15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
Please assign a Header Menu.
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Opinie

Dar ce este atât de senzațional într-o vizită de lucru a unui ministru, cum încearcă păpușarii de serviciu să ne convingă? Nu asta ar trebui să facă Marcel Vela în perioada stării de urgență? Să vadă cum stau lucrurile pe teren, să vorbească cu oamenii din subordine, să dea sfaturi, să-i asculte pe cei din vămi, să tragă concluzii ? Nu de asta este ministru și, încă ce ministru, care una, două e la televizor citind grav și apăsat de responsabilitate, Ordonanțele Militare? Și, dacă, da, de ce se face atâta tărăboi mediatic? A, că ăia dinainte, pesediștii, nu s-ar fi dat de ceasul morții cum se dă Marcel Vela? Păi, ce aveți cu ăia, iar ne întoarcem la ei că nu au făcut nimic în afară de furăciuni? Lăsaț-i în pace, acum e vremea liberalilor să arate că le pasă de noi.

Și, încă ceva, de ce este nevoie de atâtea like-uri? Că până și Prefectura Caraș-Severin a venit cu un comunicat de presă în care se arată ce a făcut și a dres la Nădlac conjudețeanul nostru, urmat de un set de fotografii în care dom’ Vela, cu ochelarii lui de soare, pare mai degrabă un actor distribuit să joace într-un film cu Franco Nero, decât un ministru împovărat de problemele națiunii. De ce această aliniere în front a tuturor vectorilor de imagine din Banatul de Munte, inclusiv a presei, nu doar a celei de partid? Că, nici pe vremea lui Sorin Frunzăverde, care a fost un politician în fața căruia nu mișcai în front, nu se înălțau atâtea ode după o vizită în Afganistan sau o inspecție de front. Acest lucru ar trebui să dea de gândit celor care vor o țară ca afară.

Să zicem că în aceste zile presa este avidă de tot ce înseamnă informație despre politicienii momentului, dar, pentru echidistanța de care se tot vorbește, de ce nu se scrie nimic despre cum este luat la mișto ministrul Vela în emisiunea lui Pătraru „Starea nației” ori despre faptul că este calul de bătaie în postările bloggerilor după fiecare Ordonanță Militară citită la televizor? Eu știu că oricărui politician, și Vela este un politician rasat, îi place să fie periat de scame, lăudat, postat pe Facebook și publicat în ziare cu fotografii cele mai mișto, dar de aici și până la titluri desănțate și emoticoane exaltate e cale lungă.

Și mai este ceva care nu înțeleg: cum de nu vede Marcel Vela că, cei care îl ridică în slăvi sunt aceiași, sau aproape aceiași care făceau la fel și cu Răzvan Cuc, ministrul PSD care una, două era prezent în Caraș-Severin. Sau, poate a observat, dar a început să-i placă și nu se mai poate opri din admirația pentru cei care îi admiră fiecare faptă măreață pusă în slujba românilor.

Grea boală, musiu. Grea! Și de-o parte, și de alta!

Adevărul este că ne-au luat ca din oală pe toți.  Au venit într-o seară la televizor și ne-au citit o Ordonanță Militară.  Cu inflexiuni grave și accente dramatice, ca la un miting electoral desfășurat pe scena Casei de Cultură din Caransebeș. Din acel moment, s-a dus dracului liniștea noastră. Până atunci șușotem la serviciu, pe la colț de stradă, dar fără să ne fi făcut mari griji. Văzusem la televizor imaginile ale din China și cei mai mulți dintre noi au crezut că erau o făcătură. Propagandă capitalistă. Începând din acea seară, am rămas și fără fotbal, și fără întruniri publice, ba chiam am renunțat să ne mai plimbăm în grupuri mai mari de trei persoane. Apoi, ne-am lăsat târâți într-un scenariu ce s-ar fi vrut apocaliptic: milioane, zeci de milioane de oameni infectați, sute de mii sau chiar milioane de morți. Imaginile vzute seară de seară la televizor cu cadavre în căminele de bătrâni, cu spitale devenite neîncăpătoare, cu medici infectați, cu guverne incapabile erau parte al aceluiași scenariu. De două luni în Europa nu se mai moare nici de cancer, și nici de infarct. Nimeni nu mai vorbește de diabet, obezitate ori scleroză în plăci. În aceste zile, dacă nu mori de Covid, înseamnă că ai trăit degeaba până acum. Dar nu dispera, au grijă autoritățile să fie totul bine, să-l scoată vinovat pe acest coronavirus.

