Dacă m-ați întreba și dacă ați avea răbdare, v-aș povesti zile întregi cum au fost alegerile la doi ani după revoluția din 1989. Cu adunări populare la care participau mii, zeci de mii de oameni, cu slogane de genul: „Voi n-ați mâncat salam cu soia“ „Monarhia, salvează România“ sau, „FSN, du-te în URSS“, cu „fluturași“ aruncați din avioanele utilitare, gen: „Când Iliescu apare, soarele răsare“, cu lipitorii de afișe care n-aveau somn zi și noapte, cu patimi nemăsurate, cu frați care nu mai vorbeau unii cu alții, cu oamenii gata să-și dea în cap unii altora dacă erau ponegriți Ion Iliescu, Petre Roman, Corneliu Coposu ori Ion Rațiu, cu trimiteri la trecutul partidelor istorice, începând cu răscoala din 1907, continuând  cu greva minerilor de la Lupeni din 1929 și cu celebra sirenă a lui Vasile Roaită. Și v-aș mai povesti cum se câștigau alegerile: cu butoaie de răchie destupate noaptea pe furiș, unii politicieni de astăzi știu ce spun, cu mici și bere, cu suta de lei, cu urna mobilă, cu kilul de făină și ulei, cu bricheta și cu pixul inscripționate, cu o umbrelă, ba chiar și cu calendare de buzunare, frumos colorate ori cu pungi goale de plastic.

Așa a fost în 1992, 1996, 2000, 2004, și tot așa au stat lucrurile în 2008, 2012. Aceleași lozinci, același scenariu blestemat, aceiași maimuțoi care promiteau investitori, locuri de muncă, drumuri asfaltate, toalete în școli, băncuțe, rondouri cu panseluțe, locuri de joacă. Aceleași minciuni cu care ne-am hrănit timp de douăzeci și opt de ani. Ei s-au ales cu funcțiile, în timp ce noi ne-am pricopsit cu o industrie tăiată în bucățele și aruncată la fier vechi, cu o agricultură fără țărani, cu o flotă fără vapoare și cu o armată cu generali, dar fără fruntași și caporali.

De azi, o nouă campanie. Chiar dacă unii dintre cei arătați mai spus nu mai sunt printre noi, cu siguranță se vor ridica alții să ne arate că sunt demni urmași ai celor care ne tot mințeau la mitingurile electorale, semn că nimic, dar absolut nimic nu s-a schimbat în 30 de ani de democrație.

Deci, atenție la ce vi se va spune, la ce vi se va promite. Nu de alta, dar nesimțirea este molipsitoare și se transmite de la o generație la alta mai ceva ca blestematul de Covid.