15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Redactia
grup

Pentru Senat, PSD abordează alegerile cu primarul orașului Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, un politician cu o experiență vastă în administrația publică locală, și cu Gabriela Stuparu, una dintre vocile reprezentative din mandatul trecut al Consiliului Județean.

La Camera Deputaților, Silviu Hurduzeu și echipa sa se bazează pe fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Marius Isac, pe Silvia Mihalcea, până nu de mult secretar general al Camerei Deputaților, cu o experiență parlamentară de peste 20 de ani, și Flavius Nedelcea, secretar de stat.

„Două echipe redutabile care și-au propus câștigarea a cinci mandate de parlamentari.”, după cum mărturisea Luca Mălăiescu.

„Cu încredere, determinare și dorința de mai bine, mă alătur acestei campanii, împreună cu echipa PSD Caraș-Severin, condusă de domnul președinte Silviu Hurduzeu pentru a reprezenta vocea voastră, vocea cărășenilor!

Astăzi facem încă un pas împreună spre un viitor mai bun, în care fiecare să se simtă auzit, reprezentat și sprijinit!

Eu voi fi aici, pentru a vă împărtăși obiectivele și acțiunile mele și pentru a vă asculta opiniile și ideile.

PSD, partidul pe care îl reprezint și care mă reprezintă, este singurul partid care pune oamenii pe primul loc și care aduce în prim-plan o strategie cuprinzătoare pentru dezvoltarea României!

Vă invit să fiți alături de noi în această campanie, pentru că susținerea voastră contează! Sunt sigură că împreună putem să transformăm în realitate ceea ce ne dorim pentru viitorul nostru!”, mărturisește Silvia Mihalcea la început de campanie electorală.

(P. E.)

anunt brantner

Calendarul este structurat pentru a asigura o gestionare eficientă a deșeurilor, contribuind la un mediu mai curat și mai sănătos pentru toți. Fiecare tip de deșeu are o dată specifică pentru colectare, așa că vă rugăm să consultați graficul și să respectați zilele stabilite.

Vă mulțumim pentru sprijinul și implicarea voastră în păstrarea curățeniei în comună.

silviu + hurduzeu

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, consideră că una dintre problemele cele mai mari ale judeţului nostru ţine de îmbătrânirea accelerată ca urmare a plecării foarte multor tineri. Cei care urmează studii superioare merg la Timişoara, la Arad, la Cluj – Napoca sau chiar la Bucureşti. Cei care muncesc în domeniul construcţiilor sau al agriculturii, merg în străinătate. Puţini sunt cei care se întorc definitiv acasă.

„În programul meu de guvernare locală pe care cărăşenii l-au votat în număr atât de mare, eu am vorbit despre necesitatea reindustrializării judeţului pentru a crea locuri de muncă şi a îmbunătăţirii situaţiei din şcolile din Caraş.

Mă bucur să pot anunţa că PSD la nivel naţional, are un program de guvernare la fel de ambiţios pentru tineri, care ar putea să ne ajute inclusiv pe noi să-i ţinem acasă. Vreau să punctez câteva măsuri concrete.”, mărturisea Silviu Hurduzeu.

Dintre măsurile esențiale la care făcea referire liderul PSD, se remarcă:

– Impozit zero pe venit. Tinerii cu vârsta mai mică de 26 ani, care sunt plătiți cu salariul minim sau care au un salariu mai mic de 4.000 de lei și au cel puțin trei copii în întreținere vor fi scutiți de la plata impozitului pe veniturile salariale.

– Instalarea tinerilor în agricultură. 250 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru minim 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și se angajează pentru prima dată în acest domeniu.

– Angajarea tinerilor cu studii de specialitate în agricultură sau industria alimentară. Angajatorii care angajează minimum 3 tineri cu studii superioare, în domeniul agricol sau al industriei alimentare, primesc o subvenție de 1.000 de lei lunar pentru fiecare persoană. De asemenea, pentru angajații cu studii medii în aceste domenii, subvenția va fi de 750 de lei lunar, de persoană.

– Construcția și vânzarea sau închirierea de locuințe pentru tineri cu vârsta de până la 35 de ani. Programul include o schemă de sprijin pentru ocupare și mobilitate prin construirea de locuințe de serviciu. Se oferă stimulente pentru construirea și finalizarea a 200.000 de locuințe pentru tineri, dintre care 30.000 în regim ANL și 170.000 în regim privat.