Revenind la bancul cu Bulă, coronavirusul ăsta mi se pare că  este ca o gogoașă. Pudrată sau glazonată pe dinafară, ambalajul contează, și goală înăuntru. Nu aș vrea să se creadă că totul este un mare fâs, dar nici să mă întorc la vremurile de altădată în care la modă era șlagărul: „Cu gogoși, cu minciunele, te făcuși vornic, mișele“. Una peste alta, tot mai mulți sunt cei care preferă langoșii în locul gogoșilor făcuți din aluatul înghețat pe care am ajuns să-l importăm. Și asta e un prim pas spre normalitate.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, 24 martie, și până acum, au fost amendați vreo 50.000 de iresponsabili, cărora li s-a urât cu statul în casă și au ieșit să se plimbe. Cu mâinile băgate adânc în buzunarele în care ar trebui să se găsească declarația aia pe proprie răspundere, cum că nu se plimbă ca Vodă prin lobodă, ci au treabă care pe unde. Și nătângii, și șmecherii au căzut pradă acestei șmecherii gândită de statul care acționează fără scrupule când vine vorba să ne ia banii. Agentul-șef, văr cu Robi din Las Fierbinți, scos la aerisit, abia a așteptat să-i prindă în ofside pe prostănacii de toate vârstele.

Dacă la început amenzile variau între 100 și 5.000 de lei pentru cetățenii indisciplinați, și între 1.000 și 70.000 de lei pentru companii, astăzi sancțiunile sunt de-a dreptul împovărătoare și pentru unii, și pentru alții: de la 2.000 la 20.000 de lei în cazul amărăștenilor, și de la 10.000 de lei în sus, până la 70.000 de lei când vine vorba de patroni. În zece zile statul ăsta nesimțit a strâns din amenzi vreo 60 de milioane de euro. Dacă o ține în ritmul ăsta, și o va ține că vine următorul val de români de afară  să facă Paștele acasă, bugetul statului devine mai obez decât dacă ar fi încasat taxe și impozite de la populație.

La urma, urmei, bine le face ăstora care se cred buricul pământului, care până acum au crezut că democrația le dă doar dreptul de a înjura pe unul și pe altul și se întrebau de ce la noi nu e ca afară, ca la nemți, franțuzi, chiar și ca la italieni. Acum au răspunsul: că nu s-a respectat legea, de aia. Acum, un lucru bun și cu Ordonanța asta militară care ne ține în casă, legea parcă începe să fie privită cu alți ochi. La 2.000 de lei amendă, să nu mai vorbesc de 20.000 de lei, trebuie să fii nebun să ieși din casă că așa ți se arată.

Întrebarea mea e, de unde vor avea bani oamenii să achite amenzile usturătoare, că fabrica s-a închis, salariile la privat sunt cu 25% mai mici, că întreținerea la bloc trebui plătită, că țigările costă și ele destul. Ei, aici să vedem cum va fi cu legea de care vorbeam. Rămânem ca și până acum, cu amenda contestată în instanță unde pierd doar fraierii sau luăm modelul nemților, francezilor și italienilor?

Să le luăm pe rând și să începem cu cele oficiale. Președintele Iohannis, cel considerat „mutălăul“ de la Cotroceni, devine mare orator peste noapte și una, două e în direct la televizor. Semnează condica de prezență din trei în trei ore. E adevărat, nu tot timpul spune ceva super deștept sau interesant, dar important că este acolo, vorbind grav, apăsat și extrem de responsabil, repetând tot la a doua propoziție apelativul de „dragi români“.  Asta dă bine la populime.

 Între două intervenții ale lui Iohannis, în studiourile televiziunilor, sau la telefon, își fac apariția membrii Guvernului. De serviciu în permanență, Cîțu de la Finanțe, Tătaru de la Sănătate, Violeta Alexandru de la ministerul Muncii. Cei mai importanți miniștri, pe care până și copiii au ajuns să-i cunoască. De ceilalți, aproape nimeni nu a auzit. A, era să-l uit pe Ludovic Orban. Ăsta e cu conferințele de presă, lungi cât o zi de post, în care spune de toate și nimic esențial dar, ca și președintele, este important că lumea îl vede și îl ascultă.

