Astăzi? Poliția e plină sindicate, de civili, de Zile ale porților deschise, de activități tematice, ba chiar și de proteste în fața guvernului și de polițiste fără număr, vorba lu’ Adi Minune. În Poliția de azi e ca la târg, unii vin, se uită în stânga și-n dreapta, socotesc, analizează, stau un an, doi, după care pleacă fie că nu suportă ordinele altora, fie că leafa e prea mică. Și dacă tot e democrație (bă, mie să nu-mi vorbești așa că reclam la sindicat și dai de dracu), polițistele, alea mai idilice și mai nebunatice, renunță la fusta și vestonul din inventar și o dau pe videochat. Că vorba aia, că de cât s-o faci pe de-a moaca cu colegul în timpul misiunii, mai bine pe bani, să se bucure și ochiul, și sufletul bărbaților ahtiați după nebunii pe net.

Într-o astfel de ipostază au găsit-o ăia de la DIICOT pe Luana în timpul perchezițiilor de la frații Tate. Fata a lucrat în poliție, ca ofițer, dar s-a lăsat de meserie când a văzut că leafa îi ajungea doar pentru primele zile din lună. În următoarele zece mânca covrigi cu iaurt, iar în ultimele zece făcea greva foamei. Așa că, Gogule, fata s-a apucat de videochat, a satisfăcut toate fanteziile erotice ale ălora care stăteau cu ochii bulbucați în fața computerului, după care a devenit consultant în gașca fraților Tate, expertă în administrarea activităților pornografice în mediul online. Câștiga în două ore cât într-o lună la Poliție.

Nea Bode, între două plagiate și o ședință în Modrogan, vorbește și matale cu don Ciucă să le mărească lefurile polițiștilor că altfel, într-un an, doi, rămâne poliția în curul gol. Că unii s-ar putea să plece să-și caute de lucru pe afară, iar altele să experimenteze videochat, ca Luana, a cărei credință jurată patriei și poporului a ținut până la prima leafă.

Bă, băieți, voi, în lipsă de subiecte, vă dezinformați cititorii. Știți de ce? În primul rând uzina asta, în care mandea a lucrat vreo șase ani, nu a fost niciodată combinat. Nici pe vremea lui Ceașcă, când avea cel puțin 12 secții de producție, nici după 1989 când s-a numit, pe rând, Socomet, Gavazzi Steel ori Mechel. Asta pentru că un combinat siderurgic cu o singură secție, oțelăria electrică, și aia în conservare de vreo 10-12 ani și cu un laminor în care, aproape doar zidurile a mai rămas de el, nu are cum să existe. Un combinat cu 3-400 de angajați nu este combinat ci, în cel mai bun caz, el poate fi un punct de lucru al unei companii mai mari, așa cum este în cazul TMK Reșița.

Pe de altă parte, măi, băieți și măi fete. Unde ați pomenit voi ca o fostă uzină  socialistă pe care s-a pus lacătul capitalist, mare cât plosca, să-și deschidă din nou porțile? Dați-mi un exemplu în județul ăsta și îmi fac seppuku. Unul singur. Hai să le luăm pe rând. Arsenal Reșița, mândria tunurilor românești. Am avut și ministru la Apărare, Frunzăverde, despre care un alt confrate spunea, citez din memorie: „lumea se călca în picioare să-l atingă.” Adică, făcea minuni pe unde trecea pasul lui. Doar la Arsenal nu s-a întâmplat una ca asta. Apoi, mina de la Anina. A trecut Băsescu pe acolo într-o dimineață de iarnă, plângând pe umărul celor ce-și pierduseră copiii și bărbații în explozia din subteran, și asta a fost tot. A mai deschis-o careva de 15 ani? Păi vedeți, măi, copii. Minele de uraniu, de fier și de ce-or mai fi fost ele de la Ciudanovița, Lișava, Ruschița, Lupac. Combinatul de mobilă Balta Sărată. Cum, n-ați știut că am avut și o altfel de fabrică până la momentul privatizării? Păi, vedeți? Și voi credeți că uzina aia din Oțelu Roșu (combinat siderurgic, cum vreți să-i spuneți) se va (mai) deschide vreodată, că așa v-a spus vouă primarul Mălăiescu.

