15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
elicopter

Apropos de bloc și de lucrări. Am trecut ieri pe acolo, aveam treabă la Lidl. Vorba vine că am trecut, că a trebuit să ocolesc pe sub pod, ca să ajung la prăvălie. Hai, nu te mai mira atât, știi bine din ce motiv am făcut ocolul ăsta, nu trebuie să-ți mai spun. Și nu e prima dată când mașinile care au adus betoane la bloc, materiale de construcții, geamuri termopan și toate cele necesare au blocat drumul. Scurtătura aia spre Valea Domanului.  De parcă ar fi drumul tău, coane Romeo, și nu al domeniului public. Ieri a fost rândul unei macarale să-l blocheze. Ăia care lucrau acolo se mișcau ca ochiul mortului.  Ai pus două indicatoare la cap de pod și te-o durut în spate de șoferii grăbiți. Mamă, mamă ce înjurături ți-or fi tras ăia! A, nu ai pus matale indicatoarele ălea? Așa e, dar blocul al cui este? Al meu? Al municipalității? Păi, vezi. Când am trecut pe acolo mi-am amintit ce spuneai despre fostul vice al CJ, prietenul matale Ionuț Popovici, despre cum și-a tras o stradă în Dumbrăvița. Bă, nea Romeo, măcar ăla și-o cumpărat-o de la Fisc, cu acte în regulă și nu se face stăpân pe ea când i se scoală. Capito?

Ce să fi făcut? Pe mine mă întrebi? Căutai altă soluție, prietene, că de asta ești cine ești în județul ăsta vai de mama lui. O cale de acces prin spatele imobilului ori dinspre latura aia cu spațiul verde, pe care oricum ai făcut-o harcea-parcea. Ceva care să nu oprească circulația una, două, că nu ești pe moșia de pe Muntele Mic. Așa cum ai știut să cari cu elicopterul materialele în vârf de munte când ți-ai construit ilegal cabana aia, așa trebuie să faci și la blocul ăsta. Lasă, lasă, nu ține vrăjeala, că una e pe munte și alta în oraș. Adu-ți aminte cum ai urcat cu elicopterul materiale pe acoperișul Consiliului Județean. Dacă atunci ai putut să te dai grande, vorba lui Gică Craioveanu, ăla din reclama cu prazul, ai putea și la blocul din centru. Bineînțeles, în weekend sau în pauza de masă. Așa că, pune-te la manșa elicopterului și apuca-te de treabă, nu mai bloca drumul orașului, dacă vrei să primești multe like-uri de la cei ce-ți citesc prostiile postate pe Facebook!

Dacă mă întrebi ce căutam la Poiana Mărului, nu știu să-ți spun. N-am mai trecut pe acolo de câțiva ani buni, deși în tinerețe, pe când locuiam în Oțelu Roșu, trăgeam mereu câte-o fugă la sfârșit de săptămână, la un mic, o bere, mă rog, ce se găsea pe vremea aia la vânzare la Scorilo, hotelul ăla în care, acum, liniștit s-ar putea turna un film cu stafii. N-ar trebui să mă mir atât de mult căci, știi cum e în vis, într-o singură noapte poți să călătorești când în Honolulu și  în Patagonia, când la dracu-n praznic. Așa și în cazul meu. Mă oprisem pe marginea drumului, jos era lacul, și admiram frumusețile patriei la sfârșit de august când, dintr-o dată, aud un huruit de motor. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mă ia cu frică și, ce credeți, din spatele unei culmi, apare un elicopter. Întâi, elicea imensă, apoi cabina și în final coada și restul. Exact ca în filmele cu Rambo I, II, III, când Silvester Stalone interpreta rolul de salvator de camarazi căzuți în mâna dușmanului.

De-a dreptul m-am speriat. „Bă ce să fie, ce-i cu elicopterul ăsta care apăru după deal? E militar, că semne de SMURD nu are pe el. Ce face el aici? E în misiune sau doar în recunoaștere? O fi scăpat careva de sub escortă și-l caută or s-o fi înecat vreunul?” Vecinul de lângă mine, unul de-al locului, îmi făcu semn să nu mă agit: „Stai liniștit, că nu s-a înecat nimeni și nici nu e vorba de elicopter militar. E Dunca. Dunca al vostru de la Reșița”. Mă holbai la el, întrebându-l neîncrezător: „Dunca? Ce să caute președintele meu (de Consiliu Județean) în weekend la coada barajului?” Îl pufni râsul pe localnicul respectiv: „Păi pe ce lume trăiești domnule? În timpul lui liber, Dunca ăsta mai face și el un ban în plus, că vezi doar, că nimic nu merge în țara asta. Transportă bagaje și oameni de aici pe Muntele Mic.” Mă uitai la el lung, răspunzându-i neîncrezător: „Dunca, bă? Eu tot nu cred. În primul rând nu sunt convins că ăla din elicopter e don Romeo, că mi-ar fi spus, nu de alta. Apoi, nu l-aș vedea în stare să transforme elicopterul în maxi-taxi.” Mă bătu amical pe umeri, amuzat de naivitatea mea: „Cară bicicliști și motocicliști din ăia care aleargă prin pădure la enduro, ca bezmeticii, ce știi matale. Vara bicicliști, iarna schiori. Așa se face banul nene, nu admirând peisajul. Stai să vezi, cum vine, încarcă marfa și pleacă, apoi se întoarce. Și tot așa”.

