Pe surse, căci altfel cine e fraierul să-ți recunoască, am aflat că Luminița Jivan s-ar fi întâlnit marți la Oravița, cu primarii PSD din zona Clisurii Dunării, cu care s-a înțeles de la bine în sus în perioada în care a condus organizația județeană. Discuțiile s-au purtat în zona trecerii acestora la liberali, în perspectiva alegerilor locale care se apropie. Informația a fost confirmată de un primar de la malul Dunării, dar și de un lider liberal local, oripilat de ce urmează să se întâmple, când PNL Caraș-Severin se va întări cu mulți primari, dar și mai mulți pesediști.
De ce s-ar preta Luminița Jivan la un astfel de joc murdar? Din cel puțin două motive: unu, să se răzbune pe noua conducere interimară, mai ales după anunțarea semnării protocolului de colaborare cu Pro România și Ion Mocioalcă, deși nu din cauza celor doi nu mai e cine a fost în partid și, doi, pentru că, la problemele pe care le are în justiție, pentru fapte de corupție (dosarele legate de angajările în Vama Nădlac și Radio Reșița), deputata încearcă să-și apere pielea. Și cum ar putea să o facă cel mai bine? Să treacă de partea dușmanului, dar aflat la putere și cu șanse reale în alegerile ce urmează, despre care mărturisea textual: „Domnul senator Marcel Vela, cu care am avut dialog doar pe teme legate de administrație publică, îmi demonstrează că la nevoie știe să inventeze teme electorale, ba mai mult, știe chiar să vândă blana ursului din pădure. Iar cumpărători, așa cum am putut observa, se găsesc la orice colț“.
Declarația e din ianuarie anul trecut. Pe atunci, ce vremuri, dom’le, Luminița era la braț cu Dragnea, Codrin Ștefănescu și Dăncilă, adică, îi dădea mâna să facă afirmații de astea. Lucrurile s-au mai schimbat între timp. Dragnea a luat calea cea dreaptă, a reeducării prin pușcărie, Dăncilă nu mai e nici ea la butoane, pe Codrin nu-l mai bagă nimeni în seamă, iar Luminița a ajuns un simplu membru PSD, fără funcții, dar cu drumuri la Parchet și, în curând, la Tribunal. E greu să te duci în cap, dintr-o dată, după ce un an și ceva toți îți pupau mâna, îți ridicau ode și te venerau ca pe salvatorul județului.
În acest moment lucrurile sunt simple: PNL are nevoie de suflu nou în perspectiva alegerilor, iar fosta președintă e în căutarea unui protector. Simplu și curvește, așa cum e mereu în politica: Îmi dai, îți dau. Uneori, nu există variante. Or, cu siguranță, Luminița Jivan știe acest lucru. Cum la fel de bine ar putea fi un bun negociator, pentru sine, într-o astfel de situație. Sigur, și Marcel Vela are socotelile lui legate de posibilele transferuri politice ce urmează să fie făcute în perioada de vară. Cunoaște ce probleme are deputata cu legea, de aceea nu își permite vreo greșeală care să fie exploatată de unii. Un posibil scenariu ar putea fi acesta: Luminița Jivan vine cu primarii, cât mai mulți și, în schimb, primește o funcție în administrația centrală, de secretar sau subsecretar de stat pentru noul mandat. Simplu și fără prea mult tam-tam, mai ales că îi sunt cunoscute holurile ministerului Dezvoltării, unde a mai lucrat pe vremea lui Dragnea. Pentru asta, nici măcar nu e nevoie să fii înscris PNL. Decât nimic, bun și atât!
Dacă liberalii nu vor câștiga alegerile generale? Ei, asta e. Riscurile meseriei…