– Continuarea Programului Family Start. Tinerii cu vârsta de până la 30 de ani inclusiv, care își întemeiază o familie, pot obține împrumuturi de până la 75.000 de lei, pe o perioadă de maximum 10 ani, cu o garanție de 80% din partea statului și dobândă subvenționată de guvern. Anual se vor aloca garanții de 1 miliard de lei.

– Creșe cu program prelungit, care vor funcționa până la ora 18:00, cu 75% din costuri acoperite de stat. Pentru familiile cu mai mulți copii și venituri sub un anumit plafon, toate costurile vor fi suportate integral de stat.

„Sunt angajamente concrete care, duse la îndeplinire, pot rezolva măcar parţial problema plecării tinerilor din judeţ. Aceste măsuri asumate de PSD la nivel naţional sunt complementare ideilor pe care eu le-am promovat în Caraş – Severin. Important este că există soluţii şi că, în sfârşit, cineva îşi asumă să le implementeze.

Pe 24 noiembrie şi 8 decembrie, votaţi Marcel Ciolacu Preşedinte. Pe 1 Decembrie, votaţi lista PSD Caraş – Severin la Camera Deputaţilor şi Senat.”, mai spunea președintele Hurduzeu.

(P.E.)

oct ombrie 2024

Silviu Hurduzeu consideră faptul că disperarea domniei sale este atât de mare încât înfrânge teama de penibil. Este o enormitate.

„Cât priveşte un viitor Guvern cu PSD, sunt convins că domnul Ciucă are dreptate aici. Fiindcă nu va intra în turul II al prezidenţialelor, mă aştept ca acesta să fie înlocuit din fruntea partidului chiar pe 25 noiembrie. În ceea ce priveşte cuvântul liberalilor, puteţi vedea cum, în urmă cu un an, anunţau că vor candida singuri la toate alegerile din 2024 şi, după două luni, implorau PSD să devanseze şi comaseze localele cu europarlamentarele, acolo unde am avut şi listă comună.

Presupunând, totuşi, că Nicolae Ciucă NU ar fi o trestie cugetătoare, ci un catarg care nu se îndoaie în bătaia vântului, merită discutat cu cine ar face PNL alianţă pentru guvernare dacă nu cu PSD. De bună seamă cu USR (cei pe care i-au dat afară de la guvernare în 2021) şi cu AUR, partid cu care au alianţă la Iaşi şi cu care voia Dunca să facă alianţă şi la Caraş – Severin.”, este de părere liderul PSD.

În opinia lui Silviu Hurduzeu, toate aceste zbateri de peşte pe uscat ale lui Nicolae Ciucă ne arată că acesta este un oximoron politic: un militar care se vrea liberal, un liberal conservator, un membru PCR care nu a fost comunist, un susţinător al meritocraţiei care beneficiază de pensie specială, un preşedinte de partid impus de Klaus Iohannis fără consultarea liberalilor.

Toate aceste declaraţiia „cu tâlc” inscrutabil ale lui Nicolae Ciucă dovedesc faptul că PSD este singurul partid serios din toată România, nu doar din Caraş – Severin. Aşa că opţiunea românilor va fi clară: Marcel Ciolacu Preşedinte pe 24 noiembrie şi 8 decembrie, PSD la Senat şi Camera Deputaţilor la alegerile legislative din 1 Decembrie.” concluzionează Silviu Hurduzeu.

(P. E.)

1

Potrivit președintelui ales al Consiliului Județean Caraș-Severin, în următorii patru anii PSD se angajează să continue creșterea nivelului de trai al românilor care muncesc cinstit şi al pensionarilor.

„Motoarele economice vor fi reindustrializarea țării (Caraș-Severin este un proiect pilot de mare anvergură), dezvoltarea infrastructurii de transport, obținerea independenței energetice şi sprijinirea micilor antreprenori români.

Ținta asumată de PSD, cuprinsă şi în angajamentele candidatului la președinție Marcel Ciolacu, este să avem un salariu mediu brut de 2.600 de euro şi un salariu minim brut de 1.300 de euro până în 2029. De asemenea, ne propunem scăderea impozitării muncii pentru românii cu salarii mici – de altfel, acel experiment cu cei 300 de lei neimpozitați în cadrul salariului minim s-a dovedit un mare succes.

