Ce dracului ai făcut, bă, Romi, că am auzit că la ședința asta a fost ca într-o piesă de-a lu’ Nenea Iancu. Aia, cu D’ale carnavalului.  Ai citit-o în liceu sau nu? Spune adevărul, că nu-ți ia nimeni capul. Dacă nu ai citit-o, vorbește cu directorul Ionescu, de la Teatrul de Vest, să o pună în scenă. Special pentru tine. Florin e un tip mișto și îți va înțelege dorința ta de culturalizare. Dacă nu merge cu vorba bună, dă-i ordin, că de aia plătești teatrul din banii Consiliului județean. Și ca să-i arăți că ești barosan, pune-i pe actori să joace piesa în sala de ședințe a CJ. Ar fi haiu’ de pe lume dacă ai face asta. Aș avea ce scrie o lună de zile.

Bă, Romi, ai fost varză. Cel puțin așa am citit la colegii mei. De nicio culoare și că John Crina te-a făcut să te simți mic și neputincios. Numai că nu te-a umilit. Că la un moment dat ai vrut să iei bani de la spital (Doamne, Alina Stancovici îi creează insomnii) să-i dai la Cultură. Cum, dracului vine asta, bă Romi? Cum ți-a putut trece prin cap așa ceva? Ai văzut cum au încercat unii să-ți explice că bugetul ăsta nu e ca portofelul tău. Să faci ce ți se scoală ție. Nu știu dacă ai înțeles ceva, deși Crina ți-a explicat ca la copilul mic cum e cu administrația asta. Sincer, m-aș mira să fi priceput ceva din lecția predată de opoziție. Prea multe de înțeles într-un timp atât de scurt. Dacă nici măcar consilierii tăi liberali nu au înțeles nimic, ce să mai vorbim…  Și-au făcut oamenii cruce și și-au scuipat în sân. De când e Consiliul Județean nu a mai fost atâta prosteală ca acum.

Bă, Romi, lasă dracu prostiile tale legate de postările pe Facebook noapte de noapte, pune-te cu burta pe carte și învață și tu administrație cât mai ai de stat acilea. Că ce faci tu în ședințele astea de CJ e circ. Vorba lui Darian Ciobanu:  „Asta nu-i administrație! Nu faceți spectacolul ăsta! Ne facem de râsul lumii.” Ce de râsul lumii, de râsul curcilor, bă, Romi, așa să știi!

A, și încă ceva, să nu uiți să-i dai berea promisă lui John Crina, că te-o salvat și data asta de la ridicol!

Da, bă, aveți dreptate, pentru o mică atenție să intre biata femeie în belele? Hai, înțeleg, spagă de mii, zeci de mii de euro, cum au luat ăia cu măștile anti Covid, dar nu pentru un rahat de 3.500 de lei și 100 de euro primiți într-o săptămână de la 39 de pacienți. Nici măcar 1.000 de euro, ce dracu. Ce-i aia 100 de lei de bolnav? Să fim serioși. Pe lângă câștigul ei lunar de 5.000 de euro, 100 de lei e ca 50 de bani în portofelul pensionarului. Și ce poți să faci cu 50 de bani în ziua de astăzi? Nimic. Absolut nimic. Până și cerșetorul te înjură dacă îi lași 50 de bani. „Uite calicu’, dracului, se zgârcește și la 1 leu.”

Așa și cu oncoloaga noastră. Și o cred că nici măcar nu știa când primea mită. Că și ăștia șmecheri, plasau banii cu discreție ca dânsa să nu se prindă și să se supere. Săraca de ea, numai  se trezea cu plicul pe masă sau în buzunarul halatului  după ce plecau pacienții. De unde știm noi că ’mneaei nu se simțea jignită și revoltată de gestul lor? Dar ce să fi făcut? Să fi dat sunat la Poliție să reclame cazul? Să fi ieșit după ei, să-i fi dojenit pentru asta? „Hei, mamaie, vino și ia-ți plicul, că cu suta aia de lei nici măcar nu am curajul să ies din casă.” Păi nu putea să o facă că, vorba aia, era într-un spital și nu într-o mahala cu țațe și spoitori.  Cum? Un pacient i-ar fi dat dublu pe motiv că ar fi avut două cancere? Nah, ce să zic, o mai fi greșit și ea, că oameni suntem cu toții, dar nu din vina ei, ci, repet, a bolnavilor care nu sunt „sănătoși” până nu-i dă un bacșiș doctorului.

