15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Bartl Helene

Din Caraș-Severin vor beneficia administrațiile din  Ocna de Fier și Dognecea care, de mai bine de un an lucrează la un proiect comun, pentru a aduce gazul și în casele locuitorilor din cele două comune.

Primarul comunei Dognecea, Romulus Rof, este optimist în privința implementării proiectului.

„Proiectul pentru gaz, făcut în parteneriat cu Ocna de Fier, este unul matur, pentru care s-au obținut toate avizele necesare în vederea obținerii finanțării. Lucrăm de un an și jumătate la el, iar în maximum două săptămâni îl vom depune spre finanțare pe Programul Național de Investiții «Anghel Saligny». Potrivit proiectului, vom racorda toată comuna, strada principală și cele secundare. Cerințe pentru racordarea la gaz sunt, având în vedere că și lemnul s-a scumpit foarte mult, în ultima perioadă. Nici gazul nu este ieftin, dar și bătrânilor le este mai comod să se încălzească cu o astfel de sursă decât cu lemn, pentru că pe lângă cumpărarea lui, te mai costă transportul, tăiatul, iar toate acestea, evident, se fac cu bani. Sunt optimist în privința șanselor pe care le avem cu acest proiect, pentru că s-a muncit mult pentru el și îndeplinim criteriile de eligibilitate pentru a putea fi finanțat.”, mărturisea edilul-șef.

În dorința de a-și ușura munca de înlăturare a resturilor vegetale de pe terenurile ce urmează a fi arate și cultivate, locuitorii satelor apelează la această metodă ce pune în pericol nu doar calitatea aerului, ci și viața animalelor, ba chiar și a oamenilor.

În opinia USR, legea a fost votată „pe repede înainte”, fără să aștepte avizul Comisiei de la Veneția.

Deputatul PSD de Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, vede în cererea USR o tentativă în a bloca adoptarea unei legi agreate de Consiliul Superior al Magistraturii.

„Legea SIIJ a ieșit din procedura parlamentară, prin urmare parlamentul nu mai are nimic de spus în acest moment. Tot ce putem spune e că parlamentarii au votat o lege agreată de magistrați și care a trecut de examenul constituțional. Acum decizia promulgării îi aparține exclusiv președintelui Iohannis.

Despre faptul că USR invocă tot felul de motive pentru a opri promulgarea legii, mi se pare cel puțin penibil să critici pe alții că nu fac sau că fac altceva decât ceea ce ai fi putut face tu când ai avut Ministerul Justiției.  

Până acum USR critica Guvernul că ar tărăgăna adoptare legii. Acum USR nu mai vrea adoptarea legii, ci amânarea ei. E un comportament bipolar.

Tentativele USR de a bloca adoptarea unei legi agreate de CSM, adică de forul reprezentativ al magistraților din România pare a fi o acțiune contrară magistraților. Este o confruntare bizară între USR și magistrați. Tocmai USR care pretindea că apără magistrații se dovedește un adversar al acestora”, afirmă Silviu Hurduzeu.

Hurduzeu amintește că este război la granița țării noastre, suntem printre cei mai afectați din Europa și trebuie să facem față valului de refugiați și escaladării crizei energetice cu efecte grave asupra economiei, agriculturii și în privința suportabilității sociale.

„Trei sunt elementele esențiale care trebuie rediscutate, renegociate.  În primul rând Agricultura. Este în interesul tuturor, inclusiv al Uniunii Europene, ca agricultura românească să aibă acces la banii din PNRR, inclusiv pentru extinderea sistemelor de irigații.

Un alt capitol ce trebuie negociat îl reprezintă politicile de mediu-energie. În acest sens, trebuie să acționăm asupra cauzelor principale, respectiv asupra creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale, care au cel mai puternic impact negativ asupra economiei naționale.

În fine, în discuție ar trebui să intre și pensiile. Scumpirile masive afectează grav puterea de cumpărare a pensionarilor și e nevoie de sprijinirea lor, cât de mult posibil.”, este de părere deputatul PSD.

La nivelul Direcției Silvice Caraș-Severin, întâlnim un număr de 109 pepiniere în cadrul a 17 ocoale silvice. Suprafața totală este de 1846 ha, dintre care 1548 de hectare este destinată producției de puieți.

