Apropos de Peneș Curcanul, generația asta, absolventă de școală online, o fi știind pe la ce echipă de fotbal au jucat Peneș ăsta și cu ceilalți nouă pretenari cu care a plecat din Vaslui? La echipa lui Porumboiu? Da de unde. Dacă nu ați învățat la școală, degeaba vă chinuiți că nu veți ghici în vecii vecilor. La urma, urmei, nu-i vina ei că nu știe. Și poate că are dreptate să fie așa. Cât timp președintele Iohannis nu s-a învrednicit să transmită poporului un mesaj de Ziua Independenței, ce pretenții să avem de la tinerii care abia așteaptă să termine liceul, să o întindă în Europa? E adevărat, cu sau fără mesajul neamțului de la Cotroceni, ei tot vor pleca la Paris, Londra sau Germania, doar că era vorba de bun simț. Un bun simț pe care nu-l mai găsești astăzi nici măcar la președintele României, darămite la acești cațavenci ai politichiei dâmbovițene.
În schimb, Klaus(ică) n-a scăpat din vedere Ziua Europei. S-a antrenat asiduu pentru un discurs pe măsura aspirațiilor sale europene, a transpirat în cantonamentul de la Săftica și s-a trezi cu noaptea în cap în ziua de 9 mai. Ar fi fost în stare să vorbească ore în șir, fără să obosească sau să-și dea seama că ne plictisește cu calmul și maximele despre reziliență, incluziune, echitate și câte și mai câte chestii de astea pe care românul abia așteaptă să le audă din gura președintelui. Și știi de ce? Pentru că de fiecare dată când președintele vorbește așa, noi toți trăim iluzia că ne aflăm pe drumul cel bun. Al bunăstării și prosperității. Că înainte de a fi români, suntem europeni pe plantațiile de șparanghel și căpșuni ori la șters babe și moși la cur.
Și ne mândrim cu asta tot timpul, dar mai mult și mai mult de Ziua Europei, atunci când Klaus(ică) ne îndeamnă să fim în rând cu lumea. Cea europeană, natürlich!