De asta și apreciez gestul de spontaneitate, fraternitate și fermitate pe care și le-au permis cei 96 de colegi care au trimis la instanță susținerea și considerentele lor în acest caz: nu doctorița a greșit, ci pacienții acesteia. Asta ca să ne fie clar nouă, tuturor, care, de-a lungul anilor, am uitat numărul plicurilor pe care le-am dat la doctor, funcționarul public ori administratorul de cimitir.  

Și uite așa, încet, încet a apărut nevoia de a le asigura un habitat corespunzător, un mod de viață adaptat la noile cerințe, care includeau o alimentație sănătoasă, plimbări în natură, expoziții și târguri de frumusețe. De aici și până la apariția și înmulțirea magazinelor cu hrană, a cabinetelor veterinare și a saloanelor canine de înfrumusețare n-a mai fost decât un pas. Cu alte cuvinte, o adevărată industrie de pe urma căreia toată lumea a avut de câștigat. Toate bune și frumoase până când unii au realizat că pe seama câinilor abandonați se poate pune de o afacere profitabilă. Și așa au apărut ONG-urile care, mai cu ajutorul ălora din afara țării, mai cu bani de la buget, s-au pus în slujba drepturilor acestor câini ai nimănui. Au lătrat în stânga și-n dreapta și au încasat banii mulți, însă câini au rămas tot ca înainte, în padocurile mizerabile în care se sfâșie între ei.

Și tot după revoluție, în România a apărut o categorie socială, mai puțin (re)cunoscută în regimul comunist: oamenii străzii. Spre deosebire de câinii fără stăpâni de care vorbeam, față de ei nu s-a manifestat aceeași preocupare din partea autorităților sau a ONG-urilor. Oameni fără căpătâi care au ajuns să doarmă pe sub poduri, în canale, în sălile de așteptare ale gărilor sau pe holurile spitalelor. Spre exemplu, în Caraș-Severin există un singur adăpost pentru oamenii străzii. Cel de la Caransebeș. Cum să aduci un om al străzi la Caransebeș, pentru o noapte, două, tocmai de la Moldova Nouă, Bocșa sau Oravița?  Și, mai ales, cu ce să-i transporți? Cu mașinile primăriilor? Cu dubele Poliției? Cu elicopterul SMURD-ului?

În schimb, avem cel puțin șase ONG-uri care se ocupă de padocurile din județ. 1 la 5, acesta este raportul. Cu siguranță că și numărul câinilor vagabonzi e cu mult mai mare. Dar asta nu este o scuză că oamenii străzii  sunt lăsați de izbeliște. Cine ar trebui să se ocupe de așa ceva? Consiliul județean. Dar cine să o facă? Romeo Dunca? Să fim serioși. El mereu va invoca lipsa banilor și va fi mereu preocupat de scandalurile cu Ionuț Popovici, Hurduzeu și Mocioalcă. Oamenii ăștia, mai la urmă, că și așa votul lor nu se va regăsi la alegerile din 2024.

În căința mea sinceră, de bun creștin ce sunt, l-aș întreba pe senatorul Vela, cel cu inițiativa legii privind protecția animalelor, dacă am făcut sau nu bine întinzându-i o capcană bietului șocâte? Dacă ar fi fost în locul meu ar fi procedat la fel ori s-ar fi prevalat de alte considerente prinse în lege? „Nea Marcel, spune bre, dacă am procedat corect sau am încălcat vreun paragraf, articol ori literă din legea matale? E adevărat, șoricelul nu e un animal domestic, precum calul, câinele, pisica, porcul și alte orătănii, gen găină, rață și bibilică, dar tot trăiește pe lângă casa omului, dovadă că l-am găsit în apartament. Acum câțiva ani, când nu exista legea asta, am mai avut niște șoricei în casă, dar atunci m-a salvat prietenul nostru Vio Lolea, consilierul județean. Cu soluția de la firma ’mnealui am scăpat  una, două de ei. Pe atunci mă înțelegeam bine cu «frățiorul», azi, doar: „salut”, „salut” și cam atât.”

