15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Redactia
anunt public2

Prima versiune a planului de amenajament silvic poate fi consultată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, din localitatea Reşiţa, Strada Petru Maior, nr. 73, jud. Caraş-Severin, de luni până joi între orele 9.00 – 11.00.

Observaţii/comentarii şi sugestii se primesc în scris la sediul A.P.M. Caraş-Severin, în termen de 15 zile de la data publicării anunţului.

apĂ robinet

Vor fi afectați toți consumatorii de pe strada Mihail Kogălniceanu.

Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ S.A. – Punctul de Lucru Oravița.

Din cauza unei avarii provocate involuntar de SC MBS GROUP SRL la rețeaua principală de apă de pe Aleea Peleaga din Reșița, se oprește apă și în această zonă a municipiului, începând cu ora 13,15, până la remedierea defecțiunii.

„Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat, de aceaste opriri. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați AQUACARAȘ S.A. – Dispecerat Central  la numerele de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Oravița – 0255574235 sau 0787874444 sau la 0255/215643 sau și 0766341274, în cazul Reșiței” se spune în comunicatul Aquacaraș SA

fara apa

Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile N. Titulescu și C. Daicoviciu.

Și tot astăzi, se oprește apa la Reșița, în intervalul orar 10-12.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe străzile Revoluția din Decembrie (parțial), str. N. Bălcescu, D. Bojincă, Lalelelor, N. Titulescu și G. Enescu.

Lucrările vor fi executate în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ SA.

„Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al S.C. AQUACARAȘ S.A la tel. 0255 – 215643 și 0766341274 sau  Punct de Lucru Moldova Nouă tel. 0255-540857 sau Dispeceratul Central al SC AQUACARAȘ SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274 pentru problemele de la Reșița” se spune în comunicatul Aquacaraș SA.

.

aquacaras muncitori apa 1024x768

Vor fi afectați toți consumatorii de pe Strada Grădinilor.

Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ S.A. – Punctul de Lucru Oravița

„Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați AQUACARAȘ S.A.- Dispecerat Central  la numerele de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Oravița – 0255574235 sau 0787874444”, se precizează în comunicatul de presă al Aquacaraș SA.

apa tulbure

Lucrarrile vor fi executată în intervalul orar specificat de cătrepersonalul SC AQUACARAȘ SA.

„Ne cerem scuze consumatorilor afectați, de această oprire. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zona menţionată. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați Dispeceratul Central al SC AQUACARAȘ SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată în comunicatul de presă al Aquacaraș SA

avarie apĂ

Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ S.A. – Punctul de Lucru Oravița.

Și tot astăzi, în intervalul orar 11,05-13,05, se va opri apa pe Strada Zăvoiului din Băile Herculane.

La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă abonații sunt rugați să contactați AQUACARAȘ S.A.- Dispecerat Central  la numerele de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Oravița – 0255574235 sau 0787874444, sau Dispeceratul Central al SC AQUACARAȘ SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Băile Herculane la tel.0768194964.

anunȚ public

Prima versiune a planului de amenajament silvic poate fi consultată la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, din localitatea Reşiţa, Strada Petru Maior, nr. 73, jud. Caraş-Severin, de luni până joi între orele 9.00 – 11.00.

Observaţii/comentarii şi sugestii se primesc în scris la sediul A.P.M. Caraş-Severin, în termen de 18 zile de la data publicării anunţului.

primarie

Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.4, Runda 1;
Apel de proiecte gestionat de: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Numele beneficiarului: UAT COMUNA DOGNECEA
Contract de finanțare: 143068/16.12.2022
Durata proiectului: 45 Luni
Data de începere: 16.12.2022
Data finalizării: 30.08.2026

Obiectivul general din cadrul apelului de proiecte și al proiectului finanțat a constat în dezvoltarea infrastructurii de transport verde la nivel local, contribuind la crearea cadrului pentru mobilitate urbană durabilă.

