Și dintr-o dată, țac-pac, i-o apucat pe toți curiozitatea: „Ia să vedem noi nene ce-o scris don general la paragraful 3, de sus în jos, de la pagina 11”. Și ți-or găsit pe acolo nu știu câte rânduri copiate la indigo dintr-o altă lucrare. Zic indigo, că pe vremea aia nu se născuse copy-paste-ul. Dacă ar fi fost doar atât. Pe la pagina 50 și nu știu cât, încă patru-cinci rânduri, iar pe la 80, parcă, ți-or găsit alte rânduri luate din nu știu ce lucrare.
Acum, ce să zic? Dacă ar fi fost copiate doar două-trei idei, treacă, meargă. Dar așa… În cazul ăsta e belea, neică. Belea mare. Și să-ți spun de ce. Că te-o mâncat prea rău în…, Doamne iartă-mă că vorbesc de-ale spurcate, taman acum când s-o umflat făsuiul în liberali. Nu puteai să stai pe curul matale, să nu te bagi în politică, să fi rămas ministru la Armată, să-ți fi scris memoriile din război sau amintirile din școala militară? Că dacă o făceai, n-ar fi avut nimeni grija faptelor, ba, dimpotrivă, toți te-ar fi vorbit frumos, cu respect și considerație, nu-i așa? Ce ți-o fi trebuit tălică să conduci guvernul, nu știu.
Zici că e făcătură, că nu ai plagiat nici măcar o virgulă, nicio prepoziție? Eu te cred, nea Nicule, te cred, că mă uita la matale și te văd om serios: mereu la costum și cravată, bărbierit în fiecare dimineață, tuns regulamentar, ca la armată, pantofii lustruiți, să-ți faci mustața în ei, blând la vorbă, ochi mari și calzi, ascultător, în primul rând de Iohannis. Dar ce te faci cu ereții ăștia care sar la beregata matale? Pe ăștia convinge-i că nu-i așa, nu pe mine.
Se potolesc, așa simți? Vorbește Onkle Werner cu ei și le închide clonțul? Eu nu cred, nea Nicule, nu cred. Că îi cunosc și pe ziariștii care te-au dibuit, și pe politicienii cu care ai guvernat până mai astă-vară! Te toc ăștia, ascultă ce-ți spun. Te toc cum tocai când erai copil la Plenița vrejul de dovleac și frunza de varză pe care le dădeai la rățuște și bobocii de gîște. Da, da, amestecate cu tărâțe de porumb. Vezi că știi? Te toacă până când într-o dimineață vei veni la guvern cu valiza aia de lemn, de la încorporare (vezi dacă ai păstrat-o, acum îți prinde bine) în care să aduni efectele personale și să pleci acasă. Pe jos, bineînțeles, doar nu cu mașina de serviciu de la guvern.