Ce naivi sunteți, măi, copii, ce a păpat gaia e bun păpat. Și încă ceva: nu mai dați urechea la don Luca care de când s-a închis oțelăria electrică tot asta repetă întruna: vin ăia, vin ceilalți, și de venit n-a mai venit nimeni. Și nici n-o să mai vină.

Noi (ca popor creștin și iertător ce suntem) am uitat și de interzicerea funcționării școlilor în limba română, și de îngrădirea drepturilor etnicilor români, și i-am aștept pe ucraineni în vămi cu pături, ceai, cafea, pachețele cu mâncare, apă, țigări și ce-o mai fi fost, gândindu-ne că așa ne vor primi și pe noi ungurii în cazul că ne vor ataca nu știu cine.

Mai mult de atât, ăia de la București le-au dat casă, masă, ba chiar și bani de buzunar, să nu simtă că erau în țară străină. Și ca să arătăm lumii cât de ospitalieri suntem noi, am deschis granițele terestre, maritime și aeriene pentru trupele și armamentul NATO și USA, primindu-i cu pâine și sare pe combatanți, cu mămăligă și brânză, ciorbiță și sărmăluțe în foi de viță.

Vai ce parodie de scenariu scris pentru naivii Europei, dar nu numai. Sute de milioane de oameni au pus botu’ la discursurile nervoase ale actorului la adresa Occidentului. Pe fondul morții a zeci de mii de militari și civili, din primele zile ale războiului  Zelenski le-a tot cerut ălora care păreau interesați să-l sprijine, fie cu intrarea în NATO sau UE, fie cu armament de ultimă generație. Nu mâncare, nu alimente sau medicamente de primă necesitate, ci puști, rachete, tancuri, drone, avioane, bombe și ce se mai găsește prin depozitele strategice americane și NATO. Aliații, oameni de calitate, ce să mai vorbim, executau orbește ordinele acestuia, bucuroși că scăpau de armamentul aflat pe stoc, în timp ce actorul de la Kiev cerea mai mult, și mai mult de fiecare dată.

Acum, Zelenski așteaptă ca Putin să cadă de la fereastra cabinetului său să-și rupă un picior și chiar să moară. Sau să se mai ia la trântă cu ursul, ca în reclama aia de pe vremuri, pentru ca războiul să se termine. Dar până atunci, trage o fugă până la Washington DC să se întâlnească cu moș Biden, îmbrăcat în haine ce fac parte din recuzita teatrului, cu aceeași bocanci, tricou și pantaloni pe care îi purta și în urmă cu an. Semn că pacea e doar o iluzie pe care și-o fac toți cei care au crezut în acest scenariu scris de urmașii lui Tolstoi.

Vă mai amintiți de Bombonel, cel din urmă cu 20 de ani care, într-un moment de beție al puterii, i-a îndemnat, rânjind, pe ziariști să-i numere ouăle? Cum care Bombonel? Ăla, bă, de la PSD care ajunsese prim-ministru. Ăla cu mătușa Tamara, cu livingul și mobila de bucătărie aduse de unde o înțărcat dracu’ copiii, tocmai din China lui Jiang Zemin. Da, bă, să-i numere ouăle. Ha, ha, ha, asta da glumă demnă de un …bombonel, cum îl alintau prietenii și cunoscuții pe Adiță Năstase, care avea o fermă de moțate la Cornu.

