Mare victorie, nea Nicule, mare de tot. Comparabilă cu cea de la Nassiria, din 2004, când la 37 de ani și vreo două, trei zile, ți-ai mânat Scorpionii Roșii în luptă, însuflețindu-i la megafon, precum Tudor Vladimirescu pe pandurii și juveții săi: „sîntem neam de piatră// Cînd e vorba pentru vatră//, Sîntem pui de Brîncoveni//, De panduri și de Jieni”. Te cred, ți se zbârlea părul pe matale. Totodată, cu acea ocazie le-ai demonstrat americanilor și lumii întregi că meriți cel mai nobil titlu ce i se poate acorda unui oltean în viață, acela de MUICĂ, cu fireturi de aur de 24 de karate.
Să revin la ziua de ieri, ce, mai, un galop de sănătate, ai trecut prin ei ca prin brânză și acceleratul de odinioară prin Halta Ciulnița. L-ai dat peste fleancă tuturor contestatarilor. Le-ai făcut cravata muci, nu alta. De când e PNL-ul ăsta PNL nu s-a mai auzit de o victorie atât de răsunătoare.
Nea Nicule, până aici fu cum fu, să vedem ce-o fi de acu’ înainte. Că, la fel ca la Nassiria, se pun ăștia să strângă rândurile. Că l-am auzit eu aseară pe Șică Mandolină cum vorbea despre teza de doctorat (asta îl… pe el grija acum!), cât ești de liberal și cum te făcea în toate felurile. Adică, ca să înțeleagă lumea, un fel de breloc la cheile de la odăile lui Iohannis de la Cotroceni, dacă am înțeles eu bine. Să nu mai vorbesc de arogantul Vasilică care a ieșit din sală înainte de discursul matale. Neam de straiță, ce să zic. Dar asta e: pe cine nu-l lași să moară, nu te lasă să trăiești. Că la cât bine le-ai făcut tălică, ar trebui să-ți pupe mâna, nu să bârfească la televizor că și-a luat nea Werner încă o păpușă de paie!