15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
Please assign a Header Menu.
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Editorial

Mă mir că Gică Hagi s-a abținut de data asta și nu a sărit la gâtul lui Burleanu. Merita s-o facă, zău așa. El și cu Gică Popescu. Că vorba aia, Burleanu ăsta le poartă doar ghinion când echipa sa joacă în deplasare: 0-4, acum șase ani, și 0-3, aseară. Bine, și echipele pe care le-a întâlnit au fost unele de calibru în Europa și nu se compară cu FCSB și CFR: Apoel Nicosia și Sheriff Tiraspol. Echipe de echipe de care se tem, la tragerea la sorți, până și City și Barca. Ghinionul dracului să pici cu Sheriff Tiraspol. Nu ar fi exclus ca și Burleanu să fi aranjat lucrurile pe la UEFA ca Farul să joace cu o echipă atât de valoroasă.

Aseară, „moldovenii” ne-au dat ocazia să cunoaștem adevărata valoare a lui Alibec, Mazilu și Borza, marele vedete pentru care „se bat” granzii Europei. Frații de peste Prut, cu niciun moldovan în primul 11, și nici pe banca de rezerve, se așteptau ca Regele, că de aia e rege, să aibă cei mai buni jucători în echipă. Adunați din toate triburile africane, săracii au venit la meci cu carnețele la ei, pentru cât mai multe autografe de la super starurile lui Hagi, însă,  până la urmă, au fost rugați de ai noștri de ei să nu le mai dea goluri.

Dacă în privința naționalei o fi având dreptate să se lege de Burleanu, de data asta Gică al nostru ar trebui să tacă. Să mai apară la televizor doar când va obține și el o calificare în Europa. Să bată și el pe cineva. Nu contează pe cine, poa’ să fie și din Kosovo sau Liechtenstein, n-are importanță, numai să bată. Până atunci, însă, să le dea jucătorilor câteva zile de recuperare că duminică au meci în campionatul în care degeaba pot fi cei mai buni.

Apoi, să nu se supere Regele când mai vorbește despre sportul ăsta cu mingea: la așa fotbal, așa președinte la Federație.  

La fel ca într-o baladă de Topârceanu, prin piețele și oboarele Sectorului 5 repede s-a răspândit vestea  mult așteptată: „vine, băăă, vine!” „cine vine?” au întors zarzavagii curioși capul. „Vine tătucul nostru, Piedone. ” Și așa a fost. Întâi o trecut pe la bătrânica aia căreia i-a eliberat autorizație, înainte să ajungă la mitica, să vândă în buricul târgului urzici, dragavei și lobodă. Și după ce-o văzut că nu se atinsese nimeni de ea în lipsa lui, i-a cumpărat tot mărarul pe care îl avea la vânzare, nu cu 1 leu și jumătate, cât cerea, ci cu doi lei, bașca i-o băgat la portofel câteva sute de lei. Să nu mai vorbim că a urcat-o în mașina primăriei și a trimis-o acasă ca pe o mare doamnă. Bineînțeles, totul filmat ca la carte și, ca să vadă tot poporul că, într-adevăr s-a întors Piedone, a postat totul pe Facebook.

Apoi, într-o dimineață, după nebunia asta cu Budăi, Firea și Turcan, s-a dus la un centru pentru minori, să vadă cu ochii lui cum stă treaba pe acolo. Curat, îngrijit, vasele și hainele la locul lor, măturat, șters praful, luat păianjenii de la colțuri. Mai s-o pupe pe administratora centrului. Când să plece, dă nas în nas cu o minoră. 15 ani neîmpliniți. Cu burta la gură. Să facă cu inima, nu alta. Cu atât mai mult, cu cât fata era în grija statului. Care stat n-avea ce să-i facă când îi venea să plece în oraș la un suc, o înghețată, mă rog, la toate cele. Tupeistă, i-a zis-o de la obraz lui Piedone să nu-și bage nasul unde nu-i fierbe oala. O fi având el experiența de la Rahova, dar să facă bine să stea în banca lui: „dar e treaba ta, domnule, ce fac eu?”.

Chiar așa, ai fi tu Piedone, dar nici să o întrebi ca în cartier: „Ce faci păpușă, tu ești aici în centru?” Bă, nea Cristi, cum să întrebi o viitoare mămică ca pe una din celula 33? Să avem pardon. Bine că ai scăpat doar cu atât. Că dacă tălică crezi că în centrele alea e numai lapte și miere, ai făcut degeaba pușcărie.

