15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Redactia

Această mare sărbătoare a Bisericii Ortodoxe Române îi prilejuiește lui Eugen Cismăneanțu, candidatul PMP la Senat, să transmită credincioșilor ortodocși un mesaj de suflet.

„Suntem o ţară predominant Ortodoxă, iar biserica are un rol deosebit în formarea unei temelii sănătoase a societăţii. Activitatea bisericilor şi cultelor religioase rămâne vestirea Cuvântului Lui Dumnezeu, iar statul ar trebui să sprijine demersul bisericii şi să garanteze dreptul individului la libera alegere şi decizie cu privire la convingerile religioase.

La mulți ani, tuturor românilor care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României!

Dumnezeu să binecuvânteze România!“

( P. E. )

Mocioalcă îi suspectează pe guvernanți de neputință și profesionalism și se întreabă de ce numărul testărilor nu este unul constant, mai ales la sfârșit de săptămână.

„România este, probabil, singurul stat din Uniunea Europeană în care, în weekend, se fac de trei sau patru ori mai puține teste ca într-o zi normală. La noi, pandemia are zile libere, în weekend ne lovește mai puțin. Cifrele care nu mint, indiferent de cum sunt comunicate, sunt cele ale persoanelor decedate. România depășește zilnic 150 de morți din cauza Covid-19 iar ministerul Sănătății vorbește de platou și de efectele benefice ale soluțiilor implementate de guvern. Când mai vorbește despre soluțiile foarte bune implementate de guvernul PNL în ultimul an, îl rog pe domnul premier Orban să se gândească și la cei peste 10.000 de români morți din cauza Covid-19”, a mărturisit deputatul PSD, candidat la alegerile din 6 decembrie pentru un loc în Senatul României.

În ultimele 24 de ore, 148 de români au murit infectați cu SARS-CoV-2, iar în saloanele de Terapie Intensivă sunt internați 1.250 de persoane.

( P. E. )

Pentru sectorul agricol, programul prevede sprijin de dezvoltare a fermelor de familie și promovarea comercializării produselor românești. Totodată, vor fi atrași 18,76 miliarde de euro pentru agricultură, prin Politica Agricolă Comună, din care 12,3 miliarde de euro pentru plăți directe pentru fermieri.

Potrivit aceluiași document, vor fi lansate programe de sprijin și plăți directe în agricultură în valoare de 21,67 miliarde de euro din fondurile europene alocate pentru perioada 2021-2024;

Vor fi investite 6,5 miliarde de euro în infrastructura de irigații, vor fi reluate lucrările la canalul Siret-Bărăgan, lucrăile de prevenire a deșertificării și finalizare a sistemului națiuonal antigrindină;

Vor fi finanțate rețelele naționale de colectare, depozitare, procesare și distribuție a produselor românești, cu un buget de 750 milioane de euro;

PNL va susține investițiile private în  colectare, depozitare și procesare și produselor agroalimentare pentru creșterea valorii adăugate a materiei prime – 430 milioane de euro;

Alocarea a 1 miliard de euro pentru investiții la nivelul fermelor din sectorul vegetal și zootehnic;

Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, cu teren agricol concesionat de la stat, până la 50 ha/fermier, prin alocarea sumei de aproximativ 520 milioane de euro;

Susținerea inițiativei de creare a lanțurilor alimentare scurte „De la fermă la consumator“.

( P. E. )

Oficialii au vizitat Stația de comprimare gaze naturale de la Jupa.

Domnul Președinte Klaus Iohannis a declarat: „În primul rând, felicitări! Felicit compania Transgaz și conducerea acesteia pentru finalizarea primei faze a celui mai ambițios proiect din domeniul energiei – Gazoductul BRUA, proiect realizat în bună măsură și cu fonduri europene. Este o realizare deosebită, cu o încărcătură simbolică și prin faptul că marchează, în pragul Zilei Naționale, îndeplinirea unui obiectiv extrem de important pentru România. Dezvoltarea Sistemului Național de Transport de gaze pe coridorul BRUA este o etapă esențială a întăririi securității energetice atât a țării noastre, cât și a Uniunii Europene, dar și a securității energetice în regiunea Mării Negre. Astfel, prin interconectarea BRUA pe Coridorul Vertical, prin materializarea exploatărilor off-shore din Marea Neagră – care sperăm să debuteze cât mai curând – România are atuuri veritabile pentru a deveni un important jucător în regiune pe piața gazelor.”

