fie opriți pe stradă de un om al Domnului și îndemnat să treacă pragul sălii de mese a parohiei? Că eu așa înțeleg să-ți faci pomană cu aproapele tău. Nu tu cu burduhanul plin, iar el cu mațele ghiorțăind de foame.

Iar de aici, o altă nedumerire la fel de mare: unde se duc banii obținuți din vânzările porților de mâncare? Intră în gestiunea parohiei și cu ei se cumpără candele, lumânări și iconițe sau ajung mai sus? Mai sus și de protopopiat? Sus, de tot, la Episcopie? Întreb, nu dau cu bota. Că așa zic unii. La Vlădică, la Episcopie, după principiul centralismului democratic. Eu nu cred. Bârfe și cârcoteli de oameni cu mintea odihnită. Că, vorba aia,  Vlădica are destui bani să hrănească o singură gură, pe a lui. El nu va ajunge niciodată șomer și cu atât mai puțin, muritor de foame. El este veșnic, în straiele lui preoțești, cusute cu fir de aur. Ș-apoi, la ce bun i-ar fi opulența din biroul episcopal, cu mobilă scumpă și bunuri care de mai care mai sofisticate și făcute pe comandă?

Bănuiesc că salariul Prea Sfințitului este unul suficient de mare pentru un singur om (pentru că la urma, urmei e și el om care mănâncă cu o singură gură, la fel ca noi toți), care nu are familie și nici moștenitori. Și atunci, ce să facă cu banii, că doar nu i-o lua cu el pe lumea cealaltă. Mă gândesc că are un salariu ca al prefectului sau al președintelui de Consiliu Județean, dar nu am de unde să știu asta pentru că, dacă veți încerca să aflați asta din declarația de avere o să primiți un răspuns pe măsură: „nothing found”, ceea ce în traducere liberă înseamnă că nu s-a găsit nimic din ceea ce vă interesează.

Totuși, unde se duc, când se duc, banii din porțiile de mâncare din bucătăria parohiei?

Auzi, Gogule, imaginează-ți-o pe tanti Claudia, că așa o chema pe străbunica lor, Claudia Rhedey, la conacul din Sângeorgiu, plivind buruienile din stratul cu ceapă și lăptuci, întinzându-și pe sârmă jupoanele și corseturile, ștergând praful din dormitorul ei, aranjându-se în fața oglinzii imense de la castel, punându-se la punct cu toate știrile mondene din imperiu, cine cu cine s-a mai cuplat, cine a mai divorțat, care s-au mai duelat, fiind la zi ultimele noutăți din modă. Că am uitat să spun, Claudia asta era o femeie pedantă, iubitoare de petreceri, ca orice unguroaică din istorie, și nu scăpa niciun party organizat la Viena. Nu începea un bal fără dumneaei, iar bărbații făceau scurtă la gât de la atâta privit spre ușa pe care obișnuia să intre. Ce mai, un fel de miss al imperiului, ba chiar al Europei din acele timpuri.

Ei, acum înțelegi, Gogule, de ce Charles ăsta al tău o căutat cu tot dinadinsul să ajungă la Viscri? Nu să grebleze pășunea, să ia un leu de la APIA, nu să pună în pământ o fasole, un cartof să aibă pentru iarnă și nici să taie lemne de foc. Îl trage ața, glasul pământului, cum ar veni. Că a visat el într-o noapte un moș, unul cu trăsături de cioban mioritic, care îl îndemna să vină la Viscri, condiție obligatorie pentru a ajunge rege. După modelul Claudiei noastre care, le place unora sau nu, a fost unul dintre artizanii a ceea ce este regatul de astăzi. Căci, fie vorba între noi, fără Claudia lu’ Rhedey, azi poate nici nu vorbeam de moartea reginei căci cine știe dincotro ar fi apărut descendenții lui United Kingdom…

Terminați cu prostiile. Nu v-am spus că a fost plecat în vacanță, dar acum s-a întors și cum s-a întors îi dă peste nas lui Felix Borcean. Pe Facebook, să vadă toți cine e jupânul. Că de la un pârlit de primar la secretar de stat e cale lungă neică. Ce contează că unul e pus acolo să fie la număr, iar celălalt ales. E ca-n armată: funcția bate gradul. Pe Felix l-o mâncat în cur, Doamne iartă-mă că vorbesc așa într-o zi de sărbătoare ca asta, n-a avut de lucru și și-o spus părerea într-o cestiune fierbinte:  „Și Dani Surdu ocupă o funcție importantă, dar nu cred că vine cu setea de revanșă să candideze împotriva lui Nelu Popa.”.

