Așa arăta preambulul unei zile nebune. Iată de ce.

Mut pe alt canal: Iohannis în horă cu canibalii dintr-un trib african. Schimb pe Antene, PRO TV, Digi. Peste tot, fericirea i se citește pe fața lui KWI, semn că îl doare la bască de noi. La televiziunea poporului, același Iohannis la concurență cu Viorel și Vulpița, celebrul cuplu de la AUR și POT. Ce aveți, bă? Chiar ați înnebunit cu toții? Altceva mai bubuitor decât desecretizarea asta nu aveți în program? Mă încăpățânez și aleg un post serios, TVR: „193 de călătorii în străinătate, toate cu avioane private, 23 de milioane de euro cheltuiți din banii poporului”.  Pe canalele de sport, divertisment și folclor, ce credeți? El cu ea, ba la ski, ba pe terenul de golf, ba la nunta lui Charles și a Camelei. Indignați la maxim, că doar vin  alegerile peste o lună și jumătate, politicienii fac coadă la televiziuni. Ca să ce? Ca să se declare furioși, oripilați, revoltați, scandalizați de ceea ce a putut face Mutalău’ în cele două mandate. Dovadă stau reacțiile care le provoacă silă: Nesimțire! Bătaie de joc! Aroganță! Mârlănie! „Îmbuibare!” „Huo, Iohannis, ai supt sângele poporului, Iohannis!”

Carevasăzică, timp de zece ani, pesediștii, useriștii și, mai ales, liberalii, habar n-au avut câți bani cheltuia președintele lor cu zborurile private. Nici Cîțu n-a știut, nici Orban, ca să nu mai vorbim de nea Nicu Ciucă și Rareș Bogdan. Sau Ciolacu și ai lui. Că n-am auzit pe niciunul dintre ei să fi mers la Cotroceni să-i fi spus Dulapului: „Nea Iohann, potolește-te, dom’le, că prea ai întins coarda. Ce dracului!” Ori să ceară în guvern sau în parlament diminuarea bugetului Administrației Prezidențiale. Pe unu nu l-am auzit nici măcar la nivel de bârfă. Fiți convinși că toți din lumea politică au știut. Dar au tăcut și unii și alții. Ei s-au făcut că nu văd, el i-a lăsat să-și vadă de afacerile lor. De șmecherii, de hoții și de ce le mai treceau prin cap. Toți erau mulțumiți. Toți cei de la putere, că ăia din opoziție înghițeau în sec, săracii. Acum vin și se dau fete mari. Neprihănite. Și se jură că n-au știut, n-au auzit, n-au avut cunoștință despre ce-a făcut Mutalău’ în acest timp. Că dacă ar fi știut… Nu vă e rușine obrazului să spuneți una ca asta?

Și încă ceva, dacă România nu ar fi trecut prin toate chestiile astea legate de Călin Georgescu, suveraniști, POT, SOS, Trump și Elon Musk, cu siguranță, despre desecretizările cu zborurile private s-ar fi vorbit peste 50 de ani.

După cum zic unii, în urmă cu câteva seri, pe președintele nostru interimar l-a sunat cineva mare de tot de la Paris. L-a sunat pe linia directă. În franceză, bineînțeles. I-a zis: „Bonsoir, Monsieur le president Elie”. Chiar  dacă accentul ăluia a fost unul cât se poate de nazal, ca la orice francez ce se respectă,  președintele nostru interimar a înțeles imediat despre ce era vorba și i-a răspuns în franceza de baltă studiată în liceu: „Bonne nuit, musiu!”

Și ăla, ăla mare de la Paris, nu l-a sunat de flori de măr, ci a bătut niște apropouri legate de organigrama interimară a instituției: cum stă cu Ordonanța „Trenuleț”, dacă mai e vreun loc de bugetar, disponibil, cum stă cu consilierii onorifici. Că ar cunoaște el pe unul bun de tot, frecangiu de mentă în lipsa unui job stabil și căruia i s-ar potrivi de minune un post de coordonare și monitorizare a implementării parteneriatelor strategice ale României. Mai pe românește, să-i găsească și lui un loc de muncă. Nu contează că e pe o perioadă scurtă. Important e să intre în sistem, după care se va descurca el într-un fel sau altul.

