De atunci, Mu*a a devenit nu doar o vorbă de ocară a opoziției de pus în ramă și pe Facebook, ci și un refren rostit la toate mitingurile organizate în Piața Constituției, care musai trebuiau să înceapă cu el, după modelul „Tatăl Nostru” de la slujbele de la malul mării ale arhiepiscopului Tomisului Teodosie Petrescu. Un fel de șlagăr care a depășit repede granițele țării și care a molipsit Diaspora noastră trudind de-a lungul și de-a latul Europei, Americii, Africii, Australiei ș.a.m.d. Dovadă stă celebra plăcuță de pe mașina înmatriculată în Suedia cu acest emblematic îndemn patriotic, plăcuță care a făcut istorie la timpul potrivit.
Timpul a trecut, PSD și-a luat Mu*e pe săturate, hastagiștii au ținut-o tot în chiolhanuri când au dat-o jos pe Veorica lu’ Dăncilă și viața părea să intre în normalitate, cu Orban și Cîțu făcând rocada în fruntea guvernului, cu Rareș Bogdan și Iohannis jucând bâza cu Cioloș și Barna și cu Raluca Turcan, gură cască la poarta cea nouă a guvernului. Căci, iubiți cititori, cine s-ar mai fi așteptat să revină, celebra de acum, Mu*e în Parlamentul României, această Catedrală a democrației neamului nostru? Până și pesediștii se consolaseră cu gândul la imposibila întoarcere la vremurile lui „Ciordache”. Că, cît de prost trebuie să fii să dai păsărica din mână pe chestia aia de pe gard, fără să te gândești la ce te așteaptă? Sau, cum s-ar spune pe centură (aia politică), cum să-ți dai, domnule, singur mu*e, după modelul câinelui care stă săracul legat cu lanț în capul viei? Dorință perversă care le va aduce (de ce nu?) chiar și un prim-ministru PSD.
Uite că e posibil, mai ales atunci când nu ai cap nici măcar să treci strada, pardon, mandatul. Că numai așa social-democrații puteau să ajungă la șefia Camerei Deputaților, iar liberalii să-și ia singuri ceea ce, cândva, scandau în piețe și oboare: „Mu*e PSD!”