Chestiile astea le sunt străine. Sunt chiar mai corecți ca ăia de la AUR. Tot ce fac, fac cu gândul la noi, la țărișoara asta care a ajuns ca vai mama ei, ca o găină jumulită de pene, că ți-e și rușine să ieși cu ea la braț în lume, de frică să nu râdă unii și alții de dânsa: „bă, Franz, ce-o fost România asta și ce a ajuns.” Ei, useriștii, sunt cu dreptatea și cu adevărul. De asta nu vor la putere. Bine, au fost cândva, că i-au obligat nu știu cine, dar nu au rezistat mult, că și-au dat seama că cu Cîțu nu puteau să se înțeleagă.

Bă, dar ce e al lor e al lor. Nu ai ce să le reproșezi. Au spus că nu se lasă până când nu se taie pensiile astea speciale? Au zis. Dar nu numai că au spus, dar s-au și ținut de cuvânt. A rămas nea Nicolae Ciucă fără 2.000 de lei în portofel? A rămas. Cum? I-a luat prea puțin? Că i-au mai lăsat pe cupon 16.000 de lei? Păi ce ați fi vrut, bă,  să-i ia toată pensia? Să rămână în curu’ gol? Să mănânce la cantina săracilor după ce ani la rând a avut abonament la cantina Parlamentului?

Asta vreți voi? Să râdă Macron de el? Să nu mai aibă cu ce să-și plătească facturile la gaz și curent? Să rămână cu restanțe, să facă bâză vecinii de el: „uite, bă, ce-o ajuns, nea Nicu că, vorba aia, o fost și el om mare la viața lui, ca Verdeț, Dăscălescu și Petru Roman.” Și ce dacă e bătrân, bă? Te pomenești că nu mai are voie să sugă o bombonică pe băț. Să mănânce o ciocolățiță sau o prăjiturică? Vedeți-vă voi de ale voastre că nu face niciun diabet, iar dacă îi crește glicemia, ia pastile. Și nici nu-i mai cad dinții, proteza pe care o are e nemuritoare.

Bă, useriștilor ce sunteți voi, vă mai spun ceva: nu vă mai băgați nasul unde nu vă fierbe oala, că nici pe el nu-l interesează cum dracului reușesc unii să se descurce cu o pensie de 2.000 de lei.

DN 57 închis din cauza căderilor de pietre, bolovani și ce s-o mai găsi în zonă. Vreo noutate cumva? Nu cred. Tot la două zile Clisura Dunării e blocată din acest motiv, iar noi ne plângem neputința, precum megieșul din povestea drobului de sare și că ne ocolesc turiștii. Doar n-or fi proști să treacă pe acolo să le pice bolovanii în cap. Dinspre Forotic, strigătul de disperare al primarului Sporea: pericol să se dărâme podul ce leagă Doclin și Surducu Mare. Parcă nu e prima dată când îl auzim. Nu doar noi, ci și conducerea lu’ Consiliu Județean.  Și ce-i cu asta? Să mai aștepte, până o cădea de tot.

În tot acest timp, la CJ lupta e aprigă. Ceva nou? Hai, să fim serioși și să nu mai dramatizăm ceea ce a devenit normalitate pentru acest județ. O luptă, nu pentru proiecte și programe, ci între bărbați (și femei), politice ce sunt ei. Care pe care. Cu legi și regulamente în mână, cu păreri pro și contra. „Să-i dăm afară pe chiulangii și să-i păstrăm pe ai noștri.” Da, pe ai lor: cei buni, cei drepți, cei viteji, cei preocupați de binele județului.

Într-o noapte, Romeo Dunca s-a visat la Maglavit. La Petrache Lupu acasă. Lume multă, mai ceva ca la Arsene Boca. Dă din coate, se calcă în picioare cu juveții de pe la Craiova și Gogoșu și țărănoii veniți din toate colțurile țării, numai să-l atingă pe Sfânt. Și minunea se întâmplă. Din acea noapte, mai precis, după ce i s-a terminat visul, Romi al nostru a devenit tătuca pentru toți liberalii duși sau nu la biserică pentru spovedit și iertarea păcatelor. Cloța care își adună puii înainte ca aceștia să se împrăștie prin alte bătături politice.  Omul bun din cântarea lui Dan Andrei Aldea. Haiducul lu’ Șaptecai ce ia de la „ticăloșii” de pesediști și dă „ingerilor” liberali care încep să-l părăsească unul câte unul.