Seara este rezervată ministrului de Interne. Așa cum îi stă bine unui descendent al gugulanilor, Marcel Vela ia caimacul la orele cele mai ciudate cu putință, exact ca în filmele alea lui Sergiu Nicolaescu. Știți, filmele alea cu comisarul Moldovan, mâini curate (era să zic dezinfectate), Pistruiatul, dom’ Semaca și mașini de epocă, din megafoanele cărora răsunau mesaje sinistre, de băgau sperieți în amărășteni: „Dragi români, stați în casă, urmează un comunicat important pentru țară.“ Așa e și la Vela, cum nu se poate de misterios, doar că în locul megafoanelor se folosește de televiziuni. Un exemplu: Ministrul își anunță prezența pe post la 7 și 30 seara, dar amână întâlnirea cu noi, pentru 8,30. Să ne fiarbă, să ne creasacă nu doar tensiunea, ci și gradul emoțional. La 20,30, toți buluc în fața televizoarelor, să ascultăm comunicatul. Piele de găină, crispați, nerăbdători, ochii cât cepele. Dar, din nou ghinion. Tensiunea crește și tot crește, la fel și glicemia, femeile, alea duse la biserică, își fac cruce și scuipă în sân: „Nu e a bună, dacă întârzie să apară. Ceva rău s-a întâmplat. Vai de măiculița noastră“. Un scenariu bine gândit care ia sfârșit seara târziu, către miezul nopții, odată cu citirea Ordonanței Militare.

Dinspre zona neoficială, zvonurile zburdă mai ceva ca mieii primăvara. Cine să stea să le verifice? Facebook  e o țară liberă în care fiecare spune ce vrea, îl înjură sau îl pupă în cur pe celălalt, elucubrațiile țin loc de adevăr, primarii sunt hoți, consilierii locali și județeni sunt lingăi, presa este vândută, doctorii au rămas aceiași șpăgari ordinari, DNA și DIICOT trebuie desființate, ANI este o instituție depășită, deputații și senatorii sunt și ei corupți, tinerii nu mai au loc de cei în vârstă, în țară sunt prea puține închisori pentru politicienii români, PSD trebuie scos în afara legii, cașcavalul s-a scumpit nejustificat, curvele au dispărut nu doar de pe centură, ci și din hoteluri.

Cât privește coronavirusul, toți știu câte ceva despre el: ba că din cauza lui au murit nu știu câți oameni, dar nu se spune nimic ca să nu se creeze panică, și tot din cauza lui se schimbă și vremea, ba că e scăpat, intenționat, din laboratoare, ba că la mijloc e mâna ălora care controlează lumea, ba că se tratează dacă ne uscăm părul cu foenul (chelii nu au nicio șansă să se vindece, ), ba că noi o să fim primii din lume care  vom produce vaccinul miraculos, ba că Dumnezeu va avea grijă de noi mai mult decât de americani, nemți și ruși. Ce mai, o adevărată Tele Nu Vela, varianta românească, ca să nu ne plictisim cât timp stăm în casă unde facem burtă și cocoașă.

Și chestia asta nu e de acum. Adică, de un veac, două. Nu. E de demult, de pe vremea dacilor care luptau sub comanda lui Decebal. A lui Glad și Menumorut. Și a continuat cu Podul Înalt, Posada, Călugăreni, Jijia și în atâtea alte locuri unde voievozii și domnitorii din cartea de istorie îi chemau să apere pământul pe care îl călcau. Puneau mâna pe furci, topoare, pari și ce mai găseau prin bătătură și se luau la trântă cu turcii, tătarii, leșii și alți cotropitori fără căpătâi. Și cu ce se alegeau bieții moldoveni și munteni după luptele astea? În afară de foamete, doar cu mândria că își făceau datoria față de domnitorii care, de regulă, erau toți drepți, frumoși, deștepți și viteji. Măcar de-ar fi fost așa. Pe vremea aceea nu se inventaseră nici măcar medaliile, să le fi fost oferite în semn de recunoștință, iar după câte un război ca acesta, țara era și mai săracă, consecință a faptului că strategii de la curțile domnești dădeau ordine să se pârjolească tot în calea cotropitorilor.

