Așa s-a întâmplat și cu Adrian Torma. În primul mandat a defilat, lucrurile începuseră să se miște în Moldova Nouă, oamenii îl priveau cu încredere și speranță, iar el  se pregătea să ducă mai departe proiectele pe care le începuse. Cineva nu a fost de acord cu asta, acuzându-l de conflict de interese, cu o Asociație pe care, culmea, familia sa a sprijinit-o și o susține în continuare. O Asociație care nu produce, ci consumă bani pentru activitățile pe care le desfășoară. Bani din buzunarul familiei Torma. Într-o țară sănătoasă la cap, astfel de lucruri ar fi fost aplaudate și puse în ramă. Nu și la noi, în România, la Moldova Nouă.

 În 2020, scorul i-a fost favorabil cu 48 și ceva la sută. Numai că, euforia succesului a fost de scurtă durată. Foștii camarazi de doctrină au reactivat o dispută mai veche preluată din Codul lui Hammurabi din Babilonia: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, au insistat, au sesizat Biroul Electoral Central, cum că o decizie judecătorească îi respinsese candidatura. Într-un cuvânt, au făcut tot ce le-a trecut prin cap ca el să piardă, ca la fotbal, cu 3-0, la masa verde. Și au reușit, alegerile fiind reluate, fără ca lui să i se permită să participe.

Și după patru ani de stat pe bară, dar continuând să se implice în viața comunității, câștigă din iarăși Primăria Moldova Nouă. Și din nou ghinion. Blestemul „conflictului de interese” îl ajunge din nou din urmă. În urmă cu un an, ANI pronunța un verdict implacabil, strâmb și nedrept. „Amendamentul Fritz” pune capăt mandatului pe care spera să-l ducă la bun sfârșit. Unii se bucură, alții regretă. Cel mai ghinionist dintre primarii acestor vremuri s-a împăcat cu gândul că nu oricine câștigă alegerile rămâne primar, chit că oamenii te preferă de fiecare dată când candidezi. Chiar dacă sancțiunea îl va ține departe de primărie, cei care îl cunosc sunt convinși că va continua să se implice în viața comunității, inclusiv să sprijine Asociația Culturală de la care i s-a tras ghinionul ce l-a îndepărtat din administrație.

Bă, dacă a zis așa ceva, citând din Gică ca din Nae Ionescu, Platon și Claudiu Răducan, fotbalistul de la Steaua care s-ar fi mulțumit să locuiască până și într-un blocnotes din Spania, atunci Vasilică merită tot respectul nostru. Să lase el Parlamentul European, unde se câștigă bani, nene, nu glumă, ca să vină să ne predea lecții de cum se clădește succesul, înseamnă să ai caracter, să-ți iubești neamul, nu doar pe ăla de unde te-ai născut, să fii altruist și câte și mai câte.

În plus, Vasilică e cinstit și corect cu noi toți. Nu umblă cu fofârlica ca alți politicieni și nici nu face pe ghizdavul: „Și la Bruxelles ce să fi făcut, mon cher? Că acolo, toamna e plictiseală mare. Nu sunt sărbători ca pe la noi, Ziua recoltei, de pildă, unde să te duci să bei un vin, să mănânci o pastramă, să te întâlnești cu un camarad vechi, să auzi o bârfă și alte chestii dintr-astea românești. Eu sunt conștient că n-o să facă mare brânză, dar dacă domnul președinte m-o nominalizat, îi mulțumesc din suflet pe această cale, eu ce să fi zis? Bă, nu accept că mă fac de rahat? Să fim serioși!”, ar fi replicat Siegfried unui susținător întâlnit în cursa de București.

Asta zic și eu, să fim serioși, Vasilică. Și sănătoși. Peste trei, patru zile ți se termină concediul și te vei întoarce la Bruxelles. În plictiseala aia, cu sufletul trist căci tu ți-ai dorit să construiești „O Românie prosperă, modernă, dreaptă și sigură, în care statul să fie în slujba cetățeanului, iar schimbarea trebuie să înceapă cu guvernul.” Vai, Vasilică, dacă ai știi câte vorbe de astea am auzit în 36 de ani. Și cu ce ne-am ales?