Și dacă tot i-ai mulțumit în nume personal pentru tot sprijinul acordat județului Caraș-Severin, eu zic că ar trebui să o suni pe madame Gorghiu să te sprijine și de data aceasta în privința podului de Doclin. S-o suni (dacă nu ai telefonul dumneaei, îți fac rost de el) și să-i spui direct: „Tanti sau doamna Alina (cum îți pică ție mai bine să te adresezi) vorbește cu cine știi matale la București că nouă ne pică podul Mălana de la Doclin și nu o să mai avem pe unde umbla cu mașinile. Noi am ieșit în stradă (în drum, cum ar veni), ca și persoane fizice, cu mașinile proprietate privată astă, în zi de Sfânta Duminică. Așa că, te rugăm fă matale ceva, dacă e nevoie vorbește chiar și cu Preafericitul Părinte Daniel, să ne facă o donație de la cutia milei a Patriarhiei.”.

Dacă îi mai spui și că toată zona Forotic-Doclin o admiră din cap până în picioare  și îi apreciază munca neostoită de la minister și partid, nu se poate să nu vă ajute. Că eu o cunosc pe doamna Alina. Că are suflet bun, și relații, și intrări la toți ceilalți miniștri, și la mulți colegi de partid și sunt convins că așa cum a sprijinit până acum, cu toată forța și abnegația dânsei județul, așa o să vă sprijine și pe voi cu podul ăla.

Și roag-o să nu-i spună lui Romi Dunca că ai sunat-o, că se supără președintele. Nu că el ar fi în stare să repare podul și nu vrea să o facă, ci pentru că s-ar simți jignit să știe că o femeie face mai mult decât el. Vezi matale cum pui problema că, vorba aia, ești tânăr și deștept și arată-le tuturor că nu degeaba te zbați ca peștele pe uscat.

Am făcut ochii cât cepele, m-am ciupit de nas și urechi, apoi am citit și răscitit, să fiu sigur că ceea ce vedeam scris acolo era adevărat. Și, din păcate, nu aveam vedenii. Adică, după 33 de ani de democrație, încă se mai poate scrie în halul ăsta. Cu mulțumiri (până la ode nu mai este mult) aduse conducătorilor iubiți. Nu mare lucru. Puțin, dar relevant. Înălțător chiar, cuvinte demne de un premiu al cărui trofeu e „Limba de lemn” cu eșarfa tricoloră. 

Iată ce a vrut tânărul primar liberal să transmită experimentatei sale colege, pardon, ministră liberală: „Succes și consecvență în toate modificările legislative pe care doriți să le implementați.” Impresionant. Asta da, urare. Și succes, și consecvență. Carevasăzică, vorbim despre modificări și nicidecum despre propuneri legislative, ceea ce, vă rog să fiți de acord cu mine, domnule primar, e cu totul altceva. Nu știu dacă ai scris din capul matale sau te-a pus cineva să faci asta. Dar ce mai contează. Important  că ai făcut-o cu gândul curat și inima plină de recunoștință față de doamna ministră: „Mulțumim pentru tot sprijinul acordat județului Caraș-Severin.” Bă, ești tare. Cel mai tare din generația ta de primari!

Măi, domnule primar, cu un astfel de mesaj m-ai dat pe spate. Și nu numai pe mine, crede-mă. De unde dracului le scoți, maitre? Auzi la el: „Mulțumim pentru tot sprijinul…” Care sprijin, bre? Lumineaza-mă și pe mine, să nu mor prost. Că în două luni de când e ministră, Alinuța nici măcar nu a apucat să învețe toate numele colaboratorilor, darămite să facă ceva concret. Chiar și așa, e ministră la Justiție, nicidecum la Dezvoltare, Fonduri Europene ori Transporturi. Ce a făcut doamna ministră pentru județul Caraș-Severin și noi nu știm? Ți-a asfaltat drumul pentru care sărmanul Dunca tot timpul a fost luat la împins vagoane? Canalizare, cumva? Ți-a promis lu’ tălică că face judecătorie în sat și matale ai crezut-o? Hai, luminează-mă! Sau rezolvă cumva problema bacului de la Moldova Veche?

Ce dracu, don primar, care ești, eu știu că pe căldurile astea prin cap îți trec tot felul de prostii, dar nici chiar s-o iei prin bălării… Sau chiar vrei să te umpli de respectul nostru?

