15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
Măureni

În opinia primarului Brian Filimon, localnicii din Măureni și satul aparținător, Șoșdea, vor beneficia de acum înainte de condiții de trai decente, asemănătoare cu cele de la oraș. Pentru edilul șef, 8 februarie poate intra în istoria locului.

„Azi s-a mai scris o filă din istoria acestei comune, pentru că, iată, reușim să recepționăm o lucrare pe care și-o dorea întreaga comunitate: sistemul de canalizare, cu stație de epurare. Ne bucurăm că am reușit să finalizăm această investiție, după ani de muncă și tensiuni, iar când spun tensiuni mă refer la tot ceea ce înseamnă implicare, și din partea noastră ca beneficiari, dar și din partea constructorului, a proiectantului, a dirigintelui de șantier și, bineînțeles, a întregii comunități. Pentru că s-a creat un disconfort în tot acest timp și pentru cetățeni din cauza lucrărilor, însă orice proiect de o asemenea importanță trece și prin etape mai dificile.”, a explicat primarul Brian Filimon.

Și pentru ca lucrurile să fie complete din toate punctele de vedere, administrația locală a înființat un Serviciu de Gospodărie Comunală, ai cărui angajați vor asigura buna funcționare și mentenanța sistemului.

„Am încercat deja în toată această perioadă în care am avut canalizarea în probă să îi perfecționăm pe cei de la acest Serviciu. Ei se vor ocupa de întreținerea rețelei și vor sări în ajutorul oamenilor în caz de avarie. Ne-a fost greu să luăm decizia înființării unei astfel de Gospodării, ne-am asumat practic să fim primii responsabili în cazul în care apare vreo problemă. Nu este ușor, fac apel la toți cetățenii să comunice cu noi, avem telefonul deschis 24 de ore din 24 și încercăm cât mai repede să le sărim în ajutor”, a mai mărturisit Brian Filimon.

În această situație se găsește și Primăria Măureni unde continuă să se deruleze proiectele legate de asfaltarea a unui număr de nouă străzi, precum și de modernizarea drumului ce leagă Măureni de satul Șoșdea. Deoarece existau speranțe mici ca ele să fie finanțate de Compania Națională de Investiții, primarul Brian Filimon le-a transferat pe Programul Național „Anghel Saligny”.

Primarul comunei, Brian Filimon, speră ca noul program național, recent lansat, să-i aducă banii necesari pentru derularea a două investiții importante pentru comunitatea sa. Este vorba despre asfaltarea a nouă kilometri de străzi comunale și de modernizarea drumului comunal Măureni -Șoșdea.

 „Sunt investiții mari și importante, extrem de necesare nouă, iar în momentul de față nu ne încadrăm în altă parte. Nu știm încă măsurile Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și nici dacă acestea ne cuprind cumva. Am făcut deja toate demersurile în acest sens, am dat hotărârea de Consiliu Local, am actualizat indicatorii tehnico-economici. Suntem pregătiți ca să depunem proiectele, online, până la sfârșitul lunii”, ne-a mărturisit primarul Brian Filimon.

Dintre rezultatele notabile ale ultimului an, amintim pe cele referitoare la refacerea  și modernizare  străzilor calamitate în valoare de 8.956.276 lei,  proiect finanțat de CNI, la baza  sportivă + teren sintetic, proiect finanțat prin fonduri europene în valoare de  417.000 lei,  și  parcul de agrement, cu locul de joacă pentru copii, în valoare de  367.000 lei, lucrare execută din bugetul propriu.

„La sfârșitul anului trecut am finalizat și lucrările la gradinița din satul Șoșdea, un poiect  frumos, în valoare de  1.007.143 lei, finanțat  din fondurile  Ministerului Educației, și am extins un corp nou al primăriei, în regim de înăltime, parter, proiect  in valoare de 419.000 lei, finanțat din bugetul propriu. Am reușit  să oferim atât eleviilor cât și profesorilor din școlile de pe raza comunei noastre condiții mai bune, în vederea desfășurării procesului de învățare, acest lucru fiind posibil în  urma efectuării unor lucrări de renovare interioară a unor săli de curs”, ne-a mărturisit Brian Filimon .

La capitolul realizări intră și înființarea unui Serviciu de gospodarire comunala, asfaltare drumului comunal DC 83A care leagă Caraș-Severin de Timiș, înființare Centrului de tineret în comuna Maureni, un loc în care tineri organizează diferite întalniri și evenimente de tot felul.

De asemenea, conducerea primăriei a achiziționat un generator de curent pentru stația de apă.

În urmatoarea perioada vom recepționa la lucrările la rețeaua de canalizare menajera și stația de epurare, proiect finanțat prin PNDL 1. Pe PNDL 2 avem în derulare proiectul pentru construcția unui dispensar medical prevăzut cu un număr de cinci cabinete, iar alte două proiecte se află în curs de organizare a licitațiilor. Este vorba de grădinița din Maureni  proiect finantat prin CNI, și sala de sport (din sticlă), tot din Măureni și tot prin CNI.