„Monsieur, aidez-moi, s’il vous plaît.”  Aidez-moi, în sensul de a-i găsi ăluia un loc de muncă. Când a auzit una ca asta, președintele nostru interimar n-a stat mult pe gânduri, a luat poziția de drepți, pocnind călcâile militărește: „Bien sur monsieur, biensure. Se face!” Că, vorba aia, România are nevoie de specialiști în coordonări și monitorizări ca de aer.

Și uite așa, începând din dimineața asta, Cioloș e la Cotroceni. În mod normal, astăzi, în prima lui zi de muncă, ar trebui să continue cu frecatul ăla. A mentei, bien sur, Că apt de lucru va fi doar după ce își va face analizele de sânge, de urină și din scaun, va trece pe la Medicina Muncii și va primi avizul favorabil al inspectorilor  de protecția muncii.

Angajarea lui Daci Cioloș pică la țanc pentru oamenii lui Cholo de la Buzău, care de acum au un motiv beton de a-i face campanie și de a-l vota pe Victoraș Ponta. Același motiv și pentru liberalii care se vor alătura camarazilor ce nu au fost de la bun început de acord cu candidatura lui Crin. Că nici unii, nici alții nu l-au vrut, cândva, premier pe Cioloș. Dar nici el pe ei. Poate nici Elie Bolojan nu l-ar fi vrut, dar când te sună cineva de la Paris, cineva mare de tot, și îți spune: Monsieur, aidez-moi, s’il vous plaît…

Vulpița și Viorel. Preambul la episodul „Turul 2 înapoi.”

Viorel: De acum încolo tu ești eu și eu sunt tu. Doi în unul, cum ar veni. Te ții după mine oriunde mă duc și orice fac. Și nu vorbi neîntrebată. Ți se vor pune întrebări capcană despre nea Călin, dar ai grijă să nu pui botu’, să te facă proastă după aia. Ai înțeles? Să nu mă faci de rușine, că e de ajuns cât râde lumea de mine când apar la televizor la „Exces Indirect.”

Vulpița: Așa voi face, cum spui tu Viorele, Da’ după aia îmi cumperi suc și sugiuc?

Viorel: Îți iau, fă, îți iau și vată pe băț, numa’ să spui doar ce te-am învățat.

Vulpița: Ține hârtia asta și urmărește dacă răspund bine la întrebarea legată de nea Călin.

Viorel: Ia să te aud.

Vulpița: Numa’ puțin, să-m dreg puțin glasul cu câteva vocalizeuri.

Viorel: Vocalizeie se spune, toanto.

Vulpița: Tont ești tu, că am vorbit la plural. Și tu să nu mă mai faci toantă că mă supăr și nu mai vin cu tine și atunci să te văd cum te vei descurca în fața oamenilor.

Viorel: Bine, spune ce ai de spus, că nu avem timp de pierdut.

Vulpița: Deci, dacă o fi să mă întrebe ceva legat de asta, eu am să le spun: „Cel mai mult și mai mult la domnul Georgescu este această iubire de semeni, pe care este foarte greu să o înțelegi până când cineva ți-o explică repetitiv. Și dacă această iubire de oameni, chiar dacă sunt oameni împotriva noastră, e bine să crezi că ei sunt puțini pierduți.”  

Viorel: Foarte bine. Chiar mai bine decât mă așteptam de la una ca tine…

Vulpița:  Mie îmi spui? Chiar m-am străduit să învăț asta ca pe tatăl nostru. Să nu mă fac de râs în fața Diasporei și a tinerilor din partid, la care le transmit pe această cale că dacă voi ajunge președinte, le voi vinde nu unul, ci două apartamente cu 35.000 de euro.

