Gurile rele spun că, decizia luată de el pe motiv că: „Eu nu mă antamez, să mă îndatorez până peste cap ca să tunez un Trabant“, l-a supărat rău pe Marcel Vela care le-ar fi cerut săptămâna trecută consilierilor județeni să nu voteze aceste proiecte. Nu a fost cazul, deoarece între timp președintele Dunca, pus în gardă, le-a scos de pe ordinea de zi a ședinței. Vela, care nu a e intrat în politică de ieri, de azi, își dă seama ca renunțarea la aceste proiecte, chiar dacă ele aparțin administrației precedente, ar afecta imaginea partidului și așa șifonată de interminabilele scandaluri care îl au în centru lor pe Romeo Dunca. Mai mult, ar fi un motiv în plus pentru consilierii județeni din opoziție de speculeze faptul că pe Dunca nu l-ar interesa deloc starea tehnică a actualului „Trabant“.
Opoziția nu s-a lăsat prea mult invitată, dovadă că, prin vocea consilierului județean Ioan Crina, a reacționat promt, acesta insistând pe insistând pe varianta contractării unui credit prin care să fie acoperite cheltuielile neeligibile, variantă cu care Romeo Dunca nu este deloc de acord. Sigur, președintele CJ nu este de acord cu multe lucruri gândite de alții. Așa este el care se crede atotștiutor până și în administrație. Acum este hotărât să reintroducă pe ordinea de zi proiectele cu pricina. Dacă vor trece, înseamnă că a dat la pace cu liberalii din CJ, dacă nu, să se aștepte la ce e mai rău din punct de vedere politic. Că nu degeaba a spus: „Sper să am susținerea colegilor din PNL“.