După ce în urmă cu două săptămâni înfierau cu mânie faptul că PSD renvie „patrulaterul roșu” cu AUR și SOS (don’ deputat Plujar, ce dracu’ dom’le, eu știam că patrulaterul e chestia aia geometrică cu patru laturi, nicidecum cu trei), acum USR s-ar pune și capră ca să-i convingă pe pesediști. „Nea Sorine, matale nu mai știi de glumă? Ne-ați mai tras-o și voi pe la spate, am mai zis și noi una, alta, așa că suntem chit. Uite cum facem, până în vară, maxim până în septembrie, guvernăm noi cu Vasilică Siegfried Mureșan, PNL și UDMR, iar din octombrie încolo, vă lăsăm pe voi la butoane. Ce spui, batem palma sau nu?” s-ar fi exprimat liderii useriști.

Andrei, or zis ai tăi una ca asta sau nu? Că s-ar mulțumi și cu puțin, numai să rămâneți la borcanul cu miere și cutia cu rahat? Sigur, pentru binele țărișoarei, nu pentru altceva. Ce dracu, bă, așa de rău ați ajuns? Hai, recunoaște, că nu-ți ia nimeni caii de la bicicletă. Că în toamna asta ți-ai întărit organizația cu unul de la AUR. Unul singur, dar bun. Și bine ai făcut că ți-ai asigurat spatele. Încet, încet îi întreci în sondaje, în județ, pe ăia de la POT. Mai iei vreo doi de la SOS și alți trei de pe la minorități (slavă Domnului, la capitolul ăsta stăm bine) și îți faci echipă de promovat în Superliga Parlamentară. Și să nu-ți fie frică de alegeri anticipate. La câte ai făcut pentru Banatul de Munte în doi ani de mandat, cu siguranță vei rămâne în parlament. Nu mai contează că va fi prin redistribuire sau nu.

Și dacă nu prinzi loc, pagubă în ciuperci. Ce-am avut și ce-am pierdut. Te retragi la moșia de la Ticvani, te ocupi de sectorul taurin, pui părădaise în solar, organizezi seri cultural-distractive și, cu siguranță vei fi mai câștigat decât în Parlament unde ești ca și cum nu ai fi. Știi ce vreau să zic?

De exemplu, din Antichitatea în care conviețuiau, dacii au lăsat cu limbă de moarte această bogăție culturală inestimabilă cnejilor, voievozilor și domnitorilor din Evul Mediu care, la rândul lor, după ce au mai aranjat-o cât de cât, au transmis-o mai departe celor din Epoca Modernă, cea cu revoluții, cu primele locomotive cu abur și Amintirile din copilărie a lui Creangă. Și tot așa până în zilele noastre, fiecare român născut, copilărit și trăit la sat adăugând câte ceva la această comoară populară.

Credeți că era  ușor să ții minte atâtea versuri și rime, atâția diftongi și triftongi? Da de unde! Mai ales la balade, unde ți se ura numai când  le recita, cu intonație, câte un rapsod popular. Cu două balade de alea spuse pe prispă, trecea ziua pe nesimțite. Indiferent că vorbim de Balada lui Toma Alimoș, a Meșterului Manole, a Mioriței, a lui Terente din balta Brăilei sau a lu’ Iancu Jianu. Toate sunt pe același calapod. Vorbărie multă, durere, regrete, lipsă de empatie, neîncredere, dezamăgire. Nimic despre dragoste, îmbrățișări, întâlniri la portiță seara când e luna în nori.