Atât i-o trebuit lui Daniel, dovadă că de îndată i-o sărit muștarul. Și de la înălțimea funcției de secretar de stat, i-a aruncat peste umăr amărâtului de primar: „În primul rând, sunt un om de echipă și am demonstrat de nenumărate ori acest lucru, inclusiv domnului Borcean în campania electorală în care el a candidat, propus de echipa PNL! În al doilea rând, nu voi candida împotriva unui camarad, iar ceea ce spune Dl. Felix Borcean este tocmai pentru a «băga joarda prin gard» și a crea instabilitate și discordie, un gest pe care nu îl înțeleg…” Râde ciob de oală spartă. Dani Surdu, în momentele sale de nostalgie, rememorează și acum vremurile cu marea familie a PPDD, din care și el cu mândrie patriotică făcea parte!

Așa e, domnule Dani. Unde ai dreptate, ai, și nu te contrazic. Tu ești unul din oamenii de bază din echipa liberală. Mai bine zis, din jumătatea (aia bună) de la Caransebeș, căci, în cealaltă jumătate din echipă, cea de la Reșița, nici nu contezi. Pagubă-n ciuperci. Așa zic unii. Unii camarazi care nu te-ar fi trimis niciodată în minister dacă ar fi fost după ei. Nu numai că nu te-ar fi trimis, dar nu ți-ar fi dat nicio funcție de șef aci, în județ.

Cât privește supărarea pe primarul din Caransebeș, dă-mi voi să-ți spun că, vorba matale, trăiești într-o coproducție SF, pe care o înțelegi doar tălică. Prin vorbele lui, omul ăsta n-a spus nimic rău, că să vă îmbârlige sau, cum plastic te-ai exprimat, să bage joarda prin gard, să creeze instabilitate și discordie (bă, Dani, nu e de ajuns instabilitatea care e acum? Crezi că era nevoie de alta în plus? Ce dracu ești așa copil…). Că dacă citeai cu atenție, și nu doar că citeai, ai fi înțeles corect ce a spus (nu ce ar fi vrut să spună): „Și Dani Surdu ocupă o funcție importantă, dar nu cred că vine cu setea de revanșă să candideze împotriva lui Nelu Popa.”. Deci, omul ăsta spune clar: „nu cred că vine… să candideze împotriva lui Nelu Popa” Capito? Simplu ca vaca. Pentru asta nu-ți trebuie multă școală și nici măcar să citești printre rânduri. E suficient să fii secretar de stat.

UPDATE: Când te întorci de la București, oprește-te la Caransebeș că am înțeles că Felix s-a apucat de meditații la Logică. Lucrează ieftin și eficient!

Ca de exemplu Charles, care o viață întreagă a trăit pe spinarea lui tătâne-său și din ce-i dădea pe ascuns mama regină care s-o prăpădit zilele trecute. Degeaba a fost cine a fost, că nu a muncit nicio zi în viața lui. Nici măcar o oră. A, pentru albumul de familie mai punea mâna pe o greblă, pe o mașină de tuns iarba, se mai fotografia lângă o grămăjoară de curcubete, dar de muncit cu carte de muncă, niciodată. Nici nu vreau să-mi imaginez, flăcău fiind în toată firea, cum se ducea la regină să-i ceară câteva lire acolo să poată ieși la un suc cu Diana sau Camila. Și regina, ca orice mamă iubitoare și înțelegătoare, scotea de la pușculiță firfiricii. Ce greu i-o fi fost sărăcuțului de prinț să tot stea cu mâna…

Ei, dar acum s-o schimbat boierul. Bătrâna regină a trecut la cele veșnice și, vrând, nevrând, Charles al III-lea, așa se numește acum de când a devenit rege, se vede nevoit să se apuce de lucru. Dacă vrea pensie, dacă nu, să-l întrețină fi-su și noră-sa. Deocamdată își face formele de angajare, cu fișa medicală, cazier, protecția muncii, CAR, bănci,  cu toate cele trebuincioase. De lunea viitoare își ia tronul în primire. Gata cu zburdălnicia, cu joaca, cu intratul în casă după 9 seara. Totul va fi la program. Gata cu mofturile la mâncare, gata cu plimbările nocturne, gata cu mai știu eu ce…

Din păcate, gata și cu Viscri, că nu mai ține, ca, una, două să fugi de la Palatul Buckingham la Viscri să bei un stamplu de vinars, să mănânci slană cu ceapă roșie și mălai făcut în țăst. Știu că-ți pare rău, dar nu am ce-ți face, cine te-o pus să te faci rege?  

