„Nu avem încă răspunsul, dacă ni s-a aprobat finanțarea sau nu, știu că săptămâna trecută dosarul nostru era în lucru și mai știu că noi am făcut un studiu de fezabilitatea foarte competent și dacă va fi ca banii să se aloce în funcție de claritatea și pertinența actelor, cu siguranță vom fi acceptați“.
În opinia consilierului PSD Ioan Crina, lucrurile sunt cu mult mai complicate decât par la prima vedere și decât au fost prezentate până acum de Dunca. „Spitalul modular de care se tot vorbește, dar a cărui finanțare nu prea există, ar avea 60-70 de locuri, finanțarea fiind aprobată pentru construcția propriu-zisă, nicidecum pentru dotarea sa cu cele necesare. Care înseamnă alte 3 milioane de euro, bani pe care ar trebui să-i aducă Consiliul Județean“, pune fostul viceprimar al Reșiței.
Plecând de la constatarea că se tot așteaptă răspunsuri în privința spitalului modular, răspunsuri care nu mai vin, Crina se întreabă dacă este normal să se facă campanii pentru strângerea de fonduri cu care să se repare secții ale spitalului, în condițiile în care acesta este în subordinea Consiliului Județean.
„Sunt lucruri de bun simț să reparăm un WC, să înlocuim o ușă, niște ferestre să reparăm o încuietoare, să amenajăm o toaletă. Cât de mare poate să fie un astfel de efort pentru Consiliul Județean, domnule președinte? În excedentul bugetar există peste 100.000 de euro pentru reparații. Până se construiește spitalul ăla județean fantastic, cu Popa primarul, hai să facem lucrurile mărunte de bun simț, să aibă omul unde să stea în condiții cât de cât normale. Aud că doamna manager și alți medici aduc bani de acasă să vopsească, să întrețină nu știu ce secție a spitalului. Repet, sunt lucruri de bun simț. Noi ne gândim la spitale județene și modulare de sute de milioane de euro și nu suntem în stare să rezolvăm problemele astea minore. Așteptăm să vină societatea civilă, să adune bani, sa se mobilizeze, să ne repare nouă spitalul. E posibil asta?
În replică, președintele Romeo Dunca a spus că el în fiecare moment răspunde la avalanșa de probleme pe care le are spitalul județean, dovadă că până acum a dat 3 milioane de lei. „Dacă din acești bani nu am reușit să facem niște reparații, nu mai este problema noastră, ci a celor care conduc spitalul, care trebui să-și stabilească altfel prioritățile“.
Si ai dat bani de la tine de acasa,dle dunca?? Poti spune ca s au alocat de consiliul jud dar nu de dta, ca ai dat bani, cum s ar putea intelege.
Asta ai priceput ,ca a dat de la el,
sau ca de fapt alocarea catre spital e destul de serioasa
Domnule Crina vă invităm și pe dumneavoastră alături de voluntari, avem nevoie de mână de lucru și bani. Da igienizarea/renovarea celor 3 etaje de la Stationar 3, a început din donații, toți vom avea nevoie de spital, nu credeți? Am speranța în toți oamenii politici că vor fi solidari cu noi, vor lasă orgoliile si replicile politice să fie păstrate pentru mai târziu. Oameni buni, comunitatea, noi palmasii avem nevoie de solidaritate. Sper că nu am supărat pe nimeni, vă așteptăm!