15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Anunțuri

1. Selecția publică de proiecte în vederea acordării finanţărilor nerambursabile de la bugetul Consiliului Municipal Caransebes, pe anul 2022 pentru acțiuni din domeniile prevăzute în Programele de mai jos, în condițiile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare. Întocmirea, depunerea, evaluarea, selecția și finanțarea Proiectelor se va face în conformitate cu Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local, regulament publicat pe site-ul www.primaria-caransebes.ro

2. Sursa de finanțare a contractelor este Bugetul alocat pentru anul 2022, prin Hotărârea Consiliului Local Caransebeș nr. 64 din 31 martie 2022 în cuantum de 250.000 RON pentru următoarele domenii: 2.1. Acțiuni culturale – 40.000 RON 2.2. Activități sociale, educaționale, protecția mediului, etc – 30.000 RON 2.3. Programe sportive: sport de performanță, sport amator și sport școlar – 105.000 RON 2.4. Pentru culte religioase – 75.000 RON.

3. Durata proiectelor: de la data semnării contractelor de finanțare, până la data de 31.12.2022.

4. Data limită de depunere a propunerilor de proiecte: 22 aprilie 2022 ora 12.00. Se aplică prevederile art 20 alin 2 din Legea 350/2005 datorită datelor de aprobare a rectificării bugetelor și necesitatea demarării proiectelor asociațiilor, fundațiilor, cluburilor sportive, cultelor religioase, care solicită finanțarea.

5. Propunerile de proiecte se vor depune în formă scrisă la Registratura Primăriei Municipiului Caransebeș – Piața Revoluției nr.1

6. Evaluarea și selecția proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se vor face de către Comisia pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes local pentru anul 2022 în perioada estimativă 25.04.2022 – 29.04.2022.

Programul se adresează tuturor domeniilor culturale – artele spectacolului (teatru, dans, muzică), arte vizuale (care includ, dar nu se limitează la: pictură, sculptură, design, grafică, arte decorative, street art, fotografie, instalații, video artă, artă digitală și noile media, film), educație prin cultură, intervenție culturală și urbană, patrimoniu și arhitectură și promovarea culturii scrise. De asemenea, programul de finanţare încurajează abordările interdisciplinare și colaborative.

Finanțarea nerambursabilă va putea fi solicitată de persoane fizice autorizate, asociații, fundații, instituții publice care nu sunt subordonate Primăriei Reșița, societăţi comerciale care derulează activități culturale sau educaţionale. Pentru a fi eligibile, proiectele culturale propuse trebuie să asigure o co-finanţare de minimum 10% din bugetul proiectului. Totodată, apreciem îndeosebi programele, proiectele și acțiunile culturale care acoperă următoarele direcții ale temei Programului cultural ‘‘Granturi Reșița – spațiu cultural‘‘:

–           Reșița – 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur;

–           Reșița – trecutul industrial și recuperarea memoriei colective (exemple: Școala Pittner, Hala Minda);

–           Reșița nouă – orașul tinerilor – noi căi de reconectare a tinerilor reșițeni cu comunitatea și orașul;

–           Reșița – oraș smart city – rolul major al artei în educația urbană;

–           Reșița – oraș înfrățit cu natura – rolul major al artei în sustenabilitatea conceptului de oraș verde.

 Ofertele se pot depune la Registratura Generală a Consiliului Local al Municipiului Reșița de luni până joi, între orele 8.00 – 16.00, iar vineri între orele 8.00 – 13.30 (modelul cererii de finanţare se găseşte pe site-ul Primăriei Municipiului Reșița – www.primariaresita.ro/Anunţuri) sau online la adresa de email: centru@primariaresita.ro, până în data de 06.05.2022. Ofertele depuse după această dată nu vor mai fi luate în considerare pentru selecție.

            1. Pentru a putea participa la selecţie, solicitantul (ofertantul) trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

            a) este persoană fizică autorizată, respectiv persoană juridică înfiinţată în conformitate cu prevederile legale (act constitutiv, statut şi actele patrimoniului iniţial, precum şi actele adiţionale, după caz, certificatul de înscriere sau alte acte doveditoare ale dobândirii personalităţii juridice, etc.);

            b) nu are datorii la bugetul de stat sau la bugetul local (dovada se face cu documente emise de instituţii/autorităţi competente ce gestionează bugetul de stat şi cel local, etc.);

            c) a respectat obligaţiile asumate prin contractele de finanțare nerambursabilă anterioare (dacă este cazul).

            d) face dovada existenţei unor surse de finanţare proprii sau atrase (dovada se face cu scrisori de intenţie, extrase de cont bancar, contracte de sponsorizare, alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi etc.);

e)  Depune cererea de finanţare completă în termenul stabilit de autoritatea finanţatoare, împreună cu toate documentele specificate mai sus;

2. Documentele prevăzute la punctul 1, împreună cu Anexa 3 la Regulament (Declarație pe proprie răspundere), vor face parte din dosarul ce va cuprinde oferta solicitantului.