Anul acesta, din fonduri proprii vom începe și pictura Bisericii Ortodoxe din Măureni, lucrare care se va întinde pe o perioada de 4 ani, avem un proiect pentru amenajarea unu parc de agrement și loc de joacă pentru copii din satul Șoșdea și avem în lucru studiile de fezabilitate pentru extinderea Căminului Cultural Măureni, prin Compania Națională de Investiții”, promite localnicilor primarul Brian Filimon.

Două dintre aceste proiecte vor fi depuse zilele următoare pe Programul Național „Anghel Saligny. Ele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, respectiv asfaltarea a nouă kilometri de străzi comunale și de modernizarea drumului comunal Măureni -Șoșdea.

„Inițial, cele două proiecte au fost depuse la Compania Națională de Investiții, dar pentru că sunt slabe șansele ca ele să mai intre la finanțare, ne-am reorientat spre Programul Național  «Anghel Saligny». Mutăm ambele proiecte pe acest nou program. Sunt investiții mari și importante, extrem de necesare nouă, iar în momentul de față nu ne încadrăm în altă parte. Nu știm încă măsurile Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și nici dacă acestea ne cuprind cumva. Am făcut deja toate demersurile în acest sens, am dat hotărârea de Consiliu Local, am actualizat indicatorii tehnico-economici, într-un cuvânt, tot ceea ce a fost nevoie pentru a putea depune, în această săptămână, proiectele online.”, ne-a mărturisit Brian Filimon.

O parte este investiția Consiliului local, vorbim de parcul central – cu aparate de joacă fiabile, mobilier urban, spațiu verde și mulți pomi -, în timp ce baza sportivă reprezintă o lucrare complexă, pe GAL Deta, o investiție de 60.000 de euro, cu o cofinanțare locală de 20.000 de euro.

Sute de localnici, dar nu numai, au așteptat cu sufletul la gură nu doar inaugurarea festivă, ci și întrecerile sportive ce au avut loc de-a lungul zile: meciuri demonstrative de box, precum și un turneu de mini fotbal, cu participarea a 32 de echipe. Capul de afiș l-a constituit meciul dintre fostele glorii ale fotbalului românesc, mulți internaționali cu trofee câștigate de-a lungul anilor: Adrian Neaga, Marian Aliuță, Sorin Ghionea, Petre Marin, Adrian Pitu, Dan Alexa, Ionel Dănciulescu, Ianis Zicu, Gabriel Cânu, Paul Codrea, Ștefan Grigorie, Iulian Tameș, George Galamaz, Ovidiu Burcă, Alin Rațiu și Petru Țurcaș, Ciprian Marica și Cristian Daminuță. Alături de ei, fotbaliști aflați în plină activitate, component ai loturilor naționale: Romario Benzar, Steliano Filip, Florinel Coman, Florin Tănase, Ovidiu Popescu. Comentatori: Giani Chiriță și Cătălin Cazacu. Atmosferă de mare meci și de bucurie în tribună, dovadă fiind sutele de autografe acordate la sfârșitul meciului de către protagoniști.

„Nu pot decât să-i mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat să găsim resurse pentru această realizare frumoasă și binecuvântată. Este o misiune îndeplinită și pentru asta sunt fericit. Un mini teren de fotbal sintetic de cea mai bună calitate, prevăzut cu o tribună de 180 de locuri, vestiare moderne și un teren de baschet amenajat la cele mai înalte standarde. Mă bucur că am reușit cu bani puțini să facem un lucru atât de frumos. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne iubește, pentru că este un proiect de suflet pe care mi l-am dorit mereu“, ne-a mărturisit primarul Brian Filimon.

Edilul i-a avut alături pe câțiva dintre colegii săi de partid, primari, consilieri locali, parlamentarii Dumitru Rujan și Jaro Marșalic, președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, precum și prefectul Cristian Gâfu.

„Domnul Brian Filimon este un primar liberal care a confirmat din prima zi a mandatului său. Drept dovadă sunt realizările de până acum, pentru că aici este doar o parte din munca și eforturile sale, o parte emblematică, în condițiile în care resursele financiare au fost modeste. Prin ceea ce a realizat, putem spune că Măureni se dezvoltă, România se dezvoltă, demonstrându-se că se poate“, a ținut să precizeze Marcel Vela.

Întrecerile sportive s-au încheiat seara târziu, însă distracția a continuat, semn că oamenii s-au simțit excelent în această zi cu adevărat specială.

Potrivit legii, primesc bani doar acele primării și consilii județene care au ajuns la fundul sacului și, ca atare, trebuie ajutate să nu falimenteze. Sanchi. Nu știu cum dracu se face că în Caraș-Severin au primit bani 27 de primării conduse de liberali, și doar trei pesediste. Dar și din astea, două, Oravița și Luncavița, dau semne că au devenit pro PNL.

