Viață grea, mon cherule, viață grea. Să prestezi trei ore pe săptămână (trei!!!) și 15, cel mult, pe lună, pentru 12.000 de lei, plus alte „mizilicuri” bănești, drept bonus, nu e de ici, de colo. Măsura e una corectă. La fel o gândit și Marcelu când i-o spus lu’ Ciucă:

– Decât să ținem ședințe cu doi, trei oameni, mai bine îi trimitem acasă. Că între noi fie vorba, sunt și ei oameni, nu mașini. Nu roboți. Să se bucure de primăvară, să se recreeze în sânul naturii, mai ales acu’ când, vorba cântecelului învățat la grădiniță: Înfloresc grădinile// Ceru-i ca oglinda// Prin livezi albinele// Și-au pornit colinda.

Nea Nicu, care nu-i iese din cuvântul lui Ciolo, l-a asigurat că așa e:

– Ai dreptate, Marcelule, i-ar fi zis nea Nicu. Să se ducă că au și ei nevoie de odihnă. Că m-am uitat la senatorii mei liberali, cât de supți sunt la față, cât de incoerenți sunt la interviuri. E clar, că sunt epuizați fizic, dar și psihic după atâta lucru. În ultimul timp i-am văzut tot mai apatici, lipsiți de vlagă. Nu mai performează, Marcelule, și asta mă îngrijorează. Că dacă ar ieși bătrânul Brătianu din cavoul lui și i-ar vedea… mamă, mamă. S-ar îmbolnăvi instant, nu alta.

– Nu te agita, mon cherule, că și ai mei sunt la fel. Lucrul ăsta l-o observat și bătrânul Iliescu, care m-o sunat într-o noapte, pe la două.

– N-avea somn, săracul de el… Reumatismul, cine știe!

– Stai să vezi ce mi-o zis: «Măi, dragă, Marceluș, că așa mă alintă el pe mine, îmi place cum combați, cum te implici peste tot. Îți admir destoinicia și cerbicia cu care abordezi orice proiect de țară. Repet, îmi placi, dar ți-aș recomanda să-i mai împingi de la spate pe ai tăi că s-au cam lăsat pe tânjală în ultima vreme.» Sincer, chestia cu tânjala nu mi-a picat bine, că tot așa îmi zicea și mie tata să pun mâna pe carte, că de nu ajung covrigar ca nea Costică, vecinul nostru.

Nu știam dacă bătea vreun apropo sau o spunea doar așa, să se fi aflat în treabă la ora aia. Eram în dilemă. Bine, nu în aia literară că, ți-am spus, eu toată viața mea am fost cu covrigii, cu hau, hau, nu cu reviste literare.  Până la urmă, tot bătrânul m-a lămurit ce fusese cu telefonul ăla din miez de noapte.

– Cum așa?

– Că dacă mai merg zilele astea pe la Buzău, să-i aduc și lui câțiva covrigi cu susan, că de ăștia îi plac lui și lu tanti Nina, dimineața la cafea cu lapte.

– Și i-ai adus?

– I-am adus o plasă, de aia cu un leu și cincizeci de bani, dar nu asta am vrut să-ți spun.

– Nu te înțeleg, Marcelule.

– Ce-i atât de greu de înțeles, nea Nicule? După ce m-a sunat bătrânul mi-a venit ideea cu programul ăsta de lucru, în regim hibrid. Că ce e prea mult, strică și, zău, nu vreau, ca peste ani, să ajungă vreunul dintre ei să ne sune noaptea, să-i aducem covrigi sau vreo legătură de ceapă, de la țară. Că acolo te duce politica. Te îmbolnăvește, nu alta.

– Ai gândit bine, Marcelule. Că boală grea ca surmenajul ăsta nu e nimic pe fața pământului

.

Am avut o școală, una dintre cele mai performante din Europa (cu siguranță că mă vor înjura mulți), și au venit unii,  au uns-o cu slănină s-o mănânce câinii. Cu bun-simț, câinii n-au mâncat-o, dar s-a ales praful de ea. Am avut și o agricultură, și iar vor spune unii că aberez, cu producții mari la grâu, porumb, floarea soarelui și ce s-o mai fi cultivat la vremea aia, cu zootehnie, sistem de irigații în care unii, frați cu ăia care au trimis la topit industria, care, să ne înțelegem, nu era a lui Ceaușescu, și-au băgat picioarele, distrugând tot ce le-ar fi amintit despre regimul comunist.