Recunosc și îmi fac mea culpa, am luat viața unei ființe. Îmi pare rău, dar nu am avut încotro. La fel aș fi procedat și cu haita de câini care a sfâșiat-o pe Ana, femeia aceea din București, dacă m-aș fi nimerit în preajma ei în acele momente. Deși iubesc câinii, nicio lege din lume nu m-ar fi oprit să fac așa ceva. Nu de alta, dar uneori punem preț mare pe alinierea la directivele europene, cu gândul la ce-o să zică lumea civilizată dacă nu facem ca ea, și scăpăm din vedere esențialul, factorul uman, cum se spunea în vremurile de tristă amintire. Ana este un exemplu în acest sens pe care, din nefericire, îl vom uita peste două, trei săptămâni când, poate, vom vorbi despre o altă întâmplare nefericită…

Acum, nu te mai întreb de ce l-ai dat afară (și nu numai pe el), că sigur o să-mi spui că trebuia să o faci pentru că era omul lui Știka, Hurduzeu, Mocio, Ciolacu, Grindeanu sau simpatiza cu grupul socialiștilor din Parlamentul European. Bun, te-am înțeles, toți fac la fel când vin la putere, îi mătrășesc pe cei de dinainte și-și pun faliții lor pe posturile rămase libere. Cu sau fără susținerea unui concurs, nu mai contează. Dar, măi Romi, dragă, te întreb amu după ce instanța nu a fost de acord cu tine, cine îi plătește omului salariile din urmă? Că n-or fost deloc puține. Numa’ vreo 20.000 de euro, după cum am citit eu în Zeitung. Hai, că pe angajat înapoi, îl angajezi, dar cine îi dă banii ăștia? Că cineva trebuie să o facă. La asta te-ai gândit sau doar te pui să postezi cum ți-e obiceiul despre instanțe și judecătorii ăștia care au ce au cu tine?

Cum? Statul să plătească? Păi de ce? Că a fost angajat la stat? Iete la el! De unde ai scos-o și pe asta, puiucule? Pă ce, statul l-a dat afară sau tălică? Lu’ stat i-o plăcut de el până ai venit matale la CJ. Omul și-a văzut de treaba sa, a muncit ca toți ceilalți. Până ai venit tu, domnișorule, și ai început să tai și să spânzuri, crezându-te Romică fără frică. Ți-ai făcut legea ta, ca la privat, crezându-te șef de autobază sau responsabil cu pârtiile de ski și potecile de pe Muntele Mic. De asta zic, dacă atunci te-ai dat grozav și ai făcut ce-a vrut pixul tău de trei lei, normal ar fi ca acum să-i plătești omului salariile pe ultimii doi ani. De ce să plătească statul din taxele și impozitele noastre pentru prostiile pe care le faci tu, domnișorule?

Nu mă uitasem la transmisiunea de la Iași unde Ciucă și Ciolacu au împărțit frățește huiduielile mulțimii adunate în piață. „Bă, nene, scandau ăia ca galeria Rapidului când arbitrau la centru Salomir sau Aurel Bentu: «Hoții!», «Hoții!».” Parcă nu-mi venea să cred că moldovenii au făcut una ca asta. Hai, pe Ciucă ca pe Ciucă, că-i liberal și în Moldova lu’ Ștefan cel Mare ăștia nu au prea fost iubiți de răzeși, dar și pe don Marcelo? Cu el ce-o fi avut, că e de-al lor, din popor. Pesedist din tată-n fiu. De pe vremea FSN-ului. Ba, chiar și mai de dinainte. „Și, cum Gogule, au scandat ca la peluză?” „Ce dracu, bă, nene, din «Hoții!» «Hoții!» nu i-a scos, pe niciunul dintre ei.” „Dar de ce au strigat așa, bă, Gogule, că nu de mult le-a mărit și pensiile amărâților. Le-a dat ajutoare pentru încălzire ălora săraci. Ce le mai trebuie acum?” Gogu, oarecum revoltat: „Păi astea pensii cu care să trăiești în ziua de astăzi?’ „Și ce ai vrea, să câștige mojicu’  cât Marcel și nen-tu Nicu? Nu-și mai cunoaște lungul nasului? Să fi intrat în politică, ce mama dracului. Să se fi zbătut pentru binele țărișoarei, nu să stea mereu cu mâna întinsă, să strige toată ziua «Hoții!», «Hoții!».”

