15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
cîțu

Și nu e vorba de a face mișto de Vasilică. Amintiți-vă ce Guvern minteoș am avut în urmă cu un an. Unul împănat cu cei mai drepți, harnici și vizionari liberalii posibili la ora aceea. Un Executiv rumen în obrăjori, gata să se ia la trântă cu căpcăunii din PSD. Bine, erau și câțiva useriști pe acolo, dar ăștia nu contau pentru musiu Cîțu, dovadă că a scăpat de ei cât ai zice pește. A dat cu ei de pământ de nu s-au văzut. Ce dacă era Barna, Voiculescu ori Drulă? I se urcase atât de mult prostia la cap că nici măcar cu levomepromazin nu s-ar mai fi făcut bine.

Și uitați-vă cum arată astăzi același guvern liberal după ce Vasilică i-a zis lui Ciolacu: „Hai, bă, nea Marcel, mai bine mi-ai da sfaturi din interior, decât să faci bâză de mine de pe margine. Să râdă lumea că am ajuns prostul satului”. Ei, bine, e ca o  lămâie stoarsă de zeamă, cu câte un liberal ici-colo, în ministere neesențiale. Iar partidul e în cădere liberă, precum puiul din povestirea cu același nume a lui Al. Brătescu-Voinești.

Nu o spun bârfitorii, ci sondajele. Ultimul dintre ele – CURS – situează PNL la 20% în opțiunea de vot a românilor, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, în timp ce pesediștii sunt la aproape dublu – 36%. Și toate acestea, datorită lui Cîțu. Chiar dacă s-ar înjumătăți procentele, precum punctele la sfârșitul  sezonului regulat din liga a I-a, lucrurile nu s-ar schimba. Mai de grabă s-ar apropia de USR – scos în șuturi din guvern, după zicala „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul”.

Și prost, și fudul, parcă e prea mult deja, chiar și pentru un partid ca PNL!

Pentru Vasilică a lu’ Cîțu ori pentru ăia care vor decide asta, poate nu înseamnă mare lucru în plan personal. Au din ce să trăiască, au ce să pună copiilor pe masă, au putere, iar ororile și consecințele războiului îi vor atinge prea puțin. Să ne gândim, însă, la de angajații din cele  600 de companii cu capital rusesc ce funcționează în România. 600 de companii, fiecare cu cel puțin 10 angajați. Dar să nu ne ducem până într-acolo, ca să ne întrebăm ce vor face ei în această situație. Să rămânem la noi acasă, la Reșița. Oare Vasilică al nostru are idee, nu câți angajați are TMK, compania cu capital rusesc, ci unde se situează Reșița din punct de vedere al locurilor de muncă? Ca fost prim-ministru și ar cam trebui să știe, dar mă îndoiesc să fie așa.

Pentru cei 770 de angajați ai celui mai vechi combinat siderurgic din sud-estul Europei, stoparea relațiilor comerciale cu Rusia echivalează cu sfârșitul legendei despre Cetatea de Foc. Pentru că nu vorbim de o criză a materiilor prime ori de vreo grevă sau miting sindical, și nici de o pandemie care să ne țină închiși în case pentru o săptămână, două. Nici măcar despre o insolvență sau un faliment, ci despre ceva ce nu s-a mai văzut până acum pe aceste meleaguri. Nici măcar în timp de război, darămite pe vreme de pace. Oamenii ăștia nu vor fi trimiși acasă în șomaj tehnic și nici în vacanță prelungită. Pentru ei, combinatul a însemnat și înseamnă viață. Și nu doar pentru ei și familiile lor. Pentru Primăria Reșița TMK înseamnă cel mai important contribuabil la bugetul de stat. Și nu de azi sau de ieri. Cei 250 de ani de foc nestins stau mărturie în acest sens.

Așa că, domnule Vasilică, înainte de a lua măsurile astea, gândeste-te la cei 770 de angajați de la TMK, la bugetul Reșiței. Gândește-te bine și vezi ce pui în loc, că dacă o faci ca și cu Horeca…

Bă, băieți, de ce nu vreți voi să înțelegeți că nu pesedeii ar trebui înjurați ca la ușa cortului, ci ai voștri care ca niște proști ce sunt au scăpat mălaiul în țărână și de fuduli ce se cred nu s-au mai aplecat să-l ridice. Și mai e ceva care ar trebui să vă dea de gândit: când fraierii voștri se certau și se sfâșiau între ei pentru putere, adică PNL cu USR și Cîțu cu Orban, pesedeii  stăteau cu burta la soare și râdeau de voi la mare. Se distrau, bă, că nu se gândeau că Iohannis și Cîțu o să ajungă așa de repede să vă bage în rahat până în gât.

