15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
facebook

Ce să fi făcut, domnule, la ora aia, chinezul, surinamezul, bengalezul, să nu mai vorbim de românul nostru, fără aplicațiile astea? Să se fi culcat odată cu găinile că o picat rețeaua? Să se fi întors la vremea lui Iancu Jianu și Robin Hood când nu erau nici telefoane, și nici net, și când aflai după un an că o murit cutare lord sau boier?  Aș fi înțeles dacă ar fi fost vorba de cablul nostru de la RDS și Telekom, aș fi sunat un prieten de la Deranjamente, ăsta ar fi venit, ar fi umblat la cutia de pe casa scărilor și se rezolva. Dar așa, pe cine să fi sunat la ora ai?  Pe Zuckerberg? L-aș fi sunat, dar de unde să fi făcut rost de telefonul lui?

O adevărată tragedie mondială în rândul celor 3 miliarde de utilizatori. Căderea Constantinopolului a fost caca maca pe lângă căderea de aseară a Facebook-ului, a  WhatsApp-ului și a Instagram-ului. Și vorba aia, cine-o fost Constantinopolul, bă,  la vremea aia! Băi, nene, în doar câteva ore, nea Mark a pierdut vreo 6 miliarde de dolari americani, iar acțiunile la bursa de la New York au scăzut cu 5,8%. Asta da dramă. O întrece chiar și pe cea cu scufundarea Titanicului. Sigur, nu-l plâng pe Zuckerberg ăsta, că-și reface averea în câteva zile. Problema este, însă alta, pana asta de curent sau de ce-o fi fost ea, de s-o abătut asupra Facebook-ului a zăpăcit sute de milioane de oameni. I-a făcut să vorbească singuri, să se certe cu nevestele, să-și bată copiii, să-l înjure pe Cîțu, de parcă săracul ar fi avut o vină, și să se întrebe cu ce l-au mâniat pe Dumnezeu de i-o pedepsit în halul ăsta.

Bine că până la urmă s-au liniștit lucrurile, până dimineață au și găsit defecțiunea (am înțeles, niște lițe neizolate) și totul a intrat în normal. Și cât mă bucur. Și cum să nu te bucuri când deseară o să citesc sute, mii de comentarii legate nu de căderea Constantinopolului sau a Facebook-ului, ci a lui Cîțu. Cum?

La noi, nici vorbă de solidaritate, de înțelegere față de semeni, de toleranță. Ură și iarăși ură. Amintiți-vă de mesajele postate pe Facebook în cazul conaționalilor care se întorceau acasă din Italia, blocați la granița austro-ungară. Un potop de înjurături și invective la adresa „drogaților“ „șmenarilor“ și „curvelor“ care căutau cu disperare să fugă din calea coronavirusului. În loc să-i fi îngrijorat starea acelor oameni, fie doar și pentru faptul că erau români de-ai noștri, împroșcau cu lături în ei, cerând autorităților să nu-i primească în țară. Să stea acolo, pe „centură“, la „babele și moșii“ pe care îi ștergeau la cur. Cei care făceau lucrul acesta, așezaseră la zid nu doar un grup de nefericiți, ci întreaga Diasporă, pe care „o mitralia“ fără milă. Nu cred că vreun alt popor din Europa ar fi procedat ca noi, într-un moment atât de greu.

Și nu a fost nimic întâmplător. Nu doar cei de afară sunt jigniți în aceste zile fără milă de către „patrioții“ și „elitiștii“ rămași să construiască capitalismul acasă, ci și bătrânii ce le-ar putea fi părinți sau bunici. Câteva fotografii surprinse în Reșița, cu oameni așteptând să se deschidă un magazin cu haine second-hand, au reprezentat un alt bun prilej de dezlănțuire împotriva „babelor pe care le caută moartea pe acasă și ele plecaseră la shoping“, a „cretinilor“, „comuniștilor“ „muroilor“ „idioților“ și „căcăcioșilor“ care fac Reșița de râs.

Fotografiile postate, care au declanșat sutele de comentarii și zecile de distribuiri, ne arată un grup de oameni la rând la haine vechi. E o tristă realitate a Reșiței, dar aceasta este o altă discuție. Între ei, tineri și persoane trecute de prima vârstă. În niciun caz bătrânii pe care îi huleau unii și alții în comentarii. Și, atunci, de unde atâta încrâncenare și lipsă de empatie față de acești oameni? Doar ca să arătăm că știm să luăm poziție față de ceea ce este urât în Reșița ori din neputința noastră de a schimba lucrurile?

Iubiți-vă bunicii, nu-i huliți. Nu-i judecați pentru chipul lor zbârcit, tremuratul degetelor, pașii mărunți și nesiguri ori hainele ponosite. Și nici pentru ce au fost și ce au făcut în tinerețe. Nu-i condamnați pentru greșelile dintr-un timp pe care oricum nu îl veți înțelege. O să vină vremea să ajungeți și voi ca ei și nu aș vrea să aveți parte, poate, pe nedrept, de același tratament. Dacă nu sunteți în stare să le oferiți o floare, un zâmbet, un bună ziua, să le bateți în ușă întrebându-i dacă îi mai dor oasele sau pur și simplu să vedeți dacă mai trăiesc, atunci nu aveți nici dreptul să aruncați cu vorbe grele, doar pentru că voi sunteți tineri și aveți impresia că le știți pe toate. Lăsați-i să-și trăiască în liniște ultimii ani în această lume a lipsei de respect pentru trecutul ei.

sursa foto: Facebook