După modelul lui Năstase, mulți alți politicieni au căzut în patima creșterii găinilor de curte. Unii au comandat gazon de gazon, tocmai în Olanda, pe considerentul că din ouăle alea prepari cea mai bună omletă din lume. Alții, mai patriotici, au mers pe rețeta tradițională, cu iarbă autohtonă și uruială din glia strămoșească. Lista e lungă și aș pierde vremea să enumăr politicienii care se laudă pe Facebook, în interviuri ori în ziarele de divertisment cu isprava lor. La unul, m-aș opri, însă. Pentru că mi se pare special. Sau cel puțin așa îl văd eu.

Tras mereu la costum, cu batistuța la vedere, răsfrântă peste buzunarul vestonului. Ați ghicit: Rareș Bogdan. Spre deosebire de Adiță Bombonel, Batistuță al nostru a ales să crească găini în București. În curtea casei din Capitală. Cine e ca el. Toți cresc porci, curci, viței și alte orătănii la sat, numai el în București. E drept, nu lângă Casa Poporului și nici lângă sediul din Modrogan al PNL, dar totuși… Deocamdată nu are multe, doar vreo douăzeci și ceva și nici nu i-a îndemnat pe ziariști să-i numere ouăle, dar mai are timp. Când e acasă, el cu mânuțele lui le hrănește, le mângâie și le vorbește de programul liberal „Dezvoltăm România”, și să vedeți drăcie cum se pun pe ouat găinile. Sunt ambițioase și se iau la întrecere, nu alta. Când e la Bruxelles, sună acasă. Mereu la oră fixă, să le amintească nevestei și copilului să le hrănească, să le schimbe apa, să curețe găinatul. Din punctul ăsta de vedere, e foarte grijuliu, dar și găinile îi sunt recunoscătoare, lăsând în cuibar cel puțin 12 ore pe zi.

La drept vorbind, ce să facă toată ziua și la Bruxelles? Că la un moment dat te plictisești de atâtea restaurante și muzee, shaormerii și buticuri. De atâta moțăit la ședințele alea lungi și plictisitoare. Cu siguranță că se vor găsi destui cârcotași să râdă de el că a ajuns să crească găini în București. Și nu e drept. Omul cât trăiește în viață, învață. Așa și el, învață chiar și din vorbele alea grele cu care îi trimitea pe liberali la lada cu gunoi a istorie și promitea că el și ai lui vor tăia pensiile speciale în mai puțin de o lună de la preluarea puterii. Acum încearcă să crească găini. Ce aveți cu Batistuță, are și el o dambla! Dacă îi reușește și se lasă de politică? La așa ceva nu v-ați gândit! 

După 1990, a început nebunia. Satisfăcuți de lovitura dată dictatorului și ălora din partidele istorice și contemporane, Iliescu și Petrică Roman, cum vedeau câte un ofițer cu bolovani pe umeri, cum îl chemau la ei și îi întrebau tovărășește, direct și fără ocolișuri: „Vrei să te fac general?” Poi, cine era prostul să fi zis ba? Unii au avut bunul-simț să spună că nu îndeplineau condițiile, fiind doar lent-colonei. „Nu-i bai, nene, am făcut noi împreună lovitura asta de stat, pardon, revoluția, și nu suntem în stare să te înaintăm la gradul de general? Mâine te facem colonel plin, iar săptămâna viitoare, pentru merite deosebite aduse Bulevardului  Victoria Socialismului, vei fi general.”, îi încuraja Iliescu pe sceptici.

Adevărul că țara post-decembristă avea nevoie de generali, chestori și amirali ca de aer. Și ca să nu supere pe careva, nici măcar pe ăia de la trupă, ne-am trezit cu generali făcuți din rândul civililor. Nu a contat ramura sportivă, ci performanțele pe terenul de fotbal, pe apă, pe terenurile de tenis și aplauzele din spectacolele de muzică populară. În câțiva ani, armata s-a umplut de generali, unii zic că la un moment dat aveam vreo 2.350, la cel mult 70.000 de militari. În mod firesc, din ceata asta de pițigoi (dai într-unul, pică doi) s-a ridicat un general care, de dragul politicii, și-a dat jos vestonul cu epoleți și fireturi de aur să fie făcut prim-ministru și, cine știe, președinte peste doi ani!