Obiectivul specific îndeplinit prin proiectul implementat este realizarea unei piste de biciclete cu o lățime de minim 2 metri și o lungime totală de 3,30 km (3.300 metri) în mediul rural/extravilan.
Investiția realizată prin PNRR aduce beneficii directe locuitorilor comunei Dognecea și vizitatorilor săi, noua pistă de biciclete oferind o alternativă de deplasare sigură și modernă. Astfel, crește atractivitatea turistică a zonei, se reduce dependența de autoturisme și se contribuie activ la scăderea nivelului de poluare, favorizându-se totodată și adoptarea unui stil de viață sănătos.

Prin finalizarea acestui proiect, comuna Dognecea se alătură comunităților din România care utilizează oportunitățile oferite de PNRR pentru dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții.
Valoare totală proiect: 1.902.506,85 LEI
Valoare nerambursabilă finanțată din PNRR: 1.598.745,25 LEI

Date de contact:
Comuna Dognecea
Persoană de contact: ROF REMUS
dogneceaprimaria@yahoo.com
 0255-236 305
https://comunadognecea.ro/

aquacaras sediu

Într-un comunicat de presă semnat de directorul general al AQUACARAȘ SA, Gheorghe Filipescu, se arată că măsura este necesară pentru refacerea stocului de apă din rezervorul Maial și pentru asigurarea continuității alimentării populației în condițiile actuale.

Astfel, furnizarea apei potabile se va realiza zilnic, după următorul program:

Dimineața: 06:00 – 10:00
Seara: 18:00 – 23:00

În intervalele 10:00 – 18:00 și 23:00 – 06:00, alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru acumularea și refacerea rezervei necesare următoarei perioade de consum.

Rugăm consumatorii să utilizeze apa cu responsabilitate și să evite, pe cât posibil, folosirea acesteia în alte scopuri decât cele strict necesare, pentru a contribui la menținerea unui nivel suficient al rezervelor.

Programul va fi menținut până la îmbunătățirea debitului sursei și refacerea stocului de apă, iar orice modificare va fi comunicată în timp util.

AQUACARAȘ SA își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere și responsabilitate.

fara apa

Vor fi afectați toți consumatorii de pe str. Andrei Șaguna (parțial).

Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC AQUACARAȘ S.A. – Punctul de Lucru Oravița.

Și tot astăzi se va opri apa, de la ora 09:10 până la remediere pe străzile Spitalului și Grund.

„Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat de aceste opriri. La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate. Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactați AQUACARAȘ S.A. – Dispecerat Central  la numerele de telefon 0255-215643 sau 0766341274 și Punct de Lucru Oravița – 0255574235 sau 0787874444.”

primarie

Ședința de dezbatere publică a proiectului de plan propus, inclusiv a raportului de mediu al planului „PLAN URBANISTIC GENERAL COMUNA DOGNECEA’’, care va avea loc la sediul Primăriei Comunei Dognecea, sat Dognecea, nr. 639, județul Caraș-Severin, în data de 08.10.2026, ora 11:00.

La dezbaterea publică vor participa autoritățile competente pentru protecția mediului, cele din domeniul sănătății, precum și cele implicate în etapa de definitivare a proiectului de plan și de realizare a raportului de mediu.

Dezbaterea publică este deschisă publicului afectat și/sau interesat.

Consultarea proiectului de plan și a raportului de mediu se poate realiza la sediul Primăriei Comunei Dognecea, sat Dognecea, nr. 639, județul Caraș-Severin, în zilele lucrătoare, de luni până vineri între orele 08:00–16:30, precum și pe pagina de internet a Primăriei Comunei Dognecea

https://comunadognecea.ro/urbanism/.

Comentariile și propunerile publicului privind proiectul de plan și raportul de mediu se primesc în scris la sediul titularului  Primăria Comunei Dognecea, sat Dognecea, nr. 639, județul Caraș-Severin  și la sediul Direcției Județene de Mediu Caraș-Severin, Reșița, str. Petru Maior nr. 73, de luni până joi între orele 08:00 –16:30 și vineri între orele 08:00–14:00, în termen de 45 de zile calendaristice de la data anunțului public.