Până la urmă, și Gogu meu are dreptatea lui. Ce, astea sunt pensii? Înainte de a ne despărți, mucalit cum îl știți, Gogu mi-a povestit plin de haz: „Dar nici ei nu s-au lăsat. S-au dat jos de la tribună și duși au fost. Nu s-au mai prins în horă lângă hauriștii lui Simion. Nu că n-ar fi vrut, dar pe Ciucă îl rodea rău călcâiul de la pantofi cumpărați cu două zile în urmă, iar Ciolacu se grăbea să se îmbrățișeze cu Oprișan la Focșani. Așa, ca de Ziua Unirii!”

Să o luăm cu începutul. Iată ce ne-a povestit Dan Mirea: „În luna august 2022 m-a sunat domnul Dunca să preiau interimatul la CJCPCT, ca apoi să conduc, cu mandat, instituția respectivă. Am renunțat la postul pe care îl aveam la acea vreme, (din altă localitate și județ) pe considerentul că voi fi aproape de familie și voi face exact ce îmi place. Inițial, m-am prezentat singur la concurs, dar mi-a fost respins dosarul, pe considerentul că nu aveam studiile cerute de fișa postului și concursul a fost reluat.“.

Povestea lui Dan Liuț începe cu: „La nivel declarativ toți au spus că sunt omul potrivit pentru a conduce CJCPCT. ” Spre deosebire de Mirea, Liuț nu și-a dat demisia nici din funcția de director al Casei de Cultură Bocșa, nici din cea de consilier cultural al președintelui Dunca. Mai mult, a continuat colaborarea cu două televiziuni, cu emisiuni de folclor și de bucătărie tradițională . Între noi fie vorba, prost ar fi fost să fi dat păsărica din mână, pe promisiunea de pe holurile CJ.

Nepotrivirile de opinii au plecat de la un festival (Tradiții cărășene) organizat de CJ prin CJCPCT, ocazie cu care Dan Mirea a avut vaga impresie că viitorul contracandidat și-ar fi băgat în buzunar oarece bani rezultați din premiile acordate și se întreabă la modul cel mai serios: „În ce calitate a fost prezent Dan Liuț la acel festival? De consilier cultural al președintelui Dunca? De organizator ori de participant?” În replică, Dan Liuț spune că Dan Mirea n-a înțeles cum a funcționat acest festival, chit că era manager interimar la vremea aceea, și că banii de care vorbește au intrat, într-adevăr în contul său personal, după care i-a dat mai departe artiștilor amatori din Bocșa. Cât privește prezența la festival, sub nicio formă nu a avut vreo legătură cu funcția de consilier cultural al președintelui Dunca.

Partea haioasă a chemării „Vino că te fac manager” e că niciunul nu a obținut media 7, cea care îl propulsa pe scaunul de șef. Dan Mirea a obținut o notă de 6,95, să-ți dai cu brifta undeva, (7,76 pentru partea de proiect managerial și 6,14 la proba orală) în vreme ce Dan Liuț a obținut după ambele probe 6,79 (7,47 la scris și 6,12 la proba orală). Dincolo de cifre și procente stă realitatea cruntă și hazlie, demnă de orice emisiune de satiră și umor: niciunul nu a reușit să treacă pragul notei 7 la proba orală. Dacă nici Mirea și nici Liuț nu au papagal, atunci cine? Mirea crede că, ghinionul său s-a numit poeta Liubița Raichici, fost manager al Culturii cărășene. „Doamna Liubița a fost în comisia aia celebră, cu Borduz în componență, care m-a examinat pe când conduceam Teatrul de Vest, apoi în Consiliul de Administrație al Teatrului, când am fost dat afară și, întâmplător sau nu, și în comisia de examinare pentru ocuparea funcției de manager al CJCPCT. Peste tot numai ghinion cu această doamnă. Oare de ce?” La întrebarea lui Mirea, Liubița Raichici a refuzat să răspundă.

După câte s-au întâmplat, mai mult ca sigur nici Mirea și nici Liuț nu vor face mare brânză la contestații, însă nu ar fi exclus ca la următorul concurs să apară un al treilea candidat căruia să i se fi promis, ca în cazul celor doi, funcția de manager al CJCPCT. Cum de către cine? De către liberali.