Ce avem astăzi? Uzine, combinate, mine închise ori puse la pământ, sate triste și golite de viață, bătrâni îngenunchiați și condamnați de neputința celor care conduc România de 34 de ani, copii orfani, cu părinți în viață, tineri ce halăduiesc în Europa celor bogați. Și ce mai avem? Avem printre cele mai mari prețuri la produsele alimentare din Europa, importăm tot ce altădată produceam grație „prăpăditelor” de CAP-uri și IAS-uri, și fabrici de mezeluri. Importăm anual 500 de mii de purcei, în mare parte din Ucraina care e în război, pentru că scroafele noastre s-au făcut afurisite și nu mai vor să se reproducă.

De parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, vin cei de la Autoritatea Națională Fitosanitară și spun că, în urma controalelor și analizelor de laborator, au constatat că spanacul, ceapa verde, mărarul și pătrunjelul conțineau reziduri de pesticide cu valori mai mari decât limita maximă admisă. Știam, sau cel puțin așa bănuiam că stă treaba la roșii, ardei ori vinete, că le sunt grăbite coacerea. Sub nicio formă nu mă gândeam ca acest lucru să fie posibil și la amărâtul  ăla de pătrunjel  care dă gust mâncării noastre. Sau la mărarul care, între noi fie vorba, și-a pierdut până și din mirosul de altădată, dar și-a dublat prețul între timp.

Durerea e că, în timp ce noi de mirăm și ne lamentam, pe cei care ne servesc pătrunjel, mărar și alte astfel de produse îmbâcsite cu pesticide, îi dor la bască de controalele astea. Plătesc amenda, apoi o iau iarăși de la capăt, în timp ce noi ne căutăm de sănătate în spitale.

Nu mai departe săptămâna trecută când, nemaiavând în cine să dai, te-ai legat de vicele CJ, Marius Isac, interzicându-i lui și membrilor Bisericii Baptiste din care face parte, să meargă în centrele de bătrâni și copii instituționalizați. Vorba ta, Puiuc, „Oricine dorește să ajute persoanele cu nevoi din centrele sociale e binevenit să o facă și nu cred că cineva întreg la minte ar putea să refuze.” Și atunci, tu de ce i-ai refuzat? Pentru că nu ești întreg la minte ori că Marius Isac nu a a făcut o cerere scrisă în acest sens? Să nu spui că în paranoia ta ți-a fost teamă că Isac va merge la oamenii aceia bătrâni sau la tinerii ăia care nu au drept de vot (pentru că nu au 18 ani) să le spună: „Votați PSD și pe Silviu Hurduzeu.”

Auzi, Romi, da acu’ un an, acu’ doi ani, Marius Isac ți-a cerut permisiunea să intre în aceste centre sociale împreună cu prietenii săi de credință? De Paște, de Crăciun, de 8 Martie sau cu alte ocazii, ți s-a adresat în scris pentru a merge cu cadouri la oamenii de acolo? A, înțeleg, atunci era liberal ca și tine și nu avea nevoie de nicio aprobare. Atunci făcea campanie pentru PNL, nu ca acum pentru PSD. Așa e?

Bă, Romi, tu chiar crezi că voturile alea (30, 40 sau cât or fi ele în final), s-ar fi dovedit decisive pentru câștigarea alegerilor de către un partid sau altul? Cu alea 30, 40 de voturi te-ar fi bătut Hurduzeu? Mă îndoiesc că de ele ar fi depins soarta alegerilor la Consiliul județean. Și știi și tu treaba asta, mai cu seamă că te lauzi cu sondajele plătite de tine. Nu, nu au nicio legătură cu votul final. Ai vrut să te răzbuni, să-l pui la colț pe Marius Isac pentru că a trecut la PSD. Ai făcut-o cu răutatea la care nici măcar în Postul Paștelui nu poți renunța.

Dar ce uiți tu, Puiuc, e nu lu’ Marius Isac i-ai făcut un rău, ci acelor persoane cu care viața a fost mai puțin generoasă. Acelor oameni care așteaptă cu lacrimi în ochi orice vizită de acest gen în preajma sărbătorilor, când fiecare încearcă să fie mai bun și să ofere din prea plinul lor. Dar cum să înțelegi tu una ca asta?

