În opinia lui Hurduzeu, candidații desemnați au fie experiență parlamentară, fie experiență în administrația publică locală, capabili să reprezinte interesele cetățenilor din județul Caraș Severin.
Referindu-se la contextul în careva avea loc confruntarea electorală, fostul președinte al Consiliului Județean spune că va fi o campanie atipică, la fel ca cea de la „locale“, cu deosebirea că cea de acum va trebui să țină seama și de localitățile cu populație carantinată.
„Măsurile care se iau, care vor intra în vigoare de luni, nu știu cât vor rezolva problemă stopării extinderii pandemiei, pentru că nu reușim să înțelegem cum interzicerea circulației noaptea ori închiderea parcurilor pe timpul nopții vor reuși să stopeze răspândirea noului Coronavirus. Cu toții vedem că de la zi la zi numărul de cazuri crește, este evident că actualul guvern este depășit de situație și nu poate să gestioneze această criză. Probabil că în curând vom depăși 10.000 de cazuri pe zi, avem peste 1.000 de cazuri grave pe secțiile de ATI. Vă spun că și cele două spitale din județul nostru sunt în acest moment la capacitate maximă, dar nu se spune nimic despre măsurile care se vor lua în momentul în care secțiile ATI vor fi pline și ce se v-a întâmpla cu personalul medical, pentru că degeaba crești numărul de paturi pe ATI, rămânând însă cu același număr de personal medical. Pe de altă parte, am văzut că din nou școala se va desfășura doar online, copii sunt tot fără tablete și, deși exista timpul necesar de la debutul pandemiei, nu s-a schimbat nimic față de primăvară și perioada verii. Sigur, școlile se închid, în schimb alegerile se vor ține pe data de 6 decembrie“, a constatat liderul PSD.
Hurduzeu este convins că Guvernul Orban este complet depășit în acest moment, măsurile pe care le ia și le va lua nu vor reuși să oprească numărul de cazuri. Din acest motiv cu toții vom avea de suferit.
„Dacă la debutul pandemiei Klaus Iohannis spunea că nu va sacrifica sănătatea populației pentru a face alegeri, acum nimic nu mai contează, totul se calează pe desfășurarea alegerilor parlamentare în data de 6 decembrie, neținând cont de pericolul real de îmbolnăvire a populației, ceea ce este foarte grav“, consideră Silviu Hurduzeu.
(P. E.)
Minunat. Nu spuneți nimic despre mii de kilometri de autostradă și zeci de spitale regionale noi pe care o să le faceți, dacă ajungeți la guvernare?! Despre ce și cum o să faceți să opriți, voi, virusul? Despre salariul minim de 3500 de lei și definicit de doar 3%? Hai, domnilor, un pic de.. imaginație nu strică. Nu costa nimic. Doar…zero voturi!