Le-am spus ceva de genul: „Uite, fac și eu o lansare de carte și aș vrea să știu dacă puteți veni sau nu.” „Bă, Victor, ce întrebare e asta?” a răspuns unul. Altul: „Dacă la tine nu vin, atunci la cine?” „La sfârșit, dau și eu o măslină, o brânzică…” Aproape la unison: „Stai liniștit, frate, că venim. Abia așteptăm să-ți citim cartea. Dar tot acolo sus, pe deal, o lansezi?” „Tot” „Atunci, bazează-te pe noi!” Nu am putut să nu-i pun în temă: „Cred că știți despre ce e vorba în carte…” Răspuns prompt: „Cum dracu să nu știm, că vorba aia, dacă noi nu știm, atunci cine.” „Bine, v-am spus, ca să nu aveți surprize.”
Până la urmă surpriza a fost de altă natură, niciunul dintre prietenii ăștia despre care fac vorbire nu a venit. Deși m-au asigurat de toată susținerea lor morală. Deși mi-au mărturisit că prietenia e prietenie, indiferent de șefii vremelnici pe care îi au. Deși mi-au spus că vor veni chiar și noaptea pe fulgerătură. Deși… Ce-i drept, unii mi-au spus din capul locului că nu vor fi în localitate ori că nu pot să vină din varii motive. Ceva de genul: „Bă, eu aș veni, dar, înțelege-mă, nu aș vrea să mă vadă sau să audă careva că am fost acolo. Nu vreau să-mi bat singur cuie în talpă.” Și pe ăștia i-am înțeles: ai lor sunt la putere, pe lângă funcția de bază, cea de funcționar public, mai au o jumătate normă pe la nu știu ce firmă. Se descurcă și ei cum pot, că de aia partidul lor cinstit și corect e la guvernare.
Unul singur a avut, ca de fiecare dată, sânge în instalație și mi-a fost alături. Pentru Brian Filimon, primarul liberal din Măureni, chestiile astea de om mărunt, de om fără cuvânt și onoare și care se cacă pe el de frica stăpânului, nu țin. Jos pălăria pentru un astfel de om!
Cine sunt acești prieteni? Aceiași care anul trecut, când am lansat primul volum de pamflete, „Jurnal de pandemie”, au fost alături de mine și tropăiau de bucurie, savurând fiecare pamflet. Da, dar atunci personajul principal al cărții era Marcel Vela, șeful lor de partid, oaia neagră, în viziunea liberalilor reșițeni, pe când acum vorbim de Romeo Dunca, prieten cu Nelu Popa, șeful lor din primărie! Ei, ce ziceți, s-a schimbat boierul. Anul trecut au avut slobod la glume la adresa fostului ministru, de data asta, însă, s-au dat loviți și au stat ascunși în cucuruz.
Și iarăși mă întreb: greșeală sau inspirație că i-am invitat la lansare? Voi ce spuneți? Inspirație? Și eu cred la fel, altfel aș fi trăit în continuare cu impresia că am niște prieteni țâță de oaie.