3. Ofertele culturale vor fi selecționate și finanțate nerambursabil cu respectarea prevederilor legale și ale Regulamentului de finanțare nerambursabilă de la bugetul local a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, sens în care între ofertanții selectați și Consiliul Local al Municipiului Reșița se va încheia un contract de finanțare nerambursabilă.

4. Solicitanții au dreptul să formuleze contestații asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfășurarea selecției care se depun la sediul Primăriei Municipiului Reșița în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștința acestora, a rezultatului selecției (comunicare publică pe site-ul Primăriei Municipiului Reșița și în presa locală), care vor fi soluționate de comisia de contestații în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului pentru depunerea contestațiilor.

5. Documentația privind ofertele de acțiuni culturale, proiecte sau programe trebuie să conțină elementele care să reflecte toate cerințele prevăzute de Regulamentul de finanțare nerambursabilă de la bugetul local a programelor, proiectelor și acțiunilor culturale aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 80/27.03.2018 și Hotărârea Consiliului Local nr.116/19.03.2022.

6. Pentru persoanele fizice autorizate sau juridice străine se vor lua în considerare documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor de participare la selecție, potrivit legislaţiei din țară de cetăţenie, respectiv de înregistrare a solicitantului ca persoană juridică.

7. Bugetul alocat, conform HCL 46 / 14.03.2022, Anexa nr. 17, “Granturi Reșița – spațiu cultural” este de 200.000 lei.

Toate detaliile, precum și documentele necesare pentru înscrierea la sesiunea de selecție sunt dispsonibile accesând linkul: https://www.primariaresita.ro/portal/cs/resita/portal.nsf/AllByUNID/Granturi+%E2%80%9DResita++Spatiu+Cultural%E2%80%9D-000347EA?OpenDocument&fbclid=IwAR34eeUscumQfVmaiigBNryJEdM6daW8RokWpeWOrwNNEVXeJVH-yi_KS2U.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Calarașilor. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș  SA.

„Ne cerem scuze consumatorilor noștri, afectați de această oprire. Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei  utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274”, se arată într-un comunicat aș furnizorului județean de apă și canal.

Vor fi afectaţi consumatorii de pe str. Romul Ladea. Lucrarea va fi executată în intervalul orar specificat de către personalul SC Aquacaraș  SA.

Conducerea operatorului județean de apă și canal își cere scuze consumatorilor, afectați de această oprire.

Pentru orice problemă apărută după reluarea furnizării apei  utilizatorii pot apela Dispeceratul Central al SC Aquacaraş SA la tel. 0255/215643 sau 0766341274

Primarul municipiului Caransebeş,

În temeiul art.133, alin.(2) lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a), alin. (4) si (5) si art.196, alin.(1), lit.b)

din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,

DISPUNE:

Art.1. – Se convoacă de indata şedinţa extraordinara a Consiliului Local al municipiului Caransebeş

in data de 18.03.2022, ora 12.00, care va avea loc în Sala de şedinţe „1 Decembrie 1918” a

Primăriei municipiului Caransebeş, str. Piaţa Revoluţiei, nr. 1, judeţul Caraş–Severin, pentru

dezbaterea proiectelor de hotarare inscrise in proiectul ordinii de zi, anexa ce face parte integranta

din prezenta dispozitie.

Art.2. Consilierii locali sunt invitați sa formuleze si să depună amendamente asupra proiectelor de

hotărâre inscrise pe proiectul ordinii de zi la art.1. din prezenta dispozitie.

Art.3. Materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi se transmit consilierilor locali, conform opțiunii,

pe semnatura acestora.

Art.4. Prezenta se comunică potrivit prevederilor art. 135, alin. (4) si art. 243, alin.(1), lit.e) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ.

CONTRASEMNEAZA

PRIMAR SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI

PROIECTUL ORDINII DE ZI a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 18.03.2022

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,

convocată de indată in data de 18.03.2022.

2.- Aprobarea procesului – verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului

Caransebeş, convocată de indată in data de 07.03.2022.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici si executarea lucrarilor

aferente pentru investitia ,, Lucrari de montaj, panouri protectie din stiplex pe balustrada- pasarela

din strada Nicolae Balcescu”, inscrisa in CF. nr. 41513, domeniul public al municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici, executarea lucrarilor de

modernizare si reabilitare pentru investitia ,,Reabilitare si modernizare trotuare, strada Teiusului”,

inscrisa in CF. nr. 41500 si CF nr. 41503, domeniul public al municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

CONTRASEMNEAZA,

Primar,

Felix Borcean

Urmare a dispozițiilor prezentei Decizii publicăm pe SITE-ul societății anunțurile privind ocuparea prin concurs/ interviu a următoarelor posturi contractuale de execuție:

