Ca să nu mai vorbesc de enoriași. Și atunci era lumea flămândă, și nu că ar fi fost săracă, ci pentru că măcelăriile deveniseră un fel de muzee cu osemintele animalelor care treceau prin abatoare înainte de a fi ambalate pentru export. Dar cu toate acestea, enoriașii nu ar fi îndrăznit să se calce în picioare pentru o farfurie cu sarmale, o felie de cozonac sau o sticlă cu apă sfințită de Bobotează. Aveau demnitatea lor de oameni simpli, curați sufletește și cu frică de Dumnezeu.
În Moldova de astăzi, a lui Gheorghe Flutur, liberalul cu inimă de pedelist, dacă nu s-ar întâmpla lucrurile astea am crede că s-a întors lumea cu curu’ în sus. Nu contează dacă afară omătu-i cât casa ori soarele te bate în cap, important e ca gloata să-și urmeze, pe brânci, păstorul, să se lase stropită din cap până în picioare de aghiasma sfântă, ca la sfârșit de zi, să-și primească binemeritatul tain. Nu contează nici că este stare de alertă, dar nici că Suceava continuă să bată record dup record în materie de persoane infectate și moarte din cauza noului coronavirus.
În țara în care fotbalul se joacă fără spectatori în tribune, teatrele sunt închise, iar păstrarea distanței fizice este obligatorie, la plimbatul moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, vreo 20.000 de oameni s-au bulucit să atingă racla și să apuce o farfurie cu patru sarmale. Autoritățile au închis ochii, jandarmii și polițiștii lui Vela au întors spatele, iar ăia de la București au ridicat neputincioși din umeri.
Tacit, Orban și ai lui, nu fac decât să încurajeze creșterea producției de sarmale, mai ales acum când, până la alegerile locale au mai rămas doar trei luni.