15 49.0138 8.38624 arrow 0 bullet 1 4000 horizontal https://subiectiv.net 25 0 1
theme-sticky-logo-alt
https://subiectiv.net/wp-content/uploads/2020/09/HURDUZEU.jpg
senator

„În anul 2018, vârful de producție mediu lunar de energie electrică a fost de 8.663 MW, în luna februarie. În 2019 a fost de 7.714 MW, tot în februarie. În 2020 a fost de 7.225 MW, de data asta în ianuarie, iar în 2021 de 7.613 MW, în luna februarie. Așadar, cam atât putem: sub 8.000 MW ca putere de vârf. Capacități de import avem până la o putere de vârf de 2.500 MW. Deci, peste 10.000 MW avem mari probleme. Uriașe. Nu avem unde produce și nici nu avem de unde importa”, se arată în preambulul interpelării senatotului PSD.

Făcând o analiză a datelor statistice, Mocioalcă spune că la mijlocul lunii ianuarie și la sfârșitul lunii februarie 2018, România a avut un vârf de „consum” de electricitate, caracterizat printr-o putere netă de vârf de peste 10 000 MW. Acel consum a fost mult prea mare pentru cât produceam noi atunci, motiv pentru care situația s-a salvat importând electricitate. În opinia sa, iarna aceasta, un vârf de consum similar ar putea să ne lase fără alimentare cu energie electrică.

„Mai simplu spus, după ce că prețul energiei electrice s-a dublat, nici măcar nu suntem siguri că vom produce suficientă pentru a ieși din iarnă!”, este de părere social-democratul.

La fel de dezastruos stau lucrurile și în cazul gazelor. Dacă în ultimii ani, importurile de gaze naturale din Rusia nu depășeau 10% din consumul intern, acum ajung la peste 25%, după o degradare severă a producției în anii 2020-2021!

„Cât privește prețul gazelor de import, acestea sunt de 300 dolari/1.000 metri cubi doar pentru cei care un contracte bilaterale pe termen lung cu Gazprom, dar pentru noi acest preț este aproape 1.000 de dolari/1.000 metri cubi, acum în septembrie. Paradoxal, cantitățile prea mici de gaze extrase au condus la o criză gigantică tocmai într-o țară care are gaz și care se laudă că deține a doua cea mai mare rezervă din Uniunea Europeană! Iată, de exemplu, Romgaz (deținută în proporție de 70% de stat) și-a redus producția de la 5,5 miliarde de metri cubi, în 2015, la 4,5 miliarde de metri cubi, în 2020. Mai mult, președintele Federației Patronale Petrol și Gaze (FPPG), domnul Cătălin Niță, susţine că la acest moment cantitățile de gaze sunt limitate și că ar trebui să sperăm la o iarnă ușoară, ca să nu avem probleme. În paralel, consumatorii de gaze din industrie au explicat că de luna trecută nu mai reușesc să găsească gaze de cumpărat, în România”, se mai arată în interpelarea senatorului Ion Mocioalcă.

În opinia lui Ion Mocioalcă, austeritatea este tot ce poate oferi Cîțu românilor în acest moment, indiferent că e vorba de tineri sau pensionari, angajați la stat ori la privat.

„Politica Guvernului PNL-USRPLUS-UDMR înseamnă de fapt sărăcirea românilor. Alimentele și energia s-au scumpit cu până la 17,4%, iar inflația a crescut de la 2,1% la 2,9%, numai în ultima lună, însă premierul Vasilică Florin Cîțu continuă să taie alocații, subvenții pentru studenți, pensii și salarii! Nu o spune PSD, o spune INS, adică Institutul Național de Statistică, numai Cîțu continuă să viseze lucruri fantastice! Cîțu își duce la îndeplinire misiunea de a scoate Sănătatea și Educația de pe lista de priorități a României. Se răzbună pe pensionari înghețându-le pensiile, îi pedepsește pe copii tăindu-le alocația, îi lovește pe studenți, îi sancționează pe medici, profesori și alți bugetari și îi lasă să moară pe fermieri“, scrie senatorul cărășean într-o postare pe Facebook.

Mocioalcă remarcă că Guvernul Cîțu se comportă ca un tăvălug care nu iartă nicio categorie socială.

„Medicii, profesorii și ceilalți bugetari cărora li s-au înghețat salariile, li s-au tăiat sporurile și li s-au anulat voucherele de vacanță, care încurajau turismul în România și puteau salva industria de ospitalitate și așa puternic lovită în vremea pandemiei. Fermierii loviți de seceta de anul trecut sunt lăsați să moară, pentru că Guvernul a tăiat în totalitate ajutoarele pentru secetă. Comunitățile locale sunt condamnate la subdezvoltare. Bugetul de dezvoltare locală este tăiat cu 14%. Se taie și de la Ministerul Sănătății și de la Casa de Asigurări de Sănătate. În total, – 2,6 miliarde lei, bani care ar fi ajuns pentru a imuniza de două ori toată populația României cu vaccinurile disponibile la prețurile din prezent”, mai spune Ion Mocioalcă.