M-am prefăcut surprins de ce auzeam, spunându-i că, în urmă cu câteva zile, premierul Orban asigura poporul că nu a existat niciodată o dispoziţie în sensul de a se da amenzi la kilogram, că nu există un plan pentru așa ceva. S-a uitat lung, de parcă ar fi vrut să mă întrebe de unde atâta naivitatea la anii mei, apoi a replicat: „Dacă șefii mei dau un Ordin să nu mai facem asta ori dacă șterg prevederile din ordonanțele militare, atunci așa va fi…“ Ce rezultă din ce v-am spus? Fie că polițiștii doar atât au înțeles să amendeze, pentru că asta știu să facă decând lumea, fie că Ludovic Orban una vorbește la televizor și declară ziariștilor și alta face prin spate.
Dincolo de toate acestea, trebuie să recunoaștem că România în epoca coronavirusului își confirmă renumele de stat polițienesc. Și nu mă refer la intervențiile din zilele de Paști în comunitățile de țigani, acolo unde se impunea acest lucru, ci la zelul oamenilor în uniformă. Mulți dintre ei se poartă, de parcă ar vrea să ne confirme convingerea că nu îți trebuie multă școală să ajungi polițist. Că odată îmbrăcată uniforma, ești buricul pământului. Cine sunt ca ei în aceste zile? Patrulând țanțoși, ca niște curcani prin orașul pustiu, la vânătoare de amărâți care încalcă legea nu cu rea credință, ci pentru că nimeni nu le-a explicat ce înseamnă să se plimbe în jurul locuinței. Nu le-a explicat fie pentru că nu există interes, fie pentru că ar fi o pierdere de timp pentru niște slujbași ai statului care, oricum nu ar înțelege mare lucru și care fac doar ce au învățat până acum: să te ardă cum te prind. Dacă nu este cum spun eu, înseamnă că România este un stat de infractori unde, zilnic, se dau amenzi de 3,5 milioane de euro, doar pentru nepurtatul măștii de protecție, a plimbărilor în natură și a altor încălcari ale prevederilor ordonanțelor militare. Or fi românii cum or fi, numai infractori în masă, nu.
În schimb, există purtători de chipiuri la care se potrivește de minune zicala: „De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.“