15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
pet

Povestea lui începe cu o copilărie undeva în Moldova, continuă cu un loc de muncă, muncitor la descărcat vagoane în gară, la IJCM, întreprinderea aia socialistă care a înălțat atâtea obiective în Reșița și județ, și se încheie brusc în ziua în care a devenit șomer, o noțiune nouă pentru el și colegii săi din acele vremuri de privatizare haotică. „Mi-am vândut apartamentul și i-am făcut casă băietului meu din Moldova, iar eu și nevasta ne-am mutat la un sălaș pe Timișorii. Femeia mi-a murit și am rămas doar cu un copil de 8 ani și câinele ăsta care se ține toată ziua după mine.”

De ieșit la pensie nu poate ieși, are doar 60 de ani, și ajutor social nu primește, atâta timp cât locuiește la marginea lumii civilizate. Nu îi este frică de muncă, pentru el e ceva normal să tragă căruțul ăla, scotocind în gunoaie după sticle de plastic, ci îi este teamă de polițiștii locali. „Mi-e să nu dea odată peste mine și să-mi confiște căruciorul. Dacă fac asta, îmi iau pâinea de la gură”, îmi explică el trist. Îl întreb cât câștigă la un kilogram de pet-uri și câte sticle intră într-un kilogram. Îmi răspunde, scărpinându-și barba aspră.: „Cât e kilogramul? 50 de bani. Nu e mai mult! Și câte sticle intră? N-am socotit. Pe un sac, plin ca ăsta primesc 15-20 de lei. Nu mai mult”.

Ne despărțim, cerându-i voie să-i fac o fotografie. Râde cu toată gura: „Fă-mi, fă-mi, că-s frumos ca dracu!” Încerc să-i zâmbesc, arătându-i că i-am gustat gluma, apoi scot din portofel o bancnotă care să-i facă Duminica Sfintei Marii mai… Nici nu știu cum să mă exprim, ca să mă înțelegeți!