Bine, era de așteptat să vi se urce la cap, dar nu așa de repede, bă, după nicio jumătate de an de guvernare. Și apoi ce să fi făcut pesedeii? Ce să fi zis, bă, Ciolacu  când Cîțu s-a dus la el și l-a rugat aproape plângând: „Nea Marcel, scoate-ne, bre, din beleaua asta că îți dăm tot ce vrei matale, dar nu ne lăsa să ne ducem ăleia de suflet.” Să fi zis, ba? Ai voștri așa ar fi făcut? Ce tot o dați cu pesedeii în sus, pesedeii în jos, că doar nu Ciolacu i-o pus să se certe unii cu alții, ci ei, de proști ce au fost.

Să nu-i mai fac proști? Dar cum să le zic, bă, la niște zănatici care aveau de toate în urmă cu trei luni? E adevărat, minte n-au avut, cum de altfel nu au nici acum. Cum să le zic? „Țucă-i tata de deștepți ce sunt ei!” Așa vrei? Dacă vrei eu îi fac, și frumoși, și deștepți, și dansatori de polci și menuet, dar ce folos? Cu Cîțu la butoane, tot la vorba mea ajungeți!

Și cum să nu râd, bă, nepoate, cum să nu mă țin cu mâna de foale când tu băteai cu pumnul în masă și răcneai din toți bojicii: „Eu nu voi purta niciodată o geacă pe care scrie <<Votaţi PSD>>! Cum aş putea, când PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL? Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD”. Uite că poți, Vasilică, tată, chiar dacă acu o lună și jumătate te dădeai balenă în lighean: „Ne delimităm de acest partid toxic, îl ţinem în opoziţie acum, dar şi după 2024”. Toxic? Ha, ha, ha. Ai glume în program, Vasilică, puiule! Toxic, toxic, dar bun să-ți salveze pielea la o adică, nu-i așa? De dragul puterii ești în stare de orice. Ce „ciuma roșie!”, ce „PSD, partid de hoți!” Astea sunt vorbe aruncate proștilor care chiar cred că îți pasă de ei.  

Da, ia spune-mi, măi Vasilică, e adevărat că te-ai dus la Ciolacu și l-ai luat cu gugulugu când l-ai văzut supărat: „Bă, Marcele, ce dracului, bă, tu nu știi de glumă? Am zis și eu așa că, nah, dă bine la ăștia care se zgâiesc toată ziua la noi! Doar nu crezi că am vorbit serios despre ciuma roșie, despre partid de hoți că, vorba aia, nici noi nu suntem mai breji. Dă-mi o jacă de-a voastră și o să vezi  că nu o mai dau jos până la primăvară. O port și la costum, dacă vrei. Fac tot ce-mi ceri, dar nu mă lăsa în curul gol, că mă fac dracului de râs.”

Recunoaște, nu-ți fie rușine. Și nu-ți mai fă atâtea griji, măi dragă Vasilică. Să nu dai, Doamne ferește, în vreo boală, că mă uit la tine cum te usuci din picioare de grija noastră. Și nu e bine, Vasilică, tată, nu e bine! Că unul ca tine unde mai găsim noi?

Iartă-mă că îți spun asta, dar de cum te-am văzut citind moțiunea aia de cenzură, mi-am dat seama că îți răcești gura de pomană. Nu pentru că n-ai fi avut dreptate, dar crezi că unul ca el, chit că n-a fost în sală, a priceput ceva din ce ai citit? Și, vorba aia, ai citit românește, cursiv, cu intonație, să priceapă tot… Doame iartă-mă, că vorbesc cu păcat  în ziua de Sfânta Vineri. Crezi că pe Cîțu ăsta îl interesează cumva problemele legate de sărăcie, de scumpiri, de aia, de ailaltă? Dacă crezi asta, înseamnă că nu-l cunoști. Te înșeli, bre, te înșeli. Pe Cîțu nu-l duce capul la așa ceva și nu că ar fi cum îl fac unii, ci pentru că toate circuitele îi sunt conectate la serverul de la Cotroceni: „Vasilică, lasă chibritele, că-ți dai foc la valiză. Florine, nu-i lua în seamă pe ăștia de la PSD, vezi-ți de cărarea ta. Vasilica nu te mai juca cu treaba aia în nisip.” Ascultă ce-ți spun, Dăncilă a voastră era cu o clasă peste ‘mnealui, chiar  dacă confunda Pristina cu Podgorița și Banca Mondială cu Banca Monetară. Și, atunci, ce rost are să-i tot pomenești numele atât de des. Că dacă faci asta și-o ia în cap.