Din nefericire, ele s-au întâmplat în timpul domniei Fericitului Marcelino (îi spun așa căci nici în visele cele mai zglobii ale lui și ale întregului său neam de la Buzău nu credea că va ajunge prim ministru.) Iar dacă tot s-au întâmplat, Fericitului Marcelino nu-i rămâne decât să-și suflece mânecile de la cămașa aia albă pe care o poartă zi de zi și să treacă la treabă.

Are doi dregători în bătătura guvernului pe care ar trebui să-i cheme la dânsul și să le spună ca de la coleg la coleg: „Dragă, Găbiță, îmi pare rău de tine, dar și de partid mi se rupe sufletul. Așa că, ia-ți neamurile, prietenii, cunoștințele, pilele și ce-or mai fi ele și plecați cu toții, măcar până uită lumea de scandal. Vă luați o lună de concediu, apoi treceți pe la AJOFM să vă bage în plata de șomaj începând cu 1 septembrie. Nu că n-ați avea din ce trăi, Doamne ferește, dar de ce să nu mai luați un ban de la stat? Că ați făcut atâtea pentru el”.  

Poate cu Budăi ar fi fost mai greu că ăsta, așa zice, nu-și mai vede capul de calcule pentru tot felul de pensii. O abordare directă, ca între bărbați, l-ar pune însă cu botul pe labe: „Bă, dar ție nu ți-e rușine? Vrei să-mi pun țara în cap din cauza nesimțirii tale? Hai, gata, că te-am tolerat destul. Mâine dimineață vii cu demisia semnată de mână. Vezi că la secretariat ai un formular tip, doar trebuie să-l completezi cu numele și prenumele tău, seria de la buletin, CNP-ul. Și să nu uiți să precizezi că îți dai demisia: «din motive personale.»”. Simplu, don Marcel. Ce dracu, te învăț eu cum trebuie și ce trebuie să faci?

Dacă faci asta, o să fie bine pentru matale. Una, că le închizi gura la ăștia din opoziție, arătându-le că ai sânge în instalație și, doi, toți vor crede că n-ai mamă, n-ai tată când vine vorba de chestii de genul ăsta. Eu în locul tău așa aș face. Aș da cu ei de pământ de nu s-ar vedea. Dacă nu, don Marcelino o să zică Drulă și ai lui că numai gura e de tine! Ceea ce s-ar putea să fie adevărat! Așa că, la treabă, don Marcelino!

Așa cum s-o întâmplat cu Rikkie care, la 22 de ani, a fost declarat Miss Olanda 2023. Vă dați seama ce fete frumoase sunt pe meleagurile batave din momente ce băiatul ăsta cu cracii lui păroși (epilați înaintea concursului) a ieșit miss? Una și una. Să le bei apă din guriță. Zic. Dar și ce curaj pe Rikkie, care la originea lui maternă s-a născut cu torogoată și ouțe, să se ia la trântă cu puștoaicele alea de 18, 19 ani. Zice-se că totul ar fi început în ziua în care se juca „de-a mama și de-a tata” cu alți copii de seama lui. Pentru că se nimirise să nu fie nicio fată în grup, Rikkie s-a oferit el să fie mama. În ziua aia a fost atât de răsfățat, cu gumă de mestecat, bomboane pe băț și ciocolățică, încât i-a încolțit ideea să rămână așa toată viața. Și n-a gândit rău căci, după câteva drumuri la medicul de familie, apoi la cela care se pricepe la mai multe, Rikkie a început să cânte voioasă: Ghiță, te-aștept diseară la portiță// Lângă portița de la școală// Vino, dar numai nu vini cum vii tu// De obicei, cu mâna goală.

Marea armată de popi, de toate confesiunile, și-a făcut cruce, a scuipat în sân și a grăit la unison de a răsunat planeta: „piei, Satană, piei.” Pe de altă parte, oamenii în sutană par revoltați și frustrați în același timp, și pe bună dreptate, că nu s-a dat încă dezlegarea și pentru ei de participare, măcar cu titlul de observator, la astfel de concursuri de frumusețe!

