15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Amalgam

Supărat pe declarațiile din presă ale lui Popa, Crina a reacționat printr-o postare pe pagina sa de Facebook.   

„Pentru a doua oară, în ultimii patru ani, într-o discuție politică amintești de copiii mei și de educația lor. Pentru acest lucru dă-mi voie să-ți spun că ești un mare nesimțit, fiindcă orice om de bun simț și în „stări normale, nu euforice“ nu implică membrii familiei sau alte chestiuni familiale în discuțiile politice. Crede-mă că aici ar fi foarte multe de discutat când vine vorba de tine, și toată lumea le știe, dar eu le promit copiilor tăi că nu o să vorbesc niciodată despre ei.

Eu și soția mea, de 30 de ani acționăm în domeniul privat și cea mai mare investiție pe care am făcut-o noi, a fost cea în EDUCAȚIA copiilor noștri, fiindcă asta credem noi este cel mai de preț lucru pe care îl poate dărui un părinte odraslei sale.

Sunt mândru să spun, și nu mă ascund, că doi dintre copiii mei sunt ingineri, absolvenți ai Institutului Polithenic Traian Vuia, iar unul dintre ei a terminat o școală de arhitectură de prestigiu internațional, din Londra.

Niciunul dintre ei nu are „GIPANE“, așa cum spui tu, dar au diplome de licența pe care le pot arăta oricui! Datorită faptului că sunt licențiați și au o diplomă, la fel cum am și eu, pe tine te deranjează. Tu niciodată nu ai fost în stare să prezinți una, deși pretinzi ca ești un mare inginer.

Faptul că am reușit să imi ajut copiii sa-și definitiveze educația nu reprezintă un dezavantaj pentru mine oricât de malițios ai vrea tu să prezinți asta. Pentru că te-ai pretat la astfel de atacuri arată cât de mic și josnic ai ajuns ca om.

Să-ți fie rușine Nelu Popa“, este mesajul lui Ioan Crina

Zilele trecute, primarul Reșiței, supărat pe faptul că Ioan Crina spunea că reintroducerea tramvaiului reprezintă o afacere nerentabilă, primarul Reșiței declara într-o publicație online:

„Cum poate să spună așa ceva? Păi 80% din populația României NU are mașină! Asta-i unu. Și doi: tramvaiul este cel mai ecologic mijloc de transport urban din lume, mai ecologic chiar și comparativ cu metroul, dacă se iau în calcul costurile de realizare a metroului ca impact pe poluare. Iar cazul cu 2 lei dus, 2 lei întors, 4 lei comparați cu 5 lei benzina, nu stă nici el în picioare, pentru că elevii și persoanele vârstnice au abonament la preț redus, abonament la 20 de lei pe lună. Dar el, Crina, nu le știe pe astea, pentru că copiii lui, la Londra, circulă cu Subway-ul! Iar Subway-ul la Londra îl plătește tăticul care are ML la Reșița! Și gipanele lor, la fel, le cumpără tata. Nu toți copiii din Reșița au părinți care să-și permită să le ia gipane! Și să-i trimită la școală la Londra, și-acolo să le ia abonament la Subway! Chiar așa, uite cine și-a găsit să vorbească, Crina! Cum poate un astfel de om, pe care-l știm bine cu toții, să-și dea cu părerea despre oportunitatea introducerii tramvaiului la Reșița?”.

P. E.

Astăzi, Torma l-a avut alături pe Silviu Hurduzeu, președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, și el candidat pentru un nou mandat de patru ani. 

„Unii vor spune că îngrășăm porcul înainte de Ignat dar, de fapt, noi ne ducem la îndeplinire misiunea de a fi în slujba cetățeanului, deși opozantii noștri ne-ar fi vrut «asasinați politic».

Astăzi, un moment istoric pentru comunitatea noastra, în special pentru cea din cartierul Boșneag. În prezența președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, domnul Silviu Hurduzeu,

am predat amplasamentul pentru următorul proiect: Asfaltare DJ571 – intravilan oraș Moldova Nouă

Este vorba de o suprafață – 15.000 metri pătrați, o lungime de aproximativ 2,2 km

Vorbim de Strada Nicolae Bălcescu – zona IPEG; Strada 1 Decembrie 1918 – zona pod Giola, nr. 163;

Lucrările vor începe săptămana aceasta și solicit sprijinul dumneavoastra prin eliberarea zonelor carosabile pe perioada turnării stratului de asfalt“, spune primarul și candidatul PSD la Primăria Moldova Nouă, Adrian Torma.

