15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
curea lată

Pe vremea aia erai un fel de Petre Roman, playboy-ul politicii dâmbovițene. Dar, ca să respectăm adevărul, nu aveai nici pușcă și nici curea lată. Erai și tu acolo, printre muritorii de rând care veneau joia la târg, la oraș, mâncau un mic și beau o bere, la doză, pe Dâlmă. Nu că ar fi fost o problemă pentru tine, dragă Marcel, doar că, pe atunci, nu erau la modă printre politicieni. În schimb, aveai fani, precum fotbaliștii  naționalei care nu ratau niciun campionat mondial, aveai prieteni mulți. Aproape fără număr. Oameni simpli, cu care împărțeai un langoș, beai un suc de la doazatoarele alea abia apărute sau o cafea la Macul Roșu. Îți amintești, nu?

Astăzi, ai și pușcă, pentru că ești vânător (și de fazani), ai și curea lată, te și tragi în portrea cu vânatul zăcând la picioare, ba, ai chiar și o pălărie pe măsura funcției care te reprezintă, bașca pescar cu povești de spus nepoților, cu știuci prinse la balta lu’ Cristi Stauber. Ai și geacă personalizată, poze făcute în vârf de munte, cu bicicla sau pe când doar te plimbai vara. Dar ce nu ai?

Cum, îți lipsesc prietenii, prietenii adevărați? Știu, nu mă gândeam la ăia cu care mâncai langoși la ora mesei sau la cei la care le făceai asigurarea la Dacia 1300 și Trabant. De la ăia nu poți avea vreo așteptare, ci la prietenii din politică. Aici s-ar putea să ai dreptate. Știu cum e în lumea voastră.  Azi ești prieten cu unul, mâine cu altul. În funcție interese și cu ce te alegi de pe urma prieteniei. Când ai nevoie de mine, dau un exemplu, din „dragul meu” și „frățioare”, nu mă scoți. Când cad în dizgrație, mă treci „în adormire”, ca la masoni. Nu? Când cu Mona sau cu Crin, ba cu Orban ori cu Cîțu, când cu… Drace, nici tu nu mai știi cu cine, că atâtea interese există, că te apucă durerile de cap. Ajungi la balamuc, la Gătaia sau Jebel. Asta dacă stai prost cu nervii. Iar după 30 de ani de politică, nu ai cum să stai altfel, chiar dacă nu recunoști.

Dragă Marcel, din toată povestea asta importante sunt pușca și cureaua lată, cât despre restul, stai liniștit: că n-o început și nici nu se sfârșește lumea cu Orban ori cu Cîțu. Alții stau la rând și așteaptă semne de prietenii. Sigur, în funcție de interese, de conjuncturi, de… Dar de ce trebuie să-ți spun eu despre astea, când tu știi mai bine decât mine despre ce e vorba!

Și ce să fi trebuit să răspundă Nicușor al nostru din Plenița, cu patru bolovani mari pe umeri, în afară de clasicul: „Am înțeles șefu’, ordinul se execută, nu se discută?” Și uite așa România va înregistra o premieră absolută, când un militar se va supune și va asculta ordinele primite de la un civil. Ceea ce nici Iliescu, cât a fost el de al dracu, nu a fost în stare, o va face Iohannis, militarizând frageda noastră democrație, de teamă să nu-și dea foc la valiză. Valiza aia de lemn cu care a plecat în armată de pe peronul gării din Sibiu. Nerăbdător (știa el dinainte ce știa) KWI n-a mai așteptat ca liberalii lui să facă, cum ar fi fost normal, o propunere, ci le-a spus de la obraz: „Lăsați, bă, că știu eu ce fac cu Ciucă ăsta, nu-i treaba voastră că mă bag în ciorba altuia, că pe voi oricum nu vă duce capul să conduceți țara.” Țucă-l tata de deștept ce e, că dacă el nu știe, atunci cine?

Sigur, vorbele președintelui nu sunt lipsite de adevăr și de înțelepciune că dacă n-ar fi fost el săracul, ar mai fi pupat  alde Orban, Cîțu și Rareș Bogdan poalele cu ciucuri ale puterii? Ce dracu, despre ce vorbim? Cică, PNL e pe cale să coboare milităria din pod, să ne alinieze pe toți, să facă flotări, genuflexiuni și salturi cu noi ceilalți ca, o dovadă (a câta oare?) a neputinței liderilor care, pas cu pas, duc partidul la azilul în care se odihnesc și țărăniștii lui Diaconescu și Constantinescu. Să o coboare, dar numa’ să nu ne dea puști, că murim cu ele în mână. Poate niște ZB-uri, de pe la 1900 toamna, și pistolete Carpați, să facem poze cu ele, dar nimic altceva că, v-am spus, murim nevinovați.

Lăsând miștocăreala de-o parte, să recunoaștem că Iohannis și trupeții săi pun, inconștienți, de un chiolhan cu varză cu carne de oaie, sarme din carne de vițel în foi de viță, cozonaci, colaci și colivă, ca la orice pomană creștinească de pe la noi. Iar la urmă, după un păhărel, două de pălincuță de Zalău, merge și imnul ăla al soților Ilea, parafrazat la vremurile de astăzi „Pușca și cureaua lată, ce liberali am fost odată.”