S-a tot vorbit în ultimele luni despre discuțiile lu’ Luminița cu liberalii pentru voturile la alegerile locale. Pentru o vorbă bună pusă la primarii PSD ce i-au rămas fideli și după ce și-a dat demisia. Contra cost, bineînțeles, că nimeni nu-i prost să facă servicii de-a moaca. Puțini au fost cei care i-au crezut pe liberali în stare de așa ceva. Oameni serioși, ce nu se țin de cioace de astea, că așa sunt percepuți de electoratul lor, insuflau încredere și seriozitate, nu ca hahalerele din PSD. Dar de unde atâtea pretenții, fraților? De unde? Că om e și liberalul, la fel ca pesedistul, care ne arată că vorba lor nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Acuma, dacă ar fi fost vorba despre un politician cu pedigriu, integru, nepătat, și respectat pentru corectitudinea sa, treacă, meargă. Că dacă o mai fi greșit cumva, cu un mărunțiș pentru un covrig cu susan și o cafea băută la terasă, nu-i ia nimeni capul și nici nu îl cheamă procurorii să vadă cât de caligrafic și gramatical știe să scrie. Dar când ăla pe care îl transferi din iarnă la tine e plin de bube în cap, pardon, de dosare penale, ce ai mai putea spune?
E adevărat, Dunca nu se poate opune ordinelor venite peste capul său, poate chiar de la București unde Luminița Jivan, cea plecată cu coada între picioare din PSD, și-a negociat intrarea sau, măcar apropierea de PNL. Și, atunci, o dă cotită: „Știm că cine muncește greșește și e normal și obligatoriu să răspunzi și să plătești pentru greșeala ta. Dar până ce se întamplă asta viața merge înainte. Doamna Luminița Jivan e din PSD și are de dat socoteală. Știm toți că acest lucru se întâmplă. Dar până atunci va munci tot la fonduri, acolo unde în doi ani a adus mulți bani de la București. O parte din ei poate că au fost risipiți de sistemul toxic din județ condus tot de PSD.“
Povești de adormit copiii de țâțe. Oare de cine era reprezentat sistemul toxic din județ și cine l-a pus la punct de-a mers ca pe roate până în momentul în care DNA a intrat pe fir? Chiar așa de proștii ne credeți?
Domnule Dunca, problema nu e că vine Luminița în Consiliului Județean, ci faptul că, ce spui astăzi, bine intenționat fără doar și poate, nu mai e valabil mâine. Ai spus că desființezi Direcția Județeană de Drumuri, dar și-a dat demisia Știka, și nu o mai desființezi. Ai spus că vei face o altfel de politică, cu oameni cinstiți și curați, dar anunți cu mare fast că o angajezi pe Luminița Jivan. Ai tot dat în PSD până ți s-a făcut rău, dar îl accepți pe primarul Ursu, de la Oravița, să vi se alăture. Ba, chiar ești bucuros că pesediștii vin către voi. Și vin, nu pentru că sunteți deștepți și mai știu eu cum, ci pentru a-și proteja interesele personale.
Și, atunci, mă întreb, care va fi următorul mare transfer din PSD în PNL? Nu de alta, dar se tot vorbește că Marcel Vela și Ion Mocioalcă sunt de mult timp pe felie când vine vorba de înțelegeri politice!
Ce chestie! Oare de ce nu s-a făcut administrație de firmă privată?
Nu pot fi de acord cu oamenii care trăiesc doar din venituri de la buget. Îmi pare rău.
astia, ce sint acum, nu sint liberali, si nu au fost niciodata. sint niste mafioti, oameni de afaceri, ce nu au nici o treaba cu liberalii. vor strica tot si ii vor compromite pe liberali. se stia inainte de alegeri, ca o vor lua pe luminita, ce i a dat f multi bani, lui armasu, nu stiu cite milioane de euro. dar ,ce stim noi, sint multe dedesupturi si toate pe sume mari, si numai milioane de euro. nu vedeti ca nu se discuta proiectele de viitor, ce vor face si ce nu? e adevarat o situatie grea, cu pandemia asta, dar sub aceasta masca, fac multe afaceri mafiote, fara respectarea legilor. acum regimul democratic, de domnie a legii, e suspendat, si ei cred ca pot face orice.naivii, ce cred ca liberaliin sau stiu eu ce, sint altfel,? nu ,sint, si ei sint oameni sau nu. sint si ei avari si mafioti, hrapareti si hapsini, numai pentru ei, ca deh, acum sint la putere.
În curând o să fie un maare partid, Unic, după cum merg lucrurile. Nu contează alegerile, aceiași oameni vor fi în capul mesei! Asta am cerut la Revoluție?!
Domnilor, am incercat si eu sa public pe acest seit…nimic…nu merge
Cum pot sa public si eu aici?
Aveti cenzura?
Moste