Cele mai multe, 14, sunt la Ocolul Silvic Bocșa Română, pe o suprafață de 199 de hectare, urmează OS Mehadia – 12, pe 2012 hectare, OS Reșița – 11, pe 102 hectare, OS Sasca Montană – 10 și 104 hectare, și Văliug – 9.

Pădurile României produc anual 50 milioane tone de oxigen și absorb 60 milioane tone bioxid de carbon;
– Pentru a produce o tona de biomasă, un arbore consuma 1,8 tone bioxid de carbon și eliberează 1,3 tone oxigen;
– Un arbore de fag cu înălțimea de 25 m și o coroana cu diametrul de 15 m, produce într-o ora 1,7 kg oxigen, cantitate ce ar ajunge unui om pentru 3 zile;
–  Arborii dintr-un hectar de pădure de foioase dintr-o zona cu climat temperat, absorb 42 tone bioxid de carbon și eliberează peste 30 tone de oxigen, din care consumă prin respirație doar 13 tone.

Cu 230 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 47 de abţineri, deputații au adoptat marți, 8 martie, proiectul de lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost  a fost încadrat pe perioadă determinată.

Altfel spus, personalul din unităţile sanitare încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.

Între cei care au votat acest proiect de hotărâre s-a numărat și deputatului liberal de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

„Astfel se acordă posibilitatea, pentru personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, de a ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă. Ministerul Sănătății şi unitățile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituțiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia,autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată. Oamenii au dobândit experienţă, deficitul de personal este peste tot, şi în Ministerul Sănătăţii şi la nivelul MAI, aşa că cei mai buni trebuie să rămână!“, este de părere deputatul PNL.

Operatorul județean de apă și canal își cere scuze clienților afectați de această avarie, pentru disconfortul și inconveniențele create, prin întreruperea furnizării apei.

 „Ulterior orei 12.00, vă rugăm să ne semnalați orice neconformitate a caracteristicilor organoleptice ale apei, la Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de Lucru Oțelu Roșu la nr. de telefon: 0255/530201”, se arată într-un comunicat de presă.

„Ne așteptăm, ca în fiecare an, la implicarea cetățenilor în campaniile de ecologizare derulate în această perioadă. O componentă esențială în cadrul campaniei Reșița Curată 2022 este informarea cetățenilor cu privire la regulile de colectare selective”, se arată într-un comunicat al primăriei reșițene.

Sistemul de colectare selectivă a deşeurilor presupune ca fiecare cetățean să colecteze și să depoziteze separat la punctele de colectare deşeurile care pot fi reciclate pe 4 fracții:

• hârtie/carton – containerul albastru

• plastic/metal – containerul galben

• sticlă – recipientele verzi tip clopot

• deșeurile menajere sau asimilabile – containerul negru sau gri metalic(europubela) ori, după caz, containerul de 6mc.

Începând de astăzi, 1 martie, angajații Primăriei Reșița vor fi prezenți în zonele platformelor de colectare a deșeurilor, pentru a informa cetățenii cu privire la modul în care se colectează selectiv pe raza Municipiului Reșița. Cu această ocazie, exemplele de bune practici vor fi premiate.

Adresat elevilor de 12-18 ani, programul se derulează în Reșița la Colegiul Național „Traian Lalescu”, sub îndrumarea dr. arh. Brîndușa Havași, coordonator local De-a Arhitectura Vest, și va cuprinde două etape:

Etapa 1:  derularea programului educațional de design participativ cu elevii, activități de proiectare și implementarea acelei intervenții asupra spațiilor școlii care se poate realiza de către elevi și voluntari;

Etapa 1:  susținerea activităților de proiectare și coordonarea implementării pentru acele intervenții asupra spațiilor școlii care vor avea nevoie de proiectare și avizare, de conlucrarea specialiștilor mediului construit și de personal specializat pentru implementare.