Îl ascultam năuc, privind la elicopterul care, când cobora, când se ridica. De la distanța la care mă aflam, vedeam doar drăcovenia aia de aparat, nu și pilotul. Când să-l mai întreb încă o dată pe localnic dacă e sigură că omul de la manșă era chiar Romeo Dunca, a sunat alarma telefonului și m-am trezit tot speriat și transpirat. Așa că am rămas cu o nedumerire: să fi fost Romeo, să nu fi fost… Dar nu-i niciun bai, azi e ședință de Consiliu Județean și o să-l întreba la conferința de presă. Dacă o fost el, o să-mi spună, că nu e din ăla care ascunde adevărul. E cinstit și corect.

Să luăm exemplul ministrului de Interne. După ce tot felul de ziariști, comentatori ori oponenți perfizi, unul mai cioflingar decât altul, l-au „tocat“ mărunt, mărunt, ca pe frunzele de dovleac pe care le dai la rățuște, amestecate cu făină de porumb, și i-au întors activitatea pe toate fețele, iată că acum s-a trezit un oarecare să spună că, una-două, domnul Vela vine acasă cu elicopterul pe care l-a transformat într-un fel de maxi-taxi. Răutăți, ca să nu zic altfel.

În primul rând, că n-a venit decât de vreo două ori în trei luni.  La Măureni, să ducă o coroană la o înmormântare, și acum, la inundații. Ba, mint, a mai fost odată când a zburat la Arad, în vamă, fososind spațiul aerian al județului. În al doilea rând, este greșit să spui că a venit acasă. La Caransebeș sau la Armeniș, pentru simplu motiv că acolo, în fața caselor nu există loc de parcare. Pentru cârcotași, elicopterul e altceva decât mașina mică. A, s-o fi învârtit de două, trei ori cu elicopterul deasupra Armenișului și Caransebeșului, să vadă dacă a mai crescut buruiana în grădină, dacă straturile cu pătrunjel și morcovi sunt plivite, dacă gugulanii din piață respectă măsurile prevăzute de starea de urgență și alertă, dacă zimbrii sunt în regulă și a făcut cu mâna celor de jos, dar asta este cu totul altceva. Că așa face orice om gospodar și grijuliu. Și, în al treilea rând, acasă pentru domnul ministru înseamnă în primul rând județul, acele locuri unde oamenii așteaptă de la el o îmbărbătare, un cuvânt de alin, o îmbrățișare, o promisiune din programul de guvernare, o pildă sau un citat din părinții spirituali și, bineînțeles, acea urare duhovnicească care ține loc de pensii majorate, alocații dublate și locuri de muncă: „Dumnezeu să binecuvînteze România“.

Și, apoi, de ce nu ar avea voie să vină cu elicopterul? Ce dacă vine cu jaca personalizată și ochelari Ray-Ban din colecția 2020? Bine că a fost încălțat cu cizme de cauciuc, nu ca subalternul său, prefectul Gâfu, cu pantofii de lac cu care vine la lucru. În definitiv, doar nu o să se deplaseze cu trenul ori cu mașina mică de la minister, să prindă toate ambuteiajele, să meargă în coloană de TIR-uri bulgărești și turcești, să stea la bariere, la semafor. Întreb și eu: de aia e ministru, să circule ca oamenii de rând? Să fim serioși. Faceți domnule Vela ceea ce simțiți, vorba unui bun amic, și nu îi luați în seamă pe bârfitori. Dacă e nevoie, veniți acasă cu elicopterul în fiecare săptămână.

Că e scump carburantul? Păi, ce e ieftin în ziua de astăzi în România? Nu v-ați uitat cât au fost la început fasolea verde, cireșele ori gogoșarii? Până la urmă tot s-au vândut. La chită, la bucată, nu mai contează. Dar, cât poate, frate, să coste kilolitru de carburant? Doar nu o fi o avere. La urma-urmei, de asta sunt făcute elicopterele, să zboare. Pe bani publici, normal, doar nu ați vrea din buzunarul ministrului, că ar fi culmea. Ministru care face atâtea pentru țară, se roagă pentru bunăstarea noastră, aprinde lumânări, dă acatiste pentru izbăvire de necazuri să nu aibă voie să se plimbe cu elicopterul. Asta numai în România se poate întâmpla.

Vai de noi,  în ce țară de cârcotași am ajuns să trăim!