Nici peste veacuri nu s-a schimbat mare lucru. Exemplele din primul și al doilea război mondial sunt o dovezi în acest sens. Țăranii plecau pe front convinși că după ce aveau să se întoarcă acasă primeau oarece pământ. Nu mult, cât să poată trăi de pe o zi pe alta. Mulți dintre ei nu au mai ajuns niciodată acasă. Carne de tun și câte o groapă comună la margine de pădure, asta le-a fost soarta. Și nu vorbim de o sută-două, ci de zeci, sute de mii de amărâți. Ceilalți, care s-au crezut norocoși că au scăpat cu viață, au primit și altceva în afară de medaliile prinse în piept, doar că, peste noapte s-a schimbat statul, a plecat boierul și a venit colectivul, iar insigniile alea n-au mai valorat nici doi lei. Țăranul, tot țăran a rămas, alegându-se cu praful de pe tobă.

Acu’ e la fel. Toți ne îndeamnă pe noi ăștia, ăi mulți (ar fi făcut-o cu țăranii, dar nu mai avem de mult așa ceva), să donam câte doi euro pentru spitale. Doi euro pe o rețea de telefonie mobilă, doi euro pe alta, doi euro la o chetă făcută de o asociație umanitară, alți doi euro pe nu știu ce listă, ca să se cumpere și din aia, și din cealaltă că spitalele nu au și mori cu zile dacă te împinge coronavirusul de la spate. Nu zic că e mult zece euro pe care îi donezi să-i fie bine spitalului. Sunt țigările pe două, trei zile, de asta spun că nu e un capăt de țară. Facem un efort, ne curățăm buzunarele de mărunțiș, ne împrumutăm la vecini și donăm. Avem bun simț la purtător și nu putem trece nepăsători pe lângă disperarea unora.

Dar întreb și eu, ca prostu’, tu, stat, ce faci pentru noi? Că noi îți băgăm bani în buzunar o viață întreagă, cotizând la casa de sănătate, iar tu, când ajungem să dăm de o belea, tu ne ceri fără nerușinare să-ți cumpărăm ceea ce de fapt tu ar fi trebuit până acuma să o faci? Cât de nesimțit poți să fii să ne tot ceri, să te tot milogești de amărâții ăștia de pensionari ori de salariați trimiși acasă în șomaj tehnic? Cât de gros ți-e este obrazul de ai curajul să o faci de fiecare dată cu zâmbetul tâmp pe care îl afișezi prin oamenii tăi seară de seară la televizor? Chiar nu mai ai limită?

Și în loc să ne dai măști de protecție și să ne faci teste, tu ne pui „Deșteaptă-te române“ la megafoanele mașinilor de Poliție. Păi, cât de nesimțit poți să fii, bă, statule? Poți să ne răspunzi? Nu, nu poți pentru că nu ai cum.

În această poveste să încercăm să privim partea plină a paharului. E bine că ne pui imnul ăsta că doar, doar s-or trezi și românii în ceasul al 12-lea, măcar așa, să-ți șuiere câteva printre dinți, ca să nu-i mai crezi proști pe toți.

„Trăim zile în care neliniştea este răspândită în lumea întreagă din cauza unei boli pe care omenirea încă nu o poate controla. Este momentul în care din ce în ce mai mulţi oameni își pun nădejdea în Sfânta Treime, rugând pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh să ne dea sănătate. Ştim că rugăciunea rostită cu credinţă, când suntem singuri sau când suntem în familiile noastre sau în lăcașurile noastre sfinte, duce la vindecarea bolnavilor. Multe din învățăturile Sfintei Scripturi vorbesc despre puterea credinţei în vindecarea cuiva. Atunci când Mântuitorul vindeca pe cineva, prima dată întreba : «Crezi că pot să fac Eu aceasta?» (Matei 9, 28). Bineînțeles că întotdeauna încheia cu cuvintele: «După credința voastră, fie vouă» ( Matei 9, 29), sau «Mergi în pace, credința ta te-a mântuit» (Luca 7). Și Sfântul Apostol Iacov ne învață că ar trebui să ne rugăm unii pentru alţii, ca să fim vindecaţi, adăugând că „… mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16). Tocmai de aceea, în aceste zile de întristare, în toate bisericile ortodoxe din țară ne rugăm împreună cu Preafericitul Părinte Patriah Daniel, ca Dumnezeu să ne ierte, să asculte rugăciunea noastră, să primească pocăința noastră pentru păcate și să oprească noua boală molipsitoare. Și pentru că El este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, ne mai rugăm să dăruiască însănătoșire celor cuprinși de boală, iar pe cei ce sunt sănătoși să îi ocrotească de orice pericol. Nu uităm să ne rugăm și pentru cei care, lăsându-se pe ei înșiși ,,îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale”. Dacă avem credință, Dumnezeu nu ne va pierde, pentru că dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră? Credeți cu tărie și rugați-vă!”

