15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
autobuz scolar

Meritul îi aparține primarului Remus Rof care se implică permanent în viața comunității cu tot felul de proiecte social-edilitare.

„În două-trei săptămâni, vom pune la dispoziția elevilor din comună un microbuz care să-i ducă și să-i aducă de la școală. E un lucru bun, nu doar pentru elevii din Calina, ci și pentru cei din Dognecea, pentru că localitatea este destul de lungă, are vreo opt kilometri, iar școala este undeva la mijlocul distanței. Ținând cont că vine și iarna, le va fi mult mai ușor, dacă vor avea și un mijloc de transport. Mă bucur, în primul rând, pentru copiii din Calina, care mergeau la școala din Ticvaniu Mare. Microbuzul venea până la Secășeni după elevi și îi lua, de la jumătatea drumului, și pe ai noștri. Un lucru anormal, de altfel. De aceea, am luat hotărârea să ne dotăm cu un microbuz, căruia urmează să-i facem, zilele acestea, și revizia și să-l punem la dispoziția elevilor. Este un lucru firesc să se întâmple așa, deși fosta administrație locală nu a considerat oportună o astfel de facilitate, având în vedere că în ultimii 16 ani nu am avut transport școlar în comună”, mărturisea primarul Remus Rof.