Lăcătuș/muncitor necalificat

-Compartiment  Întreținere-Refaceri-Reșița-1 post

Inginer/Subinginer-Responsabil ATSL (Avizare tehnică, supervizare lucrări)

UIP (Unitatea de Implementare Proiecte)- 1 post

Instalator

-Serviciul Rețele Apă- Reșița- 3 posturi

Instalator/Muncitor necalificat

-Serviciul Rețele canal- Reșița-1 post

-Instalator/Lăcătuș

– Laborator Metrologie-Atelier Reparații Contoare-Reșița-1 post

-Cititor contoare

-Compartiment Citire-Telecitire Contoare –Băile Herculane -1 post

Toate persoanele interesate de locurile vacante mai sus menționate sunt rugați să depună documentele necesare la sediul societății, Biroul Resurse Umane  începând cu data de 18.03.2022 -23.03.2022 între orele 08:00 -15:00 și în data de 24.03.2022 între orele 08:00-11:00

Concursul va avea loc în data de 25.03.2022  ora 08:30

Pentru detalii suplimentare referitoare la concurs vă stă la dispoziție Biroul Resurse Umane din cadrul societății noastre la nr. de telefon:0730909254

Candidații vor depune dosarele de concurs in termen de 20 de zile calendaristice de la data publicării anunțului pe site-ul Primăriei orașului Băile Herculane, respectiv între 17.03.2022 – 05.04.2022, ora 8,00 – 16,00 de luni pana joi si ora 8,00 – 13,30 –vineri.

Bibiografia și relaţii suplimentare se pot obţine zilnic între ora 8,00 – 16,00 de luni pana joi si ora 8,00 – 13,30 – vineri, la sediul Primăriei orașului Băile Herculane, Strada M. Eminescu nr. 10, – Compartimentul Resurse Umane, Salarizare și arhivare a Documentelor. Persoana de contact: Puie Monica – consilier superior, telefon 0255/560439, e-mail primbh@yahoo.com sau de pe site-ul instituției http:/primaria-baileherculane.ro.

În Adresa semnată de directorul general al SC Aquacaraș SA, Gheorghe Filipescu, sunt prezentate noile tarife.

„Ca urmare a obținerii avizului ANRSC nr. 953286/04.03.2022 și a Hotărârii ADI ACVABANAT nr. 3116/03-2022, începând cu data de întâi aprilie, prețurile și tarifele practicate de societatea Aquacaraș vor fi modificate în conformitate cu evoluția indicelui prețurilor de consum în perioada iunie 2021 – ianuarie 2022 și a majorării costurilor de producție.

Nivelul prețurilor și tarifelor practicate va fi următorul:

– apa potabila: – 5,13 lei/mc (fara TVA), respectiv  5,59 lei/mc (cu TVA)

– canalizare – 3,24 lei/mc (fără TVA), respectiv  3,53 lei/mc (cu TVA)”.

În acțiune sunt angrenați personalul silvic al celor17 ocoale ale Direcției Silvice, precum și voluntari: elevi, studenți, cadre MAI și reprezentanți ai ONG-urilor.

„Scopul acțiunii este acela de a populariza rolul și importanța pădurii și formarea unei atitudini ecologice activ responsabile, care să determine manifestarea unei conduite adecvate, în raport cu mediul natural. Regenerarea pădurilor este una dintre activitățile prioritare ale Direcției Silvice, prin care se urmărește asigurarea integrității permanenței pădurilor, pentru ca acestea să-și poată exercita în continuare funcțiile de protecție și producție.”, a declarat șeful Direcției Silvice Caraș-Severin, Daniel Poliță.

Potrivit  directorului Poliță, se vor planta puieți în toate ocoalele silvice, în funcție de necesarul de la nivelul fiecărui ocol, cea mai mare pondere revenind zonei Reșița, la Doman, unde împădurește un teren pe care Direcția l-a preluat la schimb de la Primăria Reșița pentru implementarea domeniului schiabil. Este vorba de 25 de hectare din cele 113 propuse pentru fi împădurite.

De asemenea, persoanele salariate care se vor autorecenza vor beneficia de o zi liberă plătită, în conformitate cu prevederile O.U.G. 19/2020 privind organizarea şi desfăşurarea Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor din România în anul 2021, cu modificările şi completările ulterioare.

În situația în care nu vă autorecenzați, în perioada 16 mai -17 iulie 2022, veți fi recenzați la domiciliu, prin interviu față în față cu un recenzor care va înregistra datele dumneavoastră pe tabletă.

Am convingerea că toți vom acorda atenție mărită în furnizarea corectitudinii datelor, aceasta fiind importantă pentru proiectele ce se vor derula în comunitatea locală în următorii 10 ani.

Primarul Comunei Turnu-Ruieni,

Belci Cosmin