Strâns cu ușa din cauza nerealizărilor de până acum, puiucul începe procesul de victimizare. De fapt, nu e nimic nou în cei aproape trei ani de mandat: certuri, scandaluri, procese, jigniri. Un proces de lungă durată la capătul căruia nu ar fi exclus să exclame, precum nea Milică Constantinescu în 2000, „fraților: m-a învins sistemul!”

Că drept are, Dumnezeu e cu rânduiala lui, iar statul cu socoata, motiv pentru care nu-l lasă nici să moară, dar nici să trăiască. La urma-urmei, statul nu e societate filantropică să-i dea la infinit. Îi dă acolo, cât să nu se zică că nu i-a dat nimic. Să luăm exemplu ultimului gest făcut de guvernanți care au acordat un ajutor de urgență de 7 milioane de lei populației din Banatul de Munte „afectată de inundații, alunecări de teren și fenomene meteorologice periculoase.” Bravo, bă, stat. Pardon, guvernat ce ești.

Pe scurt, banii se vor aloca astfel:

– câte 10.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de peste 75%, inclusiv;

– câte 7.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 50%, inclusiv și 75%;

– câte 4.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție cuprinsă între 25%, inclusiv și 50%

– câte 2.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror locuințe au fost afectate în proporție de până la 25%;

– câte 1.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri din locuință au fost deteriorate, indiferent de numărul sau tipul bunurilor;

– 7.500 lei în cazul în care se înregistrează pierderi de vieți omenești, indiferent de numărul victimelor (ajutorul se plăteşte soţului/soţiei ori rudelor directe de gradul 1 sau 2 sau, în lipsa acestora, persoanei fizice care demonstrează cu documente doveditoare că s-a ocupat de organizarea înmormântării).

Păi, cum să nu-i mulțumești, bă statului, guvernanților ori lu’ Ciolacu când vezi că, din puținul și din sărăcia lor, le dă cărășenilor un ajutor de urgență cu care să-și cumpere două, trei clanțe, tot atâtea uși și giurgiuvele? Că cu 10.000 de lei, la cât de scumpe sunt materialele de construcții, nici măcar un coteț de porci ori de găini nu-ți poți construi în ziua de astăzi, darămite un perete luat de furia apelor.

Noroc cu țăranii, deveniți fermieri peste noapte, care nu mai cresc porci și orătănii. Dar și cu statul, guvernanții și care or mai fi că nu te lasă să mori. Dar nici să trăiești.

„Mulțumim Consiliul Județean Caraș-Severin, Direcției Juridice, Direcției Urbanism și domnului Președinte Romeo Dunca pentru sprijin si pentru emiterea Autorizației de Construcție.” Asta a postat consilierul județean Doru Cosei pe pagina sa de Facebook. Nu are importanță despre ce fel de autorizație de construcție este vorba, ci de gestul, de înaltă trăire liberală, pe care l-a afișat cu atâta mândrie în suflet. Să vadă toată lumea cât de mult au ajuns unii să se bucure. Nu pentru o  făbricuță, un drum asfaltat de la un capăt la altul, nu pentru băncuțele cele noi montate în parc, ci pentru o amărâtă de autorizație de construcție. Să vadă poporul cât de mult se implică un președinte de CJ în dezvoltarea județului, semnând și eliberând hârtii. Pentru așa ceva, puiucul merită mulțumirile pe care Doru Cosei i le-a adus în chiar ziua solstițiului de vară. Îți stă mintea în loc, nu alta. Dacă nu aș fi văzut cu ochii mei o astfel de postare aș fi zis că cineva face bâză de bietul Doru Cosei. Nu, nu e nicio glumă, el chiar aduce mulțumiri sincere, dar nu primarului Cristian Miclău și echipei sale de la Proiecte, ci lui Romi pentru cea mai mare realizare a mandatului său: eliberarea autorizației de construcție.