Domnul Ludovic Orban a declarat : „Sigur, asta e prima fază a BRUA. Sigur că noi ne-am îndeplinit obligaţiile asumate faţă de partenerii europeni. Pentru finalizarea BRUA mai sunt necesare, evident, şi câteva lucruri care nu depind de noi, ci depind de partenerii bulgari şi de partenerii ungari. Şi suntem încredinţaţi că până la urmă, o politică ce este stabilită la nivel european va fi pusă în practică de toţi partenerii noştri de la nivel european”.

În plan local, Ludovic Orban s-a referit la studiul de fezabilitate pentru legătura între localităţile Jupa, Caransebeş, Băile Herculane, Orşova, până la Prunişor, care va realiza o conductă ce va permite conectarea la gazul natural a mai multor localităţi din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi. De asemenea, sunt în derulare proiecte în diverse regiuni ale ţării pentru ca accesul la gaze naturale să fie posibil pentru cât mai multe familii.

La eveniment au participat și Romeo Dunca – președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Cristian Gâfu – prefectul județului și Ioan Popa – primarul municipiului Reșița.

( P. E. )

Săptămâna aceasta a fost în Caransebeș unde a discutat cu producătorii care aprovizionează de ani de zile cu produse agricole piața gugulanilor. Între alte probleme abordate, candidatul PMP la Camera Deputaților le-a expus proiectul său mai vechi, cel cu înființarea unui centru zonal de colectare a produselor agricole, fapt ce i-ar ajuta mult pe truditorii satelor.

„În această «călătorie» numită campanie electorală, m-am oprit la Caransebeș. Gugulanii, oameni calzi, cum îi știu, dar și foarte curioși, s-au arătat interesați să afle detalii din programul «10+ pentru fiecare român». Lista de obiective li s-a părut cuprinzătoare și binevenită și nu am putut decât să mă bucur de sugestiile pe care mi le-au făcut. Asta mi-a dovedit că suntem cu toții pentru Caraș-Severin și că în 6 decembrie vom fi toți pentru România!“, mărturisește liderul PMP Caraș-Severin, Ionuț Popovici.

( P. E. )

În opinia lor, lipsa de viziune și de implicare a autorităților locale în accesarea de bani europeni ne duce în situația în care mergem să vizităm cetatea de la Golubăț pe malul sârbesc al Dunării, în timp ce cetățile medievale sau conacele austriece din Caraș-Severin sunt ruine fără nicio o utilitate în prezent.

Ce facem cu istoria Banatului de Munte?

Constantin Boia, arheolog, candidat al Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare din Caraș-Severin, precizează:

„Eu cred că am putea beneficia de restaurări reușite în Banatul de Munte și că avem șansa de a ne recupera moștenirea culturală. Turiștii ar putea să vadă casa unei familii de nobili din Banat de acum 200 de ani, cum este conacul familiei Atanasievici de la Ramna. Localnicii ar putea să-și vândă producția de legume, de fructe sau mierea pe care o produc în această localitate sau să dezvolte pensiuni și servicii de ospitalitate”.

USR PLUS trimite în Parlamentul României oameni tineri și profesioniști care au capacitatea de a pune în practică #ProgramulBuneiGuvernari.

(P. E.)

Cismăneanțu spune că asta a făcut în cei opt ani de primar, timp în care nu și-a îngroșat nici conturile bancare, nici nu are mai multe terenuri sau case, în schimb a lăsat la primărie un excedent bugetar de 2 milioane de euro.