Dar asta nu e tot. Comune precum Armeniș și Măureni au primit câte 1.250.000 de lei fiecare. Spre comparație, Consiliul Județean a primit 5 milioane de lei, Reșița a primit 2.387.000 de lei, Băile Herculane 1.950.000 de lei, Oravița 1.050.000 de lei, Anina 350.000 de lei. Caransebeș, Oțelu Roșu, Moldova Nouă și comunele cu primari PSD s-au ales cu praful de pe tobă. Bă, a înnebunit lupul Costică? Nu mai există rușine, bun simț sau cum vreți voi să numiți cu ceea ce s-a întâmplat? Păi, ce lucrările lui pește prăjit a avut de executat primăria din Armeniș de i s-a dat un sfert din suma primită de Consiliul Județean? Face aeroport la Feneș? Heliport la Sat Bătrân? Despre ce vorbim, frate? Cu banii ăștia frate să tot fii primar!

Domnu’ Vela, e prea de tot, domnule. E bătător la ochi să spui că doar primăriile liberale au fost harnice și au avut nevoie de bani la sfârșit de an. Să nu-mi spuneți mie că primarii ăilalți n-au știut să-și cheltuie banii și au rămas cu ei în pozonare, că nu vă cred. Nu zic, or fi și din ăștia care n-au știut de șmecheria asta, dar nu toți sunt proști, domnule Vela. Nu toți sunt veniți cu pluta sau caiacul pe Bistra, Timiș, Caraș sau Dunăre. Hai să fim oameni serioși, ce dracu! Ai zis că vei fi senatorul tuturor primarilor. Că nu te interesează culoarea lor politică și că de acolo, din Guvernul Orban, mă rog, acum guvernul e a lu’ Cîțu, îi vei ajuta pe toți la fel. Păi, așa îi ajuți, dând la Armeniș și Măureni o căciulă de bani, iar la Caransebeș, Oțelu Roșu și Bocșa nici-o lețcaie? Nici măcar Frunzăverde nu ar fi făcut așa ceva și știi bine că am dreptate. De câte ori nu mi te plângeai că la Fârliug, la prietenul lui, Borduz, dădea cât pentru cinci comune la un loc, iar matale la Caransebeș îți arunca niște mărunțiș. Dar îți dădea. Și nu-ți convenea Nu cred că în istoria post-decembristă au mai fost astfel de situații de zero lei, zero bani. Întreabă-ți colegii din guvern dacă sunt mândri de cum s-au alocat banii în Caraș-Severin și când te întorci săptămâna viitoare de la București ne spui și nouă.

Să nu uiți domnule Vela, că și acolo unde e primar Felix Borcean, Luca Măliescu ori Adi Torma sunt oameni care au votat cu PNL. Ba, la Oțelu Roșu au votat la greu în alegerile pentru președinte și Consiliul Județean, dar pentru asta, guvernul liberal tot i-a pedepsit. Păi ce ați făcut în cazul ăsta? Le-ați dat o palmă peste ceafă, să o țină minte cât veți sta la guvernare. Cine crezi că o să mai voteze candidatul PNL la Moldova Nouă în cazul în care se vor repeta alegerile la Moldova Nouă, dacă orașului nu i-ai dat un leu? Sau ce-o să zică oamenii din Oțelu Roșu când Magda Lungu, celebra consilieră a Ralucăi Turcan le va vorbi despre programul vostru de guvernare, în afară de îndemnul patriotic: „Plimbă ursul că ruginește lanțul“?.

Cât despre Caransebeș, ce să mai zic? Mă abțin, să nu se creadă că sunt fan Felix Borcean, pentru că, în realitate, lucrurile stau tocmai invers!

Alte două proiecte au fost depuse, săptămâna aceasta, la Compania Națională de Investiții, de data aceasta fiind vizată rețeaua de învățământ din localitate.

„Este vorba de construirea unei grădinițe noi în Măureni, un proiect în valoare de aproximativ 600.000 de euro și de reabilitarea școlii gimnaziale din comună. Noi am reușit să reabilităm grădinița din Șoșdea, pe care o frecventează aproximativ 30 de copilași, și era cazul să ne fi gândit și la centrul de comună, unde avem peste 100 de preșcolari. Totodată, am depus și un proiect de reabilitare a școlii din Măureni, mă refer la partea interioară, care are igrasie și pune în pericol sănătatea copiilor“, mărturisește edilul localității.

O altă veste bună pentru locuitorii comunei este că, după discuțiile de la CNI referitoare și la viitoarea sală de sport, primarul a primit o adresă cu documentele necesare pe care trebuie să le depună pentru achiziția de oferte. Adică, pentru licitația de lucrări.

„Este vorba de o sală de sport, de 101 locuri, destinată atât elevilor, cât și tinerilor din comună. Ca fost sportiv, încurajez astfel de inițiative, pentru că știu cât este de benefic sportul pentru sănătate“, ne-a precizat primarul Brian Filimon.