Este important de subliniat că, Bosneag beneficiază de o lucrare de asfaltare istorică, singura din ultimii 30 de ani.

P. E.

Cunoscutul om de afaceri a replicat imediat, printr-o postare pe pagina sa de Facebook.

„D-le Grindeanu, dacă ați fi intrat la biroul firmei de pe centură nu m-ați fi găsit. De obicei stau la Muntele Mic. Și acolo am construit și acolo plătesc taxe…

De fapt, în ultimii ani am stat mai mult în județul Caraș-Severin decât în Timiș. Dar ce e mai important, e că aici am adus toți banii pe care timp de 25 de ani i-am făcut la Timișoara.

Iar dacă veți veni să stați mai mult în Caraș nu va fi mare lucru pentru acest județ. Deoarece cu siguranță veti gasi o solutie ca venitul dv. lunar să fie plătit tot de bugetul tarii. Adica veți deveni o cheltuială suplimentară pentru el.

Sau veți sta pe ajutorul de la tata? Care la fel e tot pe stat de plata de data asta la CJ Caraș-Severin. Din câte am înțeles, dânsul, pe postul tolerat de Hurduzeu, e cel care, la departamentul cultura de la CJ, aprobă cheltuielile județului pentru evenimente culturale. Și care în acest an de exemplu nu a dat nimic festivalului cu renume mondial de la Gărâna. Deși se laudă cu acesta pe pliante, Consiliului Județean îl lasă pe săracul Marius Giura să se descurce cu cheltuielile organizatorice cum poate și el…

Încă ceva. Cabana nu e la Muntele Mic. E undeva pe Brusturu. Dar nu contează. De obicei dvs domnilor din PSD vorbiti de multe ori neinformati.

Cât despre asocierea CJ cu una din firmele mele e adevarat, dar și aici actualul Președinte Hurduzeu pe care îl lăudauti a facut-o de oaie . Nu a onorat clauzele și mi-a făcut o pagubă de vreo 100 000 ron. Controlul pentru returnarea de TVA plătit în plus la stat mi-a tăiat taxa adăugată la factura de storno pe care am facut-o deoarece CJ nu a onorat obligația din contract. Inspectorul mi-a sugerat să dau în judecată instituția cărășana fiind sigur că voi câștiga.

Prostiile care se fac în administrarea județului fac parte din motivele pentru care am hotărât să candidez. Să câștig și sa schimb. ,Eu pot suporta astfel de incompetențe dar alți investitori mai mici pot ajunge în faliment după astfel de practici de proasta administrație“, se arată în răspunsul lui Romeo Dunca.

P. E.

Deși fost o vizită amicală, privată,  discuțiile au abordat și problem ridicate de candidatul Pro România, legate de proiectele cu finanțare europeană.   

„În turneul pe care îl realizez prin țară, am văzut localități care s-au dezvoltat mult în ultimii ani, de cele mai multe ori prin accesarea de fonduri europene.
Dar am văzut și că, în 2020, încă există administrații locale care nu au reușit să atragă bani europeni pentru proiecte esențiale în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă.
Caransebeș este, din păcate, un astfel de caz. Pentru binele tuturor cetățenilor care locuiesc și muncesc aici, e nevoie de o schimbare de viziune și de ritm“, a mărturisit comisarul European.

În opinia sa, atragerea de fonduri europene reprezintă o necesitate, iar faptul că România nu a fost în stare să absoarbă sumele repartizate reprezintă o rușine pentru cei care au guvernat țara în ultimii ani.

„La Caransebeș, Bebe Pasere – candidatul Pro România – este soluția. Ne-am întâlnit, am discutat și sunt convinsă că va ieși învingător din această competiție pentru că iubește cu adevărat Caransebeșul. Cunoaște foarte bine orașul și, prin proiectul său de candidatură, demonstrează că știe ce se poate face pentru îmbunătățirea vieții oamenilor de aici“, a mai spus Corina Crețu.

La rândul său, Bebe Pasere a ținut să precizeze în context s-a aflat comisarul European la Caransebeș.