Dacă ar fi doar asta, treacă, meargă că, vorba aia, merită, bre, câteodată, să le-o spui de la obraz, dar să-i iei la mișto pe liberalii cu care ai mâncat la un moment dat o pâine făcută din făină albă (trei de zero) asta e deja tupeu. Nu zic că e nesimțire, că n-ar fi frumos din partea mea să vorbesc așa, dar nici nu e corect din partea lui Cătă Drulă care, acu’ vreo două zile, se exprima ca pe mahalaua politică:  „PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD.” Adică, ce vrei să spui, măi, Cătă? Că PNL e WC-ul, sau privata aia făcută din patru pari înfipți în pământ, cum se spune pe la Plenița lu’ don prim-ministru?  

Hai, hai, n-o mai da la întors, că nu ține. Ce altă anexă vezi tălică în fundul curții? Vreun pătul, vreun butic sau vreun mall? Hai să fim serioși. Crezi că nu am înțeles unde bați? E ca în bancul ăla: „Leano, vino deseară în grădina cu treci nuci că vreau să te iubesc  românește.”  Și ea i-o răspuns, ca o fată deșteaptă ce era: „Ioane, o să vin deseară în grădina cu trei nuci, că am înțeles aluzia.” Așa și tu, Cătă cu anexa ta.

Să-ți stea mintea în loc, nu alta. Bă, don Drulă, nu știu de unde ai scos-o pe asta cu buda. Nu că n-ar fi mișto cum o zici, dar orișicât. Am pretenții de la tălică și de la ai tăi că, vorba aia, ai fost și matale ministru nu portar la WC-ul di Piața Matache. Te înțeleg că ești supărat pe alde Virgil Popescu, pe care îl vezi mai degrabă pesedist decât penelist, dar de aici și până la WC-ul, pardon, anexa din fundul curții în care îți faci treaba mare, e drum lung. În locul matale, mi-aș da două palme și l-aș ruga pe nea Nicu Ciucă să mă ierte, că la procentele pe care le ai în sondaje nu te văd intrat în parlament peste doi ani. Și iar faci tușa…

Am crezut că îți fac un bine, să știi pe viitor când vei mai posta pe pagina de Facebook ca și consilier județean sau, de ce nu? ca și primar. Că tânăr ești, curajos-cât cuprinde, ambițios, să nu mai vorbim. Văd, însă, că nu am cui spune toate astea. În loc să stai în banca ta, să-mi mulțumești pentru sfaturi și să lași pe alții să vorbească despre tine și rezultatele tale, dai din nou cu mucii în fasole. Că auzi ce zici:  „sunt mândru de activitatea mea, îmi fac treaba și in Consiliul Judetean Caras-Severin, comunic bine cu cetatenii, ii informez despre activitatea mea aproape zilnic.”

Zi zău cu limba scoasă. Și cum comunici tălică cu cetățenii? „Să trăiești, nea Petre, ce-ți face familia, tanti Mărioara, nepoții” Așa? Sau: „Nea Petre, azi am avut o activitate intensă.” Sincer, nu mă interesează cum comunici cu cetățenii cu care te întâlnești, însă să nu vii cu tromboane că îți faci treaba și în Consiliul Județean, că nu ține decât la ăia care nu știu pe ce îți iei tu indemnizația lunară. Domnu’… Iar îți place să te lauzi singur! Care treabă? La ridicat mâna? Că de auzit să spui ceva de când ești consilier județean, nu te-am auzit niciodată. A, mint, când ai depus jurământul. Și atunci, că n-ai avut încotro. Când te mai întâlnești cu nea Pătru sau tanti Mărioara să le spui câte hotărâri de proiecte ai inițiat, de câte ori ai luat cuvântul în ședințele Consiliului Județean. Asta să înțeleagă și ei ce activitate prestezi în Consiliul Județean!

Și cu asta, punct, Doru Cosei. Cu scuzele de rigoare, dacă te-am reținut cumva din preocupările (aproape) zilnice legate de comunicarea cu cetățenii din Pecinișca.