Cum? Să trecem și Balada lu’ (Că)Călin File din poveste tot la literatura orală? Și pentru ce am face una ca asta? Că e iubit și încurajat de strigăturile sacadate ale populimii, gen: „(Că)Căline orice ar fi, noi pe tine te-om iubi” și de „Turul 2 ânapoi”? Nu e prea  puțin ca să intre în literatura orală? Zic și eu. Întreb. Cum? Îl ajută statul să ajungă mai tare, mai bărbat și mai erou decât, Alimoș, Meșterul Manole și ciobanul ăla din Miorița? Ei, așa da. Dacă statul își pune obrazul și își ia angajamentul de a da o altă perspectivă acestui gen literar, se schimbă lucrurile.

Procurorul îl reține ca pe un infractor periculos, un falsificator de acte, legitimații, diplome și de ce vreți, un instigator care atentează la suveranitatea, integritatea (inclusiv la cea morală) a țărișoarei, iar judecătorul de instrucție îl scoate de la bulău. Mascații îi sparg poarta de la intrare și ușa de la vilă și alții vin și le repară cu scuzele de rigoare. Mda, e ceva. Unii îl saltă cu noaptea în cap, alții se dau peste cap să-i spele rușinea ce-a dat peste dânsul. Iar el, el o dă înainte cu apa, aerul și fraierul, stă de vorbă cu Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Burebista și Gheorghe Doja, proștii sunt în extaz, potera se ține de curu’ lui ca scaieții de blana mioriței, el flutură cătușele deasupra capului, ca pe un trofeu de Champions League, fanii și fanele se bat cu jandarmii, presa se împarte în două.

Ai dreptate, bro, sunt suficiente elemente ca, peste un an, doi, să vorbim și despre Balada lu’ (Că)Călin, cea cu eroul de pe Tik Tok care a vrut să scape țara de corupție, și nu despre infractorul și fariseul care este. Că asta face statul român zi de zi, cu acest joc de-a hoții și vardiștii.

Și parcă îl văd pe Nicușor întrebând, vorba lu’ Ilie Sărăcie, pardon, Ilie Moromete: „Pe ce te bazezi, domnule, că va trece?” Ei, la o întrebare atât de profundă și plină de substanță, bineînțeles că răspunsul nu poate fi decât unul bazat pe aprecierile oamenilor, pe discuțiile de dincolo de Poiana lui Iocan, cea de pe Facebook, Tik Tok, și pe fapte. Care fapte, cinci la număr, ar face din el un premier excepțional. Ce vă uitați așa mirați? Nu bun, nu foarte bun, nici măcar ca Ilie Bolojan care până la desemnarea lu’ Vasilică era considerat cel mai bun premier din câți a avut România după ’90. Ce, Cîțu! Ce, Șică Mandolină, nea Nicu Ciucă, Messi și Ianis Hagi! EX-CEP-ȚI-O-NAL. DA, da. Fără termen de comparație, ca să știți și voi!

Fugi cu cercul, că așa ceva nu s-a existat niciunde în lume, de când sunt guvernele pe pământ. Un prim-ministru excepțional. Zău, mă? Și dacă nu s-a pomenit până acuma  una ca asta, de unde știți voi ce zace în Vasilică al nostru? Că de ce n-ar fi el cel care s-ar ridica peste toți ceilalți pe care i-am avut până acum? Eu cred că e spuma poltichiei de pe la noi, că asta n-a frecat menta zece ani la Bruxelles, cum au făcut alții. Că s-a implicat în tot și toate și că n-a stat la cafele și bârfe. Așa că, terminați cu cârcotelile și prostiile voastre. Că la fel ați zis și cu primul 10 din istoria gimnasticii primit de Nadia la Montreal. Că 10 era nota lu’ Dumnezeu și nu a muritorilor de rând. Așa și cu calificativul ăsta de EXCEPȚIONAL dat de camarazii lu’ Vasilică. Cum ar veni, în toate există un început. Și dacă vreți să știți, toate chestiile astea au început cu noi. Să vă intre bine în cap. Cu noi.

