15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
dumitru rujan

Potrivit deputatului PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, astăzi deputații s-au pus de acord în privința votării proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002, privind introducerea sistemelor moderne de plată. Un nou pas important în procesul de debirocratizare și digitalizare al relației dintre cetățean și stat.

„Operatorii economici, furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile și autoritățile publice definite de Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și de Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de modul de finanțare și subordonare, care încasează impozite, taxe, contribuții, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi, tarife, alte obligaţii de plată și sume pentru serviciile prestate sau intermediate, au obligaţia să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS, cât și prin aplicații care facilitează acceptarea plăților electronice”, spune deputatul liberal.

După promulgarea legii se va putea plăti cu cardul sau online la orice instituție publică.

Cu același prilej, Rujan mărturisea că vor ajunge fonduri și în Caraș-Severin pentru construcția a două creșe medii, în Moldova Nouă și în comuna Măureni, și o creșă mică la Oțelul Roșu.

De atunci, lucrurile au evluat repede și iată că astăzi deputatul aduce o veste bună pentru municipiul reședință de județ: „A fost semnat contractul de finanțare, prin POIM, prin care Municipiul Reșița va beneficia de 1.254.096,62 lei pentru modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor din zona urbană mediană (ZUM) – reabilitarea Şcolii Primare, a Grădiniței Mociur și a Grădiniței Dealu Mare”.

Proiectul referitor la școala și grădinița din Mociur prevede refacerea finisajelor exterioare, dar și amenajarea spațiului interior, cu tencuieli, zugrăveli și termoizolație. Imobilul din Dealul Crucii, construit în 1960, este format din două corpuri – școala și o anexă cu grupuri sanitare – ce urmează să fie unite printr-un corp nou. Sunt prevăzute și lucrări de finisaje exterioare și interioare, sistematizarea incintei și amenajarea curții.

Cu 230 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 47 de abţineri, deputații au adoptat marți, 8 martie, proiectul de lege privind reglementarea statutului personalului contractual care, în perioada stării de alertă, a fost  a fost încadrat pe perioadă determinată.

Altfel spus, personalul din unităţile sanitare încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă poate rămâne pe post, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.

Între cei care au votat acest proiect de hotărâre s-a numărat și deputatului liberal de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

„Astfel se acordă posibilitatea, pentru personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, de a ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post în cadrul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă. Ministerul Sănătății şi unitățile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituțiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia,autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată. Oamenii au dobândit experienţă, deficitul de personal este peste tot, şi în Ministerul Sănătăţii şi la nivelul MAI, aşa că cei mai buni trebuie să rămână!“, este de părere deputatul PNL.

Recent, în Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul privind dezvoltarea reţelelor de distribuţie de gaze finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Vor fi alocați 7,5 miliarde de lei pentru reabilitare și extindere, ceea ce va permite unui număr de 196.000 de familii să se branșeze la rețeaua de gaze. Pe lângă înființarea de noi rețele, programul prevede extinderea și modernizarea infrastructurii existente. Pentru rețeaua de apă, canal și drumuri, Ministerul Dezvoltării a primit deja cereri de finanțare de la 97,5% dintre comunele, orașele, municipiile și județele din România. Acest interes uriaș demonstrează necesitatea Programului «Anghel Saligny».”, ne-a mărturisit deputatul PNL, Dumitru Rujan.

Detalii pot fi obținute aici: https://mdlpa.ro/pages/proiectordinaprobarenormeoug952021?fbclid=IwAR1oJt_h8zfLf4lSIhwkBEb5BVfQ-OT31SVybs4YRGIyf0-T3zIqw4XH8v8

În opinia deputatului PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan, un astfel de comportament nu are ce căuta nu doar în parlament, ci și în politica românească

„Condamn cu fermitate gesturile violente ale liderului AUR, George Simion, la adresa colegului meu, ministrul Energiei, Virgil Popescu. Nu putem tolera astfel de gesturi la tribuna Parlamentului! Este inadmisibil! Și cu toate acestea, liderul AUR, crede în continuare că îi reprezintă pe mulți români. Îmi este greu să cred că mulți cetățeni se pot regăsi în actele lui. Voi susține orice modificare de regulament a Camerei Deputaților, tocmai pentru a evita astfel de fapte, care promovează ura și violența”, a scris Rujan pe pagina sa de Facebook.

Urmare a sesizării din oficiu la nivelul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În opinia sa, liderii PSD, PMP şi Pro România au încercat să îşi manifeste orgoliile politice și să nu mai țină cont de interesele județului. Rujan spune că cei trei lideri din Consiliul Judeţean, au uitat de perioada 2016-2020, timp în care au elaborat bugetul după bunul plac, primarii liberali fiind vitregiți timp de patru ani.

„Anul acesta Romeo Dunca a repartizat sumele destul de echilibrat, din punctul meu de vedere, și a încercat să fie corect față de toţi primarii, indiferent de culoarea politică. Nu pot să-i înțeleg supărările domnului Nedelcea și comportamentul deviant al acestuia, când domnia sa știe exact modul în care au acționat de-a lungul celor 4 ani. În mandatul în care am fost consilier județean, niciodată nu s-au întâmplat atâtea scandaluri ca acum, ședințele s-au desfășurat mereu cordial, respectuos.