Alo, don președinte, matale chiar vorbești serios? Pe bune? În limba română? Eu credeam că ai glume în program cu gramatica asta, dar văd că nu e așa. Că la cum scrii, „podul de la Slatina și Maciova vă promit că o să fie făcut…” o să se creadă că e vorba doar de un singur pod, nu de două. Că Slatina Timiș e unde e, iar Maciova, puțin mai încolo, la 25 de kilometri distanță. Detaliile contează, don președinte, mă mir că ai uitat ce ai învățat în clasa V-a, să faci acordul dintre părțile de vorbire, să nu pui virgulă între subiect și predicat șă ții seama de topica propoziției.  Nu știi ce înseamnă topică? Las’ că-ți spun altădată. Promit.

Deci, don Ghiță. Ghiță Roma. Dacă vrei să ți se repare podul distrus la inundații, fă o chetă, sună-ți sponsorii cu bani și inima largă, fă ceva, că altă șansă nu ai. Că dacă aștepți după vorbele lui Duncă, ieși la pensie. Bineînțeles, cu podul în aceeași stare. Și ar fi păcat, la câte faci pentru comună. De asta zic: ia-ți consilierii locali, duceți-vă duminica la biserică și așteptați la ieșire, apoi, dați și o raită prin sat, bătând din poartă în poartă. Azi un leu, mâine un leu, se adună.

Ce să-ți fac don Ghiță dacă nu știi să te orientezi în spațiul virtual și nu-i dai like-uri la prostioarele pe care le scrie pe Facebook. Nu share-uiești și nu comentezi postările cum fac flăcăii ăștia abia intrați în politică. Știu că ești un tip serios, harnic și plin de inițiative care nu are timp de Facebook. Și atunci cum vrei ca președintele să te remarce? Fă asta și te asigur că se vor găsi soluții pentru pod, dar așa… Tălică crezi că Romi nu s-o prins că îți place mai bine joci brâul de la Armeniș decât să intri în horă cu el? S-o prins, don Ghiță, s-o prins, că-i uns cu toate alifiile. Și dacă s-o prins, vrei și pod reparat? Ce dracu, don Ghiță! Doar trăim în Căraș…

Bine, până o ajuns director executiv la Primăria Reșița și s-o făcut foncționar public, Tuță nu a fost unul din ăla rupt în cur, cum se zice pe la noi, la Mehedinți, dar față de ce are acum, în 2017 putea fi considerat un sărăntoc: două terenuri, doar două față de nouă sau zece (nici el nu le mai știe numărul) în prezent, șapte clădiri, cu una mai puțin astăzi (stai că nu s-o terminat încă anul și cine știe ce casă mai primește ca și donație). Atunci avea 50.000 de euro datorii la bancă, pe care trebuia să-i achite în 2032, iar azi are în conturi 200.900 de euro și nicio datorie. Tu câți euro ai pus deoparte? Păi vezi? Ce zici, ăsta da noroc, să-ți meargă din bine în mai bine, când altora le merge prost și chiar dau falimentul. Bă, Adelin, cum dracului faci, bă de le combini, de le aranjezi (vorbesc de terenuri, bineînțeles), de trag banii la tine, ca râia la capre? Cum? Îmi spui și mie? Spune-mi, bă, și mie, că promit să nu mai zic la nimeni.

Ce te miri, Gogule? Ți se pare prea mult în cinci ani? Eu zic că nu. O fi el mic de statură, dar îi fuge mintea în chestii de astea cum nu poți să-ți imaginezi. Păi, uite aici: doar din vânzarea a  două terenuri (dintre care unul primit donație), anul trecut a câștigat 864 de mii de lei. Amândouă le-a vândut aceluiași om de afaceri, constructor de meserie. Nu mai contează ce zic unii și alții. Ciudoșii. Că el are și ei nu. Da, chiar așa, de ce sunteți bă invidioși pe Adelin? Că el muncește de dimineața și până seara, ba la primărie, ba la firma de instalații de gaze? Că el se zbate ca o albinuță și voi stați, să nu zic ca și cine? Cum vreți să aveți de toate dacă nu trudiți până dați în brânci? Ei, drăcia dracului!

Și, totuși, bă, Gogule, dacă aș fi fost și eu băftos ca Adelin, ce bine ar fi fost. Să mă fi născut sub steaua lui norocoasă. Să fi avut norocul lui să întâlnească oameni milostivi care să-mi fi donat case sau să fi încheiat contracte de întreținere pe terenuri. Sau să-mi fugă mintea să umplu câte o văgăună cu tot felul de materiale de la demolări. Dar dacă n-a fost să fie, de ce să-mi fie ciudă pe el? De ce?