Dar să revin la oile noastre. Îți spun toate astea pentru că îmi ești simpatic foc  când ne înveselești pe Facebook și Tik Tok cu pasul tău de balerină pe lângă covorul roșu. Sau când te uiți pe sus, după ce anume, numa’ tu știi, în timp ce prin fața ta trece fanfara militară în frunte cu un tambur major. Cel mai mult și mai mult mi-a plăcut chestia aia cu doamna consilieră de la Cotroceni care răgușise săraca strigând la tine de pe margine: „Dă-te mai la dreapta, Nicușoare, mai la dreapta. La dreapta, bă, nu la stânga. Uită-te pe unde calci și fii atent la muzică. Bă, la muzică, nu la altceva. Stop… Ho, unde te duci, dom’le, că s-o terminat terenul”

E adevărat, astea se întâmplau la început. Neobișnuit cu protocolul, mai călcai în străchini. În ultimul timp nu te-am mai văzut să faci așa ceva, poate unde nu m-am mai uitat eu la televizor. Uite că mint. La Summitul de la Kiev ai făcut-o iar de oaie, Nicușoare. Nu știu ce ai avut cu șosetele alea, bată-le cucu să le bată, că până și Zelenski te privea amuzant cum trăgeai de ele. Că dacă ai fi fost în rândul al doilea sau al treilea, treacă, meargă, dar așa or râs toți de tine. Se slăbise elasticul de la atâta purtat? Pe bune? Ăia erau ciorapii de la depunerea jurământului de președinte? Și cu chiloții tot la fel ai fi făcut? Tu vorbești serios, Nicușoare? Ești de comă, fratelo, nu alta. Râdem, glumim, dar nu e bine ce se întâmplă că, vorba lu’ Gogu, nu joci în filmele alea cu Stan și Bran. Ai avea tălică talent, dar nici chiar așa. Că pe unde te duci, reprezinți țara, poporul, râul, ramul și cu astea nu e de glumit.

De asta zic, fii atent ce faci în America, să nu faci vreun pocinog să râdă ăia de tine. Mai ales Trump, că banditul  ăla abia așteaptă. Lasă-ți la hotel rucsacul, nu-l mai purta cu tine când o fi să dai mâna cu ăia de acolo, nu te mai uita după muște în sala de conferințe, atenție pe unde calci, să nu-ți dai în nas, la masă, ai grijă să nu-ți pătezi costumul cu ketchup de la burgeri, și nu saluta tu primul. Hai, că nu-i greu de ținut minte. Te uiți la alții ce fac și faci și tu la fel. Și o să fie bine, ascultă ce-ți spun.

A, era să uit. Așează-te cât mai în spate, dacă ai de gând să încalți tot șosetele de la Summitul de la Kiev. Nu de alta, dar să nu le mai dai unora motive de bârfă!

Așa se explică și răgazul cerut de Siegfried (eu zic să-i spunem Vasile sau Vasilică, al doilea prenume din buletin, să nu mai chinuim limba), după ce Nicușor l-a sunat să-i dea vestea cea mare: „Nicușoare, nu te supăra pe mine. M-ai luat pe nepregătite, deși mă așteptam să faci una ca asta, așa că, dă-mi timp să mă consult cu camarazii din partid și cu ai mei de acasă, să fac niște socoteli, că eu altele aveam de gând să fac toamna asta, și îți promit că o să te sun în cel mai scurt timp, dar cu o singură condiție: să nu-mi ceri să fac guvernul cu «ciuma roșie» ori cu hauriștii, că asta nu am s-o fac nici în ruptul capului.”, iar fi zis Vasile, Vasilică (cum vă pică vouă bine) la telefon.

