Ca în cazul validării primarilor și consilierilor locali. Un moment festiv tratat de mai marii momentului diferit de la o primărie la alta, în funcție de simpatii politice, de prietenii și, cine știe, de interese. La Caransebeș, de exemplu, ceremonia de investire a primarului Felix Borcean a fost oficiată de prefectul Cristian Gâfu. În sală s-a aflat, ca simplu spectator, și subsecretarul de stat din cadrul Minisaterului Afacerilor Interne, Dan Stan. La funcția pe care o are, l-aș fi văzut pe acesta lângă prefect, și nu în mijlocul celor veniți să urmărească festivitatea. Să fii dat mai multă importanță momentului. Dar, n-a fost să fie așa. Omul s-o fi gândit c-o să audă Marcel Vela, șeful său de partid și de minister, așa că mai bine a preferat discreția.
Altfel ar fi stat lucrurile dacă primar ar fi ieșit Andra Pleșa, colegă de partid cu Dan Stan, partid din care a fost promovat și Gâfu în funcția de prefect. Dar nu numai Dan Stan ar fi fost prezent la investire, ci, probabil, dacă nu sigur, și ministrul Vela, alți colegi de-ai săi din guvern, sala de festivități a Primăriei Caransebeș ar fi fost ticsită de liberali veniți din cele patru zări ale județului. Dar, așa, ce să fi căutat atâta lume bună la investirea lui Felix Borcean, cel care le-a dat cu flit foștilor colegi liberali? Ce mare sculă e și Felix ăsta să fi meritat atâta atenție? Dacă nu-l mânca în cur să se certe cu liberalii, ieri ar fi avut o asistență pe cinste din gruparea aflată la guvernare. Din punctul ăsta de vedere îi înțeleg și gestul lui Dan Stan, de altfel un tip inteligent, cu experiență în administrație. Care și-o fi zis să nu se lege la cap dacă nu-l doare că, vorba aia, nu încerca să faci ceva împotriva vântului că rămâi cu nădragii uzi.
Constatarea de la Caransebeș s-a repetat la Oțelu Roșu, unde mai mult de atât, nici unul dintre cei doi nu au fost prezenți la investirea lui Luca Mălăiescu, pe motiv de apartenență politică la…PSD. Să nu-mi spună nici Gâfu, și nici Stan că nu este așa, că îi contrazice realitatea. În loc să meargă la Oțelu Roșu, care e cât de cât un oraș, în care s-au făcut atâtea lucruri bune în ultimii ani, s-au dus la Turnu Ruieni și Zăvoi, primării conduse de liberali. Adică, au trecut prin Oțelu Roșu să ajungă la Zăvoi, și nu s-au oprit la Luca, măcar să-l fi felicitat pentru ziua de ieri. E penibil, ca să nu spun mai mult.
Păi, e normal domnule Gâfu, domnule Stan să se întâmple așa ceva? Să vă duceți doar la ai voștri, iar la ceilalți să trimiteți pe cine aveți disponibili în prefectură? Păi, ce facem? Împărțim județul în două: în voi și restul? Parcă promiteați o altfel de politică și de admistrație. A, înțeleg, asta a fost în campanie, acum e altceva. Da, de asta merge județul ăsta așa cum merge.
Asta este calitatea oamenilor din administrație. Pe mine mă surprinde Stan care este militar de carieră, școlit să fie demn și cu onoare.
Păcat de țară!