Vă dați seama, iubiți cititori, să fi avut bădia Ștefan din Apus de Soare  atâția generali în armata domniei sale ori neica Mihai Viteazu de la Craiova unde ar fi fost granița noastră de răsărit, ca să nu mai vorbim de cea vestică? Cu siguranță că astăzi Austria nu s-ar mai fi opus intrării noastre în Schengen!

Dar să lăsăm gluma la o parte, că vreau să te întreb ceva la modul cel mai serios: Bă, Romică, ce căutai, bre, cu Touareg-ul Consiliului Județean la ora aia, în afara programului de lucru? Că ieri, și cu atât mai mult aseară, nu lucra nici dracu-n țara asta, să fi zis că veneai de la nu știu ce inaugurare de drum. Ai coborât de pe munte sau veneai de la o paranghelie cu camarazii? La urma, urmei nici nu mai contează de unde veneai. Important e că te duceai acasă, la Dumbrăvița, cu gândul la proiectele tale ce nu-ți dau pace nici noaptea. Bine, mă, cu elicopterul nu puteai face asta? Că acolo în aer nu sunt nici semne de circulație cu „cedează trecerea”, nici TIR-uri și nici polițiști de la rutieră care să te tragă pe dreapta. Și ajungeai mai repede. De ce cu Touareg-ul Consiliului Județean? Că ai făcut mașina asta harcea-parcea. Amu un an ai dat cu ea în nu știu ce animal ce ți-o sărit în cale pe drumul Lugojului, apoi ai dus-o pe muntele mic și ai împotmolit-o în ale noroaie de ai scos-o cu tractorul. Acum ai făcut-o varză și te mai și lauzi că pe asta o arunci la fier vechi, că-ți ia tiristul alta nouă pe asigurarea lui. Eu cred că Frunzăverde s-ar răsuci în mormânt dacă ar știi ce a ajuns Touareg-ul lui de care avea grijă ca de ochii din cap. Pe tine te doare la bască.

Știi ce nu înțeleg eu, puiucule? Dacă tot ai vrut să te plimbi cu mașina, de ce nu ți-ai luat șoferul, pe Giusi, că de aia l-ai angajat. Să te ducă unde ai nevoie. Sau tu îl plătești doar să se pozeze cu tine pe la sărbători? Dacă n-ai vrut să-l deranjezi, de ce nu ai comandat un taxi să te fi dus acasă? Ori să-ți fi sunat un consilier, că ai o grămadă la cabinet? De ce, bă, de ce? Doar că pe tine te cheamă cum te cheamă și faci ce vrei tu în județul ăsta?

Bă, Romi, spune mersi că ai scăpat doar cu o sperietură că, ești sănătos și nu ai pățit nimic. Nu te mai gândi la Touareg și să nu-ți pară rău după el, că numai belele ți-a adus de când ești la CJ. Mai bine du-te la mănăstire  și aprinde o lumânare și vorbește cu duhovnicul, în cazul în care ai așa ceva, să ți se ierte toate păcatele cu voie și fără voie în ăștia doi ani de mandat. Și nu te mai urca la volan, că nu ți se potrivește precum manșa elicopterului.