„Vizita doamnei Corina Crețu la Caransebeș nu a fost întâmplătoare, ne cunoaștem, am mai întâlnit-o și în urmă cu doi ani, tot aici, la Caransebeș. Nu ascund faptul că mă interesează atragerea fondurilor europene, am nevoie pentru așa ceva de un contact direct la Bruxelles. Ne-am întâlnit, i-am prezentat proiectele pe care vreau să le implementez la Caransebeș și mă asigurat că atât dânsa personal, cât și echipa Domniei Sale mă vor ajuta cu tot ce este posibil“, spune Bebe Pasere.  

P. E.

Torma spunea în conferința de presă, la care a participat alături de prim vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, și președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, că nu a disperat niciun moment, că a crezut tot timpul că se va face dreptate. El consideră sentința instanței o victorie a binelui asupra răului din politica locală.

„Sunt oficial în competiție. Pe lista de Consiliu Local suntem pe poziția 2, dar în fața competitorilor care ne-au contestat, iar la primar, poate nu doar întâmplător, sunt pe prima poziție. Vreau să aduc mulțumiri echipei din cadrul partidului care ne-a fost alături. Nu o să dau astăzi nume pentru că știu că toți au suferit și s-au bucurat alături de mine, în frunte cu domnul președinte (Silviu Hurduzeu, n.r.) și toți ceilalți colegi pe care i-am avut alături, dar, în același timp, vreau să aduc într-un stil mai caracteristic mie, cu un alt tip de diplomație, să aduc mulțumiri și celor care au încercat să arate că democrația nu funcționează. Ne-au dat nouă posibilitatea și ne-au validat că am făcut un lucru corect și s-au decredibilizat pe ei prin ceea ce au făcut. Cred că această decredibilizare a lor ar trebui să fie penalizată nu de noi, pentru că noi suntem competitori în bătălia electorală, dar să fie penalizată electorat. Dacă nu ești capabil să duci o luptă pe teren, nu cred că vei putea conduce un județ, și ca dovadă o țară. Cu atât mai puțin în oraș“, a spus candidatul PSD.

Torma a remarcat dârzenia echipei sale din Moldova Nouă și le-a transmis un mesaj celor din PNL, acela că disputa electorală trebuie dusă pe teren, nicidecum prin jocuri murdare de culise.

P. E.

La Conferința județean de alegeri a fost prezent președintele partidului, Dănuț Pop, precum și alți lideri cu funcții de conducere în Partidul Ecologist Român.

Referindu-se la evenimentul de ieri, Valentin Armașu a spus: „Este un câștig pentru Filiala PER Caraș-Severin, căci am dovedit că nu cedăm, nu dăm înapoi, că nu ne mai sperie politicienii ce ne conduc de 30 de ani prin tot felul de negocieri, și nu vreau să spun, deocamdată, mai multe lucruri. Suntem hotărâți să mergem înainte, credem în Partidul Ecologist Român, credem în noi și sper ca în alegerile locale să nu dezamăgim și să scoatem un scor bun. Noi nu promitem marea cu sarea, așa cum fac contracandidații noștri. Și, mai cred că trebuie să schimbăm generația de politicieni, mentalitatea acestora, aducând un suflu proaspăt în politica din Caraș-Severin. Este timpul să ne luptăm corect, fără negocieri pe la spate“, a ținut să spună Valentin Armașu.

P. E.

Andrei Plujar, candidatul la Consiliul Județean Caraș-Severin, provine dintr-o familie ancorată în viața civică și culturală a judeţului cu rădăcini în vechea Reșița Română. S-a format la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița, mai apoi la Universitatea Politehnica din Timișoara, specializarea Management în productie și transporturi, și are un master în Administrarea Afacerilor. Viaţa lui se împarte între oraş şi sat. La Reșița managerieză de 10 ani o firmă de resurse umane, în același timp este atașat de mediul rural cărășan, unde investește timp și energie în domeniul zootehnic la Ticvaniu Mare.

Dragoș Curelea, candidat la Primăria Caransebeș, este licențiat în Știinta mediului, are și un masterat în Schimbări climatice și dezvoltare regională. A fost cercetător de gradul 3 în Institutul Național Cercetare Dezvoltare pentru Metale și Resurse Radioactive. Din 2010 a revenit în Banat și se ocupă de afacerea familiei, o pensiune turistică. Dragoș își dorește o administrație transparentă bazată pe meritocrație la Caransebeș și în județ.