Mulții nu-și explică cum de Termoconstruct și don Sami se pricep la toate. Nu-și explică pentru că sunt invidioși și frustrați, bă, tătică, când văd că alții pot, iar ei, nu. Pot, pentru că sunt cei mai fâșneți și mai buni dintre constructori, cei mai îndemânatici și instruiți, cei mai căutați, cei mai prezenți pe schele, acoperișuri, soluri, și demisoluri. Ei știu să zidească, să țină șpaclu în mână, să anvelopeze blocuri, să dea cu trafaletul, să bată un cui, să înșurubeze un șurub (e și asta o artă, nu-i așa?) să-și ia angajamente și… Păi nu e suficient? Hai, nu fiți răi!

Unii ar zice că nu prea sunt paroliști. Că nu se țin de cuvânt și nu respectă termenele de execuție. Că mereu găsesc ceva de invocat: ba vremea și vremurile de rahat, ba efectul de seră asupra lucrului manual executat sus pe schele. E drept, că și noi avem prea multe pretenții de la un SRL ancorat în sinergia faptelor la poale de Semenic. Că vorba aia, e și el om, are și el limitele sale. Că în loc să-i răsplătim cu Trofeul „Mistri și canciocul de argint”, le căutăm nod în papură.

Unii au sărit de cur în sus pentru că, în urmă cu un an s-a apucat să repare fântâna maestrului Lucaci, unul dintre simbolurile Reșiței, și nici acum n-a terminat lucrările, deși termenul de execuție a expirat de vreo două luni. Că dacă nu s-ar fi împlinit 100 de ani de la nașterea lui Constantin Lucaci taman în luna asta, n-ar fi fost nicio problemă, că n-ar fi primele lucrări întârziate de Termoconstruct. Dar așa…

Terminați, bă, cu gargara asta. Și cu centenarul.  Voi știți cât de greu se face o reparație de genul ăsta cu doi, trei muncitori pe care îi ai la îndemână? Nu știți, că dacă ați știi, n-ați mai da atât din gură. E muncă migăloasă, de artist sau, cum ar zice amicul meu, de chinez bătrân.  Noi am vrea să lucreze și repede, și bine. Nu se poate, frățioare așa ceva. Pentru ce să se grăbească? Doar ca să ne mulțumească pe noi? Și, apoi, ce mai e în ziua de astăzi un an? O nimica toată. Zboară zilele, lunile ca gândul. Azi e luni, mâine e vineri, gata săptămâna. Și ce dacă a fost centenarul Lucaci? Fără fântâna aia pornită nu poate fi omagiat maestrul? Dar când în locul ei, pe vremea lui Matei și Cocârlă am avut un sens giratoriu, cum a fost? Să fim serioși. Să se descurce cei care vor să-l omagieze. Să țină conferințe pe la biblioteci și muzeu, la primărie chiar, și să nu se mai ia de Termoconstruct și de don Sami. Să-și vadă de-ale lor și să nu-și mai bage nasul unde nu le fierbe oala. Ei, drăcia dracului.

Cum îți permiți, bă, tu, un amărât de agent de circulație, să-l tragi pe dreapta pe marele procuror Horodniceanu? Și dacă l-ai tras și, să zicem, din neștiință sau greșeală, că nu l-ai cunoscut la față, că era noapte și tu erai obosit, de ce l-ai mai amendat, bă, când l-ai auzit spunându-ți cine este? Bă, în loc să iei poziția de drepți cu mâna la chipiu, tu îți faci de cap în hainele statului? Pe alt fraier nu ți-ai găsit să amendezi decât pe vicele de la Consiliul Superior al Magistraturii și fostul șef al DIICOT? Se terminaseră toți infractorii din țara asta și nu mai rămăsese decât Horodniceanu? Vorba lui, v-ați purtat mârlănește, ca și cu un infractor ordinar. Ce tupeu la tine să-i ceri actele mașini, asigurarea și să-i spui în gura mare că a călcat pe bec. Cine ești tu, bă, să dai verdicte noaptea la 1? De unde știai tu că omul călcase pe bec? Că avea nu știu câți kilometri la oră? De aici ai tras concluzia? Și dacă radarul vostru se stricase taman în acel moment, ce zici? Și dacă a avut? Poate că omul se grăbea la un caz, la o situație ce nu permitea nicio secundă de întârziere. La asta nu te-ai gândit?