„Știți cât este de frumos să stai între cetățeni?! Știți cât de frumos este să-i privești în ochi?! Eu îmi doresc să fiu un senator care să fie în mijlocul cetățenilor. Tocmai de aceea ai un program, de luni până joi ești în Parlament și ai o zi în care trebuie să fii în teritoriu. Dacă preferi să mergi în alte părți și nu vrei să mergi în mijlocul cetățenilor este alegerea ta ca și politician dar cetățeanul va analiza fiecare candidat și fiecare persoană care vrea să acceadă la aceste funcții.

Să ne întâlnim cu cetățeni simpli, cu oameni de afaceri, să ne întâlnim cu tot ce înseamnă comunitate. Știți cât este de frumos să stai între cetățeni?! Știți cât de frumos este să-i privești în ochi?! Să le asculți părerile, să le asculți durerile, să vezi ce idei frumoase au. Să stai de vorbă cu ei și să le explici problemele cu care se confruntă România sau o anumită situație dint-o anumită locație. Trebuie să ai capacitatea să-i privești în ochi. Lucrul acesta eu pot sa-l fac și vă spun sincer că este o plăcere. Atâta timp cât ai fost un politician corect, atâta timp cât ai fost un politician care nu ți-ai urmărit interese personale“, este de părere Eugen Cismăneanțu.

( P. E. )

Mai mult de atât, ei acuză imparțialitatea de care dă dovadă președintele-jucător, Klaus Iohannis, un adevărat agent electoral al PNL.

„Este posibil să fie o strategie. La fel ca și în campania electorală, în loc să vorbim despre soluții, discutăm despre cât de răi sunt ceilalți. Hai să vorbim de guvernul Orban cât e de competent și în ce situație suntem acum. Au promis 1.000 de km de autostradă în 4 ani de zile. Cum se vor face 1.000 de km de autostrada în 4 ani? Fizic nu poți . Cetățenii au nevoie și de autostrăzi și de gaz și de investiții în sănătate dar dacă nu reușim să găsim împreună acele soluții și să conlucrăm, o să rămânem tot cantonați în astfel de gândiri. Când se întâmplă un eveniment, să găsim vinovații , să aruncăm cu noroi, soluțiile rămân în planul doi și încetul cu încetul se uită de acea problemă și rămânem doar cu ura și încrâncenarea și facebook-ul plin de invective“, mărturisește Silviu Hurduzeu, numărul unu pe lista PSD la Camera Deputaților.

( C. E. )

În opinia sa, toată această nebunie se datorează faptului că Guvernul Orban dovedește lipsă de profesionalism și de implicare în găsirea unor soluții viabile nu doar pentru economie, ci și pentru viața de zi cu zi a oamenilor.

„Au trecut aproape zece luni de când pandemia de Covid-19 a intrat în România și noi nu știm care este tratamentul administrat bolnavilor. Nu știm dacă există un protocol, aplicat la «Matei Balș» ca și la spitalul din Făurei. Au trecut aproape zece luni, iar noi nu știm cum se fac testele. Cine le face și potrivit cărei logici se fac aceste teste? De ce nu se testează în masă, de ce se fac, în ultima perioadă, mai puține teste? Au trecut aproape zece luni, iar investițiile în sistemul de sănătate sunt minime. Ca urmare, secțiile ATI au început să ia foc. Au trecut aproape 10 luni, și foarte mulți elevi nu au mijloace electronice de învățare. Lista poate continua.”, atacă Mocioalcă Cabinetul Orban.

Pe de altă parte, candidatul PSD Ion Mocioalcă se întreabă cât timp va mai trece până la testarea tuturor românilor, dacă s-a creat un sistem de vaccinare la nivel național și dacă au fost cumpărate frigidere pentru depozitarea vaccinului.

„Până la sfârșitul anului, fiecare român ar trebui să știe când și unde va fi vaccinat. Dar, cum să facă Guvernul asta, când nu știe câți români trăiesc în țară? Mi-e teamă că, așa cum n-au fost achiziționate tablete pentru elevi, nu vom avea nici frigidere”, a mai spus Ion Mocioalcă.