„Eu merg pe calea credinței. Nu vreau să fabulez ori să nesocotesc eforturile pe care le facem cu toții, dar cred că doar Dumnezeu le mai poate rândui. Dumnezeu ne-a arătat deja că face minuni cu noi, și când spun aceasta mă gândesc că România ar fi putut fi prima lovită de coronavirus și am fi avut mult mai mulți morți, fie doar pentru faptul că suntem mult mai slab dezvoltați decât țările care au atâtea probleme acum. Dacă nouă ni se întâmpla înainte de ce s-a întâmplat în Italia, Germania sau Spania era un dezastru total. Eu cred că ne merităm încercarea la care suntem puși, că așa suntem noi, răi din cale afară, iar Doamne-Doamne s-a săturat de noi. Dumnezeu ne încearcă în acest moment, încă nu e o pedeapsă. Dacă vom trece peste această încercare, contează foarte mult cât știm să apreciem prin tot ce am trecut și cât ne va schimba mentalitatea. Eu sunt convins că foarte mulți dintre noi vor învăța ceva din ceea ce trăim acum, însă nu este suficient dacă nu și aplicăm în viața  de zi cu zi, pentru că noi românii cădem repede în genunchi când îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute, dar după aceea uităm să facem la fel”

Și nu doar noi, oamenii de rând, suntem într-o astfel de situație, ci și instituțiile statului care au obligația de a veghea la menținerea stării noastre de sănătate. Cu un sistem de sănătate bolnav, subfinanțat și măcinat de corupție am ajuns în situația de a se apela la subscripțiile publice pentru achiziționarea de aparatură și echipamente medicale de strictă necesitate, la donații de măști, mănuși și costume de protecție pentru cadrele medicale. Altfel spus, statul a ajuns la mila publică. Da, acel stat care de ani și ani ne jecmănește fără rușine. Ne bagă mâna în buzunare și ne sufoacă cu taxele și impozitele sale nesimțite. Chiar și așa, românii au înțeles că este vremea iertării și au pus mână de la mână din sărăcia lor. Jos pălăria pentru fiecare leuț adunat la un loc, pentru fiecare gest de solidaritate de care au dat dovadă acești oameni simpli.

Aș fi vrut să spun același lucru despre companiile de lângă noi, despre oamenii de afaceri pe care Camerele de Comerț, Industrie și Agricultură îi premiază la sfârșit de ani ori despre politicienii care huzuresc pe banii noștri. Cu mici excepții, nu am auzit să se fi întâmplat așa ceva. Și nu mă duc la București pentru a da exemplul lui Ion Țiriac, despre care presa centrală spune că nu are informații că ar fi donat ceva din averea sa de 2 miliarde de euro, ci mă opresc aici, la noi acasă, în Reșița în care trăiesc alături de voi toți.

În urmă cu două săptămâni, a fost inițiată o campanie de donații pentru Spitalul Județean de Urgență Reșița. Mesajul a fost clar, reșițenii au donat fiecare după posibilități, sume plecând de la 20 de lei. În general, media a fost de 100 de lei, dar au fost și dintre cei cu dare de mână care nu s-au uitat la 250 sau 500 de lei ori la 2-300 de euro. În câteva zile s-au strâns vreo 100.000 de lei, bani cu care s-au cumpărat cele necesare Unității de Primire Urgență.