Viorel: Și dacă oamenii te vor întreba ce le promiți, tu ce le vei spune?

Vulpița: Dacă mă vor întreba, am să le spun așa: „Noi la vot am mers și mergem cu multă credință, în sensul că mottoul nostru cel mai… De fapt, primul motto a fost să dăm 100%. Ce putem noi face, facem la maxim. Restul lăsăm pe Dumnezeu să-și facă… să facă minuni, că de aia e Dumnezeu.”

Viorel: Bă, tu ești proastă? Zic, că poate o să te întrebe careva și așa ceva.

Vulpița: Poate am mutră de proastă dar, nu, nu sunt proastă!

Viorel: Vulpițo, după ce terminăm aici ne înscriem la Eurovision, să dăm lovitura și acolo.

Vulpița: Și la „Românii au talent!” Și tot în cuplet. Că mie așa îmi plac, ca „Tanța și Costel”

Viorel: Acolo nu, că e sub valoarea noastră. Mai degrabă la „Rușii au talent” că ăia chiar apreciază tot ce au alții mai frumos și valoros.

Până astăzi, în urmă cu trei ore și ceva, când, prietenul meu, și al multora dintre dumneavoastră, Romeo Dunca, zis Romi, alias Puiucu’, ne-a înștiințat că intrase în Capitală, călare pe elicopterul lui, bineînțeles, ca să-l susțină, moral, pe George Simion la depunerea candidaturii pentru Cotroceni. Că, tocmai în acele momente își căuta un loc unde să-și parcheze elicopterul. Ce să facă, bă? Să-și parcheze vehiculul cu care călătorise. Lasă, bă, asta cu parcarea, am întrebat că n-am înțeles bine; ce să facă, bă, la București? Să-i țină în brațe dosarele cu semnături? Să se pozeze în fața BEC-ului cu Jorjelu? Alo, SMURD, pregătiți o ambulanță, chiar două, că nu e de glumă cu ce se întâmplă în politica de azi.

Bă, ești, prost? Bă, ești nebun? Puiucule, ce faci, bre? Ai luat-o de tot pe arătură? Stai, frate, că încă nu e de intrat cu plugul pentru culturile de primăvară. Așa ai ajuns, să-i cari geanta lu’ Jorjelu? Tu, care o viață întreagă ai fost liberal, ai tocat PSD-ul ca pe vrejii de dovleac pe care îi dai la rățuște, te dai acum cu suveraniștii? Cu Moscova? Cu Piața Roșie bre? Și nu oricum, tras la patru ace, spreiat, șpilcuit, pensat.  Cu pantalonii călcați la dungă, cu freză impecabilă, cărare pe stânga, cu cravată de patron, nu de proletar, pantofi făcuți pentru comandă la cel mai mare șuster din București. Până și cămașa ți-e era băgată în pantaloni, să nu te recunoaștem. Îți mai lipsea floarea albă de mire prinsă în piept că, în rest, păreai scos din cutia aia cu cadouri de Crăciun. Pardon, din oul Kinder, că tot se apropie Paștele. Și zâmbetul ăla cu care ai umplut tot ecranul televizorului…

Cine o fost ca tine, Romi? Când ai ieșit pe ușa de la BEC, umăr la umăr cu marele Jorjel, cotațiile la bursă au luat-o razna. Mai mult, i-ai băgat în boală pe toți liberalii. Ai umplut UPU cu ei. Inclusiv pe Marcelino de la Armeniș, despre care spuneai că te-a vândut PSD-ului ca pe un sac cu cartofi. Da, bă, ca pe un sac, dar ce sac! Sac cu cartofi unu și unu, din pământul nostru românesc și suveran al Ținutului Secuiesc. Când te-or fi văzut, de invidie, mulți și-or fi dat cu brifta între picioare. Să-și dea bă, să-și dea, dacă sunt fraieri și nu știu să se orienteze ca și tine. Că tu nu ești ca gloata ce merge spre apus. Și ai dreptate, că lumina de la răsărit răsare. Iartă-i Romeo, ce știu ei…