Ședința asta a început cu un amendament propus de Romi, cu intenția de a fi discutat și aprobat pe repede înainte. Practic, o rectificare bugetară de 10 milioane de lei de la guvern, două milioane de lei și ceva din TVA și 3 milioane de lei care s-au „întors” de la sănătate. Practic, practic, doar că Romi a vrut să repartizeze banii ăștia, e drept, nu toți, undeva peste 90% doar la drumuri, dar fără să acopere valoarea finală a unei lucrări. Niște cârpeli, cum ar veni, ca să nu se zică lumea că stă cu mâinile în sân și îl doare la bască de județ. ceea ce a atras nemulțumirea opoziției mai ales când a venit vorba de banii de la Sănătate, în condițiile în care la Spitalul Județean de Urgență Reșița toată iarna va exista o problemă cu Unitatea de Primiri Urgențe care va funcționa, cel puțin până în aprilie anul viitor, în niște containere aflate în curtea spitalului. Ei, nu sunt chiar niște simple containere, să fim serioși. Închirierea lor costă ceva bani Consiliul Județean, și nu puțini. Când a fost întrebat despre ce sumă e vorba, Romi a ridicat din umeri. Îi spun eu, dacă nu știe. Vreo 14 mii de euro pe lună, cam atât e chiria. Întrebarea e, cine a avut interesul ca lucrările la UPU să înceapă taman acum, iarna, că la astea 14.000 de euro se adaugă și curentul care costă al dracului de mult.

Să revenim la ce a fost ieri. Ioan Crina, cel mai vehement dintre consilierii PSD, l-a întrebat pe Romică: „Ați fost la Spitalul Județean să vedeți ce se întâmplă la UPU? Ați fost să vedeți cum ne înjură lumea, cum sunt pacienții? Ține de noi, de CJ. Cine a avut ideea asta stiințifică să mutăm UPU în containere și asta pe timp de iarnă? Sunt probleme care trebuie rezolvate. Ne batem joc de oamenii aceia. Este jenant ce se întâmplă. Avem UPU ală de doi ani de zile, se fac zgârie nori în 2-3 ani, iar noi nu suntem în stare să îl terminăm”.

Atât i-a trebuit președintelui. Parcă i-ai fi dat foc. Pe principiul „tot răul vin de la cei de dinaintea lui”, s-a dezlănțuit de nu l-a mai putut opri nimeni. Mai, mai să o dea afară din sală pe Alina Stancovici, managerul spitalului, lui Crina i-o bătut obrazul pentru cele întâmplate în mandatul lui Hurduzeu, iar doctorului Diaconescu i-a strigat tot felul de prostii.

Și asta nu a fost tot. Ajuns acasă, s-a pus să plângă și să se victimizeze pe pagina de Facebook că îl apucă greața (mai degrabă delirul, puiucule) când vede circul penibil pe care îl face opoziția, scriind despre „obrăznicia Alinei Stancovici încurajată de spectacolul penibil orchestrat de dl Crina”, despre Gabriela Stuparu ș.a.m.d.

Romi, potolește-te puiucule, nu te mai agita în halul ăsta, că dai în vreo boală de nu te mai vindeci câte zile ai avea. Lasă-i, bă, tu nu vezi că nu ai cu cine să vorbești. Noroc cu tine și consilierii tăi, că altfel s-ar ducea dracului județul ăsta de tot! Hai, pa!

Încurajare? „Bă, vezi că dacă îți trag două șuturi în cur, zici că n-ai avut noroc când ai fost convocat la lot.” Și astea sunt tot vorbe de încurajare? Sigur, limbajul lu’ musiu secretar este inadecvat vremurilor în care trăim. Vremuri în care mama elevului e mama și nu mă-ta, iar tata e tata, nicidecum tac-tu. Vremuri în care elevii nu mai sunt trași de perciuni, și nici la răspundere pentru că fumează în școală, vorbesc la telefon la ore și sunt lăsați tot mai rar corigenți (repetenți nici atât), de teamă să nu rămână școala fără elevi, iar dascălii fără obiectul muncii. Cam așa stau lucrurile și în sport: „Să nu te atingi de copilul meu că fac moarte de om. Eu plătesc echipamentul, deplasarea și câte și mai câte, tu trebuie să-l pregătești, nu să-l agresezi psihic.”. Are dreptate părintele, trăim vremurile în care dacă îi dai o bătută propriului copil, ești decăzut din drepturile părintești pentru rele tratamente aplicate acestuia.