– Nea Nicule, nu te lua după mine, că eu mai treabă la guvern, i-ar fi spus Ciolo.

– Păi și eu am treabă, vin cu tine, mergem pe jos, mai povestim de una, de alta…

– Vino, dar vezi că eu trec  pe la cumătrul meu ce-o fost în weekend la Buzău, care m-o sunat să mă duc că mi-or trimis ai mei o placă cu câteva legături de ceapă verde și usturoi, ouă de casă și câțiva covrigi. Așa că tălică poți să rămâi, să socializezi cu coloneii și generalii, să închini un pahar cu șampanie, i-o spus prim-ministrul înainte de plecare. Dacă nu vrei, te iau cu mine, dar trebuie să aștepți în fața blocului până urc eu la 7. E bine așa?

– E foarte bine, Marcelule. Vin și eu, că știi bine, eu carne nu mănânc, că țin post, de băut nici atât, că mă cam supără ficatul de la o vreme. Și ca să-ți spun pe-a dreaptă, n-am niciun chef să-l ascult pe Iohann cum se laudă că va ajunge mare în NATO.

– Poate ajunge, nea Nicule, de unde știi matale că n-ajunge?

– N-ajunge, Marcelu, ascultă la mine. Că ăsta nu-i bun de nimic, nici armata n-o făcut-o. Și dacă o fi făcut-o, la termen redus, cum era pe vremuri dacă intrai la facultate din prima, te aigur că a uitat cum se ține o pușcă în mână. Să-l fi avut sub comanda mea în Irak, scoteam untul din el, nu alta.

Marcelu bănuia unde avea de gând să bată prietenul său: bătălia de la Nasiriyah, din 2004, când el conducea Batalionul „Scorpionii Roșii.”

– Și chiar așa rău a fost, nea Nicule, cum am citit și eu pe net? Că au dat năvală șiiții ăia peste matale ca turcii peste Ștefan cel Mare?

Ciucă, oprindu-se în loc și oftând:

– Chiar mai rău de atât, Marcelule. Că turcii când au năvălit, moldovenii au incendiat câmpurile cu grâu, orz și orzoaică, au otrăvit fântânile și au asmuțit asupra lor toți câinii fără stăpân din Moldova, pe când eu și scorpionii mei ce să fi incendiat? Ce fântâni să fi otrăvit, că apa o beam din peturi. Că în jurul nostru era numa’ nisip cât vedeai cu ochii! Cum îți spuneam, ne pregăteam de culcare. Ne-au luat ca din oală. Trăgeau cu AG 7 și ne șuierau pe la urechi proiectilele și gloanțele kalașnikoavelor. A fost iadul de pe pământ.

– Bă, frate, ce mi-e dat să aud. Citisem eu ceva pe net, dar nu mă gândeam la o grozăvie ca asta. Uite cum mi se zburli părul de pe braț.

– Să-ți spun ceva în premieră. Ceva ce n-am mai spus la nimeni. Când au terminat gloanțele și proiectilele au început să tragă cu praștii asupra noastră, de am crezut că e sfârșitul lumii. Cu pietre cât oul de porumbel. Nu știu de unde le luaseră, dar aveau buzunarele pline cu pietre.

– Bă, nea Nicule, așa ceva parcă numai în filme vezi. Acum înțeleg de ce te-au făcut ăștia erou. De fapt, doar au zis, că de făcut încă nu te-au făcut. O să vorbesc eu cu ăia de la manualele alternative de clasa VIII-a să te pună măcar lângă Mircea cel Bătrân. Față în față, el pe pagina cu număr impar, matale pe cea cu număr par.

– Faci mișto de mine, Marcelule, dar să știi că chiar așa au stat lucrurile..

– Cum să fac, bă, nea Nicule mișto de tălică? Că matale ești neprețuit.

Și au tot mers la pas prin București, până au ajuns în fața blocului în care locuiește cumătrul lu’ Ciolo. Iar de acolo mai departe, până la guvern, răspunzând la salutul oamenilor muncii, semn că aceștia îi iubesc și îi prețuiesc în egală măsură pentru ideea cu listele comune la europarlamentare.