Puiucule, sincer, mă bucur pentru tine. Ce ai făcut tu astăzi e un gest de reflecție pentru toți cei care habar nu au ce înseamnă politica, cu ce se mănâncă și la ce e bună ea. Chiar și pentru prietenii tăi care au tot încercat săracii să facă oarece din  tine, dar n-au reușit. Apropos de prieteni: Înainte de a pleca la Capitală i-ai spus lu’ Nelu Popa ce vrei să faci? Și el ce-o zis? Că Hadrian Popescu a fost clar: „E suficient de matur, ca să-și asume un astfel de gest.” Oare, așa să fie? Întreb, nu dau cu parul! 

În urmă cu două zile, „Guru bate curu’” i-a chemat la el și după ce i-a privit minute în șir fără să scoată un sunet (de fapt, el nu tăcea, ci medita la conexiunile dintre daci, traci, gepizi și noua geografie politică a planetei) le-a spus grav, apăsat și, precum Împăratul Roșu când își lua rămas bun de la copiii săi ce plecau să-și facă un rost în lume: „Dragii mei, a sosit vremea să-mi luați locul. Să duceți mai departe mesajul meu suveranist, tâmpeniile și cretinismul debitat de ani de zile, peste munți și peste văi, peste Prut și Nistru, dincolo de hotarele Moldovei lu’ Ștefan, până la tavarășcii de pe Neva și Volga.”

Impresionați de transferul de responsabilități venit din partea lui „Guru bate curu’”, Jorjelu și Ana Maria, aproape că au lăcrimat. „Precum o grăit Ștefan cel Mare, las vouă moștenire această țară, cu tot ce mișcă în ea, cu autostrăzile neterminate, cu toate energiile ce zac în solul, demisolul și subsolul Carpaților, cu FCSB ajunsă în optimile Europa League, cu show-ul păcătos a lu’ Capatos, cu Magistrala Albastră, cum îi plăcea să spună tovarășul secretar general, cu vedetele ei din emisiunea lu’ Măruță. Și apropos de vedete și pentru că nu mă pot hotărî cum să împart această moștenire apă-energie-hrană, vă declar cuplul anului în politică.”

Cu greu s-au abținut Jorjelu și Ana Maria. Atât de greu, încât stăteau ca vițelul la poarta nouă și se holbau la „Guru bate curu’.” Iar el i-a mângâiat părintește pe creștet, condamnându-i la fericire și noroc în viață, după modelul altor cupluri celebre: Dolănescu și Ciobănița, Irinuca și Benone, Florin Piersic și Angela Similea, Stana și Armin.

Luați-vă de mână și, hai, duce-ți-vă să faceți copii. Multe copii. Să afle toată țara cine sunteți și ce vreți voi dar, mai ales, încotro vă îndreptați.

De îndată au chemat Taraful lu’ Fănică Chioru și au încins întâi o horă, iar mai apoi o sârbă. Să-i fi văzut cum săltau piciorul și băteau cu talpa pământul reavăn de primăvară, pe alde Victor Ponta, Cristian Terheș, Elena Lasconi. Ba chiar și pe Jorjelu Simion care se și vede promovat în Liga Cotroceni a politicii dâmbovițene.

Crin Antonescu, singurul care nu se bucura, sta într-un colț și trist privea, după modelul cântării lui Tudor Gheorghe: Mărine la nunta ta//toate fetele cânta//Numai una-n poartă sta//Cu trei flori într-o basma//Ștergea ochii și plângea.

Și l-au întrebat dacă era bolnăvior sau dacă se certase cu vreun vecin, însă el nu răspundea, ci doar tăcea și ofta, privind în golul material din jurul său. Să-l binedispună, unii i-au spus un banc cu două blonde aflate pe plaje la nudiști, dar degeaba. Aceeași privire tristă, rătăcită, demnă de compătimit. Femeile au sărit să-i dea să bea un pahar cu apă rece, doar-doar și-o reveni, însă unul de pe margine le-o zis amuzat: „Bă, voi nu sunteți întregi la minte. Omul ăsta o refuzat berea ce i-am dat-o, și voi îl îmbiați cu apă chioară?”