Te-o mâncat în cur, don agent, pe tine și pe colegul tău din acea noapte. V-ați dat mari polițiști de la Rutieră. Și v-a avertizat don procuror să stați cuminți în banca voastră, că de nu vă raportează la șeful ăla cu capul mare de la Poliție. N-ați ascultat și acum o beliți, bă!. Așa vă trebuie dacă nu aveți minte. Deocamdată, doar martori  într-un dosar penal: cum și în ce împrejurări a apărut filmulețul în care voi făceați pe zmeii, iar el se dădea o biată victimă. V-au lăsat fără telefoane să vadă dacă în ele sunt stocate momentele din noaptea respectivă. Dacă le găsesc, ați pus-o, că vorba aia, i-ați stricat imaginea de persoană publică a domnului procuror. L-ați beștelit în fața poporului și asta e de neiertat că, vorba aia, e don procuror, bă, nu un amărât de agent de la circulație!

Acu’ așteptați-vă la ce e mai rău că, vorba aia, fapta voastră n-o să rămână nepedepsită. Să ziceți mersi dacă scăpați doar cu o mustrare sau o retrogradare. Iar dacă scăpați doar cu atât, duceți-vă la mânăstire să vă rugați ca altădată să nu vă apară în cale unul de talia lui Horodniceanu!

„Mucles!”, ar fi răcnit Klausică la ei, de s-o auzit dincolo de porțile Cotrocenilor. „Nu vă uitați la voi cum sunteți sau vă credeți mai breji decât ei? Să vă fie clar: ordinul e ordin și nu se discută!” a explicat rar și apăsat președintele, să priceapă tot prostul. „Verstehen Sie?” Obișnuit cu uniforma, boneta de fruntaș și cascheta de general, Ciucă a luat poziția de drepți, a pocnit călcâile și a dus mâna dreaptă la chipiu, chiar dacă în acel moment nu-l avea pe cap: „ich verstehe,  mein Präsident!” Batistuță s-a prins mult mai târziu de șmecheria pe care președintele o gândise pentru vremurile în care nu va mai fi președinte.
Din acea zi, PSD și PNL s-au condamnat la un conculimbaj de lungă durată la guvernare în care, chiar dacă nu se iubesc (ar fi și culmea), și-o mai trag din când în când, pe la spate, departe de ochii curioșilor, ca doi amanți de sexe diferite ce sunt. Cine crede că neamțu‘ e prost, se înșeală amarnic. Dacă ar fi jucat șah, cu siguranță că ar fi ajuns cel puțin campion peste cele șase sectoare ale Capitalei. Prima mutare, a dat șah cu nebunu la USR, apoi l-a sunat pe Ciolacu: „Marcelino, sunt eu, Werner. Werner de la Cotroceni. Am o afacere pentru tine și ai tăi. Te aștept la mine dimineață la o cafeluță, dar vezi să nu te recunoască careva. Ori intri pe poarta din spate ori sari gardul.” Iar Marcelino nu doar că s-a dus, dar a și acceptat propunerea de a intra la guvernare, să-i scoată din rahat pe liberali, lăsându-se înduplecat de spusele lui Iohannis: „Și nu uita, Marcelino: unde-s doi puterea crește și dușmanul...”. E drept, la început n-o prea vrut, amintindu-și cum interlocutorul său spunea că PSD rămâne un partid nereformat și toxic. „Bine, mă, Marcelino că-ți amintești de toate căcaturile care au fost spuse. Recunosc că am zis, dar recunoaște că și voi m-ați făcut «neamț, neamț, cotofleanț» și nu m-am supărat. Așa că suntem chit.” Și uite așa, cei doi au bătut palma, fără să țină seama de părerea liberalilor.

La următoarea mutare l-a chemat la el pe Hellvig. Seara, târziu: „Uite, mă, Edi ce m-am gândit eu. Lași SRI-ul, intri în politică, eu iau conducerea partidului și în timpul liber îți dau lecții de cum să conduci țara de la Cotroceni. În timpul ășta, tu mă numești prim-ministru. Ce zici, te bagi?” Nu știu ce răspuns i-o dat Edi, cert e că a terminat-o cu SRI, ceea ce ne duce cu gândul că și-a ascultat președintele.
Revenind la conculimbajul politic, cred că Iohannis a gândit ca un om bătrân și înțelept, amintindu-și de versul ăla luat din Horia Unirii căci, uitați-vă la ultimul sondaj INSCOP: PSD 28,7%, față de 36% în decembrie 2021, PNL – 18%, cu opt procente mai puțin ca în iunie 2021. Nici PSD nu ar putea să conducă singur guvernul de după alegerile de anul viitor, cu atât mai puțin liberalii care au toate șansele să ajungă la un scor istoric, undeva lângă cele 12,8 procente ale USR. Asta în condițiile în care AUR urcă și tot urcă, depășind, în prezent, pragul celor 21 de procente. Și atunci, cum să n-aibă dreptate Iohannis când la investitură le-a spus părintește: „Aveți-vă ca amanții, că de nu... să mă scuze doamnele...!”

