15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
cireașa

Adică, după ce trece porcăria asta de molimă (pe atunci nu se știa că e o porcărie cât casa) să cumpărăm  tot ce este produs made in Romania: lapte, carne, brânză, ouă, teniși, bascheți, geci model Domașnea, chiloței de damă, boxeri, fructe și leguminoase. Mă rog, tot ce este pus de mâna românului în pământ ori pășunează pe islazurile patriei. Că de ce n-am face și noi ca danezii, suedezii și alții ca ăștia care țin la țara lor? Că am văzut cât este de rău să nu ai pe ce pune mâna la necaz, să te rogi ba de chinezi, ba de coreeni să ne vândă niște combinezoane, niște măști sau elastic de chiloți.

În teorie, mai ales atunci când vrei să pari frumos, deștep și guraliv precum un politician, totul pare posibil. În practică, însă, lucrurile se sachimbă. Spre exemplu, mânat de acele sentimente patriotice, intri în piață, luăm exemplul celei din Govândari – Reșița, și, ce găsești? Roșii, made in Turcia, Italia, Spania. Dai de pământ cu ele și sar ca mingea șutată de Messi. Ardei gras, de toate culorile posibile, adus de la frații noștri de istorie, ungurii, cartofi, de pe malul Nilului, mere din Polonia, castraveți din Turcia, morcovi din rezerva strategică a NATO, varză creață de Bruxelles. conopida, de la mama draq, broccoli din Italia, ceapa de prin Egipt, fasolea cu bobul mic, din Etiopia. Să nu mai vorbim de banane, struguri, mango, portocale care n-au crescut în pământ românesc nici măcar pe vremea lui Decebal.

M-am gândit să-i sugerez primarului Ioan Popa să-și convingă consilierii locali să dea o Hotărâre care să interzică accesul speculanților în piețele din Reșița. A acelor zarzavagii care nici măcar nu știu cum se pune ceapa în pământ ori cum se ține sapa de coadă. A șmecherilor care trăiesc pe spinarea adevăraților țărani, punând, nu un leu, ci zeci de lei, peste truda lui de un an întreg. Dar m-am răzgândit. Dacă ar fi să se întâmple asta, cine ar mai vinde în piață? Că în afară de ăia care vând brânză, murături, dragavei și leurdă primăvara, nu găsești nici crac de țăran autentic în piață.

Așa că, mă las păgubaș, cum sunt convins că o vor face și cei cu îndemnul din timpul pandemiei. Până la vară o să le treacă, dar până atunci o să cumpăr cireașa grecească (80 de lei kg!) să o așez pe mămăliga noastră spoită cu frișcă și bombonele!