În tot acest timp, dansatoarele românce i-au făcut galerie colegei lor la modul superlativ: că era fată cuminte, că învața bine, era cuviincioasă  și ascultătoare (erau vremurile în care până și domnișoarele salutau vecinii și cunoscuții mai în vârstă cu tradiționalul „săru’ mâna tanti! săru’mâna nenea!”) că nu fuma, că nu punea gura pe alcool, ci doar pe Cico (la modă pe atunci), cafea nici atât. Ce mai, o fată cuminte, cuminte, numai bună de măritat. Adică, un îndemn pentru puștanul care o sorbea din ochii gen: „Ia-o, bă, și du-o la tine acasă, dacă vrei să fii fericit câte zile vei avea.”

În fiecare zi, același laudatio până când, o franțuzoaică, get-beget, conducătoarea grupului, a întrebat curioasă: „Ce înseamnă la voi fată cuminte?” La care, colegele dansatoarei cu ie, poale, catrință și ciupag au înțeles că sosise momentul să le arate adevărata față a fecioarei crescută așa cum se cuvine, rezumând într-o propoziție (hai, o frază) tot ce aveau de spus: „Fată cuminte înseamnă acea fată care nu început viața sexuală.” Pe atunci era o rușine să se fi încurcat cu tot felul de hăndrălăi. N-au mai continuat, pentru că franțuzoaica care întrebase a izbucnit în râs: „La noi fata cuminte este fata care nu se droghează, nu sparge bănci, nu se prostituează, nicidecum cea care se culcă cu bărbații.”

Ale noastre dansatoare și-au făcut cruce și au scuipat în sân, cu gândul la depravatul de Occident. Au trecut anii și nu ni se mai pare anormal că fetele își încep viața sexuală la 14-15 ani, și nici nu ne mai mirăm că se droghează sau se prostituează. Să nu mai vorbim de comportamentul din școală, de pe stradă sau din familia împrăștiată în toată Europa: tatăl la Londra, mama la Roma, bunicii la Pârneaura, iar copiii, navetiști prin viață. La acest capitol stăm bine, chiar foarte bine. Suntem cel puțin egalii perversului Occident de care le vorbea parizianca în urmă cu treizeci de ani și mai bine.

Ei, de s-ar mai întoarce vremurile, cele cu fata cuminte, ascultătoare, harnică și devreme acasă…

Mișu Tudose, privind la el cu empatie:

– Nărod ești, bă, Rareș. De ce dracului nu ai spus chestia asta aseară, hâc, scuze, când eram toți laolaltă, să nu mai fi depus listele comune la europarlamentare? Când ne-ai albit cu pupăturile tale. Mai ales pe Găbiță Firea, că dacă o fi văzut Pandele seara la televizor, cu siguranță, o retrage de pe listă.

– Pardon, ce seară, Mișule? Ce întâlnire? Ce Găbiță, ce Pandele, că nu înțeleg? Fii explicit, că nu înțeleg nimic.

Tudose, turnând în pahar un trăscău de la bar:

– Bă, tu chiar vorbești serios? Chiar nu-ți amintești când m-ai pupat cu foc, de m-am mirat și eu după câte mi-ai zis de-a lungul timpului? E drept, pe multe le-am uitat, că n-o să fiu supărat pe tine toată viața, dar pentru aia, cum că stau toată ziua la bufetul parlamentului de la Bruxelles, nu te iert cât trăiesc, hâc… pardon!

– Ce dracu, Mișule, ți-am mai spus, pune și tu mâna la gură că stropești tot în jurul tău. Și nu te mai oftica atât, că și tu ai făcut mișto de mine, când ai zis că mi-am pus chiloții peste pantaloni și pelerina aia de ploaie pe care o am din liceu și am început să zbor ca SUPERMAN. Așa că suntem chit!

– Și nu-i așa?

– Bă, Mișule, tu știi ce-au mai râs ai mei de la partid de mine? Să-l fi văzut pe Boc: „Ce bă, a ajuns Tudose să râdă de tine? Hai, să fi râs Ciolacu, treacă, meargă, dar Tudose, bă?”

– Păi eu ce am, bă? Ciolacu e cu două perechi și eu…hâc…

Batistuță râzând:

– Eu de unde să știu? Mi-o zis doar să mă uit la tine, să văd ce față ai când te întorci de la bufet.