Consider că aleşii judeţeni PSD, Pro-România și PMP au un comportament total neadecvat și lipsit de respect, la aproape fiecare ședință de consiliu județean. Cred că este timpul să lase la o parte populismul și să facă treabă pentru județ. Este momentul în care ar trebui să renunțăm la orgoliile politice şi la mizele mici care au îngenuncheat mereu acest judeţ. Voturile pentru proiectele din Consiliul Judeţean nu sunt pentru Romeo Dunca, pentru că preşedintele nu îşi ia acasă nici drumurile, nici realizările. Proiectele şi voturile trebuie să fie pentru cărăşenii care au trimis acolo consilierii judeţeni de la toate partidele”, a scris deputatul Rujan pe pagina sa de Facebook.

Liberalul a vrut să știe ce se întâmplă cu proiectul drumului expres Lugoj-Calafat, un drum necesar județului județul nostru, mai ales că această importantă cale rutieră îl străbate de la Topleț și până la ieșirea din Caransebeș, spre Lugoj.

„În luna februarie 2021, Guvernul României a suplimentat bugetul Ministerului Transporturilor cu suma de 20 milioane lei, fonduri necesare pentru demararea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Lugoj- Drobeta Turnu-Severin-Craiova-Calafat.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rog să răspundeți la o serie de întrebări:

1. În ce stadiu se află acest proiect de infrastructură rutieră?

2. Ce buget se va aloca în anul 2022 pentru acest proiect de infrastructură rutieră?

3. Care este termenul de finalizare preconizat?”

Conform legii, ministrul va trebui să-i răspundă, tot în scris, concetățeanului său, Dumitru Rujan.

În prezent, instituțiile statului emit diferite documente pe care, mai apoi, le cere din nou, în copii.  Proiectul a fost inițiat de liberalul George Tuţă, iar între semnatarii săi se află și deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

Parlamentarul cărășean spune că noua lege reprezintă un pas important spre digitalizare. În felul acesta, instituțiile vor fi nevoite să transmită acte între ele prin metode noi, altele decât până acum, și este dat exemplu email.

„Gata cu birocrația. Renunțăm la celebrul dosar cu șină! Această lege interzice instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale să solicite contribuabililor și persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale. Îmi doresc ca prin munca din Parlament să îmbunătățim constant viața românilor, să simplificăm și să eficientizăm relația pe care o au cu instituțiile statului!”, precizează Dumitru Rujan.

După promulgare legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2022.

Potrivit deputatului liberal, Dumitru Rujan, de prevederile acestei OUG privind compensarea facturilor la electricitate vor beneficia aproximativ 13 milioane de cetățeni, astfel încât să nu resimtă creșterea prețurilor.

„Clienții casnici, persoanele fizice al căror consum total de energie electrică se situează între 150 kwh și 1.000 kwh inclusiv beneficiază de o compensare în sumă fixă de 0,21 lei/kwh aferentă acestui consum de energie electrică. Prețul de referință luat în calcul pentru energia activă este 0,68 lei/kwh și include tarifele reglementate și TVA”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

Soluții similare sunt și pentru consumatorii de gaze naturale. La gaze, compensația acordată de stat va fi de 25% din valoarea facturii aferente consumului, în cazul în care consumul total aferent acestei este cuprins între 80 și 960 de metri cubi.

Măsurile vor fi aplicate în perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022.

În opinia președintei CE, vor fi investiții în energie verde, dar și pentru un sistem de sănătate de calitate, pentru spitale moderne. PNRR-ul îndeplinește toate criteriile, la un standard ridicat, digitalizare, energie verde, infrastructură

„Comisia Europeană a aprobat Planul Național de Redresare și Reziliență al României în valoare de 29,2 miliarde euro! Aprobarea PNRR e un semnal puternic de încredere în Guvernul Cîțu și în evoluția României. Mai mult chiar, acest moment a fost marcat de prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în România. O prefinanțare de 3,8 miliarde euro va veni în România încă de la sfârșitul acestui an. Președinta Comisiei Europene ne-a felicitat pentru aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență și a precizat că îndeplinește toate criteriile, la un standard ridicat: digitalizare, energie verde, infrastructură! Vreau să îi felicit pe colegii din Guvernul României pentru eforturile depuse ca PNRR-ul să fie aprobat și voi susține, în marja atribuțiilor pe care le am ca parlamentar, ca investițiile să fie realizate cât mai curând”, ne-a mărturisit deputatul PNL, Dumitru Rujan.

Cei care vor să înființeze exploatații agricole pot să obțină sprijin de până 70.000 euro. Fonduri și pentru dezvoltarea fermelor mici!

„Tinerii fermieri care vor să devină șefi ai unei exploatații agricole vor putea cere, din 27 august 2021, până la 70.000 de euro (minimum 40.000 de euro), ca formă de sprijin nerambursabil. Este vorba de o finanțare stabilită prin submăsura 6.1, care ajută la instalarea tinerilor fermieri la conducerea unei exploatații, iar banii pot fi ceruți atât ca persoană fizică autorizată, cât și ca firmă.

Sprijinul de stat se va acorda sub formă de sumă forfetară în două tranșe – 75% la semnarea contractului de finanțare și 25%, în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, în maximum trei ani de la semnarea contractului de finanțare”, susține deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

Tot începând cu 27 august, se pot depune cereri pentru submăsura 6.3 pentru dezvoltarea micilor ferme. Astfel, micii fermieri pot să obțină 15.000 euro fonduri europene nerambursabile. Bugetul submăsurii 6.3 este de 87 milioane euro.