Ți se rupea sufletul uitându-te la el, în timp ce petrecăreții chiuiau de mama focului: La pământ cu talpa goală//Să sară zama din oală//Și să bei vin de pelin// Că nu mai e nea Călin. Până la urmă au reușit să-l facă să vorbească. Și-a suflat nasul în batistuța de hârtie, apoi și-a șters lacrimile ce-i scăldau ochii. S-a ridicat din colțul ăla în care șezuse trist și abătut, i-a cuprins pe toți cei de fața sa dintr-o singură privire și, după ce a tras adânc aer în piept, a devoalat misterul care îl învăluise până atunci: „Mi-aș fi dorit să-l înving la vot pe Călin, dar judecătorii mi-au răpit și ultima bucurie ce-o mai aveam pe lumea asta. Și dacă aș fi pierdut, nu mi-ar fi părut rău că vorba unui prieten liberal din anii’90,’91, parcă: una e să pierzi căzând de pe un cal frumos și alta e să-ți frângi gâtul căzând în cap de pe o mârțoagă.”

Crine, ogoaie-te, frate și nu mai vorbi pe nas că râd de tine și copiii fără drept de vot. Că dacă ai fi candidat cu Călin, te halea ăla cu pene cu tot. Nu făceai nici cât a făcut Ciucă. Și nu pentru că nu ești capabil, ci pentru că în acest moment nici măcar liberalii tăi nu te vor vota. Așa că, fă bine, ridică-te, scutură-te de praf și intră și tu în horă, că auzi cum cântă lăutarii: „Mulți ar rea să-mi ia locul.”  Că acu’ trece baba cu colacii…

Prima zi de post a fost cum a fost, chiar dacă din cinci în cinci minute se uita la ceas, că i se părea că timpul stătea pe loc. La fel și a doua zi, dar cu gândul la primărie a strâns din pumni și a înghițit în sec. Ziua a treia, același scenariu, cu regim auster, așa cum își propusese. Dar asta, doar până spre prânz când, produsele astea tradiționale de post au făcut: boom! Adică explodase coleșa și orezul în el. Și-a sunat consilierul de imagine și i-a cerut să-l bage Live pe Facebook:

„Noi știm că Luca (primarul ajuns între timp senator) e jucător de șah, că a încercat să se joace cu noi toți, dar nu eu nu accept să fiu un pion, (ai dreptate. Lăiță, măcar un nebun acolo) așa cum mă și ne tratează el. Ne-a mințit, a simulat niște sondaje, dat toate mutările lui n-au urmărit decât ca regina (doamna Marieta, sună-l și mulțumește-i că te-a făcut alteță) de pe tabla lui de șah să fie candidatul PSD pentru Primăria Oțelu Roșu (aici cred că exagerezi, nu-l cred în stare pe Luca de așa ceva, dar mă rog). Este evident că asta a urmărit, să-și pună soția candidat, să o lase primar în locul lui” Vai, Lăiță, ce i-ai mai zis-o!

’Geaba l-o tras consilierul de mânecă să se oprească, sugerându-i să ia un Colebil și să bea o cană cu ceai hepatoprotector, din gama „Hepatobiliarus, 90g, Faunus Plant”, că Lăiță al nostru, pardon, al PSD-ului, se programase pe foc automat:

„Am avut niște discuții, am convenit niște lucruri, dar nu s-a ținut de cuvânt, m-a și ne-a mințit. La combinații și aranjamente, Luca Mălăiescu e artist, dar despre administrație publică nu are rost să vorbim. E suficient să vedem că Oțelu Roșu e singurul oraș din Caraș-Severin, cred că din țară, care nu are nici măcar un proiect european!”,

De ce nu ai spus așa de la început, Lăiță? Dacă au existat „niște discuții”, nu mai contează cu cine, dacă ați convenit niște lucruri și nu s-au ținut de cuvânt și te-au mințit, e clar ca bună ziua. Cineva a vrut să te țină în șah și în loc de ultima mutare, să-ți arate deștu’ mijlociu. Cineva a încercat să te ia de fraier. La fel cum l-ai luat și tu când anul trecut, în iarnă, ți-ai băgat picioarele în PSD și te-ai rugat de Jorjelu de la AUR să te primească în partidul lui. Bine, pe atunci era altceva, visai să ajungi parlamentar.