Furios, Mișu Tudose către lăutari:

– Băgați, bă, ceva de inimă albastră, nu stați ca momâile.

– Șăfu’, să-i moară mama și să-i crape ochii lu’ ăla de te minte: nu mai putem de somn, că de asară ne-ai mânat ca pe caii de cursă. Mânca-ți-aș gurița ta cu care vorbești engleza în parlamentu’ de la Bruxelles, lasă-ne să ne odihnim și noi, că dăsară avem cântare la o paranghelie în mahala.

– Mai una și gata!

Coace Doamne prunele// Să umplem cazanele// Să curgă rachiu pe țeavă// Ca să beau cu mâna dragă

– Vezi, bă, Mișule, așa îmi place mie: întâi să ne porcăim și apoi să ne petrecem, cu lăutari, de dragul și pentru binele electoratului nostru. Că îl băgarăm în Schengen, îi mărirăm pensiile, ieftinirăm prețurile la dragavei și urzici și vorbim și cu Marcelu să scoată TVA-ul la lumânări, colivă și locuri de veci. Și acu’ o făcurăm și pe asta, cu listele comune, tot pentru lui!

– Bă, Rareș, să știi că îmi placi, că dă din tine ca dintr-un om bătrân și înțelept. Hai, vino să te pup pe creștetul ăla rebel.

Ce a căutat Giusi la Vestea? Păi ce să caute în afară de oarece ședințe foto cu ministrul, cu secretarii de stat, cu clădirea ministerului, cu portarii și parcarea din fața ministerului? Că așa e când partidul te pregătește să candidezi pentru a treia oară pentru primărie. Trebuie să primești botezul focului. Să impresionezi nu doar o comună, ci un județ întreg. Cineva l-a sunat cu o seară înainte și l-a întrebat: „Domnul Giusi? Sun de la cabinetul domnului ministru care vrea să știe ce program aveți mâine. Dacă agenda de lucru vă permite, domnul ministru vă așteaptă la dânsul la un ceai, o cafea sau o apă și la o fotografie.”

Cum să fi ratat o astfel de ocazie? A  îmbrăcat costumul cel bun, asortat la cravată și, pentru că tot fusese paștele catolic, a pus la pachet câteva ouă vopsite în galben (cu sigla PNL în vârf), să ciocnească cu ministrul, drob, pască, o sticlă cu răchie, ca așa se duce la București, în vizită. Au discutat ca între doi vajnici politicieni, iar la plecare,  să dea bine la electorat, l-au pus să stea la fotografia de grup între un fost ministru, Marcel Vela, și unul actual, Adrian Vestea, flancat de doi secretari de stat. Cu o poză ca asta, veșnicul candidat la primăria din Carașova poate visa frumos.

De bucurie, și-a scos laptopul și a mulțumit pe Facebook tuturor celor care i-au făcut ziua plăcută: „Multumesc frumos pentru tot ajutorul acordat comunei Carasova domnului ministru Adrian Vestea si domnului secretar de stat Daniel Surdu de la Ministerul Dezvoltarii ! Multumesc pentru sustinere domnului senator Ion Marcel Vela, presedintele PNL CS si domnului secretar de stat ALIN MUNTEAN, secretar de stat al Vicepremierului Romaniei CATALIN PREDOIU ”. Ar fi vrut să le mulțumească și lu’ nen-su Ciucă și lu’ Batistuță, dar copleșit de emoții a uitat să o facă. A promis în schimb, că dacă va ieși primar, îi va invita pe cei doi la un grătar, la el, la sălaș.

Măi, nea Giusi, din respect pentru prietenii matale pe care i-ai înșiruit mai sus, tălică în ce calitate ai fost la ministrul Vestea? În cea de reprezentant fără portofoliu al vecinilor de pe ulița pe care stai ori de om de încredere a lu’ Puiucu? Sau, poate, în cea de om simplu care simte el nevoia în străfundul sufletului său să aducă un omagiu fierbinte unui ministru?

A, ai început campania electorală și ce ți-ai zis, hai să mă lansez chiar în biroul unui ministru. Așa e? Frumos și ingenios, că așa face un politician  responsabil, căruia îi pasă de tot ce mișcă pe plaiuri carașovenești: râul, ramul și ce-o mai fi pe acolo. Dar ai grijă, fă ce știi și ieși primar odată, că s-ar putea să pici în extrema cealaltă, cea cu: s-a născut talent și a sfârșit speranță.