Nu mă crezi? Ia citește ce a putut debita Cîțu ăsta: „România are nevoie de investiții, România are nevoie de resurse pentru sistemul de sănătate, are nevoie pentru educaţie”. Bă, dar deștept te-o făcut partidul ăsta din care faci parte. Conduci guvernul de un an și țara de doi și vii cu rahaturi propagandistice de astea? Păi, cine te-o oprit musiu de la investiții, de la spitale, de la educație? Cine nu te-a lăsat să asfaltezi, să crești pensiile, alocațiile și salariile oamenilor? Cine? Bă, vorba aia, tu ești cu toate țiglele pe casă? Te auzi ce vorbești? „Avem trei partide în Parlamentul României care îşi bat joc de români, care vor să arunce ţara în aer. Acestea sunt USR, PSD şi AUR care au o competiţie între moţiuni pentru a da jos un guvern”. Îți stă mintea în loc, nu-i așa?

Domnu’ Fredi, râdem, glumim, dar nu mi se pare normal să-ți pui mintea cu unul ca ăsta care se crede buricul pământului atunci când spune: „Eu le spun (vouă, ăstora din opoziție, n.r.) că interesul românilor pentru mine este mult mai important decât jocurile lor în Parlamentul României şi ar trebui să le ceară scuze românilor că în acest moment, în loc să se gândească la soluţii pentru români, ei vin să dea jos guvernul”. Zău, așa. Nu mai sta la vorbă cu el și dă-i cu moțiunea în cap, să-i sară capacele, nu alta. Sună la 112, că altă salvare, ăsta nu are.

Cum, faci blat cu PSD? Pe bune? Cu „iresponsabilii” ăia? Cu „ciuma roșie?” Hai, mă, Vasilică, tu vorbești serios sau încă nu ți-ai revenit din matoleala de duminică seara?  A, paranghelia ați ținut-o sâmbătă, nu duminică. Scuze. Și nu a fost chiar bairam, ci ceva discret: un șpriț, o pastramă, o măslină și la culcare. Te cred, nu puteai să te întâlnești mahmur cu tanti Ursula von der Leyen. În primul rând, că nu se face una ca asta și apoi, ce-ar fi zis tanti Ursula care a auzit și ea ceva, ceva despre povestea ta din America, cu suflatul în bășica polițiștilor: „Uite-l, bă, și pe ăsta, vin și eu o dată în România și nici atunci nu poate să se abțină.” De aia zic, nu se cade că până când te-or da ăștia jos și te-or trimite la plimbare  ești, totuși, prim-ministrul acestei țări care, dracu știe ce face, că mereu se pricopsește cu oameni ca tine. Și e suficient să mă gândesc la Viorica Dăncilă, ca să înțelegi ce vreau să spun.

La urma, urmei e treaba ta. Ești major, ești vaccinat, ai conexiunile reglate pe lungimea de undă a Cotroceniului. Descurcă-te, dar, sincer, nu te văd bine într-o relație de prost gust cu PSD. Că, ascultă la mine, ori de câte ori vei dori să treci o lege prin parlament, te vei duce la Ciolacu să te milogești la el: „Hai, bă, Marcele, trece-mi și mie proiectul ăsta, că fac și eu cinste la bufet. Hai, nu fi nașpa, ajută-mă să nu mă fac de cacao la lume”. Și nen-tu Ciolacu o să te facă păpușa. Păpușa lui de paie, dacă vrei să știi, de-o să râdă până și ai tăi de tine.

Și chestii de astea o să fie atât de multe, de mi-e teamă că n-o să le poți duce. Faci ce vrei. Dar să nu-mi spui că nu ți-am zis.  

Ai toată stima și admirația mea pentru gestul avut la congres. Te-ai pornit spre București cu gândul să-l votezi pe Orban, păi pe Ludovic l-ai votat. Ai dat dovadă de bărbăție și nu te-ai sucit ca alea de pe centură. În sinea matale bănuiai că Orban nu avea prima șansă, dar dacă ai promis… Chiar dacă nu ești de prin părțile astea, ai vrut să ne demonstrezi că „în Banat, cuvântul e contract.” Știu că nu la toți se potrivește chestia asta, dar ce treabă ai matale cu ăia care doar dau din gură?

Și apoi, nea Romeo, dracu nu e chiar așa de negru cum îl fac pesediștii ăștia. Cu Cîțu la Putere, vom avea de toate. Uite, de azi au început ploile în toată țara, de parcă și cerul se bucură de alegerea lui și ne ajută pe noi să putem ara și să punem în pământ una, alta. Unde mai pui că, nici nu s-a terminat bine congresul că a și venit doamna aia de la Bruxelles… Zii cum o cheamă, că-mi stă pe limbă… Așa, doamna Ursula. Da, doamna aia, care e șefă de șefă, a venit cu poșeta plină de euroi. O să ai de azi înainte investiții și reforme căcălău. Bani pentru digitalizare, pentru energie verde, pentru drumuri. Nici nu trebuie să fii o deșteptăciune să conduci un Consiliu județean. E suficient că îl ai pe Marcel Vela vicepreședinte la nivel național. O să zbârnâie totul în județul ăsta, așa cum a zbârnăit pe vremea lui Frunzăverde care era prim-vicepreședinte al PDL, partid aflat la guvernare pe atunci. Pe de altă parte, ăștia de la Bruxelles sunt băieți de băieți, adică de treabă, să nu mă înțelegi greșit. Ascultă la mine, oameni ne fac, nu alta. Matale doar să-i scrii lu’ Cîțu sau să vorbești cu ‘mnealui la telefon: „Florine, vezi că am nevoie de cutare lucru, fă cumva și rezolvă-mă, că de aia sunt liberal ca și tine”. Sau îl rogi pe Dani Surdu, secretarul de stat, să vorbească el cu Cîțu.