Părerea mea, pardon, a lu’ Silviu Hurduzeu, e că te-ai cam grăbit supărându-te ca văcaru’ pe sat. Că tu, chiar erai pe loc de play-off în sondajele de care vorbești. În pool position, ca să zic așa. De aia zic, te-ai prea grăbit, dar nu dispera, Lăiță, tată. Ești încă în putere și ai viitorul de AUR lângă tine. Dacă nu reușești să ajungi primar susținut de Jorjel și ai lui, apucă-te și refă mișcarea artistică de la Marga, cea cu cântece patriotice autentice din repertoriul dacilor, geților, tracilor, gepizilor, gugulanilor, ca atunci când o să ne întâlnim să ne putem saluta cu tradiționala urare: „Succes corului din Marga.”

Că, după ce a rezolvat problema gunoaielor din oraș, a ciorilor din Parcul Dragalina, a gropilor din asfalt, după ce a convins-o pe directoarea Casei de Cultură, Stana Stepanescu, să semneze, la el în birou, de trei ori pe zi condica de prezență la lucru, să pună astfel punct bârfelor cum că, vezi Doamne interpreta de manele nu ar prea da pe la Casa de Cultură, și l-a obligat pe Stelică Cornea să renunțe măcar la una din cele trei lefuri pe care le primește prin primărie, Felix gugulanu’ a simțit nevoia să se odihnească. Nu mult, doar câta. Dar nu să cucăie la lucru ori să plece la fotbal din timpul ședințelor de consiliu local, ci să gândească o strategie  de dezvoltare, nemaivăzută și nemaiauzită în Gugulania.

Și ce credeți că i-a trecut prin cap într-o dimineață, în timp ce-și bea cafeluța? Să construiască un aquaparc la Caransebeș. Unul cu apă termală, după modelul celui de la Mako, din Ungaria. Că văzuse el niște studii geologice de dinainte de ’89, cum că municipiul stă pe pungi de apă termală care fac legătura, de-a lungul falilor tectonice, între apele sulfuroase și tămăduitoare de la Herculane și cele de la Calacea, Gyula și Mako. Ba, după unii, chiar și cu celebrele fiorduri norvegiene. O adevărată mană cerească nu doar pentru Caransebeș, ci și pentru România aflate în identificarea unor surse alternative de dezvoltare pe verticală a economiei zonei. Cică, de fapt, marea miză a războaielor duse de Traian împotriva lui Decebal nu a fost aurul de la Roșia Montană, ci apele geotermale de la Caransebeș, că,  vorba lu’ Călin Georgescu: „Cine are H2O, va stăpâni lumea!”

Toate astea îi trec prin cap lui Felix în timp ce, aproape zilnic, își bea cafeluța și paharul cu apă rece la Palace. Care Palace? Ăla în care se jura că nu va pune piciorul în viața lui. Fieful pesediștilor din județ de care Felix făcea mișto ori de câte ori avea ocazia și despre care spunea că: „Vreau să fac aceste precizări întrucât am fost acuzat că la un nou mandat de primar voi candida din partea PSD… Datorită acestor întâlniri se acreditează ideea că aș avea eu vreo înțelegere cu PSD, cum că aș fi sprijinit de ei sau că voi deveni membru al Partidului Social Democrat. Aceste lucruri nu se vor întâmpla niciodată! Deși niciodată să nu spui niciodată, eu pot spune că nu voi părăsi tabăra liberală pentru nici un alt partid, niciodată! Felix Borcean nu va candida niciodată sub sigla PSD sau va face jocul PSD vreodată!”.