( P. E. )

„La ora 10 a început ședința Consiliului Județean Caraș-Severin și la punctul 18 pe ordinea de zi a fost votată exprimarea acordului de principiu în vederea acceptării donației „AMENAJARE ZONĂ TURISTICĂ ȘI DOMENIUL SCHIABIL NEDEIA MUNȚII ȚARCU – COMUNA ZĂVOI” făcută de către donatorul SC Dunca Imobiliare SRL.

Poate va trece nebăgată în seamă această inițiativă, fiind toți ocupați cu pandemia, cu alegerile, cu treburile zilnice ori cu programarea sfârșitului de săptămână.

Am decis să scriu, să împărtășesc cu voi ceva extraordinar, un lucru care va rămâne scris peste ani de cei care vor consemna istoria Banatului sau a turismului românesc.

Da, omul de afaceri Romeo Dunca, timișoreanul înscris în PNL Caraș-Severin în această vară și propus de mine candidat la funcția de Președinte al Consiliului Județean, funcție pe care a și câștigat-o, s-a ținut de cuvânt și este oficial: DONEAZĂ PROIECTUL „NEDEIA” JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN.

El nu donează cetățenilor un proiect, o documentație, niște planșe, ci munca și efortul său de 14 ani. Vorbim despre milioane de lei care s-au dus în cheltuieli și investiții pentru proiecte din Poiana Mărului și masivul Nedeia, după ce a arătat că pe Muntele Mic se poate face turism ca în Elveția sau Austria. Acest om donează viziunea lui celorlalți, dar în mod esențial, el predă un vis viitorului, lăsând în urmă chinurile trecutului.

Asistăm la o filozofie atipică pentru toți cei care au condus Consiliul Județean, iar Romeo Dunca este primul Președinte al Consiliului Județean care DĂ ceva de la el, personal!

Datorită acestui proiect l-am cunoscut acum mulți ani pe Romeo, am devenit prieteni și camarazi pentru realizarea celei mai mari stațiuni turistice din România.

Când a vrut să renunțe la proiect, l-am convins că trebuie să continue pentru că Dumnezeu ne va ajuta ca acest vis al lui să devină realitate.

A fost «șpăguit» (scuzați verbul) de politicieni care au ajuns la pușcărie, mințit de alții care au râs de un vizionar, împiedicat de unii din prostie și șantajat de alții din răutate, ori boicotat de funcționari mici care doreau să facă pe plac unor șefi mari.

Sunt sigur că viața lui Romeo poate face subiectul unui film. Visul american (să mă scuze partenerii) este floare la ureche față de visul românesc al lui Romeo Dunca.​

Umilit și batjocorit, un om care a ajuns milionar, fără să facă afaceri cu statul, și care putea să stea liniștit la plajă, s-a luptat cu toți cei care, din lăcomie și prostie, se opuneau unui proiect care este construit pentru a face o Lume mai bună și mai frumoasă!

Milionarul care își conduce unul dintre sutele de camioane sau își pilotează singur elicopterul este acel iubitor de natură care alerga prin Munții Banatului după braconieri, se certa cu hoții de lemne și voia să-i lumineze și pe cei care credeau că întunericul este cel mai bun pentru a ascunde neputința și hoția.

Într-o dimineață, m-a sunat Romeo că firma Doppelmayr, proiectantul, este pe munte și că va bate primul țăruș, la prima instalație de schi.
Pentru că spunea mereu ca eu sunt «singurul politician care nu i-a cerut șpagă» (scuzați expresia) și am încercat să-l ajut, își dorea să facă o fotografie cu mine la stabilirea primului traseu de la prima pârtie de schi.

Era 2 decembrie 2007.

Romeo și proiectanții au plecat cu snowmobilele, iar eu am decolat cu elicopterul de pe aeroportul din Caransebeș spre Șaua Nedeii împreună cu pilotul, un asociat și un angajat.

Când am survolat masivul Mătania, la peste 2.000 m altitudine, din cauza condițiilor meteorologice, ne-am prăbușit în locul ce era sacru pentru daci, muntele Gugu, nume după care mulți bănățeni se mai numesc astăzi și gugulani.

Dumnezeu ne-a ajutat și am scăpat toți cu viață, deși elicopterul s-a făcut bucăți. (clip Youtube – prăbușire elicopter Marcel Vela).