Puiucule. îți amintești ce-ți spuneam la prima noastră întâlnire, din urmă cu trei ani? Când te-au prezentat drept candidatul liberalilor la CJ? Că va veni vremea când vor roi pe lângă tine ca muștele: oameni de afaceri, ziariști, pupincuriști. Toți, cu un singur gând și o singură dorință: să-ți curețe costumul de scame. Ai zâmbit, îți amintești? și mi-ai răspuns ceva în genul: „eu nu voi permite niciodată așa ceva.” Ai zis-o de parcă n-ai fi român. De parcă ai fi aterizat cu elicopterul venind din altă lume. Uite că sosit și acel moment când nu mai este nevoie să-ți duci costumul la curățătoria chimică de la Dumbrăvița…

Ce pretenții și la Crina ăsta! Romi și scuzele, baba și chiloții de tablă. Și ca să nu se supere careva, i-a făcut nesimțiți pe toți pesediștii la un loc, femei, bărbați… Partea bună e că a mărturisit sincer potrivit zicalei: „greșeala recunoscută este pe jumătate iertată.”: „Și eu sunt nesimțit de multe ori. M-am adaptat și am fost nesimțit așa cum ați fost și dumneavoastră de multe ori!”. Frumos din partea ta, Romi, asta înseamnă să ai caracter, anii ăia de acasă și cel puțin două cărți citite la viața ta, pe lângă „Punguța cu doi bani” și „Ursul păcălit de vulpe”. Ce știu ăștia de la PSD…

Discuțiile de ieri nu reprezintă o noutate, ci o continuare a jignirilor proferate de Romi de-a lungul primilor trei ani de mandat. Ieri a fost un fel de rezumat a celor întâmplate în ultimele două luni, care au culminat cu absențele pesediștilor, mai mult sau mai puțin motivate, și cu pierderea majorității în CJ, prin trecerea liberalilor Bașag și Miloș de partea pesediștilor. Dacă la drumuri, puiucule ești catastrofă, la capitolul jigniri ești șef de galerie. Galerie de maidan.

Revenind la ce s-a întâmplat în ședința extraordinară din 16 iunie, e posibil ca Romi al nostru s-o cam bage pe mânecă. Să se pricopsească cu o plângere pentru abuz în serviciu. John Crina explică și pe înțelesul lui cum ar veni asta: „Este vorba de ședința din 16 iunie în care președintele Romeo Dunca i-a obligat pe consilierii județeni liberali să părăsească sala, deși exista cvorum, împiedicând în acest fel desfășurarea ei și, implicit, votarea Proiectului de hotărâre pentru aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiții Renovarea energetică a Centrului Școlar de Educatie Incluziva Christiana Bocșa Județul Caraș-Severin.

De ce era importantă votarea proiectului respectiv? „Pentru că termenul limită de ridicare pe SICAP expira în 17 iunie. Domnul președinte a crezut că dacă nu ține ședința va arunca vina pe colegii mei care au lipsit, îi va scoate țapi ispășitori pentru toate nerealizările sale din actualul mandat, inclusiv în privința respectivului proiect. Dar, ca de fiecare dată, a socotit prost pentru că, repet, exista cvorumul necesar pentru desfășurarea ședinței. Prejudiciul este ușor de demonstrat acuma, dacă cumva am depus cu întârziere, în 20 iunie, proiectul și contractul, în condițiile în care, repet, Autoritatea de management ne obliga să le urcăm până în 17 iunie. Deci, s-ar putea ca proiectul respectiv să cadă, iar dacă se va întâmpla așa, prejudiciul va fi undeva la 8 milioane de lei.”

Așa că, roagă-te, puiucule, să nu se uite cei de la Autoritatea de management la dată că, dacă nu, ai pus-o. Te paște acuzația de abuz în serviciu pe care pesediștii ți-o pregătesc cu râvnă și pe bună dreptate, iar dacă nu știi ce înseamnă asta, îți explică același Crina de la care ar fi bine să iei oarece meditații pe timpul verii: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.”.

Nu le-ar fi rușine obrazului să vină cu chestii din astea ieftine? Păi, tălică ești din ăia care freacă toată ziua menta în parc? Sau plimbă câinii de companie? Ei, drăcia dracului. Vezi, nea Petre, ăsta e mulțamu’ că ai făcut ce n-a făcut nimeni în țara asta, să te pui rău cu cormoranii. Cu cormoranii care sunt în stare să mănânce jumate de tonă de pește pe an. Că dacă tălică nu interveneai cu legea aia care să dea voie să fie împușcați tot timpul anului, ăștia ar fi în stare să lase marea și Dunărea fără coadă de pește.

