La întrebarea cum s-a ajuns aici, aspirantul la primărie, nou în politică, spune că povestea este lungă, ea fiind întâlnită mai peste tot în localitățile din țară, cu promisiuni deșarte venite din partea unora care, odată ajunși primari, realizează că funcția este o căciulă prea mare pentru capul lor.
„Din păcate drumurile comunale nu sunt asfaltate și nici nu se va întâmpla prea curând acest lucru. Oamenii s-au săturat de minciuni și de promisiuni deșarte și în acest sens le spun: în primul rând drumurile trebuie intabulate, avem o problemă și aici, drumurile comunale nu sunt intabulate, decât o mică parte din ele. Nefiind proprietari pe ceva, nu se pot accesa surse de finanțare, nici măcar guvernamentale, nici măcar reparații în regim propriu din bugetul local nu se pot face pentru că nu ai cum să justifice banii alocați în acest sens și atunci este o mare, mare problemă. Eu îmi doresc, dacă voi ajunge primar, să facem sau să refacem și proiectul de extindere a canalizării și apei, pentru că la ora actuală, doar o mică parte a oamenilor beneficiază de canalizare și de apă. Și asta se întâmplă în anul 2020, când toată lumea ar trebui să aibă așa ceva de câțiva ani“ mărturisește Alin Găină.
P. E.