Miercuri, 2 decembrie, se vor împlini 14 ani de când am murit și am înviat. Atunci am învățat că nu contează cum cazi, important este cum te ridici.
Cum ar spune un prieten hâtru: sunt pe bonus de 14 ani de zile, pentru că puteam să murim toți patru.

Sunt sigur că doar Dumnezeu ne-a salvat atunci, pe 2 Decembrie 2007, și ceea ce se întâmplă în aceste zile este rânduiala care scrisă de Sus.

Tânărul primar al Caransebeșului de atunci a ajuns, între timp, ministru al afacerilor interne, iar omul Romeo Dunca, hărțuit de toată lumea, a fost votat exact acum două luni Președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Îmi aduc aminte cu plăcere că am organizat, în primul mandat ca primar, prima expediție românească pe schiuri, la Polul Nord și apoi la Polul Sud, la aniversarea a 100 de ani de când a fost cucerit acest punct geografic. Consiliul Local a aprobat propunerile și am trimis un explorator de la Clubul Montan să arboreze steagurile României și Caransebeșului la cei doi poli.

Spirit de aventurier, Romeo, cel care a fost și primul român participant la raliul Paris- Dakar, s-a oferit și el, și-a plătit costurile și a intrat în echipa cu Coco Galescu, ajungând acolo unde puțini români au fost vreodată.

Astăzi, altruist și sincer, visător și credincios, un nebun frumos care pictează timpul și sculptează viitorul, donează toata munca sa Consiliului Județean.
Nu mai evoc aici toate bucuriile, încercările și chinurile acestui proiect, pentru că ar trebui să scriu ore în șir.

Au fost momente extraordinare, precum acela când am fost să-l susțin la ședința Consiliului Local Turnu Ruieni și era să luăm bătaie, sau la ședința Consiliului Științific de la Universitatea de Vest când ne mințeau, ca pe niște copii șmecherii care gestionau parcul.
Sau, când am fost la Izmir, ca să vorbim cu constructorii care au lucrat în stațiunile din Antalya și ne-a prins acolo criza cu lovitura de stat din Turcia.

Ori, când de ziua mea, în 2013, l-am invitat pe Romeo și am smuls promisiunea lui Frunzăverde și Ghiorghioni, decidenții de la Consiliul Județean, că îl vor ajuta și nu îl vor mai încurca. Atunci a plecat la drum din nou optimist, reluând proiectul Nedeia.
Îmi aduc aminte cu nostalgie de drumeția făcută de pe Godeanu spre Retezat, împreună și cu Brigitte, fiica sa, când la poalele Vârfului Gugu, îmi povestea cu pasiune și emoție despre peștera lui Zamolxe și energia Muntelui Sacru care este o piramidă naturală.

Un alt moment deosebit a fost atunci când am venit cu Romeo la ministrul de la acea vreme, Varujan Vosganian, ca să-i prezentăm proiectul Nedeia.
I-a plăcut foarte mult, dar a spus că nu ne poate ajuta… dar ne cântă la pian. Avea în birou o pianină și ne-a cântat. Eu am plecat dezamăgit, însă Romeo a apreciat momentul și mi-a spus optimist “Măcar atât! Este primul care face ceva pentru noi!”

Sunt multe lucruri extraordinare care merită să fie povestite. Pentru că, așa cum îmi spunea o prietenă, jurnalist, LUCRURILE CARE NU SE SPUN, SE UITĂ!

La bătrânețe, probabil, voi sta cu fratele de suferință Romeo Dunca, undeva în munți, o să povestim și o să scriem cât de palpitantă și scurtă este viața, dar cât a fost de frumoasă.
ÎMPREUNĂ, încercăm să facem o Lume mai bună, indiferent dacă am fost de multe ori singuri împotriva tuturor.

Să Dezvoltăm Caraș-Severinul și România va fi o realitate de acum și în următorii patru ani!
Romeo Dunca, îți spun doar atât:

Mulțumesc, respect și felicitări!
Senator Marcel Vela

( P. E. )