„Păstrăm tradiția și ducem mai departe obiceiurile moștenite de la înaintașii noștri. Valea Carașului a fost și rămâne o vatră folclorică distinctă și apreciată în Banat”. mărturisea primarul Dumitru Ursu.

„Păstrăm tradiția și ducem mai departe obiceiurile moștenite de la înaintașii noștri. Valea Carașului a fost și rămâne o vatră folclorică distinctă și apreciată în Banat”. mărturisea primarul Dumitru Ursu.

Primăria și Consiliul Local Oravița organizează ruga de la Ciclova în zilele de 15 și 16 august. Un moment de bucurie, de reîntâlnire cu îndrăgiți interpreți de muzică populară din Banat.
Vor urca pe scenă soliști, precum: Niko Delinescu, Alin Acatrinei, Adrina Ciumau și Ionela Iova.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Traian Lalescu (de la sediul Omniasig până la intersecția cu str. Victoriei).
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ SA.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC AQUACARAȘ SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat, de către personalul S.C. AQUACARAȘ S.A –Punct de Lucru Caransebeș.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la tel. 0255/ 516321 sau 0722333735.
În vederea efectuării lucrărilor de mentenanță la căminele de vane care implică și schimbarea vanelor de sectorizare pe str.Zona Gării se va opri furnizarea apei potabile și la Oravița, între orele 09:00-15:00.
Vor fi afectați consumatorii din Zona Gării
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș SA –Punctul de Lucru Oravița.
Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați SC Aquacaraș SA – Dispecerat Central la numerele de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Oravița – 0255574235 sau 0787874444
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Ca de fiecare dată, va fi prezent scriitorul, scenaristul și regizorul Ioan Cărmăzan, președintele UARF, dar și alți incitați de marcă ai scenei românești.
Festivalul se va desfășura în în Parcul Pescăruș, din Bocșa.
La Anina, avaria a apărut pe Strada Drumul Nou și vor fi afectați, până la ora 15,30, consumatorii de pe străzile Drumul Nou, Drumul Oraviței și Cartier Sommerfrische.
La Caransebeș problemele au apărut pe Strada Spitalului. Furnizarea apei va fi sistată între 8,30 și 12 pe străzile Spitalului și și Al. I. Cuza, parțial.
Apa va fi oprită și la Oțelu Roșu, între 9,30 și 12,30, ca urmare a avariei de pe Strada George Coșbuc, nr. 38
Conducerea Aquacaraș SA cere scuze consumatorilor și îi informează că: „reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766 341274 , în cazul Aninei, Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la tel. 0255/ 516321 sau 0722333735, pentru consumatorii din Caransebeș și Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de Lucru Oțelu Roșu la nr. de telefon: 0255/530201”
Mulțumim cetățenilor pentru înțelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Vor fi afectaţi consumatorii de pe Calea Caransebeșului parțial (partea dreaptă), str. Căminelor, str. Constructorilor și Aleea Albăstrelelor
Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Și tot astăzi, miercuri, 6 august va fi oprită apa, între orele 12,30 și 14, 30, va fi sistată furnizarea apei pe Strada Rândul 1, din municipiu.
Lucrările de intervenție vor fi executat de către personalul SC Aquacaraș SA.
Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Prima acțiune din cadrul campaniei este deratizarea, programată joi, 7 august, începând cu ora 09:30. Intervențiile vor avea loc pe domeniul public, vizând în mod special punctele de colectare a deșeurilor, gurile de canalizare, precum și proximitatea subsolurilor blocurilor de locuințe, zone cunoscute ca fiind predispuse la apariția rozătoarelor.
Vineri, 8 august, este programată să aibă loc dezinsecția la sol, care se va desfășura în două etape: dimineața, de la ora 07:00, în Orașul Nou, în zonele greu accesibile, unde nu se poate utiliza echipament de tip tun (de exemplu: alei înguste sau spațiile dintre blocuri). Seara, începând cu ora 21:00, va avea loc dezinsecția cu tun, acoperind toate localitățile aparținătoare UAT Moldova Nouă.
Autoritățile locale recomandă evitarea plimbărilor în parcuri și alte spații verzi în timpul desfășurării acțiunilor.
Pentru o mai bună informare, operatorul va avea pe teren un reprezentant desemnat, care va informa cetățenii cu privire la intervalele orare vizate de tratamentele de deratizare și dezinsecție.
De asemenea, apicultorii sunt rugați să ia toate măsurile de protecție a albinelor pentru a preveni eventualele intoxicații ce pot fi cauzate de substanțele utilizate în cadrul acestor acțiuni.
Campania face parte din eforturile administrației locale de a asigura un mediu sănătos și sigur pentru toți locuitorii orașului, prin reducerea riscului de transmitere a bolilor asociate cu rozătoarele și insectele.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC AQUACARAȘ SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274.
AQUACARAȘ SA face apel la constructorul SC ERBAȘU EDIL Construct SA să se încadreze în intervalul orar solicitat, pentru ca disconfortul cetățenilor să fie diminuat.
Și tot miercuri, 6 august, la solicitarea Erbașu Edil Construct SA, pentru efectuarea verificărilor la rețeaua nou executată pe Strada George Coșbuc, va fi întreruptă alimentarea cu apă în intervalul 8-13. Vor fi afectaţi consumatorii de pe Strada George Coșbuc
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat, de către personalul Erbașu Edil Construct SA.
SC AQUACARAS SA face apel la Constructorul SC ERBASU EDIL CONSTRUCT SA să se încadreze în intervalul orar solicitat, pentru ca disconfortul cetățenilor să fie diminuat.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de disconfortul creat de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la tel. 0255 – 516321 sau 0722333735.
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA
Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Țarinei, Tudor Vladimirescu, parțial, Mihai Eminescu, General Moise Groza și Racoviței, parțial.
Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat, de către personalul S.C. AQUACARAȘ S.A – Punct de Lucru Caransebeș.
Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punctul de Lucru Caransebeș la tel. 0255/ 516321 sau 0722333735.
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere.
CONDUCEREA SC AQUACARAȘ SA