Băiat de cartier, cu mult bun simț și obrazul subțire, Găbiță a recunoscut din prima că n-are nicio taină cu postul respectiv, că nici măcar n-a jucat vreodată la păcănele sau la pariurile alea online,  doar că, și aici e partea interesantă a politicianului român, ar fi fost rușine, ba chiar nesimțire curată, să le fi spus un nu categoric celor din ministerul Finanțelor care s-au gândit să pună pe o funcție atât de importantă un frizer, pardon, un hair-stilist.  Că n-ar fi vrut să fie  luat în șuturi de vreun liberal cu funcție: „Cine ești tu, bă, de refuzi propunerea noastră? Dacă partidul zice da, păi așa rămâne. Știe el de ce te pune acolo.”

Ce să fi făcut bietul om? Să se fi pișat contra partidului? Pardon, contra vântului? Să avem rezon, coane Iancule. Precaut, și-a adus cu el diploma de frizer, trusa cu briciul din dotare, piaptenul finishing, pămătuful din păr de bursuc, pomadele pentru păr și bătrâna colonie. Nu de alta, să mai facă un ciubuc în timpul lucrului, că el săracul le-a spus de la început: „Strict pe domeniul jocurilor de noroc nu pot să spun că am o experiență. (…) Dacă mă puneți să știu legislație pe domeniu chiar nu vă pot ajuta. Am fost numit acolo pentru că atunci când mi s-a dat o sarcină, am dus-o la capăt”. Poți să-i reproșezi ceva lu’ Găbiță? Nu, dar a acceptat, de dragul partidului, ministrului, a progresului și propășirii în țara noastră minunată. Că acolo s-ar fi ajuns cu bărbierul ăsta din Sevilla, pardon, din Ghelmegioaia sau de unde o fi el.

Noroc cu Marcelu căruia i-o șoptit o păsărică. Că după numai două zile, Găbiță al nostru și-a luat trusa cu ustensile și s-o întors la meseria lui de bază. Bine a făcut, dar oare câți bărbieri și frizeri din ăștia mai sunt prin ministere?

A încercat el să mai comenteze pe la colțuri, că ar fi bine ca nea Nicu să vorbească cu Iohannis să-i scoată de la guvernare pe pesedei, sau să-i convingă pe Orban, Cîțu, Crin Tăriceanu, chiar și pe Cataramă și Stoica să lase ambițiile și să se întoarcă în PNL, dar fără rezultat. Ba, a apelat chiar și la nucleul dur din PNL, ăla din Ardeal, cu bufonul de Batistuță în frunte, dar toți i-au zis-o de la obraz: „fugi cu cercul, că vorbești pe nas.”

Toate au ținut până într-o zi când și-a zburlit coama „Leul deșertului”, eroul nostru în timp de pace de la Nassiriya.  „Mucles, i-ar fi retezat-o scurt neica Nicolae Ciucă.  Bă, tu chiar ești nesimțit. Toată ziua, bună ziua te legi de prietenul meu Marcelu și de-ai lui. În loc să le pupi mâna pe unde-i întâlnești că, vorba aia, datorită lor ești la putere, troncăne gura fără tine. Înțeleg că ai trecut și pe la ăia glumeți, de unde te-au externat cu diagnostic clar de «plecat de acasă cu pluta», dar nici chiar așa. Potolește-te Virgilică, tată,  că de nu fac instrucție cu tine de nu te vezi. Din culcat, târâșiuri și pasul piticului nu te scot, ei drăcia dracului.”

Și Virgil s-a conformat, că nu e vreo filosofie și nici nu e nevoie să fii deșteptul pământului, să înțelegi mesajul lu’ neica Nicolae Ciucă. Dovadă că, de la discuția avută cu acesta, o ține întruna pe la televiziunile la care ajunge:  „Trebuie să mergem înainte cu PSD-ul, pentru că este singura soluție de guvernare și de stabilitate în momentul de față, dar repet, nu sunt corecți față de noi. O spun așa, cu un nod în gât, nu avem altă soluție, decât o alianță în continuare cu PSD-ul”.

