Într-o conferință de presă organizată la Reșița, deputatul cărășean a ținut să risipească unele zvonuri legate de o astfel de posibilitate.
„Nu voi trece la PSD. Eu am făcut pasul spre Pro România foarte greu și nu voi da înapoi. Am o anumită experiență și vârstă și am pornit acest proiect să-l ducem la bun sfârșit. Dacă era să mă întorc, mă întorceam îainte să-l bage pe Dragnea la puscărie, nu acum. Pro România s-a dovedit că a fost singurul partid care face opoziție, a luptat împotriva blatului PNL – PSD, pentru că PSD a mimat opoziție. Ciolacu este omul a statului paralel, omul care nu face opoziție clară, era săvoteze șiGuvernul Cîțu, iar noi am votat împotrivă. Când eram în PSD cred că noi și cei din Timiș am fost singurii care au votat pentru Grindeanu. Pe față“, a spus Spânu.
În opinia deputatului Pro România, reformarea Stângii în România se poate face atât de la PSD, cât și de la Pro România, nefiind nevoie de plecări de la o formațiune la alta. Cât privește rezultatele nesatisfăcătoare obținute de social-democrații căreășe ni în alegerile locale, Ion Spânu a fost categoric:
„Pentru mine e un moment de bucurie când spuneți că PSD pierde din voturi și sper ca oamenii să vină spre Pro, pentru că ne-am declarat partid de centru stânga, modern, ne reformăm, suntem frecventabili și eu cred că soluția de viitor pentru stânga politică românească este Pro România. Alt partid nu prea există“.
(P. E.)