Așa-i și în sport, indiferent de cum s-ar numi el. Chestia cu cearta sau cu bătaia care e ruptă din rai nu mai ține în ziua de azi, ci de vremurile în care Nadia primea prima notă de „1” din istoria gimnasticii, când nicio sportivă n-ar fi îndrăznit să povestească ce bătaie încasa la antrenamente de la Bela Karoly, de timpurile în care tenișii chinezești nu se comparau cu adidașii capitaliști și erai mândru că antrenorul  îți trăgea câțiva Dumnezei și scatoalce pentru fiecare pasă greșită. Nu îndrăzneai să-i fi spus lu’ mă-ta (pardon, mamei tale) și lu’ tac-tu (tăticul din ziua de azi) că te luau și ei la poceală. Se spune că Halagian, care a câștigat trei titluri naționale de fotbal cu FC Argeș și Dinamo, avea obiceiul să-i lase pe unde se deplasa pe cei care jucau prost. Chiar dacă nu aveau o lețcaie în buzunare. Să se învețe minte. Unul nu l-a reclamat la club, la federație ori la tribunalul de la TAS. Și știți de ce? Pentru că trăiam în vremurile în care România făcea performanțe și în atletism, și în gimnastică, în box sau în volei, la handbal și la rugby, canotaj și scrimă. Și chiar și la fotbal. Titluri europene, mondiale și olimpice.

Ați auzit astăzi de vreo performanță majoră în sporturile de echipă? Nici măcar la oină, nu-i așa? Nu? Și știți de ce? Pentru că se trezește unul ca secretarul ăla de la federația de handbal și-l întreabă pe juniorul care se visează sa ajungă măcar ca Gruia, Gațu sau Birtalam: „Aici e naționala lu’ mă-ta? Faci ce vrei?”

Da’ să nu mă îndepărtez de la ceea ce vreau să-mi spui: ce faci domnule cu atâția bani? Cu o pensie specială (tălică zici că e de serviciu) de aproape 18 mii de lei pe lună, la doar 55 de ani, și o leafă la guvern de 26 de mii de lei? Aproape 45 de mii de lei pe lună. Ăștia sunt bani, bă frate, nu glumă. Noroc că îți intră pe card și nu ți-i aduce poștașul, că s-ar cocoșa săracul de la atâția bani. Ce faci, bre, cu ei? Că de fumat nu cred că fumezi să zici că te costă mult duhanul. Și nici de băut alcool nu cred că bei și, nu pentru că nu ți-ar plăcea, ci din cauza agendei încărcate. Și nici nu cred că ai vreun ONG sau asociație prin care să ajuți oamenii săraci. Îi ții la saltea, că în conturile din bancă ai doar mărunțiș, pentru pâine, lapte sau ouă, sau i-ai îngropat în vreo pungă în grădină?

Nu de alta, tati, dar din declarația aia de avere reiese că în afară de două mașini, dintre care una cumpărată în urmă cu 16 ani, și două locuințe modeste, nu ai nici bijuterii, nici tablouri mai de Doamne Ajută, și nici măcar cadouri primite pe unde te duci în vizite. Măcar dacă ai fi avut vreun hobby, să fii băgat banii în abțibilde cu fotbaliști sau în tancuri, rachete și blindate din plastic. Dacă din astea nu ai, ce să mai vorbim de șalupe, tractoare, drujbe sau alte scule ce se găsesc într-o gospodărie.

Cum? Ai un pește din ăla de sticlă colorată care se punea pe televizor și o balerină cumpărată de la Dragonul Roșu în anii ’90, niște mileuri și câteva goblenuri cu țiganca și gondola la Veneția? Frumos, nea Nicule, frumos, dar alea nu se trec în declarația de avere, așa că rămâne întrebarea: „Ce faci, bre, cu atâția bani?”