Dar nu despre acești oameni simpli, care merită tot respectul nostru, este vorba, ci despre bogații Reșiței. Milionarii Reșiței care au făcut averi și pe spatele nostru și care acum ne dovedesc că fac parte din acea categorie umană care și-ar mânca din cur, de zgârciți ce sunt. Niciuna dintre companiile de top, conduse de așa-ziși capitaliști autohtoni, nu se regăsește pe lista, aflată la vedere, a celor care au donat bani spitalului. Niciuna, de parcă au intrat toate în faliment. Toți acești pseudo-patroni s-au dat la fund, iar de acolo din văgunele în care s-au ascuns continuă să facă ceea ce știu mai mai bine, adică să scoată bani din sărăcia celor mulți care le-au trecut pragul magazinelor, restaurantelor sau barurilor. Niciunul dintre acești milionari nu s-a învrednicit să bage mâna în buzunar să scoată măcar un leu, un singur leu.

E o odovadă că nu le pasă de comunitate care i-a făcut nu doar bogați, ci și nesimțiți. La acest lucru încercați să vă gândiți pe viitor, înainte de le trece pragul magazinelor, restaurantelor ori barurilor.

Într-un editorial, intitulat „Blestemaților“, acesta a scris: „Vă doresc faliment și șomaj, speculanților! Dar să nu veniți apoi să plângeți, căci meritați să putreziți în închisori! Faceți trafic cu nenorocire, luați pensionarilor, familiilor cu copii, nevoiașilor de toate felurile, speranța, le sporiți temerile că ar putea muri de foame! Nu aveți niciun dram de suflet?“

Dincolo de faptul că mesajul acesta, cu care sunt întru totul de acord, este eminamente de stânga, nu pot să nu fac câteva observații pertinente și să întreb la modul cel mai serios: Cine îi oprește pe liberali, colegii lui Rareș Bogdan, să pună capăt speculei cu produsele alimentare, măști de protecție și spirt medicinal, căci despre asta este vorba în editorial? De ce Guvernul Orban nu procedează la fel ca Guvernul Federal al Angelei Merkel care, după cum bine a remarcat europarlamentarul, a anunțat plafonarea la 10% a adaosurilor comerciale la alimente de bază și medicamente. Oare de ce nu se întâmplă aceasta? Ce interese îi împiedică să dea un ordin, o ordonanță sau ce-or găsi ei de cuviință?

Cu un guvern liberal sută la sută, cu prefecturi conduse doar de PNL, cu ordonanțe de urgențe și ordonanțe militare la îndemână, credeți că sunt necesare aceste văicăreli? Are rost să ne mai întrebăm, cât timp nu se iau nicio măsură, cine este vinovat că se face speculă cu produsele alimentare de bază? Sau, de ce nu se infirmă știrile apărute în presă cum că pe lista speculanților notorii se găsesc frații Micula, considerații „sponsorii“ PNL? Și, încă ceva, să ni se spună și nouă dacă Guvernul Orban 1,2 și 3 a început lupta cu grupările interlope, așa cum ne promitea ministrul de Interne la prima sa investire? Repet, au rost toate aceste lamentării?

Eu zic că nu, căci altfel PNL riscă să cadă în ridicol, să-și arate neputința, să nu zic incompetența în astfel de momente dificile pentru noi toți. Să nu vă mai aud vorbindu-ne de greaua moștenire lăsată de PSD, că nu ține. Gata, PSD e o filă de istorie post-decembristă, proastă, neagră, cum vreți să-i spunem, acum voi sunteți la butoane. Voi v-ați asumat conducerea țării. Nu i-ați vrut în guvern nici pe USR, nici pe PMP, acum descurcați-vă singuri, arătați că aveți chestiile alea bărbătești în pantaloni și nu vă mai văitați ca babele.

E cazul să nu vă mai plângeți că n-aveți măști, mânuși, costume de protecție, dezinfectanți. Ați știut de acum patru-cinci luni despre ce va urma, însă, pentru voi au fost mai importante alegerile anticipate. Ciolanul. Nimic altceva. În loc să fi luat măsuri de prevenție, ați preferat să vă războiți cu PSD și Curtea Constituțională. V-a durut în cot de coronavirusul care pândea. Iar acum dați din colț în colț, în frunte cu președintele Iohannis.

De aceea zic: apucați-vă de treabă, să nu vă ajungă din urmă falimentul și șomajul politic din editorialul lui Rareș Bogdan.