15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
reabilitare energetică

În urmă cu zece zile, Romeo Dunca scotea de pe ordinea de zi proiectul de renunțarea la finanțarea privind reabiltarea energetică prin Agenția de Dezvoltare Regională Vest a celor trei staționare ale Spitalului Județean. Dunca avea informații că o bună parte a consilierilor județeni liberali, aflați în tabăra lui Marcel Vela, n-ar fi votat cele trei proiecte. Între timp, părțile și-au dat mâna, iar proiectele au fost repuse pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Consilierii din Opoziție – PSD, PMP și Pro România, s-au opus, însă liberalii au întors-o ca la Ploiești și proiectele au trecut.

În opinia social-democratului Ioan Crina, ceea ce s-a întâmplat miercuri în ședința Consiliului Județean dovedește lipsă de profesionalism și responsabilitate din partea președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin.

„Astăzi, Romeo Dunca a dat cu piciorul la cel puțin un milion de lei din banii Consiliului Județean, banii României, deoarece renunțând la contracte, ADR Vest nu poate reloca acești bani în altă parte, care au fost prevăzuți nouă în ciclul de finanțare 2014-2020. Practic, am pierdut 8 milioane din banii României și plus aproximativ un milion de lei din banii noștri ai Consiliului Județean pentru care trebuie să răspundă careva. Chiar rapoartele de specialitate arată clar că, într-o astfel de situație, Camera de Conturi se poate îndrepta împotriva celor care au renunțat la finanțare. Nu poți renunța la banii publici doar pentru că vrei tu să faci pe deșteptul sau pe grozavul. Să nu uităm că printr-o astfel de investiție, economia la CJ ar fi fost de 40% în privința consumurilor energetice.  40% ar fi însemnat o economie cam 400 mii de euro pe an, iar în zece ani ne-am fi recuperat investiția“, a ținut să precizeze Ioan Crina.

În opina consilierului social-democrat, construcția unui nou spital județean este o utopie. Nu are cum să se termine în mai puțin de șapte, opt ani, pentru că nu se știe în acest moment dacă această investiție va fi trecută pe Planul Național de Redresare și Reziliență.