Eu îi încurajez pe români şi pe cărăşeni să citească programul nostru de guvernare şi să voteze apoi deopotrivă cu mintea şi cu inima. Realitatea este că PSD este singura formațiune politică serioasă într-un moment în care toți ceilalți pare că au luat-o razna.”, a ținut să precizeze Silviu Hurduzeu.

La evenimentul de la Bucureşti, au fost mai fost prezenți Marius Isac (locul I la Camera Deputaților), Luca Mălăiescu (locul I la Senat), Silvia Mihalcea (locul II la Camera Deputaților)şi Oana Filipescu (locul VI pentru Camera Deputaților), dar şi Lucian Miclău (inspectorul școlar general aflat pe locul V pentru Camera Deputaților).

„Având cel mai serios, credibil și echilibrat program de guvernare, sunt convins de succes atât la prezidențialele din 24 noiembrie și 8 decembrie, cât și la alegerile legislative din 1 Decembrie.”, este de părere Silviu Hurduzeu.

(P. E.)

12 aug 2020

Această acțiune va duce la sistarea furnizării apei potabile de către AQUACARAȘ S.A., din lipsa apei brute necesare pentru potabilizare, afectați fiind toți consumatorii, cu excepția locuitorilor din cartierele: Țerova, Dealu Crucii, Mociur și Poiana Golului. În această săptămână, Aquacaraș antrenează echipe în 3 schimburi pentru a lua măsuri preventive de umplere a rezervoarelor de acumulare, astfel încât disconfortul provocat de lucrările efectuate de Artrom Steel Tubes S.A. să fie diminuat.

AQUACARAȘ S.A. depune toate eforturile pentru restabilirea rapidă a alimentării cu apă și asigurarea unui consum optim de apă potabilă către cetățeni”, transmite conducerea societății.

anunȚ public

Informaţiile privind prevederile planului PUZ propus pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, Reşiţa, str. Petru Maior nr. 73 şi la sediul Primăriei Orașului Bocșa, în zilele de luni-vineri,  între orele 09.00 -15.00.

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Caraș-Severin în termen de 18 zile calendaristice de la data apariției anunțului.

Primar

Pascu Patriciu Mirel

fara apa

Vor fi afectați toți consumatorii de pe străzile Trandafirilor, Avram Iancu, Zorilor, Ciprian Porumbescu și Tineretului

Ne cerem scuze consumatorilor noștri pentru disconfortul creat  de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 și 0766341274 sau Punctul de Lucru Oțelu Roșu la nr. de telefon: 0255/530201

Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere

CONDUCEREA  SC AQUACARAȘ SA

parcare resita

Licitațiile vor avea loc la Bloc 800 (strada P. Maior, nr. 2, etajul 3, sala de ședințe) după următorul program: – 𝟏𝟐 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎 – Locuri de parcare pe strada C.I. Poptelecan; – 𝟭𝟰 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲, 𝗼𝗿𝗮 𝟭𝟬 – Locuri de parcare în Microraioanele I, II, III, IV, Cartier Moroasa, Poliție spre Centru, Poliție spre Peco, Piața Reșița-Sud și Piața 1 Decembrie 1918.

𝖨𝗇𝖿𝗈𝗋𝗆𝖺𝗍̗𝗂𝗂 𝗌𝗎𝗉𝗅𝗂𝗆𝖾𝗇𝗍𝖺𝗋𝖾 𝗉𝗎𝗍𝖾𝗍̗𝗂 𝗈𝖻𝗍̗𝗂𝗇𝖾 𝗅𝖺 𝟢𝟤𝟧𝟧/𝟤𝟣𝟤𝟦𝟪𝟥⸝ 𝟢𝟤𝟧𝟧/𝟤𝟤𝟢𝟧𝟦𝟨 𝗂𝗇𝗍𝖾𝗋𝗂𝗈𝗋 𝟤𝟢 𝗌𝖺𝗎 𝟢𝟩𝟩𝟦.𝟨𝟩𝟩.𝟥𝟫𝟣.

anunȚ public

Pot beneficia de procedura de anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor, persoanele juridice care sting integral până la data de 25.11.2024, obligațiile principale, constând în impozite și taxe locale, exigibile la data de 31.08.2024, datorate bugetului local și care depun cerere până la această dată pentru a beneficia de aceste facilități. Informații suplimentare se pot obține de la Serviciul Impozite și Taxe din cadrul Primăriei orașului Bocșa- telefon 0255555000 și 0758036378.