Nicușor s-ar fi așteptat hai, nu la o săptămână, două de gândire, dar la două trei zile, cu siguranță. Și pe bune dreptate, cum avea să le mărturisească apropiaților săi de la Cotroceni: „Nu e ușor să te decizi, că știu de la mine când a venit Fritz, Drulă și toți ceilalți să-mi propună să candidez la președinție. Trei zile și trei nopți n-am pus geană pe geană, n-am mâncat, n-am băut apă. Ce dușuri… Ce cămăși și sosete schimbate. Păi mie îmi mai ardea de așa ceva când gândul îmi era doar la țara asta?”

În ciuda calculelor sale, dar și ale noastre, lui Vasilică, nominalizatul carevasăzică, a avut nevoie doar de cinci minute și ceva de gândire, timp în care a fost lovit instant de cele mai profunde sentimente ce ne animă pe noi încă de pe vremea lui Decebal, Burebista și Zamolxe: patriotism, loialitate față de principiile pro europene, dragoste nețărmurită față de râul, ramul și tot ce mișcă în țara asta, iubire de moșie, de UE și partid.

Pesediștii sunt cei mai supărați de nominalizarea președintelui, în timp ce Fritz și ai lui, cei mai fericiți. Pohta ce au pohtit: dincolo de vârfurile munților și dealurilor, peste care în curând se va așterne un strat de rouă, un strat de omăt, unul de proteste, altul de scandări cu „Turul 2 înapoi”, se întrezăresc tot mai clar alegerile anticipate. Undeva pe la Crăciun sau pe la Sf. Ioan, când vine popa cu crucea, și când românilor numai de alegeri nu le arde.   

I-am așteptat la vamă cu ceai fierbinte, mâncare, pături și haine groase, că era frig afară, le-am pregătit în grabă corturi încălzite, i-am primit în casele noastre, convinși că și ei ar fi făcut la fel dacă nouă ni s-ar fi întâmplat una ca asta. Mai târziu, le-am dat posibilitatea să se angajeze, statul le-au dat ajutoare sociale, cu mult peste ce primește un român de rând, s-au înființat clase cu predare în limba lor, ba chiar și televiziunea națională a preluat emisiunile informative din țară, de pe front, să le astâmpere dorul de cei rămași acasă. Ne-am fi dat și haina de pe noi, ca lor să le fie bine, ne-am fi înrolat voluntari să le apărăm țara de marele Urs.

Bă, da’ cât de proști am putut să fim, de ne-am lăsat duși de nas de Zelenski de promisiunile lui legate de respectarea drepturilor minorităților care trăiesc în Ucraina? A copiilor românilor de a învăța în limba maternă. Numai că nu s-a jurat cu mâna pe Biblie, recunoscător statului român care taie din indemnizațiile mamelor, copiilor, bătrânilor, studenților, persoanelor cu dizabilități pentru a ajuta Ucraina. Noi, ca noi, dar ce să zicem de cei care ne conduc. De acești papă-lapte de la Cotroceni ori Palatul Victoria pe care nu i-am auzit niciodată să vorbească urât sau să comenteze la adresa lui Zelenski, așa cum au făcut-o ungurii, polonezii, slovacii.

Și nu o fac nici acum când, ucrainenii dintr-un sat din Odesa, unde românii reprezintă 99,9% din populație, nesocotesc angajamentele luate de Zelenski la București. Autoritățile de acolo le interzic copiilor să învețe în limba maternă, amenințându-le părinții că nu li se vor mai da ajutoare de la stat, că vor fi concediați, tinerii vor fi înrolați și trimiși să lupte pe front, că vor fi chemați la Serviciile secrete, puși în genunchi, să-și ceară iertare ca niște trădători de țară ce sunt. Trădători pentru că își cer drepturile garantate de acest actor ajuns președinte. MAE și-a trimis consulul să vadă cum stă treaba, iar de la Cotroceni și Palatul Victoria reacțiile sunt palide. Nu s-a găsit unul cu sânge în instalație să dea cu pumnul în masă, să-i bată obrazul lu’ Zelenski, să le ia apărarea românilor. Niște căcăcioși și beșinoși. Tot MAE ne asigură că „urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina”, și se spală pe mâini în cel mai cunoscut stil românesc.” 

