Zile trecute chiar a explodat într-una din postările de pe Facebook. Trebuie să fi fost extrem de furios când s-a adresat „profitorilor” de la ADI Intercom scris: „Și până o să mă dați jos cu minciunile voastre scrise de Stanciu sau obositul de Nafiru ,mai aveți mult de lucru. Sa va ia naiba de profitori care nu ați înțeles că nu mai puteți suge din substanța acestui județ fără să transpirați pentru bunăstarea lui”. Vai, nea Romică, ce discurs frumos ai, exact ca-n anii colectivizării sau a plenarelor de partid! Cu câtă mânie proletară combați fenomenul, încât nici nu s-ar zice că ești om de Dreapta: cinstit și cu frică de Dumnezeu și lege.
Carevasăzică, să-i ia dracu pe profitorii care sug sângele poporului, pardon, al acestui județ cu realizări mărețe în mandatul fostului tirist. Don Romeo, tălică te auzi ce spui? Chiar nu te mai poți abține, coborând la nivelul de manivelă de Buceagă? Matale ai mai auzit vreun șef de CJ vorbind ca un birjar? Spune, ai mai auzit? Dacă cumva ești surmenat și te lasă nervii, du-te, domnule, și caută-ți de sănătate. Da’, înainte cumpără-ți un somnifer ușor pentru insomnii. Ți-aș recomanda Cebraoptim, dar e cam scump, aproape 300 de lei, și știu că nu te dau banii afară din casă, așa că ia-ți un flacon de Melatonină, cu 25 de lei. Ieftin ca braga. Poate te liniștești. Dacă nu-ți trece nici așa, fă-ți o programare la medicul de familie, îi spui omului simptomele pe care le ai, iar el știe ce are de făcut. Te trimite la un specialist. Sigur, nu la spitalul nostru județean. În Timiș sunt destule. Pe alese și în funcție de necesitate!