Claudiu Rusu este din Reșița, licențiat în Informatică și absolvent al unui masterat în cadrul Universității Eftimie Murgu. În primii 10 ani a activat în vânzări auto la concesionarul Dacia-Renault, apoi 6 ani ca programator într-un departament de proiectare. De 2 ani este antreprenor. Claudiu e hotărât să demonstreze că se poate face o altfel de politică, cu rezultate bune pentru județul nostru.

Doina-Rahela Vrăjitor este de 20 de ani cadru didactic în orașul Moldova Nouă. Este implicată în mai multe acțiuni civice. În anul 2007 a înființat Asociația Curcubeul Moldova Nouă și a implementat mai multe proiecte transfrontaliere. Doina își dorește transparență, investiții in învățământ și măsuri reale de protecție socială.

Lucian Dragan Cocar este licențiat în Relații economice internaționale, deține și un masterat în Management și markenting în afaceri. Din 2007 lucrează în cadrul fondului național de garantare de credite pentru IMM-uri. Se ocupă de activitatea fondului în județele Caraș-Severin, Timiș și Arad. Dragan își dorește debirocratizare, transparență și absorbție de fonduri europene și

guvernamentale.

Bogdan Silvășan este licențiat în Științe economice, deține și un masterat în Ingineria și protecția mediului. Între anii 2009-2014 a lucrat la Aquatim S.A. Între 2015-2019 a locuit în Germania. Bogdan își dorește debirocratizare, transparență, iar prioritară pentru el este educația.

Alexandra Gavrilă este absolventă a Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Istorie, cu specializare în Comunismul din România, în prezent fiind profesoară în Caransebeș. Alexandra își dorește o administrație transparentă și modernă pentru Caraș-Severin, din care să facă parte oameni onești. Dănilă Drăghici este licențiat în Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Din 1983 a fost învățător la mai multe unități școlare din județul nostru. În prezent profesează la Școala Gimnazială „Traian Lalescu” Cornea-structura Cuptoare. Dănilă își dorește atragerea de mai mulți investitori și atragerea de fonduri europene.

P. E.

Fostul premier al României, care a spus că va fi prezent mai mereu în Caraș-Severin pe timpul campaniei, nu a ezitat să arunce cu săgeți spre candidații liberali, în jurul cărora s-a tot vorbit în ultimul timp.

„Este greu să mă abțin să nu spun, deși Silviu (Hurduzeu, n.r.) m-a rugat să nu o fac. Am venit din Timișoara și am trecut pe lângă firme mari pe care scria Dunca Expediții, companie care e din Timiș. Taxele și impozitele acesteia se plătesc în Timiș și nicidecum în Caraș-Severin. Mutația pe buletin făcută la socrul lui Popa, acasă, la Câlnic, arată faptul că poți să fii un foarte bun om de afaceri, pentru asta meriți toate felicitările dar, cred că e momentul să facem separație între omul politic și cel care vrea să facă afaceri. Am convingerea că electoratul din acest județ e alcătuit din oameni mândri, eu sunt cărășan și sunt mândru că sunt cărășan. Pentru mine acasă înseamnă aici, unde vin la mama, unde ne alegem oameni ai locului. Sigur, pot fi tot felul de situații în diferite momente speciale, dar prea apare ca scenariu ce se întâmplă acum în acest județ, pe repede înainte, buletin de Caraș, prea se leagă lucrurile vizavi de afaceri, pe care le știm cu toții, care se desfășoară sau vor acum să se desfășoare în județ. Din câte știu există și asocieri între Consiliul Județean și o firmă deținută de domnul Dunca, despre care nu știu dacă a avut profit în toți acești ani. Sigur, există o cabană pe Muntele Mic care ar fi trebuit demolată de vreun an și jumătate, prin decizia instanței. Sigur, toate aceste lucruri creează suspiciuni“, a precizat prim-vicepreședintele PSD.

Nu doar candidatul liberal la șefia Consiliului Județean s-a aflat în centrul opiniilor exprimate în conferința de presă, ci și Andra Pleșa, aspirantă la fotoliul de primar al Caransebeșului.

„O știu pe Andra de când era mică și vreu să-i transmit un lucru: există viață și după alegeri. Faptul că merge prin școli cu inspectorul școlar de mână, depășește o limită, dacă nu cumva vine în coliziune cu legea. Au mai fost alegeri. Alegerile vin și trec. Trebuie să păstrăm un cadru constructiv, decent, pentru că vor avea cetățenii de câștigat“, a mai spus Sorin Grindeanu.

P. E.