Și atunci te întreb, nea Petre: mai ai curajul acuma să te duci la mare, fără SPP după matale? Să te plimbi liniștit pe faleză cu doamna? Sau să bei un suc pe plajă sau la terasă seara? Bineînțeles că nu, sau, dacă te duci, îți riști viața, că nu știi ce le poate trece prin cap la cormoranii ăștia și te trezești ca în filmul ăla de Oscar, Păsările, a lu’ Hitchcock. Te trezești atacat de un stol că nu mai ești bun toată viața. Ferească Bunu’ Dumnezeu.

Și îți mai spun ceva, nea Petre. Să nu-ți pară rău că au făcut, ce au făcut. Că o să-și dea seama de greșeală și o să te caute din nou și o să te roage să le conduci din nou Agricultura cu aceeași pricepere, dăruire și înțelepciune. Și știi de ce? Că s-au cam dus dracu’ specialiștii care știu nu doar ce e aia o roșie, un făsui sau un castravete, ci să și vorbească cu oaia, cu capra și măgarii din țara astă. O să vezi, nea Petre, ce criză de translatori va fi în zootehnia noastră și numai tălică vei fi în stare să o scoți la capăt. 

Crezi că nu te-aș fi ajutat, puiucule? Te-aș fi ajutat că mi-ai fost drag dintotdeauna. Cu un sfat, cu o vorbă bună. Ți-aș fi spus ce să fi făcut, fără să-ți cer ceva la schimb. Nu am nevoie de nimic de la tine. Nici măcar să mă plimbi și pe mine cu elicopterul tău. Eu recunosc, tu mi-ai dat mai mult decât s-ar aștepta orice ziarist de la un șef de județ, așa cum ești tu, și când spun asta, mă gândesc la faptul că pentru mine ești un izvor nesecat de inspirație, de subiecte. Știi cum e gospodina aia care, chiar dacă n-are carne în casă, tot găsește în cămară un cartof, un morcov sau mai știu eu ce, să facă o mâncare pe fugă. Așa și eu, când nu am inspirație dimineața, deschid pagina ta de Facebook și văd ce ai postat noaptea și, cu siguranță, găsesc subiecte fără număr.

Ca să revin la ce îți spuneam mai sus, nu știu cum dracu’ se face, bă Romi, de pui botu’ la toate prostiile și la tot ce-ți spun ăia de pe lângă tine. Ești om în toată firea, dar parcă nu ai minte nici să te treacă strada. Că uite ce ai făcut săptămâna trecută, la ultima ședință. Ți-ai scos consilierii tăi liberali din ședință, convins că în felul ăsta pesediștii își vor pierde mandatele de consilier, la trei absențe nemotivate. Așa te-o învățat nu știu cine și tu, naiv ca o fată mare pe care o cheamă flăcăul la el acasă să bea o cafea, ai mușcat-o. Ai mușcat-o pentru că pesediștii nu sunt proști, după cum te-or făcut unii să crezi. Ăștia chiar cunosc noul cod administrativ și știu să interpreteze „caracterul consecutiv” al absențelor nemotivate. Ei dacă lipsesc, o fac cu cap, să te oftici tu, puiucule.

Nu știu ce-ți mai fată mintea până mâine, că am auzit că vei convoca o nouă ședință (ca maneliștii, frate: fără număr), dar parcă văd că iar vei ieși pe locul doi. Și mi se pare normal, că așa e în opoziție, dacă nu ți-a plăcut să stai la putere, să ai majoritatea în CJ.

Firea, Alinuța și Raluca s-au uitat una la alta că, deh, veniseră împopoțonate cu ce au găsit mai bun în dulapurile, sertarele și cutiile cu valori de acasă. „Fato, i-ar fi zis Raluca lu’ Alinuța, cum dracu să ieșim în lume fără zorzoane, să râdă tot prostul de noi?” Umblat în lume, Marcelino s-a prins imediat și le-a liniștit cu un gest părintesc: „bine, regula nu se aplică de astăzi, ci de mâine dimineață. Repet, fără ghiuluri, fără ceasuri.  Că n-o să muriți, dacă până la alegeri arătați puțină compasiune și că vă pasă de alegători.” Rumoare generalizată că, vorba aia, se pregăteau să intre în guvern, nicidecum pe poarta mănăstirii. Cea mai mirată, ca în bancurile cu blondele, Alinuța care nu s-a sfiit să întrebe: „șefu’, chestia asta e valabilă și pentru jumătatea de acasă? Că Isar al meu are vreo trei ceasuri, nu mai mult, în valoare de 83.000 de euro.”