Virgilică, tată, poa’ să ți se pună o sută de noduri în gât că, știi cum e: „capul face, capul trage.” Așa că, ciocul mic și joc de glezne și vorba lu’ neica Nicolae Ciucă: „Taci și înghite!”, că altfel nu te văd bine.

Sigur, nu Taraful de la Galicea Mare și nici vioriștii de la Buriluța, ăia cu hitul lor: „Am cartofi, dar n-am ulei// și fac foamea lângă ei”, ci guriste care să detensioneze atmosfera, torogoate, sax-uri sopran, clape.  S-o fi săturat săracul de scandaluri, nervi și plângeri la Poliție și Parchet, de DNA, DIICOT și drumuri la tribunal. Schimbă placa.  Vrea ca toți consilierii județeni, indiferent de culoarea politică, să vină la ședințe ca la o petrecere, relaxați, să se simtă bine și să plece liniștiți acasă.

Deci, a renunțat  la muzica disco și o dă pe populară. A vorbit deja cu doamna Ramona Vița (care a și fost prezentă la ședința de joi a CJ) să intre în echipa liberală și femeia a înțeles din prima cât de apreciată îi este munca,  din moment ce însuși președintele Romeo Dunca apelează la dânsa. Mai mult de atât, a realizat  ce responsabilitate va apăsa pe umerii săi de acum încolo. Cu toate acestea, n-a mai stat o clipă să se gândească și a acceptat cu entuziasm și bucurie propunerea Puiucului, de dragul Bârzavei, a Semenicului, Zorlențului Mare și a Muntelui Mic. convinsă fiind  că, prin activitatea ei viitoare în Consiliul Județean va contribui la bunăstarea și fericirea tuturor cărășenilor, indiferent de culoarea politică. Între noi fie vorba, ce-și poate dori mai mult de atât un ales județean sau un numit al președintelui Dunca?

Personal, eu cred că doamna cântecului bănățean s-a grăbit puțin. Dânsa merită mai mult decât un loc de consilier sau de sfătuitor în echipa lui Romică, chiar dacă moftangii cârcotesc pe la spate că, „Dacă și Ramonica a ajuns să facă politică, ne-am dat dracului de tot”. Posturile  astea sunt pentru muritorii de rând care își rotunjesc veniturile modeste de la locurile de muncă. Căci, dacă ne luăm după bis-urile de pe scenă, după dedicațiile de la petreceri, după like-uri și lovelele de la nunți și botezuri (fără număr, fără număr, vorba lu’ Guță), cu siguranță i s-ar potrivi funcția de șefă a Culturii cărășene, mai cu seamă că postul este liber și liberalii sunt în căutarea omului potrivit, la locul potrivit.

La înțelepciunea lui, sunt convins că Puiucu va face ce trebuie pentru noi toți cei care am crescut cu cântările Ramonei Vița!

Poate unii vor zice gata, de azi PNL va avea din nou majoritatea în Consiliul Județean (cu cele patru voturi ale PMP) și îi va da la gioale PSD-ului ca și înainte. Că Romi o va lăsa mai moale și se va da cu lugu, lugu pe lângă Lucică. Cei care se uită atenți la comunicatul PMP își vor da seamă că e doar praf în ochii alegătorilor. Comunicatul ăla e făcut în pripă, pe genunchi, numai să  scape Lucică de gura lui Tomac care ar vrea ca și în Banatul de Munte să funcționeze Dreapta Unită. Niciunde nu scrie să fie alături de PNL, la bine și la rău. Dacă Lucică și oamenii lui vor să voteze cu Puiucu e treaba lor, dar nu poate nimeni să-i oblige, să le bage sula-n coaste. Nici măcar Tomac, cât e el de președinte.

Aici e vorba de opțiune. Și eu nu cred că, după ce l-o făcut trombonist, deși el e trompetist, și profesoraș, Dunca mai are pretenții să se pupe cu Lucică. O fi el mic de statură, dar nici chiar așa. Și nici ăia din Dreapta Unită-USR și Forța Dreptei, nu-i pot cere lu’ Lucică să voteze proiectele Puiucule, pe motiv că ele există doar cu numele, în CJ e doar PMP-ul lu’ Lucică  care tocmai a denunțat Protocolul semnat cu PSD și Pro România. Sanchi.