Păi, nea Romeo, dacă ieșea Orban președinte, mai pupam noi atâtea miliarde? Atâtea oportunități? Îți spun eu că, nu. Ne lingeam pe bot și de redresare și de reziliență și nu am fi avut bani nici măcar de o înghețată sau de un suc. De asta zic, dă-le dracu de supărări că oricum nu te poți pișa contra…Doamne iartă-mă, era să zic o prostie mai mare ca noi doi la un loc.

Liderii PSD spun că acestora nu le pasă, n-au timp, n-au habar, nu au niciun interes să piardă vremea să observe, cu atât mai puțin să și recunoască problemele, poverile și suferințele celor mulți.

„Niciodată în istoria țării românii nu au pătimit atât de mult ca acum. Niciodată! Cei mulți au parte doar de minciună, dezinteres, ipocrizie, incompetență, mascarade, ură, atât! Vasilică Cîțu continuă să descrie cu aroganță și la mișto că viitorul sumbru ar fi wow..

Facturile au sărit în aer, scumpiri în lanț, lipsă locuri de muncă, educația la pământ, sănătatea… un basm, familii distruse, nesiguranța zilei de mâine. Acestea sunt realizările mărețe ale acestei guvernări de dreapta. Statisticile oficiale arată limpede că puterea de cumpărare a scăzut cu peste 12%, în timp ce guvernul este preocupat doar de lupta pentru putere în interiorul coaliției”, este de părere senatorul PSD Ion Mocioalcă.

Cât despre dezvoltare, bunăstare, progres, parlamentarul cărășean spune că sunt noțiuni doar pentru ei!

„Cum s-ar spune, GHINION! GuWernerul bătăii de joc, guWernerul dealerilor a demonstrat că: singura soluție reală și de durată pentru crizele profunde în care se află țara, o reprezintă alegerile anticipate. E prea mult, iresponsabilii TREBUIE să plece!! Impostura a fost demascată! NU au legitimitate, NU au credibilitate, NU au nicio brumă de compasiune pentru oameni! DESTUL!”, e concluzia lui Ion Mocioalcă.

Așadar, cele două tabere – pro Orban și pro Cîțu – să se pregătească până atunci cu sârg și abnegație. Să lase dracu’ vacanțele și chefurile și să intre în cantonament pentru a atinge vârful de formă în ziua alegerilor. Amazoanele liberale sunt așteptate și ele, dacă nu să se păruiască, măcar să le facă galerie berbecilor din ring, cu oale, cratițe, tigăi și ce-or mai avea acasă. Este admis un singur slogan (dar ce slogan mobilizator!) „Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor” și, pentru corectitudinea desfășurării ședinței de alegeri, e de preferat o echipă de observatori, străină de partid, condusă de doamna Șoșoacă. Care doamnă Șoșoacă va taxa cu lovituri de polonic în moalele capului fiecare liberal care o ia pe arătură.

Și faceți, bă, o regie deșteaptă să stea mâțu-n coadă, nu ca asta de sâmbătă, cu doar doi, trei polițiști și jandarmi la poartă. Una de mahala, ca și când s-ar bate clanurile de mafioți și se declanșează planul roșu de intervenție. Cu scutieri și mascați că, vorba aia, ori la bal ori la spital. V-am spus, cu furci, topoare și pari, pe un fond muzical de dor și de inimă albastră, gen: „Dă mamă cu biciu-n mine!”, să plângă dușmanii de necaz. Nu vă zgârciți la pungă și vorbiți cu cei mai tari maneliști și cu ce-o mai rămas din rețelele alea de interlopi pe care le-a pus cu botul pe labe Marcel Vela pe când era ministru. Vorbiți cu ăia și nu vă mai bateți între voi ca chiorii, că iar o să râdă Ciolacu și pesediștii de voi. Organizați ceva frumos, să nu se prindă ăștia din opoziție că vă certați sau vă bateți. Să creadă că puneți în scenă o piesă istorică de teatru. Fiți băieți deștepți, ce dracu.