O fi bine, o fi rău? În urmă cu 40-45 de ani ne-a mers grozav cu Vegeta și ciunga sârbească. Cu Ocico la Oravița, cu antenele alea imense de pe blocuri, cu Lepa Brena și transmisiunile de la campionatele mondiale de fotbal. Dar și lor, că pentru fiecare român fugit din țară și returnat, primeau un vagon cu sare. Cel puțin așa se spunea. Deci, sârbii care nu sunt nici în Uniunea Europeană, nici în NATO, ca să nu mai vorbim de Schengen, au pus mâna pe TMK. La Reșița, pe o amărâtă de oțelărie, că atât a mai rămas după ruși care au tăiat tot de dragul fierului vechi.

Sârbii, care se au cu coana Europa, precum șoarecele cu pisica, s-au simt dintotdeauna mai aproape de ruși decât de cancelariile Occidentului. După principiul prietenul la nevoie se cunoaște, s-ar putea ca, odată cu cumpărarea TMK, să le întoarcă serviciile și atențiile făcute de Putin de-a lungul anilor. Și nu că s-ar putea, ci sigur este așa. Ce vor face cu oțelul și țevile de la TMK, este treaba lor. Nu-mi bat eu capul dacă își vor vinde marfa în Europa ori va ajunge la tovarăși pe alte căi. Sunt alții cu ochii pe ei ca pe butelie.

Important e ca tradiționala prietenie româno-sârbă, cea cu micul trafic din Vama Naidăș, de pe vremea lui Tito și Ceaușescu să trăiască și să înflorească, chiar dacă între timp noi am devenit capitaliști, iar ei… Ei au rămas tot sârbii ăia din filmele cu partizani!

UPDATE: Mă sună Gogu, că-mi citi editorialul. Concluzia lui: nu se schimbă nimic, ei cu comanda, noi tot cu lopata aia „inima lu’ Stalin” rămânem. O fi el Gogu de la țară, dar nu-i prost deloc!

Ți se rupe inima văzându-l trist și abătut, țucu-i sufletul lui de om năcăjit ce e, că de atâta supărare mi-e să nu i se întâmple ceva săracului. Doamne ferește, bat în lemn, că nu se știe niciodată. Că l-aș întreba ce-l apasă, dar ce rost mai are după ce a postat pe Facebook: „Ordinea de zi pentru ședința de CJ din 30 ianuarie a fost pusă pe pagina de informare a județului. Peste 40 de puncte din care câteva, neobișnuite, vor încinge spiritele. Printre ele, renunțarea la spitalul modular va fi cel mai folosit de opoziție pentru circul obișnuit”.

Tu vorbești serios, puiucule? Adică, ai ajuns la vorbele lu’ Dani Stanciu și ale mele? Renunți la spitalul tău modelar, la prima ta mare promisiune făcută în mandatul ăsta, și păstrezi Staționarul III pe care ai vrut să-l razi de pe fața pământului? Nu pot să cred, e de noaptea minții, Romi. După ce ai făcut atâta circ, după ce te-ai certat cu toată lumea și ai renunțat la proiectul rămas de la Hurduzeu pentru reabilitarea celor trei staționare, vii acuma să ne spui că nu mai faci spital modular? Că nu ai de unde să faci rost de bani pentru construcția lui? Cu guvernare PNL, cu trei premieri liberali în doi ani, tu te plângi că nu ai finanțare? Mi-ar fi rușine să spun asta. În locul tău m-aș da peste cap, aș duce bani de acasă, că vorba aia, sunt milionar ce mama dracului, și aș face modularul. Viu, mort, l-aș face! A, știu că e mai ușor să arunci cu noroi în stânga și-n dreapta, să-ți justifici neputința, singura care guvernează de doi ani în Consiliul Județean. În locul tău, mi-aș turna cenușă în cap și n-aș mai posta pe Facebook nimic până la sfârșitul mandatului.

Azi ai renunțat la spitalul modular, mâine s-ar putea să faci același lucru cu cel județean. Rămâi cu drumurile toate găurite și cu căruța, ruptă-n drum. A, și încă ceva: îți mulțumim din sufletul nostru, Romi, pentru grija ce ne-o porți și pentru că ne încurajezi zi de zi: „Să privim deci cu optimism la noul an și să vedem partea buna a lucrurilor din orice se întâmplă.”, Asta da atitudine de adevărat conducător de Buceagă!