Și au dreptate, că, vorba lu’ Gogu: „Bă, nu te poți pune rău cu Ucraina pentru o sută de copii care nu vor învăța în limba română. Că dacă se supără Zelenski și ne refuză ajutoarele de sute milioanele de euro, ce ne facem?”

Ciobanii (alții decât oierii din Piața Victoriei) au venit și ei la protestele de ieri, dansând pe ritmuri de hip-hop și versurile alea cu „Turul 2 înapoi” și „Georgescu președinte”. Și pentru că atmosfera risca să devină monotonă, au azvârlit cu pietre în  jandarmerițele trimise să apere Guvernul României care în acele momente gândea, caută soluții și muncea pentru noi.

Și iată cum: Grindeanu vrea guvern politic condus de un tehnocrat, Bolojan preferă un Executiv format doar din tehnocrați. PSD ar vrea cu PNL și UDMR. Bolojan nu ar renunța la Fritz pentru nimica în lume. PSD și AUR? Exclus, mai bine în opoziție, zic social-democrații… USR nici nu vrea să audă de o susținere a PSD. Bolojan se declară responsabil și, ca atare, nu va demisiona, Grindeanu nu ia în calcul nici mort o nouă colaborare cu USR. PSD e cu poporul, USR și PNL, cu dreptatea, cinstea și corectitudinea, UDMR-ului i-ar fi indiferent cu cine ar guverna. În timp ce Nicușor se hlizește și face cu mânuța cocorilor care zboară spre țările calde, Jorjelu tace și face „Ziua porților deschise” la sediu AUR, taman în ziua în care ciobanii (nu oierii) au testat rezistența scuturilor și căștilor jandarmilor.

O țin așa de patru luni și ceva. Fără premier și fără guvern cu puteri depline. Pe toți îi mănâncă în cur. Unii hăis, alții cea, pe lângă drum, pe lângă gard, răcnete și vaiete. Haos. Bătaie de joc. Nici unii, nici alții nu lasă nimic de la ei, de parcă ar zice: „De ce să cedez eu primul, bă? Că doar nu-s mai prost decât ăla sau ăia.” Sau: „Vreți guvernare? Vă dăm guvernare, dar fără PSD. Sau, cu PNL, USR și UDMR.”

Jorjelu tace și face. Râde și de unii, și de alții căci, nici în al 12-lea ceas, PSD și PNL nu înțeleg să lase dracului de-o parte ambițiile personale și de gașcă, să se așeze la aceeași masă. Alegeri anticipate? Bă, copii ai durerii și nepriceperii care sunteți. Voi chiar vreți alegeri anticipate? Mă faceți să râd: Ori sunteți duși cu pluta ori nu știți ce vorbiți. Iar tu, Nicușoare, nu sta ca momâia, că după alegerile anticipate Jorjel va lansa hitul iernii. Ăla pe care alții i l-au cântat și lu’ Iliescu: „La Palatul Cotroceni, cântă cucuveaua…”

Șică Mandolină e necruțător. Pe când îl consilia la Cotroceni, ar fi vrut să facă din el cel mai bun președinte. Să-l fi așezat în rând cu marii voievozi și domnitori ai neamului. Că i-ar fi zis Ralucăi Turcan pe când aceasta se întorcea euforică de la ziua de naștere a baronului von Brukenthal: „Bă, Raluco, să nu mă mișc din locul ăsta și să-mi sară ochii dacă te mint: pentru el am mi-am pus la bătaie onoarea și cele două procente de la Forța Dreptei, am renunțat la șprițurile și chefurile de la școala de vară din acel an, și tu știi bine ce însemnau astea pentru mine, și uite ce-mi face el acum. Ascultă la mine, fato, ăsta nu e în stare de nimic. N-ar viziune, n-are nicio gândire și nicio treabă cu președinția. N-o să desemneze în veci un premier, pentru că nu e capabil. Capul lui e la altceva, nu la asta. E paralel cu tot ce se întâmplă în jurul lui, ascultă la mine ce-ți spun. ”