Echipa De-a arhitectura și-a dorit de la bun început colaborarea cu autoritățile publice locale pentru programul educațional „My School Can Be Cool”: „Ne bucurăm că Primăria Municipiului Reșița înțelege importanța educației de mediu construit și acționează pentru promovarea ei. Prin acest gest primăria dă un semnal clar că este interesată de starea de bine a elevilor, de atașamentul lor față de spațiile școlare și de dezvoltarea competențelor și abilităților necesare în rolul de viitori cetățeni ai orașului. Sperăm ca exemplul Reșiței să fie urmat și de alte orașe din România”, spune dr. arh. Brîndușa Havași de la Asociația „De-a Arhitectura”.

La rândul său, Mădălina-Miruna Chiosa, viceprimar Primăria Municipiului Reșița, mărturisea: „Reșița este în plin proces de schimbare. Ne dorim ca tinerii noștri să înțeleagă importanța mediului construit din jurul lor și să fie parte din acest proiect de modernizare. Investim în școli, de aceea proiectul «My School Can Be Cool» este important pentru că tinerii se pot implica activ în schimbarea mediului școlar, în care ei își petrec cel mai mult timp. Aceștia sunt viitorii cetățenii adulți, iar un oraș viu nu este format din clădiri, un oraș viu este format din oameni fericiți și implicați în viața comunității. De-a Arhitectura nu este un joc, este un amplu exercițiu de învățare prin joc, despre formarea cetățenilor responsabili ai orașelor de mâine”,

Inițiat în 2015 sub forma unui proiect pilot de design participativ, programul educațional „My School Can Be Cool” a crescut în ultimii șapte ani ajungând la un număr de peste 800 de elevi din 41 de școli, implicând mai mult de 55 de arhitecți îndrumători voluntari și peste 45 de profesori. În anul școlar 2021-2022 programul este implementat în 11 școli din țară: București; Bohotin, Răducăneni și Miroslava, jud. Iași; Buzău, jud. Buzău; Curtea de Argeș, jud. Argeș; Gornești și Reghin, jud. Mureș; Hunedoara, jud. Hunedoara; Reșita, jud. Caraș-Severin; Sânpetru, jud. Brașov; Slatina, jud. Olt.

Cetăţenii români îşi vor putea completa online formularele de recenzare, urmând ca cei care nu au făcut acest lucru să fie recenzaţi după modelul clasic, prin interviuri faţă în faţă. Persoanele salariate care se auto-recenzează prin intermediul internetului au dreptul la o zi liberă, plătită, în scopul încurajării utilizării cu predilecţie a acestei metode.

Refuzul de a participa la recensământ se sancţionează cu amendă contravenţională.

Recensământul este obligatoriu pentru persoanele cu cetăţenie română, străină sau fără cetăţenie, cu reşedinţa obişnuită în România şi pentru persoanele cu cetăţenie română, cu domiciliul în România, dar cu reşedinţa în altă ţară pentru o perioadă mai mică de 12 luni.

Primăria Dognecea angajează un număr de 6 recenzori care asigură AutoRecenzarea Asistată (ARA) și recenzare față în față pentru colectarea datelor Recensământului populaţiei şi locuinţelor din comuna Dognecea.

Se vor recruta 3 persoane care vor avea calitate de recenzor (autorecenzarea asistată și față în față), diferenţa de 3 persoane va fi personal de rezervă. Înscrierile se fac în perioada 16 – 23 februarie 2022.

Condiții: vârsta minimă de 18 ani împliniți la data selecției – condiție eliminatorie; minim studii medii absolvite (diplomă absolvent liceu) – condiție eliminatorie; să nu aibă cazier judiciar – condiție eliminatorie; să dețină cunoștințe de utilizare a unei tablete; să aibă abilitatea de a comunica într-o manieră civilizată; capacitatea de a stabili contacte inter-personale, de a fi cordial, plăcut, metodic şi riguros; să dispună de un telefon mobil pe care să-l utilizeze pentru comunicare; să dea dovadă de rezistenţă la stres şi lucru sub presiune;

Se va încheia un contract de prestări servicii de recenzare încheiat cu UAT-ul (primăria) pentru perioada: 14.03-15.05.2022.

În perioada de autorecenzare (14.03-15.05.2022) plata recenzorilor ARA se face în funcţie de numărul de chestionare pentru care se asigură asistența populației, chestionarul fiind compus din mai multe secțiuni cu grade de complexitate diferite, la un tarif de: 7 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea persoanei” și 3,5 lei pentru „Secțiunea pentru recenzarea locuinței”.