Câtă dreptate ai avut, Felix: și minciuna e o vorbă. Și atunci, cum o să te creadă cetățeanul de la Rusca, Cârpa sau Sacu când îi spui că visezi cu ochii deschiși la aquaparc, băi termale și cai verzi pe pereți?

Cu un asemenea istoric, rămâi năuc când o auzi spunând adânc, din străfundul puțului gândirii: „Pentru că degeaba avem noi tancuri de ultimă oră, dacă nu avem o autostradă sau un pod pe care poate să meargă acel tanc.” Că cum să vă întreb ca să nu mă înțelegeți greșit? Dumneavoastră credeați că încă mai există creiere bombate, în stare să debiteze enormități de acest gen? A, nu, să nu vă duceți cu gândul la mințile crețe îndopate cu miez de nucă. Că nu e așa. Astea despre care fac vorbire sunt mai evoluate. Mult mai elevate. Ceva din categoria: „Dacă politician nu m-aș fi făcut, mi-ar fi plăcut la circ, să fi râs toată lumea de mine.”

E suficient indiciul pe care vi l-am dat? Cum, Raluca? Raluca Turcan? Nu, sunteți departe. Raluca era expertă în enormități de alt gen. De pildă, în umor negru. Prietenă foarte bună cu statuia baronului Samuel von Brukenthal din Sibiu căruia i-a urat la „Mulți ani” la 300 de ani de la moarte. Ba, era cât pe aci să-i cumpere un cadou și flori și să se ducă la cheful organizat de acesta. Noroc cu o prietenă liberală care a tras-o de mânecă: „Un’ te duci, fă, că te faci, dracu, de râs. Că ăsta e mort de când lumea.” La care ar fi răspuns nevinovată: „A, da? Și eu care credeam că Sami bacsi chiar trăiește! ”Deci, Raluca dădea pe goarnă alte tâmpenii de râdeau și curcile de ea, dare nu, nu e ea autoarea declarației.

Veorica Dăncilă? Hai, mă, nu fiți răi. Veorica avea destule păcate, care se trăgeau de la faptul că la ea cultura porumbului era baza. A porumbului înaintea primei prașile și a prazului de Videle, dar chiar și așa n-aș fi văzut-o în stare să debiteze teorii despre efectul nociv al asfaltului autostrăzii A1 asupra șenilelor tancului model Tiger. Că oricât de toantă au văzut-o unii, avea și ea limitele ei de prostie.

Dacă Raluca și Veorica n-au spus una ca asta, iar pe Nuți Udrea o scoatem din ecuație, pe motiv de pedeapsă cu executare la Târgșor, atunci măgăreața pică, ați ghicit, pe Elena Lasconi. Draga de Ilenuța, candidata noastră, a tuturor, pentru Cotroceni. Care, mai mult ca sigur, confundă câmpiile cu drumurile județene, naționale și autostrăzile (atâtea câte sunt ele), cerându-i, imperios, lui Grindeanu să termine mai repede autostrăzile, să aibă pe unde circula tancurile.

Doamne, pupa-ți-aș tălpile Tale, Doamne, nu ne mai trimite oameni ca ăștia să ne conducă. Cum ne-am descurcat până acuma, ne-om descurca și de acum înainte!

Cam așa era mai de mult când, copil fiind, venea haidamacul din capătul străzii să-l apere pe fra-su cu nasul spart și plin de sânge.

– Ce ai avut, bă, cu el?

– Păi nene, el o început primul să dea în mine. Eu ce să fi făcut? Să fi stat cu mâinile în sân?

– Niciun nene și tacă-ți fleanca aia, că aici eu vorbesc. Tu doar asculți. Ai înțeles?

– Păi dacă el a dat primul…

– Și dacă el o dat, tu trebuia să faci la fel? Ia vezi că cu mine nu-ți merge ca cu prostul ăla de dinaintea mea care te-o învățat să fii obraznic. Eu îți umplu nasul cu borș cât ai zice pește.

