În primul rând, noi n-avem noi o statuie cu bustul lui Eminescu, darămite una cu Cuza ori moș Ion Roată. Deci, asta cu florile și coroanele cu tricolor, pică. Apoi, eu cred că ăia care au întrebat au făcut-o la mișto pentru că, sincer, nu-mi amintesc să se fi întâmplat una ca asta în ultimii 20 de ani. Iar dacă nu am avut parte de așa ceva în ultima vreme, de ce ar fi trebuit acum, în plină pandemie de Omicrom? Și apoi, chiar să fi fost organizată, cine ar fi ieșit, frate, la -12 grade Celsius din casă să-i audă vorbind pe prefect sau pe președintele Consiliului Județean? Să fim serioși! E adevărat, câteva bla-blauri politicianiste, de bun simț, au fost, totuși, postate pe Facebook, iar cei ce le-au ticluit cum au crezut ei că e mai bine, s-au întrecut în mesaje luate cu copy-paste de pe net: „La mulți ani, România!” și la „La mulți ani, români!”, socotind că în felul ăsta și-au făcut cu vârf și îndesat datoria patriotică.
Ca să fim corecți până la capăt, Ziua Unirii nu a fost sărbătorită peste tot în țară, ci doar în orașele mari, ceea ce nu e cazul Reșiței, o comună ce-și vrea tramvaiele înapoi. Iar acolo unde au avut parte de așa ceva, oamenii s-au prins în horă. La Reșița, în cel mai bun caz, s-ar fi jucat „Brâul”, „Ardeleana” și „De doi”. Asta pentru că, hora se joacă la Oravița, la Darabani, Chișinău și Chițcani la Severin și Moțăței, ca să dau câteva exemple. Ba chiar și Bucureștiul are hora lui pe care o cânta Budală la acordeon, ca să nu mai vorbim de moldovenii din Iași și Focșani. Or, din câte știm, Reșița, nu are așa ceva. O horă a ei. Cred că ați observat și dumneavoastră că aici, și serbările, alea, ale orașului, încep cu jazz, continuă cu Rapsodia albastră a lui Gershwin și se încheie cu gospel. Hora lipsește cu desăvârșire și pentru că organizatorii au o altă cultură muzicală, una emancipată, care nu are nimic cu vatra tradițională a satului românesc.
Și atunci, oare s-ar fi meritat efortul autorităților? Păi nu, frățioare, că fără hora aia care, de un secol și jumătate, ne tot îndeamnă să ne dăm mână cu mână, Ziua Unirii ar fi ca nunta fără lăutari. De cât așa, mai bine de loc!