Acum. Acum e după ce Neicușor i-a dat de înțeles să-și ia catrafusele, inclusiv mandolina și cele două procente cu care se tot laudă, să plece și cânte la altă masă., Dar înainte, înainte cum era Neicușor? Ei, înainte! Ce întrebare! Înainte era: „Un om serios, un om așezat, un om echilibrat, un om modest, un om care nu este prizonierul nici unui clan politic, nu trebuie să favorizeze nici o grupare, este un om care a reușit să demonstreze că face instituțiile să funcționeze și că are capacitatea de a asigura o conducere echilibrată într-un stat democratic”.

Așa e Șică? Sau vorbele astea le-ai rostit tot la un șpriț și acum nu se mai pun?

Cum însă tot ce e frumos se termină repede, așa și cu sezonul ăsta estival. În 31 august i s-a pus punct, dar nu pentru a închide cluburile, barurile, terasele și restaurantele de pe întregul litoral, ci pentru a face loc altui sezon. Cel al festivalurilor. Nu că până acuma n-ar fi fost suficient de multe. Au fost și încă câte: Untold, Electric Castle, Summer Well, Beach, Please, Nibiru. De la astea cu ștaif, e cazul să coborâm la cele autohtone. Și Slavă Domnului sunt destule: „Zilele orașului”, „Sărbătoarea cucurbitaceelor”, „Festivalul răchiei”, „Festivalul vinului”, „Festivalul berii”, „Sărbătoarea Tăițeilor” (fără nicio legătură cu primarul Reșiței), „Festivalul tocanei de legume”, „Zilele mersului pe bicicletă”, „Festivalul gogoșilor”, în anii electorali, „Sărbătoarea castanelor” „Festivalul zilei ce se îngână cu noaptea” și în final, „Ziua recoltei.”

Și în timp ce primarii se vaită că Ilie Sărăcie i-a dus la sapă de lemn, că nu mai au banii nici măcar pentru  plata salarilor, la sfârșit de săptămână în satele și orașele noastre se încing grătarele cu mici, fleici și cârnați, berea și vinul curg în valuri (cine spune că românul nu are bani?), lăutarii, câtă frunză și iarbă, amărăștenii se prind în hore și sârbe, ardelene și brâuri. Trei zile și trei nopți de petreceri, de cântec și voie bună. La Oțelu Roșu, chiar patru zile. Normal, dacă locuri de muncă nu există, iar primarul Goja e om bun la suflet, darnic și înțelegător, că doar nu cheltuie de la el. Bâlci, ce mai!

Bă, dar vouă chiar nu vă este rușine? Nu aveți un pic de respect față de cei care vă conduc cu înțelepciune și grijă părintească? Față de ăia care vă cer strângeți cureaua, să stopați risipa, să vă comasați primăriile, să renunțați la nepoți și amante? Vă doare în cot, ca să nu spun altundeva, că nea Ilie Sărăcie se dă de ceasul morții, să scadă inflația și deficitul bugetar, să pornească motoarele producției la prima cheie, să ne crească nivelul de trai. Câte nopți de neodihnă, câte griji și supărări i-or fi mâncat sănătatea de când e prim-ministru? Sau la zbaterile useriștilor de a stârpi hoția, nepotismele, țânțarii, gândacii de bucătărie și corupția din țara asta v-ați gândit? Sigur, la așa ceva nu v-ați gândit. Vă e gândul doar la distracție, mici, bere, bomboane și vată pe băț. Nu știți cum să faceți să mințiți poporul ba cu o rugă a satului, ba cu un festival al greierilor, furnicuțelor și a altor gângănii ce conviețuiesc în armonie în frumoasa noastră Românie. Rușine să vă fie, bă, rușine.