Imaginați-vă ce mutră o fi făcut Marcelino când o auzit una ca asta. Că săracul de el, pare rupt în cur pe lângă ce au unii din guvern: „eu nu am mașină personală, de vreo cinci, șase ani. Am condus și Volkswagen și Opel Kadett, dar le-am vândut.” Trăiască-ți funcția, don Ciolacu. Între noi fie vorba, la ce-ți trebuie Kadett cât timp ai mașină la scară cu șofer cu tot, plătit din taxa și impozitul pe prostia lu’ Gogu care te-ar vota și dincolo de mormânt? Sau bijuterii de 40.000 de euro ca Radu Oprea, de la Economie? Și să nu-ți fie ciudă că, degeaba câștigă Raluca și bărba-su peste 1,3 milioane de lei, pe an, iar în vitrinele de la mobila ei, unde ar trebui să țină ceștile pentru cafea și cristalurile de Boemia, sunt pline de bijuterii de zeci de mii de euro, dacă cultura ’mneaei se rezumă doar la cântarea „Trandafir de la Moldova.”  

De asta zic: îmi place la tălică gândirea, solidă și stratificată, dobândită la congresele PSD și lăsată cu limbă de moarte de înaintași, face parte din filosofia de grup a lu’ nen-tu Iliescu: „sărac, dar cinstit.”

În schimb, Marcelino nu-și amintește bine în ce an a terminat liceul și nici cum se numește el, lucru de înțeles când te gândești că au trecut atâția ani de atunci. Ceva pierdere de memorie îl încearcă și în privința Facultății de Drept din cadrul Universității Ecologice București. Din câte își aduce aminte, ar fi terminat-o în 1995, vara, în ziua în care nea Ion Iliescu a vorbit, seara de data asta, la televizor, transmițând în eter mesajul către țară și popor: „Să ne ancorăm în sinergia faptelor, fără a eluda meandrele concretului.” Eu, unul, îl cred pe cuvânt pe dânsul și nu pe ăia de la universitate care, la insistența unui grup de presă, a oferit un răspuns de tot rahatul: „A susținut și promovat examenul de licență în 2004.”

Iar de aici, tot circul! Și ce-i cu asta, bă? Păi e primul sau ultimul absolvent de facultate aflat în situația asta? De ce nu vă legați de vecinul meu de la bloc, care a ieșit la pensie și tot nu și-a luat licența. Sau de femeia de serviciu pe care au obligat-o acum 20 de ani să facă facultatea și n-a mai terminat-o nici în ziua de astăzi? De ce? Că nu prezintă interes? Vi s-a cășunat pe bietul Marcelino, că va sughița și noaptea în somn.  ’Rați ai dracu de cârcotași ce sunteți. Cum vedeți pe câte unul că vrea să facă bine în țara asta, cum îl luați la împins vagoane și după vă plângeți că n-aveți salarii, locuri de muncă, perspective luminoase și câte vă mai trec prin cap. Mare lucru dacă a luat licența la distanță de nouă ani de la terminarea facultății. Important e că a luat-o, că e licențiat în Drept, că e cu studii superioare.

Sunteți culmea, acum vreți să știți de câte ori a încercat să-și ia licența între 1995-2004. Chiar nu înțeleg la ce vă folosește chestia asta? Vorba unui coleg, de-al său, de bancă, din școala primară și mai apoi generală: „A dat de câte ori a putut și a avut timp, că a fost ambițios de mic și ține la tăvăleală.” Și lu’ Orban să-i fie rușine obrazului, că în loc să-și pună oamenii să-i strige lu’ Iohannis: „Te-ai făcut frate cu dracu’, să dai bacul cu Ciolacu”, mai bine s-ai uita în oglindă să se întrebe la modul serios: „Doamne, de ce sunt invidios pe omul ăsta care într-o zi va sfârși ca și mine?”

