Supărat pe declarațiile din presă ale lui Popa, Crina a reacționat printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
„Pentru a doua oară, în ultimii patru ani, într-o discuție politică amintești de copiii mei și de educația lor. Pentru acest lucru dă-mi voie să-ți spun că ești un mare nesimțit, fiindcă orice om de bun simț și în „stări normale, nu euforice“ nu implică membrii familiei sau alte chestiuni familiale în discuțiile politice. Crede-mă că aici ar fi foarte multe de discutat când vine vorba de tine, și toată lumea le știe, dar eu le promit copiilor tăi că nu o să vorbesc niciodată despre ei.
Eu și soția mea, de 30 de ani acționăm în domeniul privat și cea mai mare investiție pe care am făcut-o noi, a fost cea în EDUCAȚIA copiilor noștri, fiindcă asta credem noi este cel mai de preț lucru pe care îl poate dărui un părinte odraslei sale.
Sunt mândru să spun, și nu mă ascund, că doi dintre copiii mei sunt ingineri, absolvenți ai Institutului Polithenic Traian Vuia, iar unul dintre ei a terminat o școală de arhitectură de prestigiu internațional, din Londra.
Niciunul dintre ei nu are „GIPANE“, așa cum spui tu, dar au diplome de licența pe care le pot arăta oricui! Datorită faptului că sunt licențiați și au o diplomă, la fel cum am și eu, pe tine te deranjează. Tu niciodată nu ai fost în stare să prezinți una, deși pretinzi ca ești un mare inginer.
Faptul că am reușit să imi ajut copiii sa-și definitiveze educația nu reprezintă un dezavantaj pentru mine oricât de malițios ai vrea tu să prezinți asta. Pentru că te-ai pretat la astfel de atacuri arată cât de mic și josnic ai ajuns ca om.
Să-ți fie rușine Nelu Popa“, este mesajul lui Ioan Crina
Zilele trecute, primarul Reșiței, supărat pe faptul că Ioan Crina spunea că reintroducerea tramvaiului reprezintă o afacere nerentabilă, primarul Reșiței declara într-o publicație online:
„Cum poate să spună așa ceva? Păi 80% din populația României NU are mașină! Asta-i unu. Și doi: tramvaiul este cel mai ecologic mijloc de transport urban din lume, mai ecologic chiar și comparativ cu metroul, dacă se iau în calcul costurile de realizare a metroului ca impact pe poluare. Iar cazul cu 2 lei dus, 2 lei întors, 4 lei comparați cu 5 lei benzina, nu stă nici el în picioare, pentru că elevii și persoanele vârstnice au abonament la preț redus, abonament la 20 de lei pe lună. Dar el, Crina, nu le știe pe astea, pentru că copiii lui, la Londra, circulă cu Subway-ul! Iar Subway-ul la Londra îl plătește tăticul care are ML la Reșița! Și gipanele lor, la fel, le cumpără tata. Nu toți copiii din Reșița au părinți care să-și permită să le ia gipane! Și să-i trimită la școală la Londra, și-acolo să le ia abonament la Subway! Chiar așa, uite cine și-a găsit să vorbească, Crina! Cum poate un astfel de om, pe care-l știm bine cu toții, să-și dea cu părerea despre oportunitatea introducerii tramvaiului la Reșița?”.
P. E.
Doamne păzește!