E drept, ai făcut sute de kilometri cu bicicleta electrică, dar ce contează dacă era sau nu electrică? Că șa și pedale are și una, și alta. Ghidon și două roți au amândouă, să nu mai vorbim de far, frâne, dinam și portbagaj. Dar, știi cum e, bă, puiucule, cârcotașii ăștia, care nici cu trotineta nu se cară, trebuie să-ți găsească mereu nod în papură. Cică, doar gura e de tine. Că tu zici, dar nu faci nimic. Că ești așa și pe dincolo și câte și mai câte. Le-ai dat nas, bă, Romi, și uite unde ai ajuns cu Transilvanica ta. Mai câta și scot județul din schemă. Asta chiar ar fi o mare rușine. Pentru că e prost gestionat. Traseul s-a înfundat taman la intrare în județ. Pe la Bucova și Zăvoi. Mai nou, am auzit că și pe la Breazova ar fi tot la fel. Că s-au împroprietărit unii pe palma aia de pământ pe unde trece el și la cum arată de rău poteca, nici cu carosata nu poți merge pe acolo.

Se poate, bă, Romi, una ca asta? Hai, aș fi înțeles dacă primarii ăia ar fi de la PSD. Aș fi fost de acord că te-au sabotat. Că or ascultat de Mocio și de Silvică să-ți pună bețe-n roate, să te facă de menune și ca să te arate cu degetul unii și alții: „Uite, bă, și la ăsta. Vai de curu’ lui. E numai gura de el, nu e în stare de nimic.”. Dar nu, bă, Romi, sunt primarii tăi liberali cărora puțin le pasă de tine. Lor să le meargă bine. Că știi ce zic în particulier? „Păi ce lu’ Dunca îi pasă de noi?”  Auzi, bă, la ei, ce le trece prin cap. Măcar dacă ar fi adevărat. Ăsta e mulțamul că te cerți toată ziua, bună ziua cu Crina, Popovici, cu mine și cu Stanciu. Și că faci zilnic naveta cu elicopterul de la Timișoara, ca lor să le fie bine.

Cât de nerecunoscători sunt, bă Romi! Și atunci, să nu-ți vină dracii câteodată, să te ducă în starea de a arunca cu manivela după ei?

Că s-au sesizat până și ăia de la partid și l-au luat mai pe ocolite că, nah, e și el din partidul de guvernământ și nu puteau să-i spună de la obraz, ce și cum. Și nea Marius a înțeles apropoul. C-o fi el de la Teregova, dar nici chiar așa. Adică tu, Marius Damian, postezi toată ziua fel și fel de chestii legate de Educație, Cercetare, Tineret, dai lecții poporului și tinerei generații despre programul vostru de guvernare și te lauzi peste tot cu ce va fi, ca să ce? Ca să te afli în treabă, să-i arăți lu’ Ciolacu că ai activitate? Sau că nu stai și o freci la rece toată ziua? Nu te supără, nea deputatule care ești, că rezultatele vorbesc de la sine. Taman ai tăi din sat ți-au făcut figura, când ei ar fi trebuit să fie cei mai buni dintre absolvenții județului, mulțumindu-ți în felul acesta pentru strădaniile lu’ tălică de a face din Educație prioritatea nu doar a momentului, ci și a viitorului.

Nea Marius, și matale ai dreptate, nu-ți trebuie diplomă de BAC ca să vinzi, răchie, mere și brânză pe marginea Drumului European. Și copiii au înțeles foarte bine lucru ăsta. Dovadă e faptul că de vreo patru ani, deci în tot mandatul matale de până acum, la Teregova promovabilitatea a fost zero. Zero curat. Asta e o dovadă clară de nepăsare, să vii de-a fetea la școală, fără să se prindă ceva de capul tău, și de tupeu maxim, să ceri să ți se mărească leafa de dascăl și sporurile de izolare la țară, de stres și câte or mai fi. Tupeu și nesimțire, că pentru rezultatele astea, eu locul lu’ tălică aș propune ca profesorii să plătească statul, nu invers. Sau dacă îți pare rău, fă o propunere legislativă și ungeți liceul ăsta din Teregova cu untură să o halească câinii!