De ce râzi Gogule? Așa am crezut eu când l-am văzut prima dată, dar după ce a început să facă gafe după gafe, mă întrebam, Gogule, cu ce-om fi greșit noi, de ne-o pedepsit Dumnezeu în halul ăsta? Numai departe zilele trecute când a aprobat referatul prin care îl trimite pe șeful său de cabinet să negocieze cu englezii construcția unui spital nou la Reșița. Ce te miri ca prostu’, Gogule, așa scrie în referatul semnat de Romi: „Scopul deplasării este de a participa la o serie de întâlniri cu managementul executiv al IHG (International Hospital Group) și UKEF-agenția de finanțare a exporturilor guvernului britanic, finanțată 100% cu cu sprijinul guvernului britanic, în vederea purtării unor discuții exploratorii pentru dezvoltarea unei unități sanitare noi (400 de paturi) în Reșița, Caraș-Severin.

Această vizită se încadrează în demersurile făcute de Consiliul Județean pentru realizarea obiectivului «Construirea Spital Județean de Urgență» situat pe raza Municipiului Reșița.”

Bă, ești prost? Bă, ești tâmpit? Cum, bă, la întâlnirea aia din Regat să trimiți șeful de cabinet să discute despre  nou spital județean cu „managementul executiv al IHG”? Bă, Romi, chiar e adevărat ce se vorbește că îl trimiți pe Zache, Zache Rădoi, să negocieze cu englezii? Adică, ăia vin la întâlnire cu tot ce au mai bun la ora actuală, iar tu îți trimiți șeful de cabinet? Se pricepe Zache la așa ceva? Din milițian, pardon, polițist, a ajuns  negociatorul-șef al Consiliului Județean? Pe bune? Mă mir că nu ți-ai trimis șoferul că și așa Touareg-ul instituției e pe butuci. A, sunt doar „discuții exploratorii”? Zău, mă? Păi dacă sunt doar discuții, atunci de ce ăia vă cer detalii tehnice despre amplasamentul viitorului spital, dacă el va fi unul privat sau de stat, dacă aveți sau nu finanțarea asigurată de stat și dacă nu, poate sunteți interesați să obțineți o finanțare prin intermediul Agenției de Credit pentru Export din Marea Britanie (UKEF), la o rată fixă, pe termen lung, cu perioade extinse de rambursare, care devin scadente după finalizarea și predarea proiectului? De ce? Doar pentru că este vorba de niște banale discuții exploratorii?

Ce dracu, Romi, despre ce vorbim?

Tocmai de asta, lansez un îndemn pentru toți purtătorii de caschete, să-i fie aproape, să-l susțină telepatic, că și ’mnealui câte n-o fi făcut pentru ei de când este ministru: le-a dat uniforme noi (Made in Zalău), și și-a pus obrazul (cu dedicații, ca la lăutari) pentru 300 de autospeciale BMW. Că nu trebuie lăsat la greu în vremurile astea în care cei mai aprigi dușmani se dovedesc chiar colegii săi de partid care până mai ieri îi ciuguleau din palmă ca guguștiucii în perioada de împerechere. Cu ei sau fără ei, Lucică al nostru anunță că nu se lasă. Și bine face. Se va bate și mai abitir cu cei care îi contestă valoarea și unicitatea tezei de doctorat. La nevoie, este hotărât să moară cu ei de gât, să ne arate nouă că are dreptate.

Între noi, fanii lui, fie vorba, Lucică Bode e în rahat până în gât, că nu e vorba doar de cratimile și virgulele din lucrarea de doctorat, puse acolo cu copy-paste, ci de mai mult de atât. Dacă, Ciucă și ai lui n-au scos o vorbuliță de rău despre el în zilele astea, nu înseamnă că săptămâna viitoare, luna februarie sau, cel târziu,  martie, Lucien va mai avea funcția aia de secretar general la partid. Și dacă nu o va mai avea, Bode al nostru nu va mai fi nici ministru. Iohannis nu și-a revenit încă după Crăciun, Anul Nou și Bobotează, încă mai schiază să se refacă fizic după atâtea sarmale, caltaboși și piftii, dar nu e timpul pierdut să-l cheme pe nea Nicu Ciucă la Cotroceni să-i traseze directivă clară și precisă, să caute om de nădejde și, mai ales, de cuvânt, la Interne.

Dar până se va întâmpla asta, Lucică ne spune că va lupta până la capăt împotriva denigratorilor din presă și mediu academic. Fă-o, bă, vorba lui Axinte, copilul lu’ Leana și Costel: Luptă, bă tătică, cine te oprește?