– Păi…

– Niciun păi, nu ți-am dat voie să vorbești. Vorbești la tine acasă, nu aici. Ce ai avut de spus, ai spus. Și  dacă nu taci, îți trag un șut în cur, de nu te vezi. Te calc în picioare, bă. Ei, drăcia dracului.”.

Toate astea mi-au venit în minte în timp ce urmăream aseară showul televizat de la Casa Albă. Câteva precizări se impun: Zelenski nu a primit un șut în cur, ci a fost poftit, imperativ, să facă pași, iar numărul haidamacilor de pe maidanul copilăriei s-a dublat între timp.

Da, asta este America, țara tuturor posibilităților!

Pe drum, Jorjelu, șeful lui de la partid, dă alarma: „Bă, unde sunteți, bă? Că-l arestară pe Călin și voi umblați brambura. Hai, fuga la Parchet până nu dau ăștia drumul la dictatură și termină cu democrația.” Cu mic, cu mare, toți aleșii lu’ AUR vin într-un suflet la locul de adunare indicat de Jorjelu. Iau poziții pe trotuar, pe carosabil, pe garduri, care cu vuvuzele, care cu pancarte. Mai de la țară (atenție a nu se confunda cu expresia de la coada vacii), don deputat de Caraș-Severin Samuel (Sami pentru prieteni; cu „i”, nu cu „y” în coadă), l-a întrebat sfios pe Jorjelu: „Boss, eu unde stau?” Jorjelu l-a privit lung și văzându-l fără o vuvuzea la el, fără o bucată de carton pe care să fi scris ceva de dulce împotriva lui Ciolacu (chiar dacă ieri a fost zi de post) l-a trimis la grupul cel mai gălăgios, responsabil cu strigăturile populare, variantă nouă: „Frunză verde măr domnescu// Îl pitiră pe Georgescu.

Între două strigături din folclorul nou, Sami, scuze, don deputat Samuel și-a sunat subalternii de la Reșița: „Bă, să știți că sunt cu toată trupa la Parchet să-l susținem pe don președinte și s-o încurajăm pe Cristela, soție și mamă iubitoare de popor, apă, aer și energie. O să vă fac cu mână să mă vedeți, să nu credeți că vă mint, dar numai dacă vă uitați la televiziunea poporului a lu’ Ancuța, că doar acolo avem voie să ne uităm în camerele de luat vederi. Bine, bă?”

Într-o altă pauză, s-a dat de-o parte și a intrat în direct: „Astăzi trăim una dintre cele mai cumplite zile de după căderea comunismului. Dacă se confirmă că omul votat de peste două milioane de români a fost ridicat pentru acuzații de «fascism» și alte bazaconii de acest fel, înseamnă că intrăm oficial în dictatură, iar această zi va rămâne în cărțile de istorie drept ziua în care democrația a murit. Bă, ce discurs de politician responsabil, în stare să moară de gât cu vânzătorii ăștia de țară și de neam.

După ce și-a tras sufletul și și-a suflat nasul, că totuși afară era iarnă. și-a sunat omul de încredere: „Bogdane, îți place, frate, cum le-am tras-o? Eu cred că le-am zis-o bine. Tu ce părere ai?” „Foarte bună, i-ar fi răspuns acesta. Declarația ta am s-o citesc astăzi în ședința Consiliului Local Reșița. Sper ca primarul Nelu Popa să nu aibă nimic împotrivă. Aș fi citit-o și la stația de radioficare a stadionului din Valea Domanului, numai că sâmbătă CSM joacă în deplasare. După cum vezi, fac tot ce depinde de mine ca să fie bine.”

Sami, scuze, don deputat Samuel Miclău, a stat puțin și a ascultat atent și entuziasmat: cât timp există astfel de tineri, țara asta nu va pieri. „Bravo, Bogdane, așa te vreau. Și să nu uitați, sâmbătă să fim milioane în stradă.”