Deputatul Silviu Hurduzeu consideră că modificarea este necesară în condițiile anunțului făcut că România va primi o altă sumă decât se știa inițial.
„O impune dinamica realității, se va întâmpla nu doar în cazul României, ci și alte state din Uniunea Europeană intenționează s-o facă. Simplul fapt că resursele din PNRR pentru România vor fi mai mici cu 1,8 miliarde de euro impune o rediscutare, nu a obiectivelor esențiale, de reformă, ci punctual, a diferitelor angajamente.”, spune Silviu Hurduzeu.
Parlamentarul cărășean, spune că PSD va insista, în principal, pentru eliminarea sau majorarea consistentă a acelui plafon de 9,4% din PIB în care acum ar trebui să se încadreze cheltuiala cu toate pensiile, adică inclusiv cu cele de serviciu.
„Argumentul că, odată cu majorarea PIB, există resurse pentru majorarea pensiilor, e fals! Și acum, de exemplu, PIB-ul crește, dar după cum se vede, resursele nu ajung nici măcar pentru aplicarea integrală a legislației în vigoare privind salariile și pensiile.”, este de părere Silviu Hurduzeu.