Mă uit la Raed Arafat ăsta, pe care unii l-au așezat pe soclul rezervat sfinților făcători de minuni, chit că el nu are nimic de a face cu moaștele și icoanele noastre. Iată ce spunea la emisiunea „Marius Tucă Show” de la Aleph News: „Dacă mergem bine cu vaccinarea, cred că în vara acestui an către toamnă o să începem să vedem o începere a normalizării vieții noastre. În speranța că nu apare o tulpină care nu răspunde la vaccin”.
Deci, în vară către toamnă, până atunci, nu. Când s-or culege strugurii și se dă liber la pastrama de oaie, să mănânce și gura lu’ secretarul de stat oarece mâncare de-a musulmană. De prin octombrie încolo, revine și țărișoara asta la o viață „cât de cât normală”. Bun și așa, decât de loc. E bine că la proximul Crăciun ne vom da măștile jos și ne vom minuna cât de mult ne-am schimbat la față de când cu pandemia asta.
Asta ca asta, dar l-am mai auzit spunând una tare de tot, de te face să te piși pe tine de râs, nu alta. Cică suntem pe calea cea bună. Nu mai puțin de 2% din populația țării s-a vaccinat până acum. Ei, ce ziceți? Asta da veste bună. Cu răbdare, cu încredere în Dumnezeul lui Arafat și cu 2% în fiecare lună, într-un an, doi terminăm și noi vaccinarea. Ce tare! Măi, nea Raed, de unde le scoți, domnule? Te-ai luat după ăștia care măcăne toată ziua la televizor? Altă treabă nu ai? Matale știi cât înseamnă 2% din 18 milioane re români? Așa, aproximativ, fără să aplici regula de trei simplă și fără să suni un prieteni ca la concursurile alea de la televizor. Cum? 2% e mai mult decât nimic? Așa zici?
Ei, bravo, dacă gândim așa, ai dreptate: suntem pe calea cea bună și ne vom imuniza cu toții la Paștele cailor. Nu la cel de anul ăsta, ci la cel de la anu’ și la mulți ani!