Cică, impresionat de meditațiile filosofice și de întinsele ei cunoștințe în toate domeniile care există la ora de față în România pe care o conduce, Iohannis l-ar fi luat de-o parte pe Ciolacu și i-ar fi zis ca de la bărbat la bărbat: „Marcel, uite cum procedăm. Eu accept să te fac prim-ministru, dar cu o condiție. Aceea de a o pune șefă la Cultură pe Raluca. Că ai văzut și tu, fata asta chiar are ceva în cap și e cu mult bun simț, lucru rar întâlnit în politica noastră. Chiar dacă îl știa doar din poze și după statuia din centrul Sibiului, Raluca i-a urat de sănătate și viață lungă baronului Samuel von Brukenthal. E o dovadă de mult bun simț și de bună creștere, că ea și când trece pe lângă statuie îi dă bună ziua baronului și îl întreabă ce mai face.” Luat prin surprindere, Marcelino nici măcar nu a apucat să deschidă gura sau să tragă aer în piept: „Ce dracu Marcel, parcă ea e singura tută din politică? Sau mă crezi și pe mine prost? Să știi că chestia ai cu baronul a fost ca o figură de stil pe care am gândit-o împreună. Dacă oamenii n-au înțeles-o e treaba lor. Iar dacă nici tu nu înțelegi, te lingi pe bot de funcție, atât îți spun.”

Și uite așa, ținându-se toată viața de curu’ lu’ președintele Iohannis, Raluca devine, oare pentru a câta oară? omul potrivit la locul potrivit. Și de ar fi ajuns la Agricultură ori Externe, tot la fel aș fi spus despre dumneaei. Și cu atât mai nemărginită îi este bucuria lu’ Ciolacu, acum, la trei ani și un pic, de la acea mărturisire făcută în public de doamna Raluca, cu cât acum ajunge colegă în guvern cu cea pe care o făcea cu ou și oțet: „Am reusit să eliberăm Bucureștiul de mafia Firea-Pandele și alte județe ținute ani la rând sub bocancul unor baroni PSD despotici.” Din câte se aude, tanti Firea n-a pus la suflet vorbele alea și ar fi invitat-o pe Raluca în weekend, la Voluntari, să se întreacă, ca între moldovence, la făcut poale-n brâu.

Bravo, fata mea, bravo. Ține-o tot așa Raluco, că o să ajungi departe. Chiar mai departe decât Suzana Gâdea, cu o condiție. Una singură, mare cât o maximă pe care ai dat-o pe torogoată cândva: „omul să aibă garanţia că nu se culcă sănătos şi se trezeşte mort.”

Așa să ajute Dumnezeu Cultura! Cultura porumbului, a grâului și a roșiilor de câmp. Că de cultura ailaltă, vorba lu’ Ciolacu: „când știi ce ai în ogradă, e mai sănătos să nu te bagi ca Turca-n lemne…pentru că riști să te faci de râs”

Explicațiile pe care le dă referitoare la întrebarea „de ce plouă în containerele UPU din curtea spitalului județean?” Romi le-a rezumat în câteva cuvinte filosofice: „Nu-s de calitate, dracu´ să le ia! Eu știu cine le-o verificat?! Că era soare când le-am luat!” Bravo, Romi, deștept răspuns. Asta îți mai lipsea să te fi pus cu furtunul cu apă ori cu stropitoare, să vezi dacă plafonul era găurit sau nu. Nici Aristotel, nici Diogene și nici măcar Gogu al meu nu ar fi fost în stare de un răspuns mai bun și mai credibil. Păi și containerele astea au și ele un termen la care expiră, că, săracele, stau afară în frig, ploaie, zăpadă și vara se coc de la atâta soare. Cui să-i treacă prin cap să ceară fișa de funcționare a unui container de genul ăsta? Or fi ele făcute după tehnologia din vest, dar asta nu înseamnă că n-au moarte. Că cine știe, dacă or fi făcut războiul și au fost lăsate la vatră, ce pretenții să fi avut în cazul ăsta? Ai dat un leu (să nu-ți pară rău, puiucule, că n-ai dat de la tine, ci din pozonarele proștilor care te mai suportă) și te uiți cum intră apa în containerele astea cu bolnavi, pe ușă, prin podea, prin plafon. Asta înseamnă să fii președinte de CJ și să te numești Dunca terminator. Pardon, asfaltatorul.

Vai, mama noastră, puiucule, ce blestem pe capul nostru să-ți înghițim toate inepțiile?