Când au dat vameșii cu nasul de mirosul de afumătură de porc, de țuică de pufoaică de cea mai bună calitate și de vinul de Cotnari, sponsorul principal al lui Cătălin Moroșan, au picat secerați, unul câte unul, precum turcii în băltoacele de la Podu Înalt. S-a dat alarma și s-a activat planul roșu de intervenție, OPC-ul, DSV-ul și DSP-ul lor și-au chemat oamenii care lucraseră în tura de noapte, dar și pe cei aflați în concediu și recuperări, mobilizându-i la punctul de control Dover.

La început, șoferul și rezerva lui, care în acel moment vorbea cu expeditorii din Moldova lui Ștefan, au crezut că e vorba de un exercițiu practic, așa cum îl face ISU la noi simulând un incendiu sau o catastrofă naturală . După mai multe ore de căpială, ai noștri ca brazii și-au dat seama că treaba era mai groasă de atât și că, de fapt, ei și marfa lor erau cei vizați. „Haleală, haleală” și „drink, drink”, au încercat ei să le explice vameșilor ce era cu pachetele alea. Ba, unul dintre șoferi, l-a tras de-o parte pe un vameș ce părea mai cumsecade, șoptindu-i că are și el partea lui dacă îi lasă să treacă. Și-a găsit cu cine să se pună. Numai că ăla n-o sunat la DIICOT-ul lor să-l salte pentru tentativă de mită.

Până la urmă, lucrurile și-au urmat calea firească: marfă confiscată, amendă și interdicție de a mai intra în Regat până la ediția viitoare a lu’ Premier League. Proști și englezii ăștia, bă frate. Păi cum altfel să le spun? Câtă minte poți să ai să confiști tu bunătatea de cârnați moldovenești, de cozonaci și poale-n brâu și, mai ales, să arunci pe apa gârlei țuica de pufoaică, marcă înregistrată?

Bă, frate, nici dacă l-ar fi înjurat de mamă sau i-ar fi dat în cap cu programul PSD de dezvoltare intensivă a agriculturii, zootehniei, horticulturii și pomiculturii și tot n-ar fi sărit de cur în sus așa. „Este un preț al interesului pentru domeniu și al respectului față de munca lor. Nu este bine nici să luăm un kilogram, iar dumneavoastră, la mărimea pe care o aveți, nu este bine să luați un kilogram de jumări. Vă ajung 100 de grame.”, i-a răspuns nea Pătru. Pe ziarist l-a mâncat în cur și a insistat, întrebând dacă are ceva cu persoanele grase. Replica, una de mahala: „Nu! Am o problemă cu persoanele inteligente ca dumneavoastră și veniți lângă mine, aici, să vă răspund și eu, tot așa, cu oferta aceasta, consider o întrebare decentă.” Auzi, frate, răspuns de ministru: n-are treabă cu persoanele grase ci cu cele inteligente.

Bă, nea Petre, eu am înțeles că erai plecat cu capra, să te mai destinzi un pic după atâta muncă la ministerul ăla, dar, nici chiar așa. Dă-o draq de treabă. Ai dat în mintea copiilor, pardon a lui Adrian Năstase care i-a pus pe ziariști să-i numere ouăle? Sau a lu’ Ilici care s-a adresat tot unui ziarist cu: „măi, animalule.”? Să nu mai vorbesc de Băse, cel care a făcut-o țigancă pe reportărița de la Antene. Sincer, de la matale aș fi avut alte așteptări. Nu că ai fi oltean de-al lu’ nea Ciucă, dar te știam un tip respectuos, cumsecade și cu mult bun simț. Ce dracului, nu te poți stăpâni? Știi că nu-i frumos să vorbești cu gura plină, mai ales când e cu cârnați și jumări. Nu-i nici frumos și nici sănătos, că s-ar putea să debitezi numai prostii.

Și ai grijă ce spui în noaptea de anul nou pe la casele gospodarilor să nu-i aud pe ăia  spunând: ce aveți, bă, cu el, nu vedeți că e plecat cu sorcova?