Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut însoțind voluntarii Crucii Roșii Caraș-Severin la o acțiune caritabilă susținută de Grupul CEZ România, în comuna Văliug, din Caraș-Severin. Grupul CEZ în România s-a implicat activ în lupta împotriva COVID-19, cu donații de echipamente medicale și hrană pentru sprijinirea celor mai vulnerabile categorii de oameni. Vorbim de personalul medical din spitale și persoanele vârstnice din județele Caraș-Severin, Constanța, Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea.
În total, la nivel regional au fost acordate peste 20.000 de kg de alimente în valoare de peste 181.000 lei.
Beneficiarii sunt persoane vârstnice de peste 65 de ani, fără familie, cu probleme medicale și sociale, iar pachetele alimentare le vor asigura hrana necesară pentru aproximativ două săptămâni.
În cursul zilei de marți, 12 mai, voluntarii Crucii Roșii au distribuit pungi cu produse alimentare, în caloare de 100 de lei fiecare, unor persoane și familii nevoiașe din comuna Văliug. În total, 100 de astfel de cadouri cu ule, zahăr, orez, paste făinoase, conserve și alte produse de strictă necesitate.
„Mă bucur că ne-ați adus acest ajutor. Suntem două femei bătrâne, trecute de 80 de ani, bolnave și neajutorate. Abia ne mișcăm prin casă, iar de când cu boala asta, nici afară nu mai ieșim. Să lea dea Dumnezeu sănătate celor care s-au gândit și la noi“, le-a spus voluntarilor o bătrânică adusă de spate, cu fața împovărată de trecerea anilor.
La o altă adresă, un bătrân le-a deschis poarta cu mâini tremurânde și cu mirare în priviri. S-a dumirit când voluntarii Crucii Roșii i-au spus pentru ce veniseră la el: „Ziua de astăzi este o zi de bucurie pentru mine, să văd că mai există oameni care se gândesc și la oamenii bătrâni, bolnavi și săraci“, le-a mărturisit bărbatul a cărei față s-a înseninat preț de câteva clipe
La rândul său, Alin Cica, directorul Crucea Roșie, filiala Caraș-Severin, ne-a mărturisit: „Este o imensă bucurie să aducem un zâmbet pe chipurile oamenilor, având în vedere și această pandemie care a adus costuri în fiecare familie. De fapt orice acțiune umanitară a fost primită cu sufletele încărcate de speranță. Noi oricum vom continua și pe mai departe proiectele de ajutor social. De asemenea vom distribui măști și mânuși dar și alte produse spre Spitalul Județean din Reșița și spre SMURD”.
Până acum, CEZ a oferit măști de protecție și combinezoane în valoare de 478.710 lei spitalelor județene din Reșița, Constanța, Pitești, Alexandria, Slatina, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin și Reșița.Acțiunea face parte din campania de responsabilitate socială